Un copil ucrainean în vârstă de 12 ani a reușit să dezactiveze o dronă rusească care se îndrepta spre frații săi, folosind o tehnică specială pentru a o lăsa fără control.
Incidentul a avut loc pe 18 aprilie, în regiunea Cernihiv, și a implicat o dronă ghidată prin fibră optică. Copilul care a realizat această ispravă se numește Anatoli Prohorenko și are 12 ani.
Anatoli a văzut drona zburând spre locul unde se jucau frații săi mai mici, împreună cu alți copii. El a tăiat cablul de fibră optică prin care era ghidată drona, salvându-și astfel frații și surorile de atacul rusesc.
„Zbura și am văzut cum începe să se întoarcă. M-am ghemuit la pământ, apoi am văzut drona ridicându-se. Mi-am spus: «Gata, în 15 secunde îl tai!». Nepotul meu a ieșit în fugă și a strigat: «Taie-l!». Am tăiat cablul și am văzut cum drona începe să urce, pentru că pierduse controlul, apoi a căzut. Ne pregăteam de o explozie, dar drona a căzut la aproximativ 100-150 de metri de noi, în tufișuri”.
Anatoli a spus că fusese învățat cum să taie fibra optică de către niște militari. El a explicat că a învățat această tehnică atunci când a mers în pădure să-i ajute să taie lemne de foc.
„Ne-am dus în pădure să-i ajutăm să taie lemne de foc. Ne-am împrietenit. Când am tăiat ultimul copac, era un cablu pe el. Mi-a arătat și mi-a spus: «În caz de nevoie, taie-l». Apoi instinctul a intervenit, pentru că acolo erau frații mei și încă trei copii”.
El spune că i-a fost frică, deoarece era prima dată când făcea acest lucru, dar grija pentru familia sa a depășit teama. Anatoli a declarat că frica de Shahed (drone iraniene folosite de Rusia) este încă acolo, dar locuind în Semenivka, nu se mai sperie când le vede zburând.
„Aproape că nu mă mai tem de nimic. Da, frica de Shahed (drone iraniene folosite de Rusia, n.r.) este încă acolo. Dar, locuind în Semenivka, nu te mai sperie când le vezi zburând”.
COMENTARII / 0