În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă

O hotărâre adoptată cu peste un secol în urmă, menită să asigure protecția culturilor, s-a transformat într-o problemă de mediu pe care experții o analizează...

O hotărâre adoptată cu peste un secol în urmă, menită să asigure protecția culturilor, s-a transformat într-o problemă de mediu pe care experții o analizează în prezent. Această abordare, inițial percepută ca o soluție naturală pentru combaterea dăunătorilor, a facilitat răspândirea unei specii care rivalizează cu insectele indigene și, uneori, intră în locuințele oamenilor.

În anul 1916, Statele Unite au introdus în țara lor Harmonia axyridis, cunoscută și sub numele de buburuză asiatică, cu scopul de a reduce populațiile de afide și păduchi țestoși, dar inițialul efort a evoluat într-o problemă ecologică de amploare. Potrivit publicației Times of India, această formă de control biologic părea la început o soluție promițătoare în locul pesticidelor chimice, însă a generat efecte neprevăzute, convertind insecta într-unul dintre cei mai invazivi dăunători globali.

De-a lungul secolului XX, entomologi din SUA au eliberat în mod repetat gândaci asiatici multicolori în diverse locații, sperând că vor reduce nevoia de pesticide în livezi, grădini și culturi agricole. În Asia, de unde este originar, Harmonia axyridis se hrănește cu afide și alte insecte dăunătoare, ceea ce îl făcea un aliat ideal pentru protejarea recoltelor de nuci pecan și a plantelor ornamentale.

Citește șiAvion medical american cu șase persoane la bord, dispărut în largul coastei SUA. Garda de Coastă îl caută

1988 a marcat prima dată în care populațiile sălbatice au fost detectate, în Louisiana, în apropiere de portul din New Orleans. Această constatare a generat întrebări privind dacă specia s

Harmonia axyridis a devenit o prezență omniprezentă datorită capacității sale remarcabile de adaptare. Conform cercetătorilor USDA, această specie trăiește în diverse medii, de la livezi și păduri, până la zone urbane și grădini, hrănindu-se cu o gamă variată de prăzi. Dezvoltarea rapidă a gândacului, de la ou la adult în mai puțin de o lună, i-a permis să ocupe rapid noi habitate.

Însă diversitatea sa genetică face ca identificarea să fie dificilă. Elitrele sale pot varia între culori de la galben muștar la roșu și pot avea între zero și numeroase pete negre. Deși eficiența sa ca prădător a fost apreciată de fermieri, gândacul asiatic multicolor nu s-a limitat la dăunători, ci a început să concureze cu buburuzele autohtone. „Această competiție a pus o presiune semnificativă asupra speciilor native care nu pot ține pasul cu adaptabilitatea și voracitatea gândacului asiatic”, explică cercetătorii.

O altă dificultate provocată de gândacul asiatic constă în intrarea în case, în mod deosebit în toamna, când caută un refugiu pentru iarnă. Fascinate de nuanțele deschise ale locuințelor, aceste insecte se concentrează în masă în apropierea ferestrelor, acoperișurilor și a fisurilor din pereți. Chiar dacă nu compromiță integritatea construcțiilor, gândacii pot lăsa pe pereți și pe mobilier resturi de un lichid galben cu un miros neplăcut, care se îndepărtează prin ștergere.

USDA sugerează închiderea fisurilor și crăpăturilor înainte de perioada rece pentru a împiedica intrarea insectelor. Dacă, în ciuda acestor măsuri, acestea reușesc să pătrundă, cea mai eficientă metodă este să le elimini cu un aspirator sau cu o mătură.

Deși încă folosit în anumite situații agricole pentru combaterea dăunătorilor, gândacul asiatic multicolor a fost clasificat ca specie invazivă. Acesta nu doar că amenință biodiversitatea prin competiția cu buburuzele autohtone, dar dispune și de mecanisme de apărare chimice și biologice care îi facilitează supraviețuirea și înmulțirea necontrolată. „Este un prădător eficient, dar lipsa dușmanilor naturali în noile habitate îi permite să prospere în detrimentul altor specii”, menționează cercetătorii USDA.

Controlul populației acestor insecte invazive este în desfășurare, însă rezultatele obținute rămân limitate. Deși anumite specii de prădători și parazitoizi, cum ar fi muștele din genul Phalacrotophora, au fost recunoscute ca potențiale soluții, acestea nu au demonstrat o eficiență suficientă pentru a diminua în mod semnificativ răspândirea gândacului.

COMENTARII / 0