Eroarea de calcul a lui Trump: Ce a greșit atacând Iranul

Nu există informații despre durata posibilă a conflictului. Nimeni nu are cunoștință despre perioada de timp pe care o va dura războiul, iar această incertitudine persistă.

În urma noilor pregătiri ale Pentagonului pentru o potențială campanie militară prelungită, 100 de zile fiind termenul minim estimat, care s-ar putea încheia abia la sfârșitul verii, anumite segmente ale presei liberale americane, precum și reprezentanții opoziției democrate, au început să ridice întrebări critice cu privire la abordarea Administrației Trump în ceea ce privește conflictul cu Iranul și repercusiunile acestuia la nivel internațional.

Pe lângă aceasta, acțiunea militară comună israeliano-americană a fost în contradicție cu normele dreptului internațional.

Citește șiDonald Trump i-a propus lui Xi Jinping ca SUA să vândă arme Chinei, spune ambasadorul american la Beijing

De la războiul din Vietnam și până în zilele noastre, experții în strategii militare au identificat un motiv cheie pentru care Statele Unite ale Americii nu au obținut victoria în conflictele în care au intervenit: decidenții politici de la Washington nu au evaluat corect determinarea inamicului de a continua lupta. Acest aspect a reprezentat o lecție învățată din experiențele militare trecute.

Un factor cheie în analizele militare este determinarea de a combate, care în esență reflectă tendința și fermitatea necesare pentru angajarea în luptă, continuarea acesteia și obținerea victoriei. Această forță interioară este rezultatul combinat al rezilienței psihologice, capacităților fizice și convingerilor ideologice, reprezentând astfel un aspect esențial, alături de capabilități și logistică, în evaluările de intelligence privind îndeplinirea obiectivelor strategice ale unui stat.

În istoria recentă a SUA, au existat situații în care factorul crucial menționat a fost neglijat de decidenții politici, cu repercusiuni negative asupra obiectivelor naționale. Consecințele acestor decizii au fost nefaste în ceea ce privește atingerea scopurilor americane în conflictele externe. Acest fenomen a avut loc în mai multe rânduri, demonstrând importanța considerării acestui factor în procesul decizional. Rezultatele au fost departe de așteptările inițiale.

Este esențial să nu trecem cu vederea elementele umane de bază care stau la baza conflictelor armate. Aspectele umane fundamentale ale războiului reprezintă un factor crucial ce nu ar trebui să fie neglijat.

În anul 2018, organizația de cercetare americană RAND a lansat două studii detaliate pentru Armata Statelor Unite ale Americii, axate pe capacitatea de luptă. Factorul decisiv în conflictele armate este reprezentat de hotărârea de a combate, susțin experții. „Putem afirma că hotărârea de luptă constituie elementul esențial în război. Orice tehnologie avansată devine ineficientă în absența unei hotărâri ferme de a o utiliza și de a persevera chiar și în fața pierderilor sau a dezastrelor neprevăzute. Capacitatea de luptă reflectă esența profund umană a războiului”, au explicat specialiștii de la RAND în rapoartele lor.

Potrivit experților de la RAND, o cunoaștere mai aprofundată a capacității de luptă nu reprezintă o soluție universală, însă îmbunătățirea acestei cunoașteri devine imperativă atunci când acest aspect este adesea neglijat sau interpretat greșit.

„dar dacă voința de luptă este adesea trecută cu vederea sau înțeleasă greșit – atunci îmbunătățirea înțelegerii acesteia este absolut necesară”

. În plus, subestimarea importanței capacității de luptă poate duce la înfrângeri atât la nivel tactic, cât și strategic. Ignorarea voinței de luptă poate contribui la o înfrângere tactică sau chiar strategică.

Conform unor studii istorice prezentate în rapoartele RAND, RAND a analizat modul în care percepțiile greșite au influențat desfășurarea războaielor în trecut.

Nu sunt disponibile detalii suplimentare

și se pot observa exemple din istorie care arată cum evaluările incorecte au afectat dinamica acestor conflicte armate.

Potrivit analizei efectuate de RAND, sunt înregistrate multiple cazuri istorice care demonstrează consecințele unor astfel de acțiuni. Înțelegerea acestor precedente ar fi putut oferi informații prețioase pentru procesul decizional.

În urma unei analize defectuoase a capacității de luptă a statelor arabe, evenimentele din 1973 au generat o surpriză strategică în timpul Războiului de Yom Kippur. Această situație a aproape să conducă la înfrângerea Israelului, iar Statele Unite și Uniunea Sovietică au fost pe punctul de a intra într-un conflict.

Deciziile luate de factorii de decizie din Statele Unite au fost profund influențate de evaluările incorecte ale capacității de luptă a forțelor vietnameze, atît a celor din Republica Democrată Vietnam, cît și a celor din partea opusă, în perioada cuprinsă între 1954 și 1974, potrivit Analizelor Agenției Centrale de Informații (CIA). În ciuda acurateței acestor evaluări, impactul lor asupra procesului decizional a fost minim. În cele din urmă, Statele Unite nu numai că nu au reușit să zdrobească spiritul de luptă al Republicii Democratice Vietnam (RDV), dar și-au pierdut și propria determinare politică de a continua lupta, ceea ce a dus la retragerea lor din Vietnam, după ce au înregistrat pierderi de aproape 60.000 de americani.

„Forțele irakiene pur și simplu nu au dat dovadă de voință de luptă”

. În urma acestei declarații, se poate observa că lipsa de pregătire a armatei irakiene a fost un factor decisiv în succesul rapid al Statului Islamic.

• faptul că armata irakiană nu a opus rezistență

a fost un eveniment cheie care a dus la schimbarea strategiei de luptă. devine

În 2011, o evaluare incorectă a rezilienței armatei irakiene a avut repercusiuni majore în 2014, când aceasta a fost rapid depășită de Statul Islamic; cu acest prilej, Ashton Carter, secretarul american al Apărării la acea vreme, a făcut următoarea declarație:

„Forțele irakiene pur și simplu nu au dat dovadă de voință de luptă”

. Această declarație subliniază lipsa de pregătire a armatei irakiene ca un factor decisiv în succesul rapid al Statului Islamic.

Nu, varianta finala este

O eroare de evaluare a capacității de luptă a armatei irakiene în 2011 a avut consecințe grave în 2014, când forțele irakiene au fost rapid învinsă de Statul Islamic. Ashton Carter, pe atunci secretar american al Apărării, a remarcat că

„Forțele irakiene pur și simplu nu au dat dovadă de voință de luptă”

. Această situație a arătat că ineficacitatea armatei irakiene a fost un factor cheie în eșecul acesteia.

Un studiu realizat de RAND prezintă un exemplu relevant din războiul din Vietnam, care arată că, deși evaluările exacte ale capacității de luptă au fost efectuate de către serviciile de informații, concluziile acestora nu au avut niciun impact asupra rezultatului final al conflictului, din cauză că au fost trecute cu vederea de către cei care au luat deciziile. Acest caz RAND subliniază importanța de a lua în considerare analizele de informații.

Serviciile de informații ale Agenției Centrale de Informații (CIA) au prezentat anumite evaluări referitoare la Republica Democrată Vietnam.

Potrivit evaluării, 1970 a fost anul în care Hanoiul a ajuns la concluzia că posedă resursele și capacitatea necesare pentru a obține victoria. În pofida îngrijorărilor legate de propriile dificultăți, se estimează că regimul comunist este convins că anumite atuuri și avantaje fundamentale îi vor asigura, în timp, succesul. Comuniștii sunt aproape siguri că aceste forțe și avantaje de bază se vor dovedi decisive în cele din urmă.

În ciuda 1974 și a eforturilor sale continue, Hanoi rămâne ferm hotărâtă să extindă influența comunistă în regiunea sudică. Nu se observă o scădere vizibilă a ajutorului acordat de Hanoi în contextul conflictului. Se anticipează că, chiar dacă nu se va desfășura o operațiune militară de anvergură în anul care urmează, Hanoi va relua, inevitabil, acțiunile la scară largă pentru a-și atinge obiectivul de a domina Vietnamul de Sud.

Analiza efectuată de RAND relevă că, în pofida evidențelor analitice clare privind determinarea Republicii Democrate Vietnameze (RDV) de a continua lupta, evaluările CIA au părut a fi lipsite de obiectivitate, din cauza lipsei unei definiții clare sau a unui model care să explice această determinare.

În ciuda avertismentelor repetate adresate celor care au luat deciziile

, Statele Unite și generalul William Westmoreland au încercat să zdrobească hotărârea liderilor RDV prin escaladare controlată și prin inducerea de pierderi. Ulterior, până în 1968, numărul trupelor americane a început să se reducă semnificativ, iar RDV a reușit să cucerească Republica Vietnam (Sud) în 1975.

Forțele armate irakiene au cedat în fața grupării ISIS din cauza unei rezistențe fragile. Armata irakiană a fost caracterizată de o slabă capacitate de luptă.

La trei ani după ce Statele Unite și coaliția internațională au alocat cel puțin 25 de miliarde de dolari pentru pregătirea și dotarea armatei irakiene, aceasta s-a dezintegrat rapid în vara anului 2014, după retragerea trupelor americane din Irak. Consecințele acestei destrămări au fost dramatice, deoarece luptătorii Statului Islamic au reușit să o cucerească. În urma acestui eveniment, s-a reliefat faptul că prăbușirea armatei irakiene a avut loc la o scară de timp relativ scurtă, de doar trei ani, după eforturile masive de pregătire și echipare desfășurate de Statele Unite și coaliție.

În urma acestui eșec, a devenit evident că prăbușirea Armatei irakiene poate fi atribuită lipsei de determinare în luptă. Ashton Carter, care ocupa atunci postul de secretar american al apărării, a remarcat că „în realitate, trupele irakiene nu au dat dovadă de niciun spirit de luptă”.

Maior Adam Scher, din Armata Statelor Unite, a afirmat că eforturile de consiliere, care au durat mai bine de un deceniu și au implicat echipamente extrem de costisitoare, au fost rapid compromise din cauza lipsei de determinare, rezultând astfel o inutilizare aproape imediată a acestora.

„Echipamente în valoare de multe miliarde de dolari și peste un deceniu de consiliere au devenit practic inutile în doar câteva săptămâni, din cauza voinței insuficiente. Statele Unite au fost nevoite să revină cu forțe, expunând din nou trupele americane la pericol. Operațiunea Inherent Resolve, desfășurată (în mare parte) în Irak și Siria, a costat peste 14 miliarde de dolari și a provocat 270 de victime americane, atât în luptă, cât și în afara acesteia”

, a explicat el.

Consolidarea capacității de luptă a forțelor irakiene este esențială pentru Statele Unite și pentru misiunea de consiliere a NATO, astfel încât să nu se repete scenariul dezastruos al prăbușirii armatei irakiene, susține Ben Connable, un veteran al Corpului de Infanterie Marină în rezervă.

Se pare că conducătorii Statelor Unite sunt lipsiți de o strategie clară de război. Acest fapt este evident în abordarea lor față de conflictul cu Iranul.

Într-o lucrare recentă, Donald Stoker, expert în securitate și strategie americană, examinează motivele pentru care Statele Unite ale Americii au eșuat în diverse conflicte militare în ultimele decenii. Pentru a triumfa într-un conflict armat, este esențial să ai o înțelegere clară a scopurilor politice și o perspectivă definită asupra conceptului de victorie, afirmă Stoker.

Cum poți obține victoria într-un război dacă nu ai o idee clară asupra obiectivelor tale politice și o viziune asupra a ceea ce înseamnă victoria?

Se afirmă că America a fost implicată în conflicte prelungite din cauză că conducătorii săi nu au o înțelegere adecvată a strategiei militare, în special a celei legate de operațiuni militare restricționate.

În lucrarea sa, Why America Loses Wars, Stoker reamintește o declarație remarcabilă făcută de secretarul american al Apărării, Robert McNamara, în 1996, cu privire la nord-vietnamezi:

„Nu m-am gândit niciodată că războiul va decurge astfel. Nu credeam că acești oameni au capacitatea de a lupta în acest fel. Dacă aș fi știut că pot suporta aceste greutăți și că pot lupta atât de bine, că pot chiar să se bucure de luptă, mi-aș fi schimbat părerea încă de la început”

.

Un principiu strategic fundamental, semnalat de către istoricul grec Tucidide, Tucidide, subliniază că o eroare comună în conflicte este să procedeze invers, adică să se acționeze fără o evaluare prealabilă, pentru ca abia ulterior să se discute despre consecințe.

„o greșeală frecventă în război este aceea de a începe de la capătul greșit, de a acționa mai întâi și de a aștepta dezastrul pentru a discuta problema”

Decidenții politici din SUA ar trebui să efectueze o evaluare amănunțită a capacităților dușmanului și a propriilor resurse, susține Stoker, pentru a preveni astfel de situații. O evaluare reprezintă o examinare detaliată a variabilelor care influențează rezultatul unui conflict, incluzând răspunsurile anticipate ale oponenților sau potențialilor oponenți.

Dinamica capacității de luptă este ilustrată în mod evident de conflictul dintre Rusia și Ucraina, oferind astfel o lecție semnificativă în ceea ce privește rezistența și determinarea în fața adversităților. Conflitul ruso-ucrainean servește drept exemplu elocvent pentru modul în care voința de luptă poate influența desfășurarea unui război.

Un grup de trei cercetători americani a realizat un studiu aprofundat asupra determinării beligerante în cadrul conflictului ruso-ucrainean, scoțând în evidență importanța capitală a acestui factor în mobilizarea Armatei SUA pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în raport cu conflictele din Vietnam și Irak.

Statele Unite nu au avut o strategie clară de victorie la începutul conflictului. 1942 a marcat o schimbare semnificativă, când liderii americani au evaluat resursele militare, situația strategică globală și necesitatea de a înfrânge fascismul, determinând obiectivul ambițios de a obține capitularea completă și necondiționată a puterilor Axei. Această hotărâre a fost făcută publică la Conferința de la Casablanca din 1943, unde Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au declarat că nu vor fi purtate discuții de pace, ci doar căutarea capitulării necondiționate. Această abordare a consolidat determinarea națională de a continua lupta, susținută de superioritatea resurselor militare, fiind esențială pentru garantarea victoriei, potrivit

lui Benjamin A. Okonofua, Nicolae Laster-Loucks și Andree Johnson

.

Experiențele din Vietnam și Irak au arătat că evaluarea capacității de luptă a atât a partenerilor, cât și a dușmanilor este esențială. Vietnam a reprezentat un exemplu în care determinarea nord-vietnamezilor și a Viet Congoului a contracarat superioritatea militară a Statelor Unite, prelungind astfel conflictul. La fel, în Irak, angajamentul grupurilor insurgente și obiectivele strategice neclare ale Statelor Unite și ale aliaților săi au dus la o perioadă prelungită de conflict și la rezultate incerte, potrivit Okonofua, Laster-Loucks și Johnson.

În urma analizei conflictului dintre Rusia și Ucraina, Ucraina a demonstrat că, pe lângă mijloacele militare, determinarea și reziliența unui popor sunt esențiale în războiul modern. Factorii psihologici și sociali care stau la baza voinței de luptă trebuie să fie luați în considerare în procesul de elaborare a politicilor și planificarea strategică. Potrivit celor trei analiști, atât Rusia, cât și Ucraina au motivații puternice, dar diferite, pentru a prevala în conflict.

Decizia lui Trump de a ataca Iranul a arătat că nu a evaluat corect capacitatea de reziliență a regimului de la Teheran. Trump a făcut o apreciere incorectă a puterii de rezistență a regimului iranian.

Potrivit lui Peter Jones, expert în relații internaționale, abordarea președintelui Donald Trump față de Iran a ignorat profund natura unică a societății iraniene. Regimul de la Teheran se caracterizează printr-o puternică ancorare în conceptele de „rezistență”, fapt care îi permite o reziliență remarcabilă în fața crizelor. De-a lungul istoriei, Republica Islamică a demonstrat o capacitate de a trece cu bine peste perioadele de criză, care în loc de a-i slăbi structura internă, au avut efectul de a-i consolida coeziunea.

Potrivit lui Jones, poporul iranian este unul mândru, care nu suportă să fie intimidat. Deși regimul actual din Iran este brutal și represiv, ideea de a fi bombardat și de a avea un președinte american care insistă să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește viitorul lider al țării nu va fi bine primită. Sensibilitatea iranienilor la intervenția străină este o realitate care datează din 1953, când un lider ales a fost răsturnat printr-o lovitură de stat susținută de CIA pentru că dorea să naționalizeze petrolul Iranului, explică el.

Iranienii sunt un popor mândru, care nu reacționează bine la intimidări. Chiar dacă nu le place regimul actual, care este brutal și represiv, imaginea țării lor bombardate și a unui președinte american care insistă că el trebuie să aibă ultimul cuvânt în privința viitorului lor lider nu va fi bine primită. Iranienii sunt sensibili la intervenția străină. În cazul Americii, acest lucru datează din 1953, când un lider ales a fost răsturnat printr-o lovitură de stat susținută de CIA pentru că voia să naționalizeze petrolul Iranului

devine:

Potrivit lui Jones, Iranienii au un caracter orgolios și resping orice formă de intimidare. Deși conducerea actuală a Iranului este severă și opresivă, perspectiva unor lovituri aeriene și un președinte american care insistă să aibă cuvântul decisiv în alegerea viitorului lider al Iranului va fi respinsă. În istoria recentă a Iranului, intervențiile externe au lăsat o amprentă puternică, începând cu anul 1953, când un guvern legitim a fost detronat printr-o lovitură de stat orchestrată de CIA, deoarece dorința de a controla resursele de petrol ale țării a declanșat această intervenție.

Un text de opinie recent publicat de Clubul de la Valdai, un forum de dezbatere pe teme de politică externă sub egida Kremlinului, scoate în evidență determinarea Iranului de a rezista.

Într-o declarație recentă, Alireza Khodagholipour, adjunct pentru cercetare la Centrul de Studii Politice și Internaționale (IPIS), un think tank iranian sprijinit de Ministerul de Externe de la Teheran, a afirmat următoarele:

„Acest război nu a fost alegerea noastră. Acest război ne-a fost impus. Este un război patriotic, iar iranienii au demonstrat de-a lungul istoriei că nu vor ezita să-și sacrifice viața pentru a-și apăra pământul, integritatea și onoarea. Aceasta este lumea noastră și cu toții suntem responsabili pentru protejarea ei. Noi, iranienii, ne așteptăm ca toate conștiințele trezite din regiune și din lume să se situeze de partea cea bună a istoriei. Nu trebuie să lăsăm opresorii și agresorii să continue să acționeze în impunitate!”

Forțele iraniene posedă caracteristici distinctive în ceea ce privește capacitățile de luptă. Iranul are un mod de luptă particular, diferit de cel al altor țări. Acest mod de luptă este rezultatul experienței acumulate de-a lungul anilor în confruntările militare. Capacitățile militare ale Iranului sunt adaptate pentru a face față diferitelor tipuri de amenințări.

Recent, într-un articol, Ashkan Hashemipour, doctorand la Universitatea din Oxford, a elucidat motivele pentru care Iranul nu s-a prăbușit rapid în urma atacului militar americano-israelian. Luând în considerare istoria și politica modernă a Iranului, el a prezentat argumentul că procesul decizional și puterea în Republica Islamică sunt distribuite și nu sunt centrate pe o singură persoană. Mai mult, sistemul iranian a fost conceput pentru a continua să funcționeze chiar și în absența unor indivizi cheie.

În structura administrativă a Iranului, 31 de provincii posedă fiecare o comandă distinctă a Gărzii Revoluționare Iraniene (IRGC), capabile să funcționeze autonom față de centrul de comandă. De asemenea, rezervele de armament sunt dispersate la nivel național, fiind la dispoziția acestor entități separate. În situații de conflict, cadrul strategic iranian denumit „Apărare Mozaic” acordă autonomie comandanților regionali, permițându-le să opereze independent, în special în cazul în care liderii de rang înalt sunt eliminați sau canalele de comunicare sunt compromise. Această abordare a independenței locale are rădăcini în tradiția IRGC, datând din 1979.

„Acest lucru a continuat să modeleze IRGC în timpul războiului Iran-Irak și rămâne o trăsătură definitorie a organizației”

, afirmă Ashkan Hashemipour, adăugând că această structură descentralizată a permis luptătorilor IRGC să acționeze eficient în timpul represiunii conflictului kurd iranian imediat după revoluție.

Deși Iranul dispune de un sistem descentralizat și neortodox, anumite puncte slabe există, precum posibilitatea ca unități individuale ale IRGC să schimbe tabăra, un scenariu care ar putea fi crucial în ceea ce privește schimbarea regimului politic. Însă, o eventuală victorie obținută de SUA și Israel împotriva Iranului se va dovedi a fi una de durată.

În situația actuală, Statele Unite și Israelul ar putea opta pentru o abordare militară zdrobitoare pentru a continua atacurile asupra Iranului, cu scopul de a-i destabiliza structura de stat. Însă, o astfel de strategie nu ar conduce la o rezolvare rapidă. Dată fiind natura descentralizată a puterii în Republica Islamică, precum și forțele sale militare neconvenționale și reziliența sa, Iranul reprezintă un adversar extrem de dificil de învins. Pentru a învinge un astfel de sistem, ar fi nevoie de un conflict prelungit și costisitor, de tip război de uzură, în loc de o campanie militară rapidă. Această abordare ar putea pune președintele american într-o poziție politică dificilă, mai ales având în vedere alegerile intermediare care se apropie și eforturile sale de a obține sprijin popular pentru război.

Nu există alte detalii

Sunteti alaturi de noi și ne bucuram ca ati ajuns pana aici.
corectat

Materialele de reportaj și investigațiile necesită un volum considerabil de timp și resurse.
Prezența ta alături de noi este apreciată, iar donația ta va ajuta la dezvoltarea acestui tip de materiale.
libertatea.ro/sustine prezintă mai multe modalități prin care poți sprijini financiar activitatea jurnaliștilor, contribuind astfel la crearea de conținut similar în viitor.
Îți mulțumim pentru citirea articolelor noastre și pentru sprijinul acordat.

Un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie situat în Bălăceanca, evenimentul a dus la evacuarea a 50 de persoane.

Vești din România sunt prezentate mai jos.

În apropiere de Balotești, pe tronsonul de autostradă A0 care leagă Bucureștiul de alte regiuni, au apărut deteriorări ale infrastructurii rutiere și defecțiuni la sistemul de protecție.

Ce spune CNAIR

despre aceste probleme apărute pe Autostrada Bucureștiului A0?

Știri din lumea întreagă sunt disponibile aici.

În cadrul unei discuții, Dan Negru a făcut o declarație surprinzătoare cu privire la remunerația sa pentru activitatea din televiziune:

„Aș fi făcut-o și gratis”

afirmația lui a stârnit interesul, sugerând o pasiune puternică pentru munca sa.

Știri de Mondene au fost raportate.

Recent, Jador a făcut publică încheierea relației sale cu Oana Ciocan. Întrebarea acum este care va fi soarta copilului lor. Acesta este un subiect delicat. Atunci când a fost întrebat despre viitorul copilului, răspunsul lui a fost:

„O să am grijă. A zis și ea ce a crezut că vrea să zică”

România se confruntă cu un moment crucial în ceea ce privește bugetul său, moment în care Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor au programată o întâlnire. Scopul acestui eveniment este deblocarea fondurilor financiare. Discuțiile vor fi concentrate pe găsirea unor soluții pentru deblocarea banilor. Întâlnirea celor patru oficiali este considerată a fi extrem de importantă pentru viitorul financiar al României.

Potrivit declarațiilor lui Sorin Grindeanu, PSD va abandona guvernarea în cazul în care amendamentul destinat protecției celor vulnerabili nu va fi adoptat. Acesta a reafirmat poziția fermă a partidului afirmând:

„Nu cedăm şantajului”