Statele Unite au declarat miercuri că au neutralizat o campanie de hacking din China care a permis intrarea în rețelele Departamentului de Justiție al SUA, NASA, Rezervei Federale (Fed), Senatului american și a altor instituții guvernamentale de importanță, scrie Reuters.
Într-un comunicat oficial, Departamentul de Justiție a declarat că a preluat controlul asupra domeniilor asociate cu două instrumente de hacking, numite „QScan” și „QTRouter”, și a susținut că acestea au fost implicate în acea campanie.
Un document oficial, depus sub jurământ, a menționat Departamentul Energiei al SUA, Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale, Institutele Naționale de Sănătate și patru companii neidentificate din Statele Unite și Coreea de Sud ca fiind afectate de atacul cibernetic.
Citește șiVIDEO: Ambasadoarea Finlandei: secretul fericirii – suntem mulțumiți
Ambasada Chinei la Washington nu a oferit un răspuns rapid la o solicitare de opinie adresată. Beijingul respinge constant orice culpă legată de acțiunile de hacking.
Departamentul de Justiție a precizat că platformele erau administrate de o firmă cu sediul în China, Nanjing Xinjiuwei Network Technology Company, printre clienții căreia se numărau, potrivit ministerului american, agenția civilă de informații a Chinei, Ministerul Securității de Stat și armata chineză – Armata Populară de Eliberare.
Reuters a declarat că nu a reușit să stabilească rapid informațiile de contact ale firmei Nanjing Xinjiuwei.
O declarație sub jurământ indică faptul că infrastructura IT a grupului a fost folosită pentru a compromite infrastructura critică și alte rețele sensibile din Statele Unite și din întreaga lume, începând cu 2018 și până în prezent.
Experții care monitorizează activitatea cibernetică din China susțin că antreprenorii din sectorul privat realizează în mod regulat intruziuni de amploare în numele mai multor agenții guvernamentale chineze.
„În ultimul deceniu, numărul companiilor care oferă servicii ofensive de nișă a crescut exponențial”, a declarat Dakota Cary, analist la compania de securitate cibernetică SentinelOne, specializat în chestiuni legate de China.
Ilustrație: Hacker / Fotografie: Peerapong Boriboon / Dreamtime.com
COMENTARII / 0