Descoperire uimitoare: ADN uman vechi de 2.000 de ani în peșterile Europei

Un grup de cercetători de la Cáceres a izbutit să extragă ADN uman vechi de peste 2.000 de ani de pe suprafața interioară a unor grote din teritoriile Spaniei și Portugaliei.
Această descoperire are potențialul de a revoluționa fundamental abordările științifice privind epoca preistorică, după cum informează Euronews.

În urma unor descoperiri recente, au fost găsite urme de ADN uman vechi pe pereții unor peșteri amplasate în Spania și Portugalia.

Nu este cazul unor descoperiri recente

Citește șiMarinarul de pe nava ABLE: rușii aruncă bombă în adâncul Marea Neagră

nu se confirmă însă deoarece probele analizate au o vechime de peste 2.000 de ani. Aceste descoperiri au loc în urma cercetărilor unor echipe de specialiști. devine

Cercetătorii au izolat urme de ADN uman pe pereții unor peșteri din Spania și Portugalia, vechimea acestora fiind estimată la mai mult de 2.000 de ani.

Un studiu recent, condus de Hipólito Collado, a arătat că echipe din țări multiple, și anume Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania și China, au colaborat pentru a investiga posibilitatea ca suprafețele stâncoase să păstreze material genetic uman pentru perioade îndelungate, de până la 2.000 de ani sau chiar mai mult.
Rezultatele obținute demonstrează că aceste suprafețe sunt capabile să păstreze urme de material genetic uman timp de mii de ani.

Nature Communications a publicat recent un studiu care reprezintă o parte integrantă din proiectul First Art. Acest proiect a demarat ca urmare a investigațiilor asupra picturilor rupestrești din peștera Maltravieso, situată în Cáceres. Acolo, cercetătorii au descoperit unele dintre cele mai vechi picturi existente pe continentul european.

În urma acestor investigații, domeniul de aplicare geografică și scopurile științifice ale proiectului au suferit o expansiune, Peninsula Iberică fiind vizată pentru determinarea vechimii celor mai vechi manifestări artistice și pentru cercetarea compoziției chimice a acestora.

Un studiu inovator a fost realizat în urma colaborării cu oamenii de știință de la Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, care au contribuit la extinderea analizei prin includerea ADN-ului antic.
Această echipă a îmbogățit cercetarea cu o nouă perspectivă prin abordarea genetică a materialelor recuperate.

În urma investigațiilor, oamenii de știință au evaluat potențialul de a extrage informații genetice de pe structurile care prezintă picturi rupestre, un tip de resursă inedită până în prezent, spre deosebire de metodele consacrate care utilizează rămășițe osoase, depuneri sedimentare sau instrumente din os.

Investigarea a implicat examinarea a 24 de panouri de artă rupestră, distribuite în 11 peșteri, situate în Spania și Portugalia.
Au fost aplicate metode avansate de extracție și secvențiere genetică în cadrul acestui studiu.

ADN uman antic a fost depistat de oamenii de știință în locuri neprevăzute, și anume pe o suprafață acoperită cu pigment din peștera Escoural, situată în Portugalia, dar și în zone lipsite de picturi din aceeași peșteră, precum și din peștera Covarón, amplasată în Asturias.

În interiorul unor peșteri din Europa, peretii acestora au funcționat ca niște adevărate repozitorii de informații biologice de-a lungul timpului.

„arhive biologice”

reprezintă o descriere potrivit pentru aceste formațiuni naturale.

Descoperirea ADN-ului uman vechi de peste 2.000 de ani pe pereții unor peșteri din Europa reprezintă prima confirmare că aceste spații subterane pot păstra urmele genetice umane timp de mii de ani. Această găsire oferă noi perspective asupra metodelor de cercetare a modului în care grupurile umane preistorice au utilizat și populat aceste zone.

2.000 de ani este vechimea minimă a ADN-ului recuperat, care demonstrează că aceste suprafețe sunt capabile să păstreze urme biologice timp de perioade extrem de lungi, descoperirea deschizând o nouă direcție de studiu în arheogenetică.

Rezultatele analizelor au arătat că, din totalul probelor examinate, trei erau de la femei, una era de la un bărbat, iar una rămânea fără o atribuire sigură de sex.

Se consideră că spațiile interioare ale peșterilor au potențialul de a reprezenta adevărate repozitorii biologice ale activităților umane desfășurate în trecut, ceea ce ar facilita, în viitor, posibilitatea de a extinde astfel de analize la multiple alte locații și forme de artă, prin metode cu impact minim asupra mediului și a siturilor.