Noi observații asupra unora dintre lunile și inelele planetei Neptun oferă dovezi privind o catastrofă petrecută în urmă cu miliarde de ani în jurul celei mai îndepărtate planete din Sistemul Solar, în care un corp ceresc de dimensiunea lui Pluto a provocat un adevărat dezastru cosmic, relatează Reuters.
Echipă de cercetare a folosit James Webb Space Telescope, aparatul NASA, pentru a examina compoziția a trei dintre cele mai mici luni interne ale planetei Neptun – Proteus, Larissa și Galatea – și a inelurilor sale interne.
Telescopul a identificat minerale argiloase, de obicei întâlnite în straturile adânci ale unor planete din regiunile exterioare ale Sistemului Solar. Aceste particule, bogate în magneziu, au fost observate anterior pe planeta pitică Ceres, care orbitează în centura principală de asteroizi situată între Marte și Jupiter, precum și în anumite meteoriți.
„Aceste minerale necesită un contact îndelungat între apa lichidă și rocă pentru a se forma”, a declarat Ryleigh Davis, cercetătoare postdoctorală în științe planetare la Universitatea Californiei din San Diego și autorul principal al studiului publicat în revista Science Advances.
„Lunile în sine sunt mult prea mici și prea reci pentru ca această chimie să fi avut loc acolo. Așadar, argila trebuia să provină din altă parte – din interiorul profund al unei lumi antice mult mai mari. Descoperirea acestui material pe lunile interioare ale lui Neptun indică un eveniment catastrofal din trecutul planetei, care a distrus acele lumi străvechi și le-a expus interiorul adânc, iar micile luni și inele pe care le vedem astăzi s-au format ulterior din acele resturi”, a explicat Davis, care a lucrat la acest studiu pe când se afla la Caltech.
În zona periferică a Sistemului Solar, a fost identificată o descoperire inedită.
Cercetătorii susțin că responsabil pentru acest cataclism pare să fie Triton, în prezent cea mai mare lună a lui Neptun, dar care odinioară se afla mai departe în Sistemul Solar, într-o regiune numită Centura Kuiper. Ei consideră că, la un moment dat, în primul miliard de ani de la formarea Sistemului Solar în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani – o perioadă haotică în care marile planete gazoase încă migrau către orbitele lor actuale – câmpul gravitațional al lui Neptun a capturat Triton.
Triton este ușor mai mare decât Pluto, un alt corp din Centura Kuiper, însă rămâne mai mic decât Luna Pământului.
Luna înghețată Triton, FOTO: Dotted Zebra / Alamy / Profimedia
Odată ce a fost capturat, forțele gravitaționale ale lui Triton au destabilizat sistemul inițial de sateliți al lui Neptun, determinând majoritatea lor să se lovească reciproc. În consecință, lunile interne prezente astăzi la Neptun au apărut dintr-o porțiune a resturilor obținute în urma acestor coliziuni.
„Interioarele marilor luni înghețate ne sunt în mod normal complet ascunse, fiind îngropate sub straturi groase de gheață de apă și accesibile doar prin modele teoretice și deducții. Lunile interioare ale lui Neptun ar putea fi singurul loc din Sistemul Solar unde putem observa direct acest material, deoarece acest eveniment catastrofal a întors, practic, acele lumi străvechi pe dos”, a spus Davis.
Triton este singura lună mare a Sistemului Solar care se deplasează în direcția opusă rotației planetei sale. Această particularitate funcționează ca o confirmare suplimentară a faptului că Triton a fost capturat după formarea sa în altă regiune și nu a evoluat alături de lunile originale ale lui Neptun.
Planeta Neptun a reținut un intrus.
Alte trei planete gazoase majore – Jupiter, Saturn și Uranus – fiecare posedă un sistem de luni mari, formate în jurul planetei. Aceste sateliți orbitează pe trasee aproape circulare și în același sens cu rotația planetei.
„Neptun este singura planetă gigant din Sistemul Solar care nu are un sistem ordonat de sateliți mari și regulați”, a declarat Davis. „Astfel, Neptun s-a ales cu un intrus capturat care îi domină sistemul de sateliți, în locul familiei ordonate de luni pe care o observăm în jurul celorlalte planete gigante”, mai spune aceasta.
Triton ocupă peste 99% din masa totală a sistemului de sateliți al lui Neptun, ceea ce înseamnă că toate lunile și inelele sale fac parte din această proporție.
Neptun, aflat la o distanță de aproximativ 30 de ori mai mare față de Soare decât Pământul, are 16 luni cunoscute. Nereid, una dintre cele mai îndepărtate luni ale sale, are una dintre cele mai eliptice orbite dintre toate lunile din Sistemul Solar. Cercetătorii afirmă că, potrivit compoziției sale, dezvăluită într-un alt studiu, Nereid pare să fi fost singura supraviețuitoare dintre lunile originale ale lui Neptun, reușind cumva să scape de „furia” lui Triton.
Ilustrație artistică a lunii micuței Nereid, care se învârte în jurul lui Neptun, provine de la Shutterstock.
Cercetătorii susțin că Triton prezintă o compoziție asemănătoare cu cea a lui Pluto. Suprafața lunii este acoperită de gheață de azot, de gheață de metan și de dioxid de carbon, iar atmosfera subțire a acesteia este în principal alcătuită din azot.
Cercetătorii afirmă că o altă posibilă interpretare, deși este mai puțin probabilă, a observațiilor lor, ar fi aceea că un alt corp din Centura Kuiper, cu dimensiuni similare cu cele ale lui Pluto, a trecut la o distanță foarte apropiată de Neptun și a fost rupt de forțele gravitaționale ale planetei.
În viziunea lui Davis, relatarea lunilor lui Neptun subliniază faptul că Sistemul Solar a trăit un trecut violent.
„Este un exemplu elocvent al modului în care un singur eveniment întâmplător poate schimba fundamental arhitectura unui sistem planetar”
, a afirmat cercetătoarea.
COMENTARII / 0