„471 de zile în buncăr, luptând contra rușilor”. Mărturia unui ucrainean din Sloviansk

Într-un interviu acordat publicației The Independent, un sergent din Ucraina a relatat experiența sa de a fi rezistat timp de 471 de zile într-un adăpost subteran situat pe linia frontului, unde condițiile de viață erau extrem de dificile, cu o cantitate insuficientă de aer și la limita supraviețuirii din cauza lipsei hranei.
Luptând pentru Ucraina împotriva forțelor rusești, el a petrecut 16 luni într-o situație în care nu putea ști dacă va reuși să iasă vreodată la suprafață și să vadă lumina zilei.

La sosirea sa în micul adăpost subteran construit din lut situat în apropiere de Bahmut, în zona de conflict din estul Ucrainei, Joe Biden ocupase deja funcția de președinte al Statelor Unite. La momentul plecării sale, un nou lider american era la conducere, unul care în mare măsură susținea interesele lui Vladimir Putin. Între timp, Donald Trump făcea eforturi pentru a convinge Ucraina să abandoneze teritoriul pe care Serghei Tyshchenko îl apărat timp de 471 de zile, potrivit relatării publicate în The Independent.

Uimitoare demonstrație de forță interioară, Tyshchenko a suportat o perioadă de 16 luni în subteran, unde viața era pe punctul de a se stinge din cauza lipsei de aer, în mijlocul bombardamentelor continue ale rușilor, fiind totodată chinuit de foame și sete acută.

Citește și„Al treilea sezon” al operațiunii „Vivaldi”. Ucraina anunță noi câștiguri în Donețk și peste 2.000 de pierderi în rândul rușilor

În ciuda mai multor prăbușiri ale adăpostului subteran din lut, un individ a reușit să rămână în viață și a reapărut la suprafață, continuând să activeze în apropierea zonei de conflict.

La vârsta de 46 de ani, bărbatul a fost nevoit să-și petreacă perioadele festive de naștere în izolare, la fel ca numeroasele etape importante din viețile celor cinci copii ai săi. În perioada cuprinsă între 13 iulie 2023 și 28 octombrie 2025, el, împreună cu echipa sa, a cărei efectiv a scăzut considerabil, s-a dedicat săpării unui puț subteran pentru obținerea apei. Pentru protecție, oamenii săi au recurs la utilizarea sacilor de nisip drept mijloace de protecție provizorie, cu scopul de a acoperi găurile din adăpostul lor, zi și noapte, în condițiile în care dronele inamice încercau să acceadă și să-i elimine.

Tyshchenko relatează pentru The Independent, în orașul Sloviansk, că

„Totul este subteran. Totul a fost săpat. La intrare era un șanț, apoi o secțiune acoperită cu bușteni și camuflată cu pământ și nisip”

. El adaugă că poziția lor era ascunsă chiar sub un drum asfaltat, ceea ce i-a limitat inițial la lățimea drumului, dar au reușit să o extindă în timp. Inițial, au efectuat observații atâta timp cât le-a fost posibil să iasă la suprafață și au menținut apărarea în acest timp.

Într-o situație critică, nu existau înlocuitori disponibili pentru cei care își pierduseră viața. Acesta era un fapt îngrijorător, după cum se relatează.

„Nu mai era nimeni care să-i înlocuiască pe cei morți”

a declarat o persoană.

O perioadă extraordinară de 2023 a debutat pentru el atunci când a intrat, alături de un tovarăș, într-un adăpost subteran pentru a ridica provizii, însă o dronă i-a reperat și i-a urmărit într-un șanț.

Într-o zonă cu vegetație înaltă, cei doi au căutat adăpost. În momentul în care drona se reorienta către ei, camaradul său i-a adresat un ultim salut, fiind convins că vor pieri. Atunci, Tyshchenko, cunoscut și sub numele de Viter, adică „vânt”, i-a ordonat să se îndrepte spre buncăr. Amândoi au reușit să ajungă la adăpost.

Confruntarea cu o situație și mai critică a avut loc ulterior. Datorită drone-urilor care au schimbat fața luptelor moderne, militarii de infanterie au trebuit să atingă niveluri fără precedent de rezistență fizică și psihică. Un exemplu extrem al acestei noi realități a războiului este oferit de Tyshchenko, fost medic veterinar.

Conceptul de război static a dus la familiarizarea unor noțiuni militare precum Linia de Front a Trupelor Inamice (Flet) și Liniile de Front ale Trupelor Proprii (Flot) cu multiple generații. Acest fenomen are loc atunci când două tabere se confruntă, rezultând o regiune disputată, denumită și „teren neutru”, care le desparte.

În prezent, nu se mai observă o linie de front clară, precum Flot sau Flet, ci mai degrabă o arie extinsă de 15 km adâncime, unde mici grupuri de persoane se deplasează prin terenul devastat sau, mai frecvent, se ascund de ochii dronelor de vânătoare-ucigaș. Confruntările în stil tradițional sunt reduse la minimum, supraviețuirea fiind considerată deja o victorie.

Un eveniment traumatizant i-a marcat începutul experienței lui Tyshchenko, atunci când buncărul său a fost atacat de o echipă de asalt rusă, în prima săptămână a perioadei sale de luptă. Atacul a avut loc la intrarea în buncăr, unde un agresor a reușit să ucidă trei dintre camarazii săi prin surprindere.

În acest conflict, supraviețuirea reprezintă un triumf în sine, deoarece luptele tradiționale sunt extrem de limitate. Existența devine obiectivul principal.

În plus, ar fi reușit să-l înfrângă pe Tyshchenko, care se aruncase asupra lui nearmat – însă arma adversarului s-a defectat. Înainte de a putea fi reparată, un alt compatriot ucrainean a reușit să-l elimine pe agresorul rus.

Timp de peste un an, un grup de patru persoane a continuat să păzească acea deschizătură subterană, după ce cinci oameni inițiali au suferit o pierdere, lăsând doar patru supraviețuitori să apere poziția strategică de sub drum, mai multe zile după incidentul fatal care i-a redus efectivul.

Un indiciu inițial al perioadei prelungite pe care aveau să o petreacă acolo a fost lipsa de noi sosiri – condițiile deveniseră prea riscante pentru a-i aduce sau evacua pe cei care se aflau deja acolo.

Un moment crucial i-a marcat percepția asupra situației atunci când anumi luptători au căzut în timpul unei confruntări și a devenit evident că nu existau rezerve pentru a-i înlocui.
El relatează că

„Am rămas cinci, apoi patru.”

În acel moment, și-a dat seama că perioada de desfășurare a operațiunilor va fi mult mai lungă decât se anticipase inițial, după primul val de atacuri, și anume

„Am rămas cinci, apoi patru. Mi-am dat seama că vom sta aici mult timp după acel prim asalt”

.

a fost restructurat la

Atunci când o serie de luptători au pierit într-un atac și a devenit limpede că nu erau prevăzuți înlocuitori, a survenit o schimbare în perspectiva sa.
Ulterior, numărul celor rămași s-a diminuat la cinci, apoi la patru.
Această realitate l-a făcut să înțeleagă că vor fi nevoiti să suporte o perioadă prelungită pe front,

„Mi-am dat seama că vom sta aici mult timp după acel prim asalt”

, o concluzie care i-a fost sugerată și de faptul că

„Am rămas cinci, apoi patru”

.

Perioada de timp petrecută într-un anumit loc i-a depășit așteptările, deoarece a supraviețuit peste 12 luni, perioadă în care a experimentat toate anotimpurile: vară, iarnă, primăvară și încă o vară.

Procesul de evacuare a rămășițelor pământești a fost extrem de dificil. A fi nevoit să supraviețuiesc în apropierea corpurilor rusești neîngropate care se acumulaseră la intrarea în adăpost era o experiență macabră.

Într-un subsol al spitalului din Sloviansk, Tyshchenko relatează un episod cutremurător: trupurile celor decedați emană un miros îngrozitor.
Acesta menționează că, pentru a combate această duhoare, oamenii erau nevoiți să arunce pământ peste rămășițe.

„Treceam peste ei și trebuia să aruncăm pământ peste ei ca să scăpăm de duhoarea aceea. Dar duhoarea aia nu dispare niciodată”

,
a adăugat Tyshchenko cu o expresie a tristeții și resemnării.

În întunericul total al adăpostului subteran, ziua și noaptea se confundau.

Tyshchenko și camarazii săi se adăposteau la o distanță de 10 km de zona în care se desfășurau intense lupte pentru menținerea liniei de apărare pe ruta ce duce la Bakhmut.
În subteranul spitalului, unde se simțeau relativ în siguranță, se putea auzi zgomotul produs de artilerie și de exploziile provocate de drone, însă fără să se resimtă efectele directe.
Acolo, Tyshchenko și soldații săi se aflau într-o situație-limită, fiind, practic, îngropați de vii pentru a rezista în fața presiunii militare.

Timpul a trecut inexorabil, transformând săptămâni în luni lungi și dificile. Numărul de oameni sub comanda sa a scăzut dramatic, ajungând la doar cinci militari. În această perioadă, sergentul și-a condus grupul să sape adăposturi improvizate, construcții rudimentare, sub asfaltul drumului, având dimensiuni similare cu cele ale unui sicriu.

Experiența sa a fost marcată de intensitatea bombardamentelor, care au avut loc zi și noapte, fiind prea frecvente pentru a putea fi înregistrate toate.
Atacurile cu drone au fost extrem de numeroase și de durată, potrivit spuselor sale.

Pentru a evita să devină o țintă facilă pentru dronele FPV pilotate de ruși, o fereastră de observație amenajată într-un perete de saci de nisip a fost ulterior acoperită. Această deschidere, inițial concepută pentru a monitoriza atacurile inamice, reprezenta un punct vulnerabil.

Condițiile de supraviețuire erau extrem de dificile, iar reaprovizionarea era efectuată rar prin intermediul unor mici drone specializate, capabile să transporte o cantitate maximă de 10 kg de apă și alimente.

• Apa și alimentele erau livrate în cantități infime,
• deoarece reaprovizionarea era un eveniment rar.

În mod obișnuit, oamenii erau nevoiți să se descurce cu o singură înghițitură de apă la fiecare patru ore.

În buncărul subteran, timpul zilei și al nopții se estompa în întuneric. Singurele întreruperi ale monotoniei erau excursiile în teren deschis pentru recuperarea rațiilor de hrană, un risc letal, precum și deplasările rapide către un punct de oprire pe ruta spre un adăpost mai bine aprovizionat, unde era posibilă reîncărcarea bateriilor, operațiuni care aveau loc noaptea, la interval de cel mult două săptămâni.

Ucraineanul a declarat că resistența sa a fost pusă la încercare în mod neprevăzut. 471 de zile a petrecut în condiții extreme într-un buncăr subteran, unde a luptat împotriva forțelor rusești pe frontul din Sloviansk.

„Nu mă așteptam să fiu suficient de puternic pentru a supraviețui”

a spus el.

Condițiile din interior s-au deteriorat considerabil odată cu distrugerea ferestrei, care a dus la o scădere drastică a nivelului de oxigen.
Respirația a devenit extrem de dificilă și Tyshchenko descrie situația ca fiind una de greutate și astm.
În același timp, dronele au continuat să atace buncărul, încercând să creeze explozii prin asfalt.
Atunci când au apărut mici deschizături în structura buncărului, echipele au intervenit rapid pentru a le acoperi cu saci de pământ, care ulterior au fost aruncați în aer, împrăștiind pământul în jur și protejând ținta, după cum relatează Tyshchenko.

În scopul de a păstra legătura cu cei de acasă, oamenii au înregistrat mesaje pe dispozitive de stocare de date, pe care ulterior le-au transmis în condiții de maximă precauție, odată cu înlocuirea acumulatorilor epuizați în urma operațiunilor de aprovizionare efectuate sub acoperirea nopții, după care au fost expediate către destinații familiare prin intermediul rețelei Starlink.

Mesajele de susținere de la cei apropiați au fost reciproce.
Puterea de a continua a venit și din partea copiilor, care i-au trimis mesaje, după cum spune:

„Sprijinul copiilor m-a ajutat; mi-a dat putere, pentru că mă gândeam că, dacă mor, nu vreau să-i las singuri. Mi-a dat putere să merg mai departe. Nu mă așteptam să fiu suficient de puternic pentru a supraviețui.”

Aceste gânduri l-au motivat pe ucrainean să reziste.

Conditiile de viață erau extrem de dificile, astfel încât echipa a fost nevoită să sape o fântână subterană pentru a avea acces la apă.
Rezultatul săpăturilor trebuia apoi ascuns, ceea ce a implicat riscuri majore, deoarece pământul rezultat din săpături se împrăștia în jurul buncărului, dar această soluție a fost singura posibilă pentru a evita moartea prin sete.

Condițiile în care se desfășura viața sub pământ erau departe de a fi pe deplin înțelese de către superiorii săi ucraineni. 471 de zile de luptă contra rușilor într-un buncăr subteran din Sloviansk i-au testat rezistența. Faptul că drumul de deasupra era intact, chiar și după ce unda de șoc îi afecta adăpostul, făcea ca situația lor să pară nesemnificativă. În realitate însă, membrii echipei sufereau de comoții cerebrale și tinitus în urma exploziilor, fiind astfel nevoiți să sape adânc pentru a-și crea un nou adăpost.

Încercările de a părăsi adăpostul subteran au fost marcate de presiuni din partea familiei sale, care dorea ca el să fie evacuat. Odată cu înlocuirea comandantului său, schimbarea de atitudine față de buncăr a fost evidentă. Li s-a ordonat să se pregătească pentru ieșire, însă prima tentativă a fost sistată din pricina atacurilor aeriene rusești efectuate cu drone. Trei săptămâni de așteptare au fost necesare pentru o nouă încercare de evacuare.

Responsabilitățile erau împărțite între fiecare persoană: Mishka se ocupau de pregătirea hranei, Briks erau însărcinați cu administrarea bateriilor externe, pe când Kruger era angajat în activitățile de săpat și gestionare a sacilor de nisip.
Fiind cel mai longeviv în acea locație și având cunoștințe despre teritoriu,

îmi făceam griji cu privire la modul în care vor găsi proviziile, deoarece acestea nu se aflau întotdeauna în același loc.

Deplasarea fiind imposibilă, reperelor era complet necunoscut.

Preocuparea pentru numeroasele dispozitive explozive artizanale, atât ale noastre cât și ale dușmanului, a fost una dintre griji.
Trebuie să cunosc toate detaliile înainte de a porni, deoarece accesul în poziție a avut loc noaptea și familiarizarea cu mediul înconjurător era inexistentă.
O întârziere neprevăzută, survenită în urma primei încercări eșuate, mi-a acordat trei săptămâni suplimentare pentru a-i forma și a-i pregăti corespunzător.
Inițial, eram ingrijorat cu privire la modul în care va decurge prima operațiune de aprovizionare în absența mea.
Însă, această întârziere mi-a oferit oportunitatea de a le explica în detaliu toate aspectele.

Eram îngrijorat și de diversele dispozitive explozive improvizate pe care noi și inamicul le-am amplasat. Voiam să mă asigur că știu totul înainte să plec. Pentru că au intrat în poziție noaptea și nu cunoșteau împrejurimile. În mod ironic, întârzierea cauzată de prima încercare eșuată mi-a oferit acele trei săptămâni în plus pentru a-i iniția în meserie și a mă asigura că sunt pregătiți. Pentru că, la început, eram îngrijorat: cum se va desfășura prima operațiune de aprovizionare fără mine? Dar întârzierea mi-a dat timp să le explic totul

O evadare spre libertate pe o distanță de 3 kilometri a fost posibilă datorită condițiilor meteorologice nefaste, care au păstrat la o distanță prudentă dispozitivele de zbor fără pilot ale Rusiei. Corpul său, lipsit de activitate fizică pentru o perioadă prelungită, prezenta o atrofie musculară severă, iar organismul său era neobișnuit de vulnerabil la efectele aerului proaspăt și oxigenului, ceea ce i-a provocat stări de slăbiciune și amețeală.

Erou al Ucrainei, onorificat cu cea mai prestigioasă recunoaștere națională a curajului, are planuri să înființeze o clinică pentru îngrijirea animalelor după încheierea conflictului.

Misha a sosit la scurt timp după sosirea lui Briks, care a călătorit împreună cu el. În prezent, Kruger se află încă în tranșee, poziționat pe linia frontului.