Atacul iranian în Strâmtoarea Ormuz: Mărturia echipajului navei românești Fundulea

Un episod dramatic din istoria marinei comerciale românești este cel al vaporului Fundulea, care a avut parte de un atac violent în Strâmtoarea Ormuz în...

Un episod dramatic din istoria marinei comerciale românești este cel al vaporului Fundulea, care a avut parte de un atac violent în Strâmtoarea Ormuz în anul 1987. Acest eveniment s-a desfășurat pe fundalul tensionat al războiului dintre Iran și Irak, perioadă în care România, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, încerca să mențină relații diplomatice delicate cu ambele țări.

În acea perioadă, România avea nevoie de petrolul irakian, ceea ce a stârnit nemulțumirea regimului de la Teheran. Fundulea, un cargobot de aproximativ 7.800 tdw construit la șantierul naval din Galați, făcea parte din flota comercială a României și era utilizat pentru transporturi internaționale. La data de 23 noiembrie 1987, nava se afla în tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, după ce încărcase praf de marmură din Italia cu destinația Kuweit.

În dimineața aceea, în jurul orei 06:00, Fundulea a fost supusă unui control radio de către un vas militar iranian, după care a fost interceptată de un alt vas fără pavilion. Acest vas a cerut navei românești să oprească motoarele. După aproximativ 45 de minute, situația a părut să se detensioneze, însă vasul militar a revenit brusc și a lansat un atac violent asupra vaporului românesc cu aproximativ 8–10 rachete cu napalm. Loviturile au vizat zonele esențiale ale navei, inclusiv prova, compartimentul de comandă, cabinele echipajului și sala motoarelor, provocând un incendiu devastator.

Citește șiZelenski: 8.000 de soldați nord-coreeni în Rusia, alți 10.000 urmează

Atacul a avut loc în contextul conflictului Iran-Irak, când navele comerciale erau frecvent ținte în zona Golfului Persic. Ulterior, s-a presupus că Fundulea fusese interceptată în apropierea sau la intrarea în apele teritoriale iraniene, ceea ce a amplificat tensiunile din jurul incidentului. Echipajul a trăit momente dramatice luptând pentru supraviețuire în mijlocul incendiului care părea că înghite toată nava.

Căpitanul Radu Ion Lupu a fost grav rănit și evacuat de urgență, fiind transportat mai întâi la Dubai, apoi în România, unde ulterior a și decedat. Alte trei persoane, printre care un ofițer de punte și un bucătar, au suferit răni grave, dar au reușit să supraviețuiască. Martorii au descris atacul drept extrem de violent, napalmul transformând nava într-un infern. Lipsa însemnelor oficiale ale atacatorilor a dus la perceperea incidentului ca un act de natură paramilitară, apropiat de terorism.

După lansarea semnalului SOS, mai multe elicoptere militare și civile au intervenit în zonă. Prima navă care a acordat ajutor a fost o vedetă militară din Oman, urmată de un remorcher olandez care a reușit să limiteze incendiul cu ajutorul tunurilor de apă. Ulterior, un alt remorcher a participat la operațiune, iar cargoul avariat a fost tractat până într-un port din Emiratele Arabe Unite.

Incidentul a avut și implicații diplomatice importante, implicând conducerea României de la acea vreme, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, în contextul relațiilor delicate pe care țara le menținea atât cu Iranul, cât și cu Irakul. La 30 de ani de la incident, în 2017, zece dintre membrii echipajului s-au întâlnit pentru a depăna amintiri.

Un martor ocular a povestit că ambarcațiunea iraniană a cerut marinarilor români să declare marfa și destinația.

„După ce domnul comandant a declarat marfa, care era marmură, încărcată la Marina di Carrara, le-a spus și destinația, iar ei s-au prefăcut că nu înțeleg engleza. Le-am repetat de vreo 10 ori destinația: Kuwait. Cu câteva zile înainte, ei bombardaseră niște platforme petroliere din Kuwait, erau în conflict și cu Kuwait, probabil, auzind destinația, și-au pus probleme. Au plecat, iar după 10 – 15 minute, s-au întors și, fără aviz, au început să tragă în navă. Au fost șapte sau opt proiectile, percutant incendiare, cu napalm.”

– a relatat Gheorghe Foriș.

La rândul său, Vasile Gavriloae, ajutorul de medic de la bordul navei, a afirmat că a făcut tot ce se putea pentru comandantul navei și pentru bucătar.

„Am încercat să fac ce aveam de făcut pentru comandant. Din păcate am reușit prea puțin pentru că rănile lui erau atât de grave încât nu aveam ce să fac cu ce aveam eu la îndemână.”

Constantin Vârlan, timonier pe nava Fundulea, a spus că în momentul atacului dormea deoarece fusese de cart, aflându-se într-o cabină chiar din partea în care s-a tras.

„Primul meu gând, în somn fiind, a fost că ne-au rupt în două și că nava se va scufunda și am încercat să sar pe geam. Eram în pantaloni de pijama. Când am ajuns la geam, a fost cealaltă explozie și, din frică, m-am retras înapoi. Am încercat să ies pe culoar, dar deja nu se putea respira, era un fum înecăcios, sulfuros.”

– își amintește Constantin Vârlan.

Primul grup de marinari de pe nava Fundulea s-a întors acasă după o săptămână, iar ceilalți au revenit în țară pe 31 decembrie. Autoritățile române le-au spus să nu vorbească despre acest incident pentru a nu strica relațiile diplomatice dintre cele două țări. Niciunul dintre marinarii prezenți la această întâlnire nu a renunțat să navigheze după acest atac. Mai mult, unul dintre ei s-a întors la bordul navei Fundulea după ce aceasta a fost reparată.

Coincidență, Iranul avea să fie ultima vizită oficială a dictatorului român, doi ani mai târziu, în decembrie 1989.

COMENTARII / 0