Se declară variabila ad și se inițializează cu un element div creat de document.createElement(‘div’).
ad.id = ‘AdSense’;
ad.className = ‘AdSense’;
Citește șiNews Alert Premiul Nobel pentru Pace 2026 a fost câștigat de Navanethem „Navi” Pillay, juristă și fost comisar ONU pentru drepturile omului
ad.style.display = ‘block’;
Se atribuie proprietății style.position a obiectului ad valoarea ‘absolute’.
ad.style.height = ‘1px’;
document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3894827″,”url”:”https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/axa-rezistentei-revine-in-forta-de-ce-nu-au-reusit-sua-si-israelul-sa-slabeasca-reteaua-condusa-de-iran-3894827″,”fullCatPath”:”/stiri/externe/mapamond”}
Rețeaua de aliați și grupări susținute de Iran s-a adaptat la presiunea militară exercitată de Statele Unite și Israel și continuă să reprezinte o amenințare majoră în Orientul Mijlociu, în pofida loviturilor repetate asupra conducerii și infrastructurii sale, arată Foreign Affairs. Analiștii avertizează că „Axa Rezistenței” funcționează astăzi ca o rețea flexibilă și descentralizată, capabilă să se reorganizeze rapid și să își refacă arsenalul, ceea ce obligă Washingtonul să-și regândească strategia adoptată până acum.
Pe măsură ce războiul dintre Statele Unite și Iran, care durează de cinci luni, continuă să evolueze, capacitatea Teheranului de a lovi în continuare interesele americane și pe cele ale aliaților Washingtonului i-a surprins pe numeroși strategi și analiști. De luni de zile, Statele Unite și Israelul desfășoară atacuri aeriene asupra Iranului, eliminând o mare parte din conducerea militară de vârf. Cu toate acestea, Iranul și aliații săi regionali au demonstrat o reziliență remarcabilă.
Hezbollah rămâne o amenințare majoră, chiar și după operația militară intensă a Israel în sudul Libanului. În același timp, grupurile militare irakiene, susținute de Teheran, au atacat rețelele petrolului și gazelor din statele Golfului, iar rebeliile houthi din Yemen au reluat campania împotriva navelor comerciale din Marea Roșie.
Republicii Islamice și partenerii săi au demonstrat o rezistență remarcabilă, deși a suferit ani de presiuni militare și economice, evidențiind o greșeală de bază în strategia care a alimentat conflictul actual.
În momentul în care a început campania împotriva Iranului, la sfârșitul lunii februarie, Statele Unite și Israelul au pus în joc ideea susținută de mult timp de susținătorii schimbării regimului din Teheran și de strategiile israeliene. Conform acestei concepții, atacând economia iraniană, conducerea politică și militară, facilitățile de armament și principalele trasee de aprovizionare, se preconiza că regimul iranian ar fi fost subțiat în mod semnificativ. În același timp, grupările afiliate ar fi pierdut sprijinul și s-ar fi prăbușit.
Teoria era sintetizată prin celebra metaforă a „caracatiței”: dacă era eliminat „capul” de la Teheran, „tentaculele” reprezentate de grupările aliate urmau să dispară.
De la o structură centralizată la o rețea capabilă să se autoregenereze
Două decenii în urmă, această abordare ar fi avut șanse mai mari de a reuși. În acea perioadă, legătura dintre Axa Rezistenței și partenerii săi era mult mai simplă. Armamentul, tehnologia și competențele militare provin aproape exclusiv din Iran. În prezent, însă, „Axa Rezistenței” funcționează în alt mod. Aceasta s-a transformat într-o rețea dens interconectată, capabilă să se adapteze și să se regenereze rapid.
Cunoștințele tehnologice, resursele logistice și chiar procesul decizional sunt distribuite între numeroase organizații și centre regionale. Dacă un lider este eliminat, un depozit este distrus sau o rută de aprovizionare este întreruptă, celelalte grupări preiau rapid responsabilitățile, înlocuiesc conducerea și reconstruiesc infrastructura militară prin rute alternative.
Această flexibilitate a permis aliaților Iranului să reziste chiar și după atacurile Hamas din 7 octombrie, devastarea Hamas și Hezbollah de către Israel, prăbușirea regimului Bashar al-Assad din Siria și ampla campanie aeriană desfășurată ulterior de Statele Unite și Israel împotriva Iranului.
Autorii studiului susțin că metodele clasice din Washington — presiunea diplomatică, sancțiunile economice și atacurile militare — nu mai pot face față.
Iranului și a rețelei sale de aliați nu pare că ar putea suferi o înfrângere completă. În schimb, Statele Unite ar trebui să implementeze o strategie regională mult mai extinsă, menită să limiteze influența Teheranului.
Această strategie presupune eliminarea rețelelor militare, financiare și de logistică care susțin „Axa Rezistenței”, deschiderea unor dialoguri cu Iranul și cu principalii săi parteneri nestatali, precum și restrângerea accesului la tehnologiile economice folosite în fabricarea dronelor și a altor sisteme de armament.
Autorii consideră că o astfel de abordare ar avea șanse mai mari de succes decât actuala strategie, bazată pe lovituri repetate și pe speranța că regimul iranian se va prăbuși.
În ce mod a luat forma „Axa Rezistenței”
Acum aproximativ douăzeci de ani, grupurile care constituie astăzi „Axa Rezistenței” erau organizații locale de rezistență, echipate cu armament simplist și metode de gherilă caracteristice secolului precedent. Hezbollah s-a transformat deja într-o forță politică și militară de importanță în Liban, reușind să contracareze invazia israeliană din 2006 prin utilizarea rachetelor cu rază scurtă și a dronelor livrate de Iran.
În aceeași perioadă, Hamas nu deținea încă controlul asupra Fâșii Gaza, iar grupul houthi constituia doar o mică mișcare insurgentă din nordul Yemenului. În Irak, antrenorii iranieni și membrii Hezbollah pregăteau soldații șiiți în manipularea armelor de infanterie și a dispozitivelor explozive improvizate.
În anii ce au urmat, Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a conceput un plan sofisticat pentru actualizarea acestor grupuri.
Noii recruți primesc instruire atât în Iran, cât și în zonele sub controlul altor grupări din axă. Grupurile care se dovedește eficiente pe frontul de luptă sunt dotate cu armament din ce în ce mai avansat, inclusiv drone de atac ce pot lovi ținte la distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.
În anul 2025, Iranul a furnizat grupurilor militare irakiene drone Shahed-101 și Shahed-107, care au fost ulterior exploatate împotriva bazelor americane și a infrastructurii energetice din Golf.
În același timp, Hamas, Hezbollah și houthi au dobândit capacitatea de a produce singuri drone și alte sisteme de armament, folosind componente importate prin rețelele lor logistice proprii. Astăzi, aceste organizații pot construi și lansa drone de atac cu o rază de acțiune de până la aproximativ 2.500 kilometri.
Grupările au realizat propriile lor structuri industriale.
Pe parcursul timpului, Hamas, Hezbollah și houthi au construit rețele proprii alcătuite din antreprenori, ingineri, contrabandiști și comercianți, capabili să obțină componente și să fabrice armament.
Din perspectiva exterioară, aceste entități păreau să fie separate, însă de fapt operează ca niște unități militar-industriale unite.
IRGC a pornit, de asemenea, să predea responsabilitatea formării către organizațiile din axă. În 2010, toate inițiativele de instruire a dronelor pentru Hezbollah se desfășurau exclusiv în Iran; până în 2015, Hezbollah era deja implicat în pregătirea membrilor Hamas, houthiților și militilor irakiene.
Conform unui document al Century International, începând cu 2026, mișcarea houthi a antrenat și țăranii din gruparea somaleză al-Shabaab în operarea dronelor și a colaborat cu IRGC pentru a instrui facțiuni islamiste din Sudan.
Hezbollah a oferit sprijin esențial regimului 2011–2023 în conflictul civil sirian, întărind rețeaua sa militară din Siria. Militia șiite a participat la slăbirea Statului Islamic în Irak și Siria, iar gruparea houthi a preluat controlul asupra regiunii nord-vestice din Yemen.
În urma atacului Hamas din 7 octombrie, Israelul a inițiat operațiuni militare devastatoare împotriva Hamas și Hezbollah. În septembrie 2024, Hassan Nasrallah și o mare parte din conducerea Hezbollah au fost eliminati.
Prăbușirea regimului Assad și războiul de 12 zile din iunie 2025 au amplificat presiunea asupra Iranului. Cu toate acestea, la mai puțin de un an distanță, Iranul și aliații săi și-au refăcut capacitățile. Teheranul a lansat atacuri masive cu drone și rachete asupra infrastructurii energetice din Golf și asupra bazelor americane.
Milițiile irakiene au intensificat atacurile asupra trupelor SUA, Hezbollah a opus o rezistență mai mare decât estimaseră israelienii în sudul Libanului, iar houthi au reluat atacurile asupra transportului comercial din Marea Roșie și asupra infrastructurii energetice saudite.
Rețeaua se reface de la sine.
Conform autorilor analizei, SUA și Israel au subestimat schimbarea majoră prin care a evoluat această rețea. Resursele tehnologice și rețeaua de sprijin militar nu se mai concentrează în Iran, ci se dispersează printre mulți actori din regiune.
După ce au înregistrat pierderi în Gaza, grupările din Liban și Siria și-au reconstruit cu promptitudine arsenalele, având în vedere propriile baze tehnologice și logistice. Un exemplu clar este reprezentat de rebelii houthi.
În trecut se credea că armamentul lor era obținut aproape exclusiv prin transporturi maritime orchestrate de Iran, însă investigațiile recente indică faptul că organizația acum produce o porțiune semnificativă din armament utilizând componente achiziționate prin lanțuri comerciale globale.
Hezbollah a construit propriile sale rețele de aprovizionare. În anul 2024, autoritățile europene au identificat un reprezentant al organizației care folosea companii-paravan din Spania și Germania pentru a achiziționa și a reexporta componente destinate dronelor către Liban.
China are un rol esențial.
Specialiștii de la Foreign Affairs evidențiază că creșterea industriei chineze a complicat semnificativ restricționarea programelor de drone iraniene. Fabricanții chinezi produc în masă componentă cu dublă utilizare, pe care Beijingul le consideră produse civile.
În consecință, Iranul și grupările aliate pot achiziționa cu ușurință motoare, sisteme electronice și alte componente prin intermediul platformelor comerciale online. De exemplu, modelul iranian Ababil-T poate fi construit din componente chinezești disponibile pe piață pentru aproximativ 1.500 de dolari.
Hezbollah se bazează astăzi pe acces la sisteme comerciale, pe materiale de instruire online și pe cunoștințe tehnice pentru a fabrica și a îmbunătăți drone de atac.
Iran continuă să aplice metode clasice de contrabandă, pe lângă noile lanțuri comerciale. Teheranul desfășoară operațiuni atât cu ambarcațiuni de dimensiuni reduse, cât și cu nave de marfă, precum și cu o denumită „flotă fantomă”, alcătuită din vase care dezactivează sistemele lor de identificare pentru a scăpa de supraveghere.
În prezent, se continuă livrarea de materiale și echipamente în continuare către Yemen, Liban, Sudan și alte regiuni sub controlul aliaților Iranului.
Chiar și după schimbarea regimului din Siria, traficul ilegal de armament spre Liban persistă, utilizând atât căi terestre, cât și rute maritime.
Ce propun analiștii ca soluție
Washingtonul trebuie să adopte o abordare complet diferită, potrivit analiștilor de politică externă. În loc să se bazeze exclusiv pe sancțiuni și operațiuni militare, Statele Unite ar trebui să perturbe constant rețelele comerciale și financiare ale axei, să împiedice extinderea acesteia în noi regiuni și să susțină soluții politice durabile în Orientul Mijlociu.
În același timp, este imperativă extinderea cooperării internaționale pentru a reglementa componentele implicate în producția de drone, prin dialog și cu China, și cu statele care servesc ca noduri esențiale ale comerțului global.
Conform autorilor, ideea simplă că Iranul și partenerii săi se vor prăbuși sub presiunea militară nu mai pare realistă. În contextul unei rețele ce a demonstrat abilitatea de a se adapta și de a se autoregenera, Washingtonul trebuie să dezvolte o strategie nouă, pe termen lung și în acord cu realitățile prezente din Orientul Mijlociu.
googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428473535-0”); });
COMENTARII / 0