Philipp Ruch a lansat recent volumul „Recidiva” în
1930 alegerile federale au fost, din mai multe perspective, considerate de Ruch ca fiind mai semnificative decât evenimentele din 1932 și 1933. Ruch a analizat perioada în care Partidul Muncitoresc Național-Socialist German al lui Hitler (NSDAP) se ridica la putere, în timp ce Germania încă păstra statutul de democrație, cu speranța că această examinare va scoate la iveală informații noi despre modul în care mișcările extremiste reușesc în prezent.
1928, partidul NSDAP a obținut doar 800.000 de voturi, câștigând 12 locuri în parlament. În scurt timp înainte de alegerile din 1930, Joseph Goebbels, șeful propagandei lui Hitler, estimase că ar putea asigura între 50 și 60 de mandate, în cel mai optim scenariu.
Citește șiExpulzarea a doi delegați iranieni la ONU din Statele Unite
În realitate, naziștii au acumulat 6,4 milioane de voturi și au ocupat 107 locuri în parlament, obținând de aproape nouă ori mai multe locuri în doar doi ani.
„Într-o singură noapte, un mic partid de la marginea spectrului politic a devansat cele trei mari partide de dreapta – Partidul de Centru, Partidul Popular German (DVP) și Partidul Național Popular German (DNVP) – și a venit pe locul doi, în spatele social-democraților. A fost un șoc enorm”, a spus Ruch.
„A fost momentul când o sectă rasistă de scandalagii înarmați cu bâte, o grupare de excentrici absoluți, a fost legitimată politic.”
Cresterea influenței NSDAP a fost practic nelegată de Hitler.
Ruch nu a descoperit nicio dovadă, înainte de votul din 1930, care să confirme ipotezele că Hitler ar fi posedat o aură irezistibilă ce a cucerit masele și că triumful NSDAP se datora faptului că avea un lider capabil să valorifice dorința germanilor pentru autoritarism.
În anul 1930, fiecare partid recurgea la cultul personalității pentru a-și legitima liderul politic, iar social-democrații nu erau excepție, conform lui Ruch. În cazul naziștilor, aceștia nu erau complet convinsi de conceptul de „Führer”, iar un număr semnificativ de membri ai partidului se plângeau de cultul personalității de tip bizantin înconjurându‑se în jurul lui Hitler.
1930 a marcat alegerile în care Hitler nu era încă cetățean german; el se afla doar în calitate de străin cu antecedente penale și se confrunta cu posibilitatea de a fi deportat pentru încercarea anterioară de lovitură de stat.
„Am crescut cu ideea că Hitler a fost un monstru, dar care avea un oarecare talent politic. Și după 1930, acest lucru nu este întrutotul fals”, a spus Ruch. „Dar când te concentrezi asupra perioadei 1928-30, chiar și biograful său, Ian Kershaw, a ajuns la concluzia că succesul NSDAP a avut foarte puține de-a face cu Hitler.”
„În 1930, Hitler nu era un geniu politic. Era un criminal leneș care se trezea la prânz.”
„Propaganda nazistă era o bătaie de joc amatoricească și de toată rușinea”
Majoritatea oamenilor consideră că naziștii dispuneau de o mașinărie de propagandă remarcabilă, însă, conform lui Ruch,
„propaganda nazistă era o bătaie de joc amatoricească și de toată rușinea”
.
Ziarele de propagandă ale naziștilor nu erau deloc profesioniste și nu se vindeau bine. „Nimeni nu citea acele ziare. În comparație cu mijloacele pe care le aveau la dispoziție celelalte partide, care instalau reclame luminoase la colțurile străzilor și închiriau avioane în scop publicitar, constatăm că propaganda nu este suficientă pentru a explica succesul NSDAP.”
Nici problemele economice nu explică neapărat ascensiunea naziștilor. „În regiunile unde șomajul era ridicat, partidul nazist a obținut rezultate relativ slabe. Dimpotrivă, șomajul a fost un factor care a contribuit la rezistența antifascistă”, a spus Ruch. „Și tinerii fugeau de acest partid.”
Criza economică globală ar putea să clarifice ascensiunea NSDAP în 1932, când a acumulat 37,3% din voturi, însă nu poate explica trecerea de la 2,6% la 18,3% în 1930. În Germania, efectele crizei s-au manifestat cu adevărat abia în iulie 1931, când mai multe bănci s-au prăbușit.
„DNVP a dus o campanie încă și mai antisemită decât cea a lui Hitler și a fost cel mai mare pierzător al alegerilor, scăzând cu 7,3% din voturi.”
„Asistăm la otrăvirea unei întregi societăți”
Ruch a comparat și felul în care NSDAP a reușit să scape de consecințele negative ale multelor scandaluri apărute în jurul partidului și felul cum actualele partide de extremă dreapta par să fie neafectate pe termen lung de scandalurile de corupție, precum Partidul Libertății din Austria, care și-a revenit spectaculos după „afacerea Ibiza”.
„Partidele fasciste și de extremă dreaptă par să fie imune la acest gen de lucruri. Sunt ca niște paratrăsnete: scandalul este un curent de energie care trece direct prin ele până în pământ și, apoi, dispare”, a spus Ruch.
Cât despre explicația popularității mișcărilor fasciste și extremiste de astăzi, Ruch a atribuit acest fenomen dorinței oamenilor de a recurge la represalii violente.
„Setea istorică pentru violență a fascismului nu l-a făcut respingător, ci extrem de atractiv pentru mulți votanți germani. Și vedem lucruri similare cu AfD astăzi, când fanteziile legate de represaliile violente par a fi o parte integrantă a evenimentelor de campanie desfășurate în piețele publice”, a spus Ruch. „Asistăm la otrăvirea unei întregi societăți.”
„Știm că AfD este un partid radical care pare că își dorește o epurare etnică a Germaniei. Dacă AfD ar ajunge la putere, una dintre cele mai avansate economii ale lumii ar putea trece printr-un episod similar cu ceea ce s-a întâmplat în Bosnia și Herțegovina.”
COMENTARII / 0