Armenia și Kazahstanul își extind parteneriatele internaționale, după perioade în care Rusia a exercitat control major în domeniile securității, economiei și relațiilor externe. Capitala Erevan se orientează spre Uniunea Europeană și către Occident, în timp ce capitala Astana își întărește legăturile cu China, Europa și Statele Unite, menținând totodată conexiunile cu Moscova, conform unei analize publicate de TVP World.
Armenia a petrecut zeci de ani bazându-se pe Rusia pentru securitatea sa. Acum, premierul Nikol Pașinian se pregătește să depună cererea de aderare a țării la Uniunea Europeană și spune că ar fi „foarte fericit” dacă alianța militară condusă de Moscova ar decide să excludă Armenia.
Kazahstanul se bazează pe același principiu în câteva mii de kilometri către est, însă adoptă o abordare mult mai prudentă. Kassym-Jomart Tokayev, președintele țării, își întărește puterea internă și continuă să păstreze legături strânse cu Rusia, dar, în același timp, își caută modalități de a evita ca Moscova să devină singura opțiune pentru națiunea sa.
Citește șiDoi turiști la hotel din Tokyo găsesc cameră video secret
Din puncte de vedere extrem de diferite, cele două state au ajuns la aceeași concluzie: dependența de o singură mare putere restrânge suveranitatea.
Suveranitatea pentru statele de dimensiune redusă este frecvent descrisă ca libertatea de a decide singur. În realitate, această libertate dobândește sensul concret doar atunci când există opțiuni concrete. Armenia își orientează eforturile spre Europa și Occident, în timp ce Kazahstanul explorează opțiuni în China, Europa și în economia globală.
Este necesar să se facă o distincție importantă. Tratarea situației ca o simplă narațiune privind pierderea de către Rusia a doi vecini ar omite realitatea mult mai complexă din regiune.
Rusia continuă să domine cu o influență majoră în regiunea Caucazului și a Asiei Centrale. Moscova menține relații economice, politice și militare solide atât cu Armenia, cât și cu Kazahstanul. În plus, există infrastructură energetică, trasee comerciale și rețele ce au fost dezvoltate de-a lungul mai multor decenii.
Rusia își pierde, pe măsură ce trece timpul, nu doar influența, ci și exclusivitatea.
Pe măsură ce a experimentat singură, Armenia a descoperit semnificația dependenței de Rusia.
Armenia a realizat, la un cost foarte ridicat, că dependența de Rusia aducea riscuri majore. Pentru mulți ani, aproape tot sistemul de securitate al țării a fost sub influența Moscovei. Trupe rusești erau prezenți pe teritoriul armean, iar Armenia era membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară condusă de Rusia.
În urma conflictului din 2020 între Armenia și Azerbaidjan, forțele ruse de menținere a păcii au fost, de asemenea, prezențate în Nagorno-Karabah.
Ca răspuns la această dependență, relația părea a fi simplă: Armenia a acceptat o influență profundă din partea Rusiei, iar Rusia trebuia să ofere garanții de securitate. Acest aranjament s-a prăbușit odată cu căderea Nagorno-Karabahului.
În septembrie 2023, Azerbaijan a preluat controlul asupra regiunii, iar aproape întreaga comunitate de etnie armeană a părăsit zona. În același timp, capitala Erevan a reproșat Organizației Tratatului de Securitate Colectivă că nu a reacționat corespunzător la atacurile azere asupra teritoriului său.
Premierul Nikol Pașinian a ajuns la concluzia că dependența de un singur partener de securitate constituie o vulnerabilitate.
„Dependența de un singur partener în chestiuni de securitate este o greșeală strategică”
Pașinian a afirmat în 2023.
Declarația a rezumată redirecționarea Armeniei. Din acel moment, Erevanul a întrerupt implicarea în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, a început să achiziționeze armament din India și Franța, a întărit colaborarea cu Statele Unite și a consolidat legăturile cu Uniunea Europeană.
În prezent, Pașinian susține că Armenia se află în faza de pregătire pentru a lansa procedura de depunere oficială a cererii de aderare la Uniunea Europeană.
Premierul armean a avansat semnificativ în relația cu alianța militară condusă de Moscova. El a afirmat că ar fi
„foarte fericit”
dacă Organizația Tratatului de Securitate Colectivă ar decide simplu să excludă Armenia.
Este o schimbare radicală pentru o țară care, până în urmă cu doar câțiva ani, își lega aproape întreaga arhitectură de securitate de Rusia.
Kazahstanul aspiră ca toți să fie prezenți.
Kazahstanul adoptează același model, însă fără ruptura dramatică observată în cazul Armeniei. Președintele Kassym-Jomart Tokayev nu dorește să abandoneze legăturile cu Moscova. În schimb, Rusia continuă să fie un partener crucial pentru Kazahstanul.
Strategia lui Tokayev constă în a păstra legături cu cât mai multe centre de influență, pentru ca niciunul dintre acestea să nu reușească să domine politicile externe sau economia națiunii.
Adilet, noul partid fondat de Tokayev, a obținut peste 70% din voturi la alegerile parlamentare de duminică, consolidând și mai mult autoritatea prezidențială. OSCE a caracterizat însă climatul electoral ca fiind lipsit de pluralism politic, astfel rezultatul nu trebuie interpretat ca o renaștere democratică în Kazahstan.
În domeniul relațiilor internaționale, efectul este, totuși, semnificativ: Tokayev consolidează acum autoritatea asupra structurii politice care promovează agenda internațională a Kazahstanului.
Jennifer B. Murtazashvili, de la Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, descrie această strategie drept o „politică de portofoliu”.
Conceptul implică, în esență, alocarea intenționată a relațiilor externe între diferite sectoare funcționale, cu parteneri distincti atribuiți pentru a îndeplini roluri separate.
„alocarea deliberată a relațiilor externă între sectoare funcționale, cu diferiți parteneri desemnați să îndeplinească roluri distincte”.
În esență, Kazahstanul încearcă să mențină prietenie cu toți.
Partenerul său major rămâne Rusia. Kazahstanul este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă și al Uniunii Economice Eurasiatice. În plus, mai mult de 80% din exporturile de petrol ale țării se canalizează de obicei prin Consorțiul Conductelor din Marea Caspică, o rețea de infrastructură asociată Rusiei.
În sectorul energetic, compania rusă Rosatom a încheiat recent un contract semnificativ pentru realizarea primei centrale nucleare din Kazahstan. În același timp, China se pregătește să lanseze construcția unei alte centrale nucleare.
În plus, Kazahstanul alocă fonduri pentru dezvoltarea Coridorului Mijlociu Transcaspic, o arteră comercială ce facilitează deplasarea mărfurilor din Asia spre Europa, traversând Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia și Turcia.
Astana a consolidat legăturile cu Bruxelles, Beijing și Washington, păstrând totodată relațiile cu Moscova.
Prin această strategie, Tokayev poate fi la aceeași masă cu Vladimir Putin, poate desfășura afaceri cu Rusia și, simultan, poate refuza când interesele Kazahstanului o solicită, spunând
„nu”
.
Kazahstanul menține legătura cu Moscova, însă nu adoptă în mod automat politica acesteia.
Un caz semnificativ ilustrează atitudinea Kazahstanului față de conflictul din Ucraina: Astana a refuzat să accepte anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia.
Tokayev a continuat să se prezinte alături de Vladimir Putin și să păstreze legături politice și economice strânse cu Moscova. În ultima perioadă, președintele kazah a reapărut în compania liderului de la Kremlin și a solicitat suspendarea conflictului și reluarea negocierilor.
Putin a refuzat imediat propunerea.
În cazul Kazakhstan, însă, mesajul este de o importanță majoră: legătura apropiată cu Rusia nu presupune acceptarea automată a tuturor pozițiilor Kremlinului.
Strategia lui Tokayev se reduce la un principiu clar: Kazahstanul nu trebuie să se confrunte cu o alegere între Rusia și restul lumii. În loc de a face un compromis, țara își propune să mențină Rusia în ecuație, asigurând în același timp existența altor opțiuni.
Rusia își pierde monopolul.
Astfel, ideea că Moscova „pierde Asia Centrală” sau „pierde Caucazul” este prea simplistă. Capitala rusească deține încă avantaje semnificative: geografia favorabilă, rețelele de conducte și infrastructura energetică, legăturile militare, lanțurile comerciale, o limbă comună și decenii de relații politice și economice cu fostele republici sovietice.
În cazul Armeniei, analistul Thomas de Waal, de la Carnegie Europe, a descris schimbarea într-un mod foarte clar:
„Diversificarea înseamnă că Rusia își pierde monopolul virtual pe care l-a avut în Armenia.”
Același concept rămâne valabil, însă cu un impact mai extins asupra întregii zone. Puterea Rusiei atinge nivelul suprem în situații în care vecinii săi nu dispun de o alternativă realistă.
Atunci când Armenia poate achiziționa armament din India și Franța, poate colabora cu Statele Unite și Uniunea Europeană și poate lua în considerare aderarea la UE, dependența de Moscova se diminuează.
În Kazahstan, această transformare devine și mai clară datorită numărului considerabil de parteneri pe care Astana încearcă să îi păstreze simultan.
Un exemplu emblematic al acestei transformări a fost observat în sectorul energetic. În acea vară, odată ce atacurile ucrainene au afectat capacitatea de rafinare a Rusiei, Moscova a evaluat posibilitatea de a direcționa țițeiul rusesc către rafinăriile din Kazahstan.
O porțiune din combustibilul obținut ar fi putut fi redirecționată înapoi către Rusia. Volumul era redus, însă semnificația situației era semnificativă. O putere energetică majoră s-a confruntat cu necesitatea de a utiliza capacitatea de rafinare a unui vecin pe care, din perspectiva istorică, l-a considerat parte a propriei sale zone economice.
Acesta este tipul exact de transformare care ilustrează cum relațiile de putere din regiune se modifică, fără ca legăturile existente să dispară.
Motivul pentru care Uniunea Europeană rămâne atractivă.
Orientarea schimbată a Armeniei clarifică de ce Uniunea Europeană persistă în a atrage țări situate în proximitatea Rusiei.
UE poate părea, privită din interior, disfuncțională, lentă, fragmentată sau excesiv de birocratică. Statele ce caută alternative geopolitice nu îl compară cu Uniunea Europeană ca o instituție imaginară perfectă.
Ele analizează opțiunile concrete disponibile. În cazul Armenia, Europa reprezintă un nou segment de piață, o sursă suplimentară de capital și o relație diferită din punct de vedere politic și de securitate.
Mai important, înseamnă o alternativă la Rusia. Acesta este unul dintre motivele pentru care UE poate rămâne atractivă chiar și atunci când propriile sale probleme interne sunt evidente.
Islanda, care a renunțat la discuțiile de aderare cu peste zece ani în urmă, participă în prezent la votul privind reînceperea acestor negocieri.
În contextul în care statele își reevaluează poziția geopolitică, nu este obligatoriu ca Uniunea Europeană să fie perfectă. Este suficient ca aceasta să ofere un element valoros pe care dependențele existente nu îl pot furniza.
În contextul Armeniei, aceasta ar putea presupune inclusiv reducerea dependenței de Rusia.
Două metode distincte, concluzie.
Armenia și Kazahstanul progresează la viteze foarte diferite și își trasează direcții diferite.
Armenia încearcă să scape de consecințele unei relații de securitate pe care conducerea de la Erevan consideră că a eșuat în momentele esențiale. Kazahstanul încearcă să împiedice ca orice relație externă să devină atât de dominantă încât să îi limiteze libertatea de decizie.
Niciuna dintre cele două națiuni nu a lăsat Rusia în urmă. Kazahstanul, în mod particular, nu intenționează să facă acest lucru. Rusia continuă să fie prea semnificativă din punct de vedere geografic, energetic, economic și politic pentru a putea fi neglijată.
Dar dinamica s-a modificat. Armenia și Kazahstanul au realizat că a fi dependent de un protector indispensabil nu garantează niciodată libertate totală.
Armenia răspunde prin accelerarea diversificării și consolidarea legăturilor cu Uniunea Europeană și cu puterile occidentale. Kazahstan optează pentru păstrarea unui echilibru delicat între Rusia, China, Europa și Statele Unite. În ambele situații, scopul comun rămâne același: generarea de alternative.
Pe măsură ce apar noi opțiuni, Rusia nu se retrage din zona ei de influență anterioară, însă își pierde încet ceea ce i-a conferit cea mai mare autoritate: controlul exclusiv asupra alegerilor statelor din regiune.
COMENTARII / 0