Aleksandr Dughin îndeamnă la abandonarea marilor orașe ale Rusiei: „Nu vor mai exista nici Moscova, nici Sankt Petersburg, nici Ekaterinburg”

Aleksandr Dughin, ideolog rus recunoscut ca unul dintre cei care influențează președintele Vladimir Putin, semnalează o problemă mai puțin discutată cu care se confruntă Rusia....

Aleksandr Dughin, ideolog rus recunoscut ca unul dintre cei care influențează președintele Vladimir Putin, semnalează o problemă mai puțin discutată cu care se confruntă Rusia.

El afirmă că scăderea populației în Rusia și riscul nuclear determină necesitatea evacuării metropolelor naționale, spune portalul rusesc News.ru.

Citește șiȚara în care oamenii se machiază cel mai mult. Surpriza de pe locul al doilea

„Nu vom putea înlocui populația Rusiei nici cu migranți, nici cu roboți. Trebuie să inversăm tendința de dispariție a populației Rusiei și să o înlocuim cu o tendință de creștere nouă, de nou avânt, de sporii constantă. Măsuri urgente sunt absolut necesare”.

a spus Dughin, care are 64 de ani, în cadrul unui interviu extins acordat publicației News.ru.

El a susținut că Rusia are nevoie de

„măsuri drastice”

în domeniul demografic.

„Prima măsură este relocarea imediată și masivă a orașelor. Relocarea, în special a orașelor mari și a megaorașelor. Sociologia și demografia arată clar că persoanele care dețin propriile case și terenuri, chiar dacă acestea sunt mici sau, chiar mai bine, mari, au incomparabil mai mulți copii decât cei din orașe. Aceasta este pur și simplu o lege de neclintit. Prin urmare, dacă vom continua construcțiile de clădiri înalte și consolidarea populației în megalopolisuri, nu vom rezolva această problemă”, a argumentat el.

Ideologul rus afirmă că roboții vor avea capacitatea de „trăi” în marile orașe ale țării.

Dughin a spus că, dacă un program de relocare a marilor orașe va fi într-adevăr implementat, atunci nu vor mai exista „nici Moscova, nici Sankt Petersburg, nici Ekaterinburg”. „Oamenii se vor muta la țară pentru a trăi liniștiți”, a subliniat el. Dughin a vehiculat și câteva soluții pentru ca orașele să nu fie lăsate cu totul în paragină.

„De exemplu, clădirile înalte pot fi transformate în ferme pentru minarea de bitcoin. Calculatoarele și roboții ar trebui să locuiască acolo, dar oamenii ar trebui să trăiască pe pământ”, a spus acesta.

Ideologul rus a accentuat ulterior că o astfel de măsură fără precedent ar soluționa nu doar scăderea populației din Rusia, ci și

„gamă largă de probleme”

. Printre acestea, el a menționat pericolul unui război nuclear.

Dughin afirmă că Rusia dispune de teren suficient pentru a muta locuitorii.

„Întrucât războiul cu Occidentul nu este doar probabil, ci aproape inevitabil, iar transformarea sa într-un război nuclear este extrem de probabilă, astfel de megalopolisuri, în care este concentrată toată viața, toată industria și întreaga economie, devin o țintă atractivă pentru atacuri precise”, a argumentat Aleksandr Dughin în interviu.

„Și dacă întreaga populație este distribuită, nu vor bombarda fiecare sat cu arme nucleare, cu siguranță nu. Așa că desființați această mafie a construcțiilor! Și trebuie să luăm o decizie cu privire la relocarea orașelor. Este o chestiune de voință politică, nimic mai mult”, a pledat acesta.

„Dacă am trăi într-o țară mică, am spune: ‘Nu avem suficient pământ’. Dar trăim într-o țară atât de vastă încât relocarea acestor megalopolisuri este o problemă tehnică”, a argumentat ideologul rus.

Mai devreme în cursul acestui an el a acuzat Rusia de lașitate, argumentând că factorii de decizie de la Moscova nu au curajul să acționeze „după aceleași reguli” ca SUA și Israel.

„De acum înainte se aplică doar dreptul celui puternic, dreptul celui care acționează mai rapid. Cine lovește primul sau acționează mai repede are dreptate. Tot restul devine doar o justificare suplimentară”, a afirmat el la câteva zile după ce Israelul și SUA au atacat Iranul pe 28 februarie.

COMENTARII / 0