70 de nave se află în linie de așteptare lângă Canalul Sulina, pe Dunăre, pentru a putea intra în porturile ucrainene și a încărca cereale destinate exportului, au spus miercuri comercianții și analiștii. Lipsa piloților și alocarea prioritară altor încărcături provoacă întârzieri majore, subliniază sursa, Reuters.
În urma blocării efective a porturilor ucrainene de la Marea Neagră de către atacurile rusești, care controla 90% din exporturile de cereale ale țării, anumite transporturi au fost canalizate spre porturile fluviale din Dunăre, având o capacitate considerabil mai mică.
În competiția pentru accesul pe canalul Sulina, transporturile de cereale se confruntă cu încărcături cu prioritate superioară, cum ar fi combustibilul, fapt care încetinește fluxul de exporturi. Frecventele alerte privind raiduri aeriene, care determină suspendarea totală a operațiunilor portuare, au intensificat disfuncționalitățile.
Citește șiVIDEO: Ambasadoarea Finlandei: secretul fericirii – suntem mulțumiți
Ucraina se situează printre cei mai importanți exportatori de cereale la nivel mondial; într-o eventualitate în care fluxurile de transport ar fi afectate, ar putea apărea o majorare a prețurilor pe plan global.
„Situația ar putea să se deterioreze”
„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.
Într-un comunicat postat pe Telegram, firma de consultanță a subliniat că fiecare zi de întârziere poate genera costuri de până la 8.000 de dolari, sumându-se la tarifele de transport deja ridicate.
„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”
, a menționat aceasta.
Katerina Kononenko, directorul operațiunilor la compania de transport maritim Avalon, a afirmat că, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina va fi închis pentru aproximativ două zile.
„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.
În primii ani ai conflictului, Ucraina a recurs în mare măsură la porturile situate pe Dunăre, în special după ce Rusia a închis accesul la porturile din zona Odesa. În intervalul 2022-2023, volumul de cereale exportate prin aceste căi a atins un apogeu de 2,5 milioane de tone metrice pe lună.
În prezent, cantitatea de cereale exportate pe Dunăre se situează la niveluri mult mai scăzute decât în anii 2022-2023, chiar dacă comercianții își cresc treptat cantitățile de transport. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a comunicat recent că volumul de cereale expediate către porturile din Dunărea a crescut cu 11 ori în luna august față de iulie.
Conform datelor Ministerului Agriculturii, în intervalul 1-21 august, Ucraina a trimis la export 539.000 de tone de cereale, în contrast cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului trecut.
COMENTARII / 0