Regatul Unit, femei care caută azil, susțin că au suferit violuri și alte agresiuni sexuale efectuate de bărbați britanici, însă multe dintre ele afirmă că temerile lor le împiedică să inițieze proceduri penale, potrivit The Guardian.
Vocea lor rar se audă, însă câteva dintre ele au colaborat cu The Guardian într-o perioadă în care extrema dreaptă amplifică discursurile sale privind violurile endemice comise de solicitanții de azil de sex masculin asupra femeilor și fetelor engleze.
Mesajul de mobilizare pus în mișcare de agitatorul de extremă dreapta Daniel Thomas, cunoscut sub numele de Danny Tommo, a fost conceput pentru a inspira susținătorii să poarte cagule negre, în timp ce aceștia au organizat proteste în weekendul precedent, în fața sosirii solicitanților de azil în Dover și Portsmouth. Conținutul său s-a concentrat aproape exclusiv pe acuzații nefondate, conform cărora solicitanții de azil ar comite violuri pe scară largă.
Chiar dacă au fost pronunțate câteva condamnări ale solicitantilor de azil pentru infracțiuni sexuale grave, care au generat o acoperire mediatică extinsă, nu există date complete publicate privind infracțiunile comise de aceștia, precizează The Guardian.
„The Guardian” a expus trei cazuri.
O femeie care a petrecut doi ani într-un hotel pentru solicitanţi de azil după ce a fugit de persecuţia religioasă şi de violenţa domestică a declarat că a fost hărţuită în repetate rânduri verbal şi fizic de către un membru al personalului hotelului în care era cazată. Acest lucru a inclus atingeri nedorite şi ţinerea de mâini atunci când îi înmâna documente.
După o vreme, acesta a început să-i viziteze camera în mod regulat, invitând-o să iasă la un pahar şi la întâlniri. I-a luat numărul de telefon din baza de date a hotelului şi a început să-i trimită mesaje în mod repetat de pe telefonul său personal, cerându-i să întreţină relaţii sexuale. În acel moment, ea l-a denunţat personalului hotelului şi a fost mutată la un alt hotel. „A fost îngrozitor”, spune ea. „Mi-a spus că voia să facă sex cu mine”, mărturiseşte femeia.
Într-un alt caz, o femeie care tocmai sosise în Marea Britanie din Iran şi fusese cazată de Ministerul de Interne într-un hotel lângă Heathrow a declarat că a fost violată de un agent de pază de la hotelul respectiv. „A fost foarte înspăimântător. Nu ştiam ce să fac. Am raportat agresiunea personalului hotelului şi am fost întrebată dacă doresc să depun o plângere la poliţie. Nu ştiam dacă poliţia de aici va fi la fel ca cea din Iran, aşa că mi-era prea frică să fac ceva. De asemenea, îmi era teamă că, dacă aş fi raportat violul, ar fi crescut probabilitatea ca cererea mea de azil să fie respinsă”, a declarat ea. Femeia a fost mutată la un alt hotel la scurt timp după ce a raportat violul şi nu ştie ce s-a întâmplat cu agresorul.
În al treilea incident, o solicitantă de azil lesbiană provenind din Uganda, care își susținea cererea pe teama de închisoare sau de moarte în cazul în care orientarea ei sexuală ar fi fost descoperită, nu a reușit să găsească un avocat din oficiu pentru a o reprez
În continuare, fiecare dintre cele 3 femei a primit statutul de refugiat.
Se presupune că evenimentele de viol și agresiune sexuală împotriva solicitantilor de azil ar putea fi subraportate către contractanții de cazare ai Ministerului de Interne.
„Această violenţă este o problemă sistemică”
comisia specială pentru afaceri interne a desfășurat o investigație dedicată cazării solicitantilor de azil, colectând declarații care evidențiază lipsa măsurilor de protecție din centrele de reședință pentru azilanţi.
Crucea Roşie britanică a declarat în cadrul anchetei că această lipsă de protecţie a pus o „presiune extraordinară” asupra echipelor lor de sprijin pentru refugiaţi, aflate în prima linie. Aceştia au oferit exemple, printre care cazul unui angajat al unui hotel care a încercat să folosească un card de acces pentru a intra în camera unei femei târziu în noapte, în timp ce aceasta făcea baie. De asemenea, au menţionat o „cultură omniprezentă a hărţuirii sexuale” într-un hotel, incluzând cazuri de agresiune sexuală.
O purtătoare de cuvânt a organizaţiei „Women for Refugee Women”, care sprijină femeile din sistemul de azil, a declarat: „Utilizarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor ca armă de către grupurile de extremă dreaptă nu contribuie deloc la sporirea siguranţei femeilor. Aceasta denaturează realitatea abuzurilor, creează bariere în calea sprijinului şi a justiţiei pentru supravieţuitoare şi permite agresorilor să se ascundă în spatele stereotipurilor rasiste, în loc să fie traşi la răspundere.
Folosirea violenţei împotriva femeilor şi fetelor pentru a demoniza persoanele care caută siguranţă aici este o distragere periculoasă a atenţiei. Această violenţă este o problemă sistemică, nu una limitată la o anumită naţionalitate sau statut de imigrant, şi trebuie tratată urgent ca atare”.
„Guvernul nostru s-a angajat să reducă la jumătate violenţa împotriva femeilor şi fetelor”
Ciara Bergman, directoarea executivă a organizaţiei Rape Crisis England & Wales, spune: „Rămânem profund îngrijoraţi de lipsa unor măsuri de protecţie adecvate pentru a apăra femeile care solicită azil în Marea Britanie de violenţa sexuală, abuz şi exploatare. Acest grup de femei şi fete este deosebit de vulnerabil la abuzul sexual şi exploatarea sexuală.
Majoritatea dintre ele posedă informații foarte scăzute sau inexistente privind drepturile lor, iar oportunitățile concrete de a le exercita sunt și mai reduse. Autoritățile noastre s-au promis să scadă la 50% violența împotriva femeilor și fetelor în termen de zece ani; este crucial ca această promisiune să cuprindă și persoanele care caută azil și trăiesc în centrele de asistență.
Surse din cadrul Ministerului de Interne au declarat că există directive publicate cu privire la astfel de probleme în centrele de cazare ale Ministerului de Interne, cunoscute sub denumirea de „Declaraţia privind cerinţele pentru cazarea şi sprijinul solicitanţilor de azil”. Orientările precizează: „Acest lucru ar include, de obicei, evaluarea oricărui risc imediat pentru presupusa victimă şi pentru alte persoane, luarea în considerare a serviciilor de sprijin care ar putea fi necesare şi stabilirea dacă sunt necesare măsuri de protecţie”.
COMENTARII / 0