Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene

Nouă alertă la graniță a fost semnalată în noaptea trecută, când sistemul de supraveghere radar al ministerului Apărării În noaptea dintre 29 și 30 septembrie,...

Nouă alertă la graniță a fost semnalată în noaptea trecută, când sistemul de supraveghere radar al ministerului Apărării

În noaptea dintre 29 și 30 septembrie, sistemul radar al Ministerului Apărării Naţionale a identificat o țintă aeriană care se deplasa la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropiere de frontiera fluvială cu România. Două aeronave de tip F-18 din Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole, active în cadrul serviciului de luptă al Poliției Aeriene Întărite, au decolat pentru a supraveghea situația, a declarat miercuri dimineață MApN.

Centrul Naţional Militar de Comandă a transmis la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă detalii privind activarea măsurilor de avertizare pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, iar la 00.35 a fost emis un mesaj RO-Alert.

Citește și„Am putea învinge cu ușurință, dar nu vom alege forța”. Avertismentul Chinei care a provocat indignare în Filipine

Alerta aeriană a fost stinsă la 00.10.

Nu s-au înregistrat intrări în spaţiul aerian naţional.

În duminică seară, populația din nordul județului Tulcea a recepționat un semnal RO-Alert după ce în spațiul românesc a fost detectată o țintă aeriană.

Alerta aeriană a fost activată la 22.05, în urma monitorizării situației de către sistemele de supraveghere ale Forțelor Aeriene Române.

De asemenea, în noaptea de luni spre marți, sistemul de supraveghere radar al ministerului Apărării a detectat o țintă aeriană la nord de Isaccea, în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. Două aeronave F-18 spaniole au fost ridicate de la sol, iar autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea.

COMENTARII / 0