Frații Tate au fost arestați în Miami în urma unei cereri de extrădare din partea Marii Britanii, care deține noi dovezi împotriva lor. În România, după aproape patru ani, nu există niciun proces în derulare împotriva lor, subliniază jurnalistul Mircea Barbu, care a documentat, inclusiv pentru BBC News, cazul celor cunoscuți ca influenceri ai „manosferei”.
29 decembrie 2022 a marcat o seară în bucătăria unui grup de colegi de facultate, situată într-un cartier din Cluj. În timp ce pregăteam sărbătoarea Revelionului, aerul era încărcat cu aroma cărnii la cuptor, iar din colțul casei, pe o boxă portabilă, se răsuna în tonuri reduse melodiile Kings of Leon. Sticlele de bere se ciocneau, iar râsetele abundau; conversațiile se îndreptau spre planurile de vacanță pentru vara următoare și la începutul anului ce urma să înceapă.
Frații Tate, evadati din vila din Voluntari
Citește șiSecretarul de stat american Marco Rubio cere Europei „să se trezească din somn”: „Astăzi ne aflăm la o răscruce de drumuri”
În continuare, la fel ca de multe ori în această profesie, realitatea a pătruns prin ușă fără să lovească.
Zgomotul unui eveniment de știri de ultimă oră, marcat de sunetele recognoscibile ale aplicațiilor de informații, a întrerupt brusc discuțiile din bucătărie. Andrew și Tristan Tate au fost scoși din vila lor din Voluntari și transportați la sediul DIICOT. Acuzațiile, extrem de grave, includ trafic de persoane, viol și spălare de bani.
Se știa că se pregătea un incident de proporții enorme. Motivele nu se rezuma doar la acuzațiile formulate, ci și la influenta remarcabilă pe care cei doi o dețineau în acel moment (și, cred, încă o dețin) asupra unei generații întregi de bărbați, în special tineri, la nivel global.
Apoi, șase ore mai târziu, după o călătorie presată peste Carpați, am ajuns în fața sediului DIICOT din București, având camera în mâini, însoțit de alți reporteri cu același noroc ca și mine.
Nu știam de unde să înțeleg că următoarele aproape patru ani ale vieții mele vor fi semnate de acest dosar.
O provocare enormă
Am urmărit cazul de la primele audieri până la cele mai recente evoluții pentru BBC News, cea mai mare televiziune de știri din lume. În toți acești ani, am fost la zeci înfățișări la tribunal, am făcut interviuri cu procurorul care a instrumentat dosarul, am avut întâlniri cu surse prin parcări de mall-uri la ore antisociale și multe nopți nedormite petrecute documentând mii de postări online ale oamenilor care i-au cunoscut pe cei doi.
puzzle imens, format din mărturii, documente judiciare, informații contradictorii și detalii întunecate referitoare la presupusele fapte ale doi britanici.
În Miami, a avut loc arestarea.
În seara precedentă, în Miami, cercul s-a închis numai pentru a se redeschide.
US Marshals au reținut frații Tate în timpul unei proceduri de extrădare cerută de Marea Britanie. Procurorii britanici au introdus noi acuzații, printre care viol, facilitarea traficului de persoane pentru exploatarea sexuală și infracțiuni legate de imagini indecente cu minori.
Presupunerea numărului de victime a crescut la șapte, excluzând cazurile din România, iar autoritățile din Regatul Unit solicită extrădarea acestora pentru toate acuzațiile formulate până în prezent.
Pentru majoritatea oamenilor, este încă o știre pe care o citesc în diagonală într-o duminică de vară. Pentru mine, este probabil ultimul capitol al unei povești pe care am urmărit-o aproape de la primul până la ultimul cadru.
Insultări și eforturi de achiziție a tăcerii
În acești aproape patru ani am stat mai mult pe holurile tribunalelor decât cu familia sau prietenii. Am urmărit de aproape, la firul ierbii, pe teren, fiecare răsturnare de situație, fiecare conferință de presă, fiecare victorie declarată și fiecare recul al procurorilor.
Am observat cum un dosar, aparent simplu la început, s-a extins într-un complex juridic care acoperă doi continente și trei sisteme judiciare distincte.
Am suferit de mai multe ori insulturi, amenințări, atât din partea fanilor fraților Tate, cât și direct de la ei. Conturile mele de social media au fost compromise. Am fost numit de la „gras nenorocit” la „scursura” și alte invectii grafice. Am fost acuzat că fac parte din conspirații fictive și am devenit țintă doar pentru că adresez întrebări pe care orice jurnalist le-ar pune unui inculpat în astfel de dosare.
Într-un anumit moment, prin intermediul unui cunoscut al lor, au încercat să achiziționeze tăcerea mea, oferind o sumă considerabilă de bani.
Motivul a fost unul simplu.
Pe parcursul acestor ani, am fost printre puținii jurnaliști români care, prin intermediul unor surse, au obținut o copie a rechizitoriului DIICOT. Am parcurs sute de pagini de mesaje WhatsApp, înregistrate de procurori, care prezintă dialogurile dintre frații Tate și femeile pe care anchetatorii afirmă că le-au recrutat pentru exploatare sexuală online.
Dosarul a fost returnat la DIICOT
Am descifrat procedurile metodei „loverboy”, pe care procurorii susțin că a fost aplicată în mod sistematic. Am parcurs declarațiile martorilor. Am examinat probele. Am încercat să înțeleg, peste aparențele mediatică, realitatea evenimentului.
Și poate mai important decât atât, nu mi-a fost niciodată teamă să pun întrebările incomode.
Totul a provocat uimirea și, uneori, disprețul profund al celor doi față de tenacitatea cu care am urmărit cazul prin cotloanele întunecate ale justiției române.
Apoi, în noiembrie 2024, dosarul a colapsat. Sau, mai exact, ceea ce publicul percepea drept „dosarul Tate” a colapsat.
Curtea de Apel București a identificat lacune procedurale și probatorii, a eliminat o parte din probe și a transmis din nou rechizitoriul către DIICOT.
Pentru numeroși indivizi din cadrul sistemului, aceasta a reprezentat un șoc.
Acuzări noi, victime noi
În parcursul anilor întregi, nimeni nu a reușit să explice convingător cum s-a ajuns aici.
În urmă cu doar câteva săptămâni, în cadrul unei investigații realizate alături de Heidi Blake pentru The New Yorker, am început să prezentăm, cu dovezi solide, posibilele presiuni și influențe politice exercitate în jurul acestui caz. De la cercurile MAGA din apropierea Casa Albă, până la politicienii docili de pe Dâmbovița și la birourile DIICOT.
Procurorii continuă chiar și în prezent ancheta, iar astăzi am observat primul indiciu al acestui fapt. Au fost aduse la lumină noi și alte persoane considerate victime. În cadrul investigațiilor se investighează trafic de minori, spălare de bani, manipularea martorilor și obstrucționarea justiției. În ultimele zile, cele două dosare din România în care se urmăreau frații Tate au fost extinse, reunite și completate.
Se credea că un rechizitoriu era aproape de a fi finalizat. Pentru prima dată, după o lungă perioadă, am avut speranța că acest dosar va ajunge în fața unei instanțe și, în final, va fi pronunțat un verdict.
După evenimentele de aseară, nu mai sunt convins că vom avea vreodată ocazia să vedem acest dosar, așa cum era pregătit, pe masa unui judecător român.
În România nu există nicio procedură legală în derulare.
În ciuda faptului că au trecut aproape patru ani, România nu are niciun proces real în curs împotriva fraților Tate.
Întrebarea legitimă pe care ne-am adresat-o de nenumărate ori, inclusiv noi, jurnaliștii care urmăresc cazul, rămâne centrală. În lumina incidentelor din SUA de aseară, aceasta ar putea fi cea mai esențială întrebare ce trebuie adresată astăzi.
O problemă de o relevanță mult mai mare decât eforturile unui jurnalist independent de a urmări un dosar atât de complicat. Mai semnificativă decât milioanele de vizualizări generate de numele Tate. Mai semnificativă chiar decât arestarea lor de aseară în Miami.
Defecțiunea justiției românești în fața femeilor ce au arătat curaj
Realitatea constă în defecțiunea sistemului judiciar român în cadrul dosarului de trafic de persoane cel mai intens mediatizat la nivel global.
Indiferent de punctele noastre de vedere privind Andrew și Tristan Tate, fie că sunt considerați vinovați sau nevinovați, statul român a eșuat să ofere un răspuns într-un termen rezonabil.
Se constată că a eșuat în fața societății. În plus, a înregistrat un eșec și mai pronunțat în raport cu victimele presupuse din cele două dosare.
justiția română a eșuat în mod lamentabil în fața femeilor curajoase care au depus plângeri. În ceea ce privește cele care au acceptat să fie audiate, și
Un stat are responsabilitatea nu doar de a investiga astfel de acuzații, ci de a asigura un drum spre adevăr, spre un verdict și spre o concluzie. Acesta este ceea ce englezii numesc “closure”.
În cazul în care acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, victimele se bucură de dreptul la justiție. Dacă se constată că acuzațiile sunt nefondate, inculpații se califică pentru exonerare. Totuși, nimeni nu ar trebui să fie supus unei condamnări perpetue de incertitudine. După aproape patru ani, sistemul românesc a generat exact această stare: incertitudine.
Statul le-a cerut răbdare, dar nu le-a oferit niciun verdict
Este posibil ca, într-o zi, frații Andrew și Tristan Tate să fie supuși unui proces în București, iar posibilitatea ca acest lucru să nu se realizeze rămâne deschisă. În timp ce priveam fotografiile cu ei îmbrăcați în costume la Miami în această dimineață, nu am putut să nu amintesc de noaptea rece din decembrie 2022. De la frigul aspru în fața sediului DIICOT în ajunul Revelionului, la sutele de pagini de rechizitoriu subliniate și memorate, până la promisiunea că România va descoperi adevărul. Mai ales am reflectat asupra femeilor care au avut curajul să vorbească și să aibă încredere în statul român.
Iar poate cea mai dureroasă concluzie a acestui dosar este că, după 1.298 de zile, nu știm încă dacă femeile care au avut curajul să vorbească vor primi vreodată dreptatea pe care au căutat-o atunci când au intrat pe ușa unui sediu de poliție sau a unui parchet. Știm însă altceva. Că statul român le-a cerut să aibă răbdare. Ani întregi. Iar la capătul acestei așteptări nu le-a oferit nici un verdict, nici o concluzie, nici măcar certitudinea că cineva mai caută adevărul cu aceeași determinare cu care ele au avut curajul să îl spună.
COMENTARII / 0