Marine Le Pen a păstrat avantajul în competiția pentru alegerile prezidențiale din 2027, conform sondajului publicat luni, iar Jean-Luc Mélenchon a ocupat poziția a doua în majoritatea scenariilor analizate. Rezultatele evidențiază polarizarea în creștere a electoratului, pe măsură ce se apropie sfârșitul mandatului lui Emmanuel Macron.
Marine Le Pen ar putea obține între 33% și 36% din voturile primului tur al alegerilor, în funcție de scenariile evaluate de institutul de sondaje Toluna Harris Interactive, într-un sondaj efectuat în perioada 8–10 septembrie. Scrie Reuters, potrivit News.ro.
Candidatul Melenchon al partidului de extremă stânga La France Insoumise (LFI) reușește să ajungă în turul al doilea în cel puțin trei dintre cele cinci scenarii studiate, obținând între 15,5% și 17% din intenţiile de vot. Se consideră că Le Pen îl va învinge cu ușurință în această rundă.
Fostul prim-ministru al lui Macron, Edouard Philippe, este singurul candidat de centru-dreapta care îl devansează pe Mélenchon într-unul dintre scenariile analizate şi se află la egalitate cu acesta în altul. Ceilalţi candidaţi ar rămâne în urmă în toate scenariile.
În timp ce al doilea și ultimul mandat al lui Macron se apropie de final, președintele, considerat nepopular, lasă în urmă un centru politic fără substanță și o economie slăbită, deschizând drum pentru partidele de linie dură, cum ar fi LFI și Rassemblement National.
Melenchon a participat la alegerile prezidențiale de trei ori, în anii 2012, 2017 și 2022, însă niciodată nu a reușit să ajungă în turul al doilea.
În total, Le Pen a participat de trei ori la alegerile prezidențiale. În 2017 și 2022 a ajuns în turul al doilea, însă a fost învingută de Macron.
COMENTARII / 0