Se folosește funcția document.createElement pentru a crea un element div și se stochează în variabila ad.
Variabila ad.id este setată la ‘AdSense’.
S-a atribuit proprietății className a obiectului ad valoarea ‘AdSense’.
Citește șiPrimarul Kievului le recomandă unor locuitori să plece temporar din Capitală: „Este o chestiune de supraviețuire”
ad.style.display = ‘block’;
Proprietatea position a stilului obiectului ad este setată la ‘absolute’.
ad.style.height = ‘1px’;
document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3885483″,”url”:”https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/china-crede-ca-poate-imblanzi-natura-cel-mai-mare-baraj-din-lume-intr-o-zona-seismica-risc-major-pentru-sute-de-milioane-de-oameni-3885483″,”fullCatPath”:”/stiri/sci-tech”}
China dezvoltă pe Platoul Tibetan un sistem de baraje care, conform estimărilor, ar produce anual mai multă energie hidroelectrică decât cea obținută de Statele Unite în întregul an 2024. Megaproiectul Motuo, cu un cost estimat de până la 168 de miliarde de dolari, este ridicat într-una dintre cele mai active regiuni seismice ale lumii și ar putea afecta sute de milioane de oameni din India și Bangladesh, prin modificarea debitului și reducerea cantității de sedimente transportate de fluviul Brahmaputra, potrivit Live Science.
Platoul Tibetan, la înălțimea de aproximativ 4.500 m peste nivelul mării, furnizează izvoarele unor dintre cele mai importante cursuri de apă din Asia, cum ar fi Fluviul Galben, Yangtze, Yarlung Tsangpo – în India denumit Brahmaputra – și Lancang, care devine Mekong în aval. Aproape doi miliarde de persoane, printre care rezidenții celor mai populare două națiuni mondiale, China și India, depind de aceste surse de apă.
Regiunea este numită „acoperișul lumii”, „al treilea pol” și „turnul de apă al Asiei”. În ultimii ani, potențialul său hidroelectric enorm, încă insuficient valorificat, i-a conferit și eticheta de „turnul energetic al Asiei”.
În fața deficitului de apă din zonele dens populate, industrializate și intens irigate ale Chinei, însoțită de o cerere imensă de energie și de presiunea de a reduce consumul de combustibili fosili, autoritățile din Beijing inițiază mai multe proiecte hidroenergetice pe Platoul Tibetan. Aceste inițiative vor permite țării să valorifice potențialul energetic al regiunii și să obțină un control fără precedent asupra unor surse de apă cruciale pentru statele vecine.
Un proiect cu o valoare maximă de 168 de miliarde de dolari googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428441003-0”); });
Proiectul de bază al autorităților chineze este barajul Motuo, cunoscut și sub denumirea Medog, amplasat pe râul Yarlung Tsangpo. Lucrările au fost inițiate oficial în iulie 2025, iar cheltuielile se estimează la 168 de miliarde de dolari.
Se estimează că sistemul va fi finalizat în mai puțin de un deceniu și va produce aproximativ 300 terawatt-ora pe an. Această capacitate ar fi de trei ori mai mare decât cea a Barajului celor Trei Defileuri de pe Yangtze, barajul cel mai imens din lume, și ar depăși totalul net de energie hidroelectrică generat de Statele Unite în 2024.
„Avem o Chină modernă și puternică, foarte, foarte încrezătoare că poate îmblânzi natura”, a declarat Tenzin Norgay, cercetător în cadrul organizației International Campaign for Tibet, care monitorizează construirea barajelor în regiune.
El a menționat:
„Asta încearcă, literalmente, să facă. Încearcă să îmblânzească natura”
Jagannath Panda, director al Centrului pentru Asia de Sud și regiunea Indo-Pacific din cadrul Institutului pentru Politici de Securitate și Dezvoltare, subliniază că gestiunea fluxului de apă reprezintă un riscul major pentru întreaga zonă a Himalaya, în mod deosebit pentru India și Bangladesh, și, în anumite termeni, pentru Nepal.
Într-un munte înălțat la 7.800 de metri, au fost excavate Cinci baraje și mai multe tuneluri.
China ocupă poziția de lider global în realizarea barajelor. În total, pe teritoriul său au fost ridicate aproximativ 98.000 de baraje și rezervoare, dintre care 40% reprezintă cele mai mari structuri din lume. Capitala, Beijingul, a extins această activitate și în alte țări, prin proiectul „Centura și Drumul”.
Proiectul Motuo nu dispune de precedent, însă.
„Nu există nimic la această scară și nici măcar ceva care să se apropie”, a declarat Brian Eyler, directorul programelor pentru Asia de Sud-Est, energie, apă și sustenabilitate din cadrul centrului de analiză Stimson Center de la Washington.
Sistemul se va sprijini pe relieful distinct al Tibetului. În regiunea proiectului, Yarlung Tsangpo trece prin cel mai adânc canion de pe glob și se scufundă brusc în apropierea unei formațiuni rocă de tip potcoavă, cunoscută sub numele de Marea Curbură, înainte de a se îndrepta spre India și Bangladesh.
În zona superioară a cursului, apa va fi blocată și redirecționată printr-o serie de tuneluri excavate în muntele Namcha Barwa, cu o înălțime de aproximativ 7.800 de metri. Mai târziu, fluxul va fi reintroducere în secțiunea inferioară a râului, evitând Marea Curbură.
Proiectul ar trebui să includă cinci baraje, fiecare având o hidrocentrala situată în interiorul unui tunel. Apa ar scădea cu aproximativ 2.000 de metri pe o distanță de doar 50 de kilometri, producând astfel o cantitate uriașă de energie.
Un sistem de tip cascade va necesita cantități uriașe de apă. Conform lui Eyler, la faza inițială se prevede probabil existența unui rezervor, iar în perioada de secetă fluxul de apă prin Marea Curbură ar putea să se seacă aproape complet.
Barajele vor fi construite într-una dintre cele mai active zone seismice
Platoul Tibetan este una dintre regiunile cu activitatea seismică cea mai intensă din lume, rezultând din coliziunea continuă a plăcilor tectonice indiană și eurasiatică.
În ianuarie 2025, cutremurul cu magnitudinea 7,1 produs la Dingri a avariat cinci baraje din regiune. În 2015, seismul cu magnitudinea 7,8 din Nepal a afectat o cincime din capacitatea hidroenergetică a țării.
Experții au subliniat că unele regiuni din Himalaya nu se preconizează ca fiind adecvate pentru construirea barajelor, din cauza nivelului ridicat de activitate seismică și a instabilităților de teren cauzate de cutremure, care ar putea compromite în mod semnificativ aceste structuri.
Proiectele extinse ce implică săparea terenului, construirea tunelurilor și redirecționarea apei pot, la rândul lor, genera activitate seismică. Formarea unor rezervoare mari a fost deja legată de apariția unor cutremure în China.
lacurile glaciare se formează prin topirea ghețarilor și a permafrostului. Dacă acestea eliberează brusc lichidul, pot copleși structurile de retenție și pot amenința comunitățile din aval.
În 2023, în nord‑estul Indiei, a avut loc un dezastru când un baraj recent construit a cedat într-un mod catastrofal. Cel puțin 46 de persoane au pierdut viața, iar 88,000 au fost afectate.
Schimbările climatice accelerează topirea ghețarilor, iar acest lucru conduce la o creștere a riscului pe măsură ce aceștia devin tot mai instabili.
Principalele provocări: relocarea populației și inundarea unor situri arheologice.
Barajele au o durată de viață tipică de 70–100 de ani, însă se estimează că nivelul apei în râul Yarlung Tsangpo va atinge pragul maxim în aproximativ 2060.
Ulterior, scăderea nivelului ar putea face imposibilă producerea energiei în perioadele secetoase. Apa ar putea coborî sub nivelul minim necesar funcționării hidrocentralelor sau chiar atât de mult încât să nu mai poată traversa barajele, fenomen cunoscut drept „volum mort”. O astfel de situație afectează deja unele baraje de pe fluviul Colorado.
Proiectul va genera repercusiuni și pentru locuitorii Tibetului.
“Din punctul nostru de vedere, strămutarea oamenilor și scufundarea unor situri culturale sunt cele mai mari probleme”
Tenzin Norgay a afirmat.
Zona este, totuși, puțin dens populată, iar bazinul de stocare nu se așteaptă să fie la fel de extins sau profund ca cele ale altor megabaraje. Efectul nu se preconizează să fie la fel de mare ca cel generat de Barajul celor Trei Defileuri, proiectul pentru care au fost relocate 1,3 milioane de oameni.
Mai mult de 130 de milioane de persoane se bazează direct pe Brahmaputra. Dependența lor este directă.
Pentru a asigura un flux constant în cadrul unei hidrocentrală, rezervorile sunt umplute în sezonul ploios, iar apa este eliberată în perioada secetos. Această metodă facilitează generarea continuă de energie, însă schimbă debitul natural al râului și perturbe comunitățile din aval.
În plus, această măsură permite țării din amonte să păstreze apa în favoarea barajelor sale, în detrimentul altor utilizatori.
„Dacă operatorul unui baraj are posibilitatea de a lua apă în timpul unei secete, o va face în detrimentul utilizatorilor din aval”, a explicat Eyler. „Am văzut acest lucru pe Mekong, unde țările din aval sufereau din cauza secetei, dar China continua să-și umple rezervoarele.”
Această metodă a intensificat seceta care a lovit Thailanda, Cambodgia și Vietnamul în 2019.
Orice schimbare a fluxului cauzată de sistemul Motuo va influența atât India, cât și Bangladesh. Brahmaputra traversează aproximativ 2.900 kilometri înainte de a se îmbina cu Gangele și constituie o sursă vitală de apă și fertilizator natural pentru peste 130 de milioane de persoane.
Râul oferă 30% din rezervele de apă dulce ale Indiei, în timp ce Bangladeshul se bazează în mare măsură pe acesta pentru agricultură irigată.
Scăderea cantității de sedimente poate pune în pericol agricultura.
Una dintre cele mai severă efecte posibile este scăderea cantității de sedimente transportate în aval.
„Cel mai important impact ecologic și de mediu va fi legat de fluxul de sedimente. Marea Curbură furnizează o cantitate bogată de sedimente țărilor din aval”, a explicat Eyler. „Sedimentele sunt importante pentru producția agricolă. Reprezintă un îngrășământ natural foarte ieftin.”
Sedimentele transportate de Brahmaputra contribuie la formarea Deltei Gange–Brahmaputra și ajută regiunea joasă să rămână deasupra nivelului mării, care crește rapid. În deltă trăiesc aproape 200 de milioane de oameni, inclusiv locuitorii metropolei Kolkata, iar zona este considerată una dintre cele mai expuse riscului provocat de creșterea nivelului oceanului.
Teritoriul sub controlul Chinei de-a lungul râului Yarlung Tsangpo contribuie cu până la 50% din sedimentele care ajung în partea de jos.
„Deltele sunt construite prin fluxurile de sedimente care împing uscatul spre ocean, an după an. Barajele sau lipsa debitului în zona Marii Curburi vor provoca o reducere semnificativă a cantității de sedimente transportate în aval”
a avertizat Eyler
Reducerea volumului de sedimente poate pune în pericol securitatea alimentară a țărilor situate în aval.
Norgay a subliniat că
„Viețile a milioane de oameni depind de acest râu”
India planifică să edifice baraje semnificative pe același flux de apă, fapt care ar putea genera consecințe adverse suplimentare în zona de aval.
Puterea obținută din surse hidroelectrice nu se dovedește a fi pe deplin „verde”.
Motuo reprezintă doar una dintre inițiativele programate sau în desfășurare în Tibet. Campania Internațională pentru Tibet a raportat că în zonă există cel puțin 193 de baraje construite sau în plan, începând cu anul 2000, moment în care China a introdus o strategie de dezvoltare a infrastructurii.
Progresul în hidroenergiei este menit să sprijine China în reducerea treptat a dependenței de combustibilii fosili, cu accent pe cărbune.
„Acest baraj a fost descris drept «ucigașul cărbunelui». Numeroase centrale pe cărbune ar putea fi scoase din funcțiune și închise definitiv datorită lui”, a declarat Eyler. „Dacă luăm în considerare obiectivele Chinei de reducere a emisiilor de carbon până în 2050, barajul are mult sens.”
Hidroenergia nu este însă atât de sustenabilă precum este prezentată adesea. Barajele mari pot produce daune severe ecosistemelor râurilor, iar inundarea arborilor și plantelor pentru crearea rezervoarelor poate genera gaze cu efect de seră în urma descompunerii vegetației. Fenomenul este totuși mai redus în regiunile reci, precum Platoul Tibetan.
„De regulă, cu cât proiectul este mai mare, cu atât impactul este mai puternic, iar acesta este cel mai mare sistem de baraje creat vreodată”
Eyler a făcut avertismentul.
Specialiștii contestă necesitatea de a recurge la energia hidroelectrică, având în vedere că Platoul Tibetan posedă un potențial gigantic de energie eoliană și solară, încă neexploatat.
Electricitatea generată în această regiune extrem de izolată și cu densitate demografică redusă ar putea fi canalizată către partea estică, pentru sectorul industrial chinez, prin conductoare de curent continuu cu tensiune foarte mare. Tenzin Norgay și Jagannath Panda susțin că locuitorii tibetani vor primi un avantaj limitat din acest proiect, care ar putea susține, de asemenea, scopul politic de a integra în continuare Tibetul în China.
Eyler susține că energia ar putea susține centre de date construite în jurul megabarajului, într-un mediu natural rece.
Deficitul de claritate alimentă temerile Indiei.
Autoritățile chineze au oferit doar câteva informații oficiale despre proiect, iar insuficiența de transparență intensifică temerile statelor vecine.
Politicienii din India au avertiseră că barajul ar putea conferi China supremație asupra cursului de apă și ar putea fi folosit ca armă, fie prin diminuarea intenționată a debitului, fie prin eliberarea subită a unui volum considerabil de apă. Unii cercetători au denumit acest scenariu o „bombă cu apă”.
Eyler estimează că riscul este scăzut, deoarece sistemul nu poate reține suficientă apă pentru a întrerupe alimentarea țărilor din aval.
„Nu cred că există un plan ascuns al Beijingului de a supune aceste țări prin controlarea cursurilor superioare ale râurilor”, a spus el. „Principala prioritate a Chinei este să-și dezvolte economia, să aducă stabilitate în țară, iar construirea unor baraje mari pe râuri este una dintre modalitățile prin care încearcă să facă acest lucru.”
În anii ce urmează, China își propune să extindă hidroenergia, considerând această inițiativă unul dintre scopurile majore ale țării, în același timp cu lansarea planului cincinal al XV-lea în 2026.
Specialiștii solicită o colaborare mai intensă între statele care dețin aceste surse de apă, însă în prezent China și India schimbă doar informații limitate.
„Este nevoie de mai multă transparență privind datele, de implicarea mai multor voci în discuție și de o evaluare realistă atât a necesității proiectului, cât și a impactului său”
, a afirmat Darrin Magee, specialist în hidroenergie de la Western Washington University.
Chiar dacă condițiile rămân dificile, localizarea geografică a China îi va asigura posibilitatea de a menține un control considerabil asupra resurselor de apă ale zonei.
„Acesta este un proiect care îi oferă Chinei un avantaj decisiv”.
a concluzionat Jagannath Panda.
googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428473535-0”); });
COMENTARII / 0