Un membru al trupelor de comando ale Rusiei, afectat de faptul că a trebuit să recupereze cadavrele camarazilor săi uciși pe front, a folosit o „linie telefonică de predare” ucraineană pentru a pune la cale o evadare îndrăzneață de pe linia frontului, scrie The Times.
Deplasându-se printre copaci pe măsură ce se lăsa întunericul, Ivan a zărit uniforme ucrainene care se uscau pe un șir de rufe și o pereche de bocanci militari. Militarul rus și-a dat seama că ajunsese într-o poziție inamică. Neînarmat, a pășit înăuntru repede și cu încredere. Un bărbat stătea la masă, altul stătea în picioare, cu o țigară într-o mână și o cafea în cealaltă.
„M-am îndreptat direct spre ei și i-am întrebat: «Sunteți ruși sau ucraineni?»”, își amintește Ivan. Bărbații au tăcut ceea ce i s-a părut lui un minut înainte să răspundă: „Ești rus, la naiba?”
Citește șiGalerie Foto Imagini apocaliptice din cel de-al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, după ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra civililor
„Da. Am venit aici să mă predau”, a spus Ivan. Ucrainenii și-au apucat puștile și au tras în aer, pe lângă el. Când s-au convins în cele din urmă că era neînarmat, toți trei s-au așezat, au băut cafea și au discutat, își amintește rusul.
Ivan, care a suferit o schimbare a numelui, a părăsit în luna precedentă o unitate de elită Spetsnaz din cadrul serviciului de informații militare al Kremlinului, GRU, și s-a îndreptat spre Ucraina. Acum planifică să se alăture unei formațiuni rusești care luptă în sprijinul Kievului.
Înainte de câteva săptămâni, el a început să organizeze o evadare îndrăzneață peste linia frontului, având sprijinul serviciului de informații militare ucrainean HUR, prin intermediul programului lor „Vreau să trăiesc”.
Ivan, un tip introvertit și fascinat de literatura occidentală, a petrecut copilăria într-un mic oraș din inima Rusiei. El evitase petrecerile, băutura și fumatul. În intervalul dintre cursurile universitare, antrenamentele de jujitsu și vizitele la pizzeria locală, se dedica lecturii lui Kafka și Remarque.
Se lăsa sedus de conceptul unei aventuri militare, iar recrutorii militari îl vizitau adesea la facultate. În scurt timp după ce a ajuns la vârsta de 19 ani, Ivan a accesat un portal guvernamental și a semnat un
Unitatea Spetsnaz a GRU este renumită pentru specialiștii săi extrem de bine pregătiți și motivați în domeniul recunoașterii sub acoperire, al asaltului și al luptei corp la corp. În copilărie, Ivan văzuse clipuri care le evidențiau priceperea.
În urma unei examinări medicale, a fost surprins să fie alocat într-o unitate de elită asemănătoare fără a trece prin testele de rezistență extrem de riguroase pentru care aceasta era renumită.
„Practic, nu exista nicio selecție. Dacă o persoană era sănătoasă și capabilă, era trimisă într-o unitate obișnuită. Dacă cineva era într-o stare fizică precară, cum ar fi alcoolicii, putea fi trimis în unitățile de asalt”, își amintește el. „M-au trimis la Spetsnaz.”
Ivan primătea 300.000 de ruble (2.900 de euro) pe lună, o sumă care depășea cu patru ori câștigurile tatălui său mecanic. Într-un poligon de instruire din Ucraina ocupată, el a fost detașat și a locuit într-o căsuță situată lângă Marea Azov. Acolo, în echipe de opt membri, se pregăteau alături de colegii cu care ar fi luptat ulterior.
Majoritatea instructorilor lui Ivan au luptat în Ucraina încă din 2014, iar unii dintre aceștia au suferit răniri. În primul an al invaziei, unitățile ruse de Spetsnaz au pierdut între 50 și 90 la sută din efectivele lor, conform documentelor de la serviciile secrete americane divulgate în 2023.
„Soldații veterani mi-au spus că antrenamentul era mult mai dificil pe vremuri”, a afirmat el. „Când am ajuns eu, era mai ușor, pentru că pur și simplu nu era suficient personal.”
În octombrie anul precedent, prima operațiune de combatere a lui Ivan a avut loc când armata lui a primit ordinul de a ataca un nod feroviar. Prima companie care a pătruns în zona respectivă a suferit pierderi semnificative, iar ulterior compania lui Ivan a continuat avansul pe o a doua traiectorie.
„Nu știu pe ce am călcat, dar am fost prins de o explozie. Mi-am rupt două degete de la picior”,
a declarat el.
Când comandantii săi au judecat că leziunea era minoră, i-au atribuit sarcina de a prelua morții și răniții, în timp ce restul trupei a continuat să avanseze. După câteva zile, toți cei șapte au revenit cu rănile, iar unul dintre ei a pierdut o mână.
Ivan a fost trimis din nou în față cu o altă echipă. Înaintând în sat, a văzut civili printre ruine. „Acolo locuia un cuplu de bătrâni, înconjurat de devastare. Mi-am dat seama că asta nu era eliberare, ci distrugere.”
Echipa a revenit la sediul său pentru a se pregăti în conflictul aerian cu drone, însoțită de experții din Centrul Rubicon, o formare de elită dedicată tehnologiei drone.
În luna decembrie, trei grupuri din compania lui Ivan au fost alocate pentru următoarea operațiune de asalt, având scopul de a susține o unitate a armatei regimului care a suferit deja pierderi de 90%. Toți cei opt membri ai primei echipe Spetsnaz s-au pierdut într-o singură zi. Din a doua echipă, a rămas în viață doar unul. Misiunea lui Ivan a fost rapid redirecționată către evacuarea cadavrelor.
Transportul înapoi al prietenilor săi decedați l-a epuizat, a declarat Ivan.
„Ne antrenasem împreună, trăisem în fiecare zi împreună în aceeași casă. Nu voiam să ies să le recuperez cadavrele; voiam doar să stau acolo unde eram”, a spus el. A început să se gândească la capitulare.
În ianuarie, directivele sale au suferit o nouă modificare. Generalii ruși au realizat că, de frică să fie pedepsiți, trupele lor îi pă
„Oamenii raportau că mențineau o poziție când, de fapt, nu o făceau. Alți soldați erau trimiși la acele coordonate și dispăreau pentru că intrau în pozițiile ucrainene”, a spus el.
Comandamentul voia o imagine clară. „Am fost mutați într-un adăpost săpat aproape de linia frontului și ni s-a spus să ne observăm propria infanterie. Aceștia ajungeau la poziția noastră, petreceau noaptea acolo, apoi avansau dimineața. Îi auzeam cum erau uciși la două sute de metri în spatele nostru.”
Până în primăvară, niciunul dintre colegii săi de antrenament nu mai trăia.
„Cei care au supraviețuit aveau nevoie de ajutor psihologic serios, dar nimănui nu-i păsa”, și-a amintit el.
Soldații se jucau cu idei de a evita confruntarea. În timp, a devenit un obicei comun ca militarii să-și arunce în aer câte un coleg, a spus el.
Odată ce a suferit leziuni la picioare provocate de o dronă, Ivan a explorat opțiuni pentru a se preda în timpul recuperării și a descoperit un link către programul ucrainean „Vreau să trăiesc”. Ivan a inițiat contactul cu programul, i s-a desemnat un coordonator și s-a pus la cale un plan de evadare.
L-a convingut pe un coleg de antrenament să se alăture lui. Comandantul rus i-a atribuit celor doi o sarcină de explorare în spatele liniilor inamice și, în iulie, au început un drum de 20 km. La sosirea pe front, au ales în schimb să se predea.
Pe măsură ce se apropiau de zona de luptă, recrutul îngrozit a declanșat o grenadă, rănindu-se. Ivan a mers mai departe singur, aruncând pușca și vesta antiglonț. „Trebuia să mă întâlnesc cu o dronă ucraineană, dar am dat peste o unitate rusă. M-au reținut pentru că păream suspect”, a spus el.
S-a pretins că nu constă că se află atât de aproape de linia de contact, iar soldații l-au eliberat. În luna următoare a fost transferat de la un post la altul și a pierdut legătura cu coordonatorul său ucrainean. În cele din urmă, realizând că se afla la 4 km de liniile ucrainene, fără unități rusești în fața sa, și-a scos tunica și și-a încercat norocul.
„M-am deplasat în plină zi, pentru că știam că o dronă cu imagistică termică m-ar fi detectat noaptea. Am avut grijă să nu fiu văzut de nicio dronă de niciuna dintre părți — știam că amândouă m-ar fi ucis. Acoperirea era rară, așa că a trebuit să alerg 70 de metri de fiecare dată, apoi să mă ascund, să aștept și să ascult, repetând procesul. Mi-a luat opt ore să ajung la ucraineni”, a spus el.
Ivan spune că știe că ororile războiului pot părea similare și de cealaltă parte, dar vrea să lupte pentru Ucraina și să-și clădească o viață în această țară după război.
„Este o chestiune de a lupta pentru o cauză despre care știi
COMENTARII / 0