China are un plan tăcut pentru lume după războiul din Orientul Mijlociu

În ciuda faptului că China nu a reușit încă să depășească SUA în ceea ce privește influența la nivel global, aceasta a adoptat o strategie asimetrică. În timp ce SUA sunt ocupate cu cheltuirea resurselor politice, militare și de credibilitate, China se axează pe consolidarea unor poziții economice și diplomatice durabile. Această abordare devine evidentă mai ales în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, unde discuția se axează deja pe cine va avea capacitatea de a modela ordinea mondială post-conflict.

În cadrul emisiunii Pașaport diplomatic, un invitat special este prezent, și anume **Rareș Burlacu**, care activează ca profesor în domeniul guvernanței internaționale.

Extinderea influenței Chinei a devenit o realitate tot mai evidentă pe scena internațională. Țara asiatică își consolidează poziția prin strategii diplomatice și economice, fără a atrage atenția printr-un discurs agresiv. În contextul actual, China pare să fie un jucător cheie în reconfigurarea ordinii mondiale.

Citește șiPrezență navală neobișnuit de mare a SUA: al treilea portavion trimis în Orientul Mijlociu, în contextul războiului cu Iranul

În contextul Cristinei Cileacu, discuția se axează pe China și impactul său în creștere în regiunea Orientului Mijlociu, mai ales având în vedere situația tensionată din Iran. Pentru a înțelege mai bine legăturile dintre China și Iran, trebuie menționat că o cantitate semnificativă de petrol necesară Chinei provine din Iran. Deși economia chineză nu este preponderent dependentă de această resursă, veniturile generate din achiziționarea petrolului sunt extrem de importante pentru economia iraniană. În situația în care o putere dominantă acordă sprijin financiar unei părți aflate în conflict, se poate spune că acea putere rămâne imparțială?

Rareș Burlacu afirmă că neutralitatea sa nu mai poate fi considerată ca atare.
În legătură cu misiunea din Orientul Mijlociu, el subliniază că aceasta reprezintă o parte a strategiei globale a Chinei, care, potrivit istoriei, acționează întotdeauna pe termen lung, mai ales în domeniul relațiilor internaționale.

Știți, în ceea ce privește analizele de politică externă, am ajuns doar la capitolul Revoluției franceze din 1789

,
a declarat Mao unui jurnalist, arătând că planificarea sa strategică se desfășoară pe perioade lungi.
Această abordare confirmă faptul că China acționează cu o perspectivă de durată, având repercusiuni la nivel internațional.

Potrivit analizei, un termen crucial ar trebui să fie avut în vedere pentru a descifra conexiunile pe care China le construiește. În cazul în care Statele Unite sunt percepute ca un promotor al statu-quo-ului, adică al menținerii relațiilor internaționale pe baza acelorași premise cunoscute, care includ drepturile omului și o abordare pragmatică susținută de extinderea puterii militare, așa cum se observă în prezent, China își propune să fie artizanul, promotorul și actorul de încredere pentru ansamblul cunoscut sub numele de sudul global, care include, în mod evident, Iranul și proiecția acestuia în regiunea Orientului Mijlociu.

Cred că din anii 70 încoace, de când Uniunea Sovietică, la acea vreme a fost alungată de către Henry Kissinger din Orientul Mijlociu, China încearcă să ocupe într-un mod foarte fin, rafinat, simplu, acest spațiu lăsat de una din marile puteri.

Și de aici, automat această relație pe care o are, privilegiată, cu Iranul.
Statele Unite au înțeles foarte bine acest joc, au desțelenit conceptele și principiile și au înțeles că pentru a prezenta chestiuni solide în raportul cu China și vom vedea, vizita președintelui Trump la Beijing, trebuie să controleze zona și trebuie să interpună o forță puternică pentru a stabili efectiv dominația pe care Iranul o are deja în zonă.

China are o abordare atipică și foarte rezervată în ceea ce privește planificarea viitorului.

Cristina Cileacu a adus în discuție celebra abordare a Chinei de a elabora strategii pe termen extrem de lung. În prezent, atenția se îndreaptă către acțiunile Chinei în regiunea Orientului Mijlociu, unde se observă că oferă sprijin Iranului prin mijloace mai degrabă discrete. Acest sprijin se manifestă sub forma furnizării de informații de intelligence, date din radar și imagini satelitare pe care Iranul le poate utiliza, precum și prin intermediul spionilor și sateliților. Pe de altă parte, China încă nu și-a depășit poziția în fața Statelor Unite ale Americii, care rămâne o superputere militară dominantă.

Este foarte greu, când o vezi la lucru, să să-ți imaginezi că cineva poate să o combată, cel puțin în acest moment.

Această manieră de gândire a Chinei poate fi considerată o abordare geopolitică superioară sau o modalitate de a demonstra că puterea sa are anumite limite. Cum putem interpreta această atitudine?

Rareș Burlacu afirmă că respectiva întrebare are o profunzime deosebită și va oferi un răspuns similar, efectuând o incursiune în evoluția Chinei și modul în care aceasta se raportează, începând din anii 70, la momentul respectiv al vizitei lui Richard Nixon la Beijing, care a dus la reinserția Chinei în sistemul internațional, după o perioadă de izolare. În urma acestei vizite secrete, Nixon a decis să acorde atenție Chinei în detrimentul Uniunii Sovietice.

Nu a avut niciodată o proiecție de politică externă care să depășească zona de vecinătate imediată

, pe care dorește să o controleze pentru a obține avantaje economice. Acest tip de relații aduce aminte de perioada Evului Mediu în Europa Centrală și de Est, unde statele erau nevoite să plătească tribut diferitelor imperii pentru a menține o oarecare independență internă. În discuțiile cu Marea Britanie, una dintre puterile cu care a mai avut conflicte, s-a negociat o formulă de coexistență pașnică, prin care China să poată dezvolta propria politică internă fără să interfereze cu interesele occidentale. În acest context, Cristina Cileacu intervine și menționează Coreea de Sud ca fiind o altă țară cu care Statele Unite construiesc alianțe, alături de Japonia și Australia.

La Beijing, strategiile sunt lucrate cu atenție pentru a obține rezultatele scontate, în timp ce lumea se întreabă despre planurile Chinei.

Abordarea Chinei în ceea ce privește ordinea mondială este una calculată și nu urmărește să deranjeze, deoarece riposta poate fi neașteptată atunci când interesele sunt considerate a fi în conflict, mai ales în regiunea Mării Chinei de Sud sau în zona continentală a Chinei.
Rareș Burlacu consideră că această abordare este o formă de limitare și că toate declarațiile publice sunt extrem de calculate.
Pentru a înțelege această strategie, este necesar să se studieze cu atenție și profunzime fiecare cuvânt și să se aplice dreptul internațional riguros, având în vedere multiplele sale valențe tehnice.
Această abordare nu se limitează la componenta economică, cunoscută prin inițiativele de dezvoltare civilă, civilizațională și culturală, cum ar fi Belt and Road, despre care Cristina Cileacu a menționat că se referă la infrastructură.
Rareș Burlacu subliniază că, deși China a finanțat aceste inițiative, nu este interesată să substituie modelul Occidentului.

Se conturează noi parteneriate la nivel mondial în urma schimbărilor actuale. Transformările în curs conduc la reconfigurarea relațiilor internaționale.

Într-o anumită măsură, sunt de părere că obiectivele Chinei depășesc cadrul deja cunoscut de activitate al acestei țări, și anume regiunea Asia și o parte din Orientul Mijlociu.

Și în acest caz, pentru că sunt de acord cu ce ați spus până într-un punct

,
se observă că China profită de contextul actual din Orientul Mijlociu pentru a-și consolida relațiile, în special cele economice, cu partenerii din această regiune.
De asemenea, nu trebuie să neglijăm importanța BRICS, o alianță care implică și state importante de pe alte continente.
Aceste evoluții sugerează că strategiile Chinei vizează o arie geografică mai extinsă, inclusiv prin intermediul unor alianțe consolidate cu diverse țări.

Informația a fost furnizată de Rareș Burlacu și se referă la țara Brazilia.

Extinderea influenței globale pare să fie o realitate, după cum afirmă Cristina Cileacu.

• În prezent, se observă o colaborare între Rusia și China în contextul conflictului din Iran.

În acest scenariu,

chinezii acționează într-un mod mai subtil, în timp ce rușii într-un mod mai direct

, potrivit spuselor acesteia.
Această evoluție ridică întrebarea: oare această strategie indică o schimbare de abordare a Chinei, de la o concentrare regională la o prezență mai extinsă pe scena globală?

Rareș Burlacu a confirmat această opinie, amintind o declarație făcută de președintele Lula, cunoscut sindicalist brazilian, în timpul unei vizite la Beijing. În cadrul acestei declarații, Lula a lansat o remarcă economică pertinentă, afirmând:

mă gândeam și azi-noapte, oare de ce noi?, referindu-se la partenerii săi chinezi, facem în continuare schimburi pe denominate în dolari americani și nu în yuanul chinezesc sau în realul brazilian, de exemplu. Și continua: nimeni nu poate să îmi răspundă la această întrebare.

Această afirmație sugerează posibilitatea unei schimbări semnificative. În acest context, schimbarea echilibrului puterii economice pare a fi o tendință în curs, care ar putea diminua proiecția de putere a SUA pe plan economic. Această evoluție se aliniază, de asemenea, cu politica americană de retragere din sfera internațională, cel puțin la nivel declarativ.

Potrivit spuselor Cristina Cileacu, un anumit scenariu nu are loc.

Confirmând o anumită prezență, tocmai acțiunea din Iran Rareş Burlacu a menționat-o ca fiind relevantă.

Se pare că China este în proces de asimilare a lecțiilor oferite de conflictele armate.

Intervenția Chinei în conflictul din Orientul Mijlociu ridică întrebări legate de sprijinul militar acordat Iranului în războiul împotriva Israelului și Statelor Unite, potrivit Cristinei Cileacu.
O posibilă interpretare a acestui ajutor este că reprezintă o încercare de subminare a capacităților militare ale Statelor Unite de către chinezi.
Răspunsul oferit de Cristina Cileacu este da, însă Statele Unite și Europa oferă, de asemenea, sprijin Ucrainei pentru a face față războiului declanșat de Rusia și a se putea apăra.

Este același lucru?

Abordarea Chinei în ceea ce privește ordinea mondială nu este una directă, ci mai degrabă subtilă și Rareș Burlacu subliniază că aceasta nu se face la vedere. În timp ce Uniunea Europeană și țările europene au luat o poziție clară în conflictul din Ucraina, sprijinul acordat de China Rusiei, sub formă de ajutor tehnic și economic, este mai puțin evident. Acest sprijin nu constituie o surpriză, deoarece se știe că există de ani de zile.

Nu e chiar același lucru, pentru că nu o fac la vedere.

În trecut, de exemplu, în timpul invaziei din Afganistan din 2001, care a avut loc sub egida Națiunilor Unite și a NATO, după atacurile teroriste din New York, China a fost prezentă pe teren ca observator și a înregistrat fiecare acțiune militară care a avut loc în acea zonă, în scopul de a se pregăti. Această capacitate de a colecta informații, tactici și indicatorii pe care îi analizează și care pot fi utilizați oricând este, de asemenea, remarcabilă.

Nixon a efectuat o vizită la Beijing în 1972, care a fost rodul a doi ani și jumătate de eforturi conjugate ale celor mai pricepuți diplomați din ambele tabere, care au creat cadrul necesar pentru discuții. Timp de 72 de ore, atât reprezentanții americani, cât și cei chinezi au consultat cei mai mari experți în istoria relațiilor bilaterale pentru a stabili punctele de pornire ale negocierilor. Se știe că demersul a avut un punct de plecare în Pakistan, de unde a pornit un avion pakistanez, care a jucat și rol de mediator, la fel cum se întâmplă și în prezent în ceea ce privește dinamica relațiilor internaționale actuale,

cred

.

Țara asiatică este considerată un mediator cheie în regiune. Pakistanul a fost adesea perceput ca un jucător crucial în eforturile de mediere.

Schimbări în peisajul geopolitic au indus o nouă dinamică în ceea ce priveşte rolul de mediator, după cum afirmă Cristina Cileacu.
În prezent, Pakistanul reapare pe scena diplomatică, fiind implicat în eforturile de mediere a unui acord de pace între Statele Unite și Iran, adică tocmai între părțile aflate în conflict.
O analiză comparativă a situației actuale cu cea din anii ’70 relevă o prezență mai accentuată a Chinei pe scena pakistaneză.
În acest context, se ridică întrebarea dacă Pakistanul are realmente un rol activ în medierea conflictului sau dacă, de facto, puterea chineză este cea care exercită această influență prin intermediul Pakistanului.

În ciuda unor posibile reorientări, Rareș Burlacu consideră că acest stat rămâne un aliat fidel al Statelor Unite.

Știm bine, el este și într-o contrabalansare a puterii indiene, care la fel este una… și poate ne va permite o dată timpul să discutăm și de acest aspect, într-o efervescență care îi va da cu siguranță posibilitatea să depășească toate limitele istorice, în așa fel încât să se proiecteze puternic în zona Indo-Pacificului.

Această poziție îi permite o flexibilitate strategică, permițându-i să își păstreze interesele naționale și să răspundă provocărilor politice complexe și istorice.
Astfel, el își poate permite să fie orientat când spre Statele Unite, când spre China.
Acest stat a cunoscut conflicte în trecut și ciocniri au loc periodic, mai ales în regiunile de frontieră, uneori chiar sub formă de bombardamente în diverse locații.

Întreaga lume are ochii pe reuniunea de la nivel înalt dintre SUA și China.

Discuția noastră se încheie, însă un eveniment crucial urmează să aibă loc, unul care va captiva probabil atenția întregii planete: întâlnirea programată la Beijing între Donald Trump și președintele Chinei, Xi Jinping. În cazul în care conflictul din Iran nu se rezolvă până atunci, cum ar trebui să interpretăm această vizită? Care va fi echilibrul de putere între cei doi lideri ai celor mai puternice două națiuni de pe glob în acest moment?

Deznodământul conflictului din Orientul Mijlociu ar putea fi doar un pas intermediar către o rezolvare definitivă, potrivit lui Rareș Burlacu. În ciuda declarațiilor entuziaste, viitorul rămâne incert. O analiză a situației actuale ne face să reflectăm asupra precedentei vizite a președintelui Trump și discuțiilor despre tarife și exporturi care au avut loc ulterior. În prezent, petrolul iranian și blocada instituită de președintele Trump reprezintă un levier puternic care ar putea fi utilizat în negocieri. Statele Unite au deja o carte suplimentară în mână, și anume Venezuela.

Nu se va tranșa neapărat viitorul

, însă această situație ar putea fi concepută ca o parte intermediară spre un deznodământ care urmează a fi văzut.

• Președintele Trump a instituit o blocadă asupra petrolului iranian.
• Statele Unite au o influență suplimentară în regiune prin Venezuela.

În anii ’60, o blocadă continentală a fost instituită de Departamentul de Apărări al SUA, sub conducerea președintelui Kennedy și a fratelui său Robert Kennedy, care a inclus și Robert McNamara în calitate de secretar al apărării. Această decizie a dus la retragerea Uniunii Sovietice și, în cele din urmă, la prăbușirea lui Hrușciov. Negocierile care au avut loc ulterior au permis prezervarea Berlinului ca avanpost american în zona occidentală.

În prezent, China nu are încă o poziție dominantă la nivel global.

Potrivit analistelor, strategia Chinei se bazează pe o premisă: ascensiunea Estului și declinul concomitent al Occidentului.
Această perspectivă este vehiculată de Cristina Cileacu.

Confirmarea a fost exprimată de către Rareș Burlacu.

De acord

În urma acestei situații, fiind solicitată o evaluare succintă, se pune întrebarea: care este intervalul de timp în care ne putem aștepta la o schimbare? Cristina Cileacu a fost întrebată dacă Occidentul va reuși să intervină decisiv sau dacă situația actuală va continua să fie caracterizată de incertitudine.

Cum vedeți?

Rareș Burlacu consideră că ar fi o ipocrizie să negăm faptul că asistăm la un declin al Occidentului. În special în ultima perioadă, fracturile și diviziunile care apar în spațiul euroatlantic au accentuat această tendință. El subliniază însă că nu se va ajunge la o schimbare radicală atâta timp cât puterea militară a Chinei nu va fi net superioară. În prezent,

„cel care are puterea militară o prezervă”

, iar această politică de forță conduce la o expansiune și o dominare a diferitelor regiuni, astfel încât acestea să nu mai aibă o suveranitate deplină. Până când balanța de putere nu se va dezechilibra complet, Occidentul va rămâne un reper important pentru lumea liberă.

Potrivit anumitor evaluări, pentru o perioadă de timp, situația rămâne neschimbată, Cristina Cileacu afirmă acest lucru.