China evită implicarea Beijingul în Golf: comerț fără responsabilitate

Se creează un element div și se atribuie la variabila ad.

Acest fragment de cod setează ad.id la ‘AdSense’;

ad.className = ‘AdSense’;

Citește șiMAE: Atenționare călătorie în Grecia după cod roșu de ploi și furtuni

Scriptul setează proprietatea de afișare a elementului ad la ‘block’: ad.style.display = ‘block’;

ad.style.position = ‘absolute’;

Setează proprietatea top a stilului pentru elementul ad la -1px.

ad.style.height = ‘1px’;

document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3874647″,”url”:”https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/strategia-chinei-in-golf-comert-fara-responsabilitati-de-ce-evita-beijingul-sa-se-implice-mai-mult-in-regiune-3874647″,”fullCatPath”:”/stiri/externe/mapamond”}

Războiul din Iran a destabilizat regiunea Golfului. Statele arabe au devenit din ce în ce mai nemulțumite de politica Statelor Unite, care, după ce au provocat un conflict cu efecte haotice asupra piețelor energetice globale, nu reușiseră să le protejeze de atacurile iraniene. În același timp, războiul le forțează pe aceste țări să-și reconsidere legăturile cu China. Atitudinea anticipativă a Beijingului față de conflict și refuzul de a-și exercita influența asupra Teheranului pentru a atenua tensiunile au deziluzionat statele arabe din Golf, eliminând orice speranță rămasă că guvernul chinez ar putea deveni un partener semnificativ în domeniul securității în viitor, subliniază o analiză realizată de Foreign Affairs.

Scriptul adaugă o funcție în coada de comenzi a googletag, care apelează googletag.display pentru unitatea de anunț identificată prin div-gpt-ad-1534428397355-0.

În ultimii ani, statele arabe din Golf ajunseseră să considere Beijingul o forță constructivă în regiune. În 2023, aproximativ 36% din totalul importurilor de țiței ale Chinei proveneau din țările Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Oman și Bahrain); iar în 2024, comerțul țărilor din Golf cu China a atins aproape 300 de miliarde de dolari, depășind comerțul cu Uniunea Europeană și Statele Unite la un loc. Multe guverne din regiune anticipau că, pe măsură ce angajamentul economic al Beijingului se va adânci, acesta va deveni mai dispus să limiteze agresiunea iraniană pentru a-și proteja interesele locale și a stabiliza regiunea.

Țările arabe din Golf constată acum că este și mai puțin probabil ca China să preia responsabilitatea pentru menținerea securității în regiune decât înainte de războiul din Iran. Beijingul nu dispune de o perspectivă clară asupra modului în care ar trebui să se configureze ordinea de securitate regională, iar tumultul războiului a consolidat credința că planul său pe termen lung – de a evita implicarea în securitate sau de a se alinia cu una dintre părți

Visul chinezesc

China a intensificat prezența în Golf încă de la începutul acestui deceniu, iar așteptările privind contribuția sa la regiune erau foarte mari. În ciuda faptului că multe state arabe din Golf continuă să se bazeze pe Washington ca principal garant al securității, acestea rămâneau încrezătoare că și Beijingul va oferi sprijin în protecția lor.

China devenea tot mai dependentă de Ținutul Golfului pentru energie și capital, iar statele arabe din regiune sperau că această dependență va determina Beijingul să se implice mai activ în protejarea zonei. Înainte ca conflictul cu Iranul să înceapă, în luna februarie, țările din Consiliul de Cooperare al Golfului exportau zilnic aproape 4 milioane de barili de țiței către China. Fondurile suverane regionale investeau în masă în China și își deschideau birouri în Beijing, Hong Kong și Shanghai; în plus, numeroase state din Golfului au încheiat acorduri de cooperare cu China în domenii precum energia regenerabilă și tehnologia spațială. Diaspora chineză din Peninsula Arabică creștea, ajungând la peste jumătate de milion de persoane.

Prezența China în Teheran dădea speranța că ar putea atenua postura beligerantă a Iranului față de vecinii săi. Iranul se bazează pe China pentru ajutor economic și diplomatic, ca urmare a sancțiunilor prelungite impuse de Washington. În anul 2021, cele două națiuni au încheiat un acord extins de cooperare pe 25 de ani, indicând dorința Chinei de a-și mări investițiile în Iran. Această influență a fost crucială pentru dorința Arabiei Saudite de a avea Beijingul ca garant al acordului semnat de Riad cu Teheranul în 2023, care a restabilit legăturile diplomatice dintre cele două puteri din Golf. China, Iranul și Arabia Saudită au susținut trei întâlniri trilaterale suplimentare, ultima dintre ele fiind la Teheran în decembrie 2025, marcând ocazii rare de optimism diplomatic

În data de joi, 14 mai 2026, la Beijing, Donald Trump, poziționat în stânga, și Xi Jinping, poziționat în centru, participă la o cină oficială la Marele Palat al Poporului. Foto: Profimedia Images

Conform analizei din Foreign Affairs, China nu a demonstrat vreo dorință de a prelua o responsabilitate majoră în domeniul securității regionale.

Reacțiile și comportamentul China au amplificat așteptările statelor din Golf de a se transforma într-un factor esențial în securitatea regională. După zece ani de negativitate post‑„Primăverii Arabe”, când regiunea a fost dominată de conflicte violente și războaie prin terți, China a identificat un viitor promițător în rândul noii generații de lideri politici și reformatori. Mai mulți conducători din Golf păreau dornici să-și diversifice bazele de creștere, să-și elibereze economiile de dependența petrolieră și să-și întărească relațiile cu vecinii — scopuri ce se aliniau cu punctele forte ale Beijingului și pe care China era gata să le promoveze. Mass-media oficială a Chinei a difuzat portrete laudabile ale liderilor din zonă, printre care Mohammed bin

Între timp, China și-a accelerat angajamentul diplomatic cu Țările Golfului. În 2022, liderul chinez Xi Jinping a participat la primul Summit China-Statele Arabe și la un Summit China-Consiliul de Cooperare al Țărilor Golfului, desfășurate la Riad, unde a semnat o declarație comună prin care se recunoșteau pretențiile teritoriale ale Emiratelor Arabe Unite asupra a trei insule disputate controlate de Iran. În martie 2023, analiștii și oficialii chinezi au salutat detensionarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran ca fiind începutul unui „val de reconciliere” care urma să depășească ani de conflict, stagnare și tulburări.

Statele arabe din Golf au considerat, de asemenea, că interesele chineze în creștere din regiune vor spori presiunea asupra Statelor Unite pentru a-și menține supremația și le vor facilita obținerea de concesii economice și de securitate din partea Washingtonului. Gigantul chinez din domeniul telecomunicațiilor Huawei, de exemplu, deține centre operaționale importante în Dubai și Riad, iar eforturile SUA de a forța statele arabe din Golf să renunțe la investițiile în această companie au eșuat din cauza lipsei unor alternative viabile. Concurența tehnologică tot mai intensă dintre SUA și China a oferit Washingtonului un motiv suplimentar pentru a sprijini regiunea. În mai 2025, după ce președintele american Donald Trump a efectuat o vizită în Golful Persic, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au semnat acorduri ambițioase pentru achiziționarea de cipuri de la compania americană de tehnologie Nvidia, un pas necesar în vederea atingerii obiectivului lor de a deveni puteri în domeniul inteligenței artificiale. Statele arabe din Golf erau optimiste că prezența a două puteri externe interesate de regiune le-ar oferi mai multe opțiuni și le-ar spori securitatea generală.

Starea de paralizie a analizei

În ultimele trei ani, violențele au distrus așteptările statelor arabe din Golf privind relația cu China, o concluzie pe care oficialii și analiștii din zonă au repetat-o în numeroase conversații. Începând cu atacul octombrie 2023 al Hamas împotriva Israelului, China nu a manifestat nicio dorință de a prelua un rol major în securitatea regională.

Beijing s-a prezentat ca un mediu al păcii și a pus în ordine dialoguri între părțile în conflict. În iulie 2024, a organizat o reuniune a diferitelor facțiuni politice palestiniene. Aceste inițiative au rămas de suprafață și nu au adus nicio schimbare a status quo-ului. La sfârșitul anului 2023, odată cu începutul atacurilor houthi asupra navelor comerciale și militare din Marea Roșie, China nu a exercitat presiuni asupra Iranului pentru a controla acțiunile sale în transportul maritim global. În schimb, a încheiat un acord privat cu houthi pentru a garanta securitatea navelor sub pavilion chinez.

În timpul războiului din Iran din acest an, China a refuzat din nou să-și folosească influența considerabilă asupra Iranului pentru a-i împiedica pe iranieni să atace partenerii Chinei din Golf – o mișcare care a îngrijorat în special Arabia Saudită, care considera că Beijingul ar trebui să-i vină în apărare, deoarece China era garantul reconcilierii sale cu Teheranul. Deși China s-a abținut în mare parte să sprijine Iranul împotriva atacurilor SUA și ale Israelului, unele state din Golf au considerat China complice la atacurile Iranului asupra Golfului, deoarece aceasta a exercitat dreptul de veto asupra unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU care solicita o forță internațională pentru protejarea navigației în Strâmtoarea Ormuz și din cauza rapoartelor conform cărora companiile chineze ar fi furnizat informații geospațiale pentru a ajuta Teheranul să lovească ținte regionale cu mai multă precizie.

Xi Jinping, președintele Chinei, și Donald Trump, președintele Statelor Unite, sunt în imagine. Foto: Profimedia Images

Decizia de a rămâne pasivă a fost alimentată atât de pragmatism, cât și de o stare de paralizie. Începând cu Primăvara Arabă din 2010-2011 și odată cu creșterea Statului Islamic (cunoscut și ca ISIS) în anii următori, factorii de decizie chinezi și cercetătorii au analizat dacă și în ce mod Beijingul ar trebui să își modifice comportamentul în Orientul Mijlociu. Criticii politicii guvernamentale susțineau că, fiind o mare putere, China ar fi trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a-și proteja interesele și pentru a asigura stabilitatea regională. Totuși, aceștia nu reușiseră să explice cum ar arăta pe teren o strategie diferită, când ar fi implicată eventual armata chineză și cum ar fi gestionate costurile unui parteneriat mai strâns cu o putere regională precum Arabia Saudită. Pentru o regiune caracterizată de turbulență și de o istorie lungă de intervenții străine costisitoare, liderii din Beijing au părea să creadă că a nu face nimic rămâne cea mai bună opțiune.

Decidenții politici chinezi au dat dovadă de prudență și pentru că nu erau siguri în ce direcție se îndrepta regiunea. Beijingul a considerat că restabilirea relațiilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită, de exemplu, i-a îmbunătățit imaginea de putere responsabilă cu un cost foarte mic. Însă căderea lui Bashar al-Assad în Siria, în 2024, și războiul de 12 zile, din 2025, au stârnit îngrijorarea că regiunea ar putea aluneca în haos. Ca urmare, când Statele Unite și Israelul au început să bombardeze Iranul în februarie, Beijingul nu dispunea de un plan alternativ clar formulat pentru a-și proteja activele economice și a reduce la minimum șansele de a fi târât într-un conflict prelungit. Ezitarea în a acționa care a rezultat a dus la neglijarea preocupărilor țărilor din Golf și la expunerea acestora la atacuri iraniene.

Mai mult capital, însă fără responsabilități

Țările din Golf nu vor renunța complet la China. Relațiile dintre țările din Golf și China vor continua să se extindă în domenii în care ambele părți au așteptări clare, interese concrete și riscuri politice limitate. Energia va sta în centrul relațiilor actuale. Pe termen scurt, țările din Golf vor continua să exporte cantități mari de petrol către China. Pe termen lung, pe măsură ce o parte tot mai mare a lumii își decarbonizează aprovizionarea cu energie și urmărește electrificarea, poziția de lider a Chinei în domeniul tehnologiilor verzi o va transforma într-un partener cheie pentru țările arabe din Golf care doresc să întreprindă propria tranziție către energia regenerabilă – un proces care este deja în curs de desfășurare. Este probabil ca fondurile suverane ale statelor din Golf să-și extindă portofoliile în China, care dorește mai multe investiții de capital pe piețele sale; în același timp, companiile chineze finanțează proiecte miniere și de construcții în Golf. China oferă fonduri, know-how tehnologic și capacități logistice industriale pe care guvernele din Golf le doresc și de care au nevoie pentru a-și îndeplini ambițiile, în special în domenii precum dronele, agricultura hidroponică și robotica.

Însă războiul a demonstrat că interesele economice actuale ale Chinei nu se traduc în contribuții la asigurarea securității regiunii. Aceasta înseamnă că, pentru statele arabe din Golf, Statele Unite sunt singura putere capabilă să mențină securitatea regională — dar sunt, totodată, și cea mai susceptibilă să o destabilizeze. Reticența Beijingului de a juca un rol mai important obligă statele arabe din Golf să ia decizii dificile cu privire la modul în care se pot proteja.

China ar putea profita în perspectivă lungă din criza de petrol provocată de confluența din Iran. Sursa foto: Profimedia Images

Acestea sunt împărțite în privința celei mai bune căi de urmat. Țări precum Oman și Arabia Saudită, neliniștite de dependența excesivă de Washington, urmăresc noi strategii de acoperire a riscurilor. Oman – pe care, în iunie, Trump a amenințat că îl va bombarda – a cerut cu cea mai mare fermitate echilibrarea sprijinului din partea Washingtonului prin intensificarea cooperării regionale în materie de securitate: într-un articol publicat în ziarul francez Le Monde pe 13 iulie, ministrul de Externe al Omanului, Sayyid Badr al-Busaidi, a solicitat crearea unei ordini de securitate post-americane care să includă monarhiile din Golf, Iranul și Irakul. Țări precum Bahrain, Kuweit și Emiratele Arabe Unite se apropie însă tot mai mult de Statele Unite. Fără alți protectori viabili care să le asigure protecția și confruntându-se cu atacuri intense din partea Iranului, aceste state consideră că adâncirea legăturilor cu Washingtonul reprezintă cea mai sigură opțiune. Însă chiar și țările care doresc să se adăpostească sub umbrela de securitate a SUA investesc, de asemenea, în propriile sisteme de apărare, inițiază dialoguri cu Iranul pentru a reduce tensiunile și se adresează unor țări precum Turcia și Pakistanul pentru a stabili parteneriate suplimentare în domeniul securității. Neavând posibilitatea de a apela la China, acestea explorează orice opțiuni disponibile în cazul în care miza pe Washington ar eșua complet.

Pe măsură ce statele arabe din Golf caută alte modalități de a se proteja, interesul Chinei de a se implica mai activ în asigurarea securității regiunii scade și mai mult. Beijingul poate menține legături economice valoroase cu riscuri și mai reduse de implicare în probleme de securitate. Relația dintre țările din Golf și China seamănă din ce în ce mai mult cu cea dintre Iran și China: devine un parteneriat susținut mai degrabă de necesitate decât de așteptări tot mai mari. Singurul avantaj pentru țările arabe din Golf este că, deoarece au mai multe de oferit Chinei din punct de vedere economic decât Iranul, la sfârșitul războiului se vor afla totuși într-o dinamică mult mai favorabilă cu Beijingul, mai arată Foreign Affairs.

googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428473535-0”); });