Cel mai mare test nuclear al Coreei de Nord a generat ani de cutremure, studiu

După ce Coreea de Nord a detonat cel mai mare dispozitiv nuclear al său sub Muntele Mantap în 2017, oamenii de știință nu au fost surprinși să detecteze câteva cutremure imediat după testul subteran. O explozie masivă fracturează și deformează roca din jur, declanșând de obicei mici replici care se estompează rapid pe măsură ce scoarța se ajustează. Însă, ani mai târziu, scoarța terestră din jurul sitului de testare Punggye-ri era încă agitată, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science.

Activitatea seismică nu a scăzut, ci a înregistrat o creștere în anii ce au urmat, potrivit studiului. În anul 2025, s-au înregistrat seismuri de intensitate redusă pe două falii situate în apropiere de Muntele Mantap, unele având o distanță de 20–30 km față de situl de testare.

Această descoperire adaugă un nou exemplu impresionant în lista în continuă creștere a seismelor provocate de activități umane. Efectele seismice au fost confirmate în urma injectării de ape uzate provenite din operațiunile petroliere și gaziere, a activităților de minerit, a umplerii rezervoarelor, a inițiativelor de energie geotermală și a detonărilor nucleare subterane. Aspectul surprinzător al Muntele Mantap constă în longevitatea: testele nucleare ar fi provocat fisuri în scoarța terestră, deja supusă tensiunilor acumulate de-a lungul anilor.

Citește șiCei 4 piloni ai planului SUA-Europa pentru pace în Ucraina. Cum ar putea fi convinse Moscova și Kievul

„Este complet diferit de așteptările noastre sau de cazurile din manuale”

Coautorul studiului, Kwang-Hee Kim, seismolog la Universitatea Națională Pusan, spune că, în mod obișnuit, activitatea seismică provocată de o explozie de amploare va scădea în timp.

Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare subterane la Punggye-ri între 2006 și 2017. Explozia finală, estimată la echivalentul a 100 până la 250 de kilotone de TNT, a fost înregistrată ca un eveniment seismic cu magnitudinea de 6,3 de către US Geological Survey (USGS). Aproximativ 8 minute mai târziu, un eveniment cu magnitudinea de 4,1 a fost interpretat ca prăbușirea cavității subterane unde a avut loc explozia. În afară de un mic cutremur izolat la scurt timp după aceea, nu au existat replici imediate.

Activitatea susținută în zonă a început aproximativ trei săptămâni mai târziu. În 2018, seismologul Won-Young Kim de la Universitatea Columbia și colegii săi au localizat 13 cutremure post-test de-a lungul unei falii de aproximativ 700 de metri în apropierea locului de testare. Ei au concluzionat că explozia a modificat nivelurile de tensiune din roca din jur și au prezis că acestea ar putea continua să se ajusteze. Dar activitatea seismică avea să se dovedească mult mai persistentă.

Kwang-Hee Kim și geofizicianul Xingli Fan de la Universitatea de Tehnologie din Chengdu au condus un nou studiu care a evidențiat o creștere a activității seismice pe parcursul anilor, concentrată în regiuni de falie extinse. Echipa a analizat înregistrări seismice din China și Coreea de Sud, colectate între 2008 și 2025, și a utilizat formele de undă ale cutremurelor ca șabloane pentru a detecta evenimente mult mai slabe, ascunse în zgomotul de fundal.

În cercetare, s-au detectat 1.399 de seisme în zona din jurul sitului Punggye‑ri, dintre care 955 au fost localizate cu precizie. Majoritatea seismelor au avut magnitudini inferioare de 2. În loc să scadă după anul 2017, numărul lor a crescut până în 2025, la fel ca și momentul seismic total eliberat de întregul lanț de cutremure.

Cutremurele au dezvăluit și un model geografic. Acestea s-au produs de-a lungul a două linii aproximativ paralele care se întind de la nord la nord-vest. Una urmează continuarea preconizată a unei falii cartografiate la sud de Muntele Mantap cu zeci de ani în urmă; cealaltă nu are urme cunoscute la suprafață. Neputând vizita Coreea de Nord, Kwang-Hee Kim și colegii săi au recunoscut legătura doar după ce au analizat hărți geologice vechi de zeci de ani.

Explicarea activității persistente este o provocare. Ideea principală a cercetătorilor este că testele nucleare au deteriorat în mod repetat roca superficială din jurul Muntelui Mantap, mutând tensiunile către falii preexistente care erau deja aproape de ruptură. Greutatea și forma accidentată a muntelui ar fi putut determina, de asemenea, care falii au fost cele mai vulnerabile: modelarea realizată de echipă a descoperit variații neobișnuit de mari ale tensiunii în locurile în care se grupează multe dintre cutremure.

Faliile pot fi pe cale să se rupă chiar și atunci când par inactive, spune Zhigang Peng, seismolog la Institutul de Tehnologie din Georgia, care studiază declanșarea cutremurelor. Activitățile umane, cum ar fi injecția de fluide, pot împinge în mod similar spre ruptură faliile care sunt „subcritice, dar nu departe de cedare”, spune el.

Totuși, aceasta nu justifica complet întârzierea semnificativă. Impulsul scurt de tensiune, transmis către exterior de undele seismice, ar fi trebuit să provoace rupturi aproape imediat. În același timp, modificarea de stres mai persistentă, lăsată de explozia nucleară, ar trebui să scadă rapid odată cu creșterea distanței, ceea ce complica explicarea cutremurelor la zeci de kilometri distanță.

Geofizicianul Walter Mooney al USGS a susținut că fluidele care se deplasează mai încet ar fi putut influența evenimentul. El a menționat că apa subterană care pătrunde prin fracturile deteriorate de explozii ar fi putut slăbi faliile. Autorii au luat în calcul această ipoteză, însă nu există dovezi care să o confirme.

În prezent, modul funcționării este încă neclar.

„Încă nu s-a decis”

Mooney declară. Autorii cercetării, de asemenea, adoptă o atitudine precaută.

„Încă sunt multe, multe lucruri pe care nu le pot explica”

Kwang-Hee Kim menționează.

Alți cercetători au detectat indicii ale unei activități seismice prelungite în zona de testare. În iunie, seismologul Mengyi Ren de la Administrația pentru Cutremure din China, împreună cu echipa sa, a publicat în Seismological Research Letters constatarea a 647 de fenomene cutremurale similare, neidentificate anterior, care au avut loc între 2016 și 2024, inclusiv luni din 2021 și 2022 cu peste 30 de evenimente. Totuși, rezultatele diferă: grupul lui Ren a observat că cutremurele se deplasează spre locul de testare, în timp ce noul studiu nu a evidențiat nicio migrare clară.

Conform lui Kwang-Hee Kim, concluzia reflectă o cercetare anterioară. În anul 2018, el și colegii săi au asociat cutremurul de la Pohang, cu magnitudinea de 5,5, cu injecția de fluide la un proiect geotermal care a activat o falie preexistentă. Muntele Mantap, aflat într-o stare de instabilitate, indică că un tip de perturbare umană foarte diferit poate produce o viață seismică îndelungată.