Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a declarat într-un interviu pentru HotNews că:
„Oamenii nu au răbdare, mai ales dacă se deteriorează nivelul de trai, condițiile de viață de fiecare zi. Și atunci trebuie să-și găsească niște răspunsuri rapide”
și subliniază că, în perioadele în care calitatea vieții scade, publicul caută soluții imediate.
Citește șiPreședintele Lituaniei avertizează că Putin „se apropie tot mai mult de Articolul 5”: „Rușii se vor preface doar că negociază”
Alexandru Florian este specialist în sociologie și deține titlul de doctor în domeniile filosofiei și științelor politice. Începând cu anul 2012, el deține poziția de director general la Institutul Național dedicat studiului Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
În interviul acordat HotNews, el explică datele din cel mai recent raport privind antisemitismul în România. Fără să atribuie monopolul cauzelor cuiva anume, Florian vorbește și despre două greșeli făcute de președintele Nicușor Dan: „O greșeală prin omisiune” și „Un exemplu complet prost ales”.
În același timp, el subliniază posibilitatea ca amenințările și agresiunile verbale să evolueze într-o formă de violență.
Persoanele care nu doresc să accepte istoria adevărată a României
HotNews.ro: Domnule Alexandru Florian, de ce credeți că provocați atât de multă antipatie și ostilitate în spațiu public?Alexandru Florian: Asta este opinia dumneavoastră sau opinia unui segment al societății civile. Noi suntem convinși că desfăşurăm o activitate în conformitate cu obiectivul Institutului „Elie Wiesel”.
Din cauza existenței unor indivizi care refuză să accepte realitatea istorică recentă a României și care, atât în România, cât și la nivel mondial, sunt predispuși să păstreze prejudecăți, în special antisemite și rasiste.
– În spaţiul public din România, în ultimul an s-au extins mesajele şi atitudinile antisemite, arată un raport recent al Institutului, semnat de Adina Marincea, Marius Cazan și Roxana Popa. 40% dintre români, arată raportul, cred că evreii acţionează pentru destabilizarea societăţii în care trăiesc. De ce credeţi că au ajuns ei să gândească aşa?– Cred că și-au asumat niște prejudecăți, niște mituri pe care le reproduc din ce în ce mai des în spațiul public. Asta reprezintă una dintre modalitățile cele mai facile de a scăpa de frustrările vieții cotidiene într-o societate în care, de la pandemia de COVID și până astăzi, s-au succedat mai multe crize, de la cea medicală la cea guvernamentală de astăzi.
Cred că metodele de reechilibrare fie sunt dificil de implementat, fie dau rezultate pe termen lung. Cu cât criza devine mai complicată și cu cât numărul actorilor crește, cu atât soluțiile devin mai complicate. Este adevărat că oamenii nu dispun de răbdare, mai ales când calitatea vieții și condițiile zilnice se deteriorează. În astfel de situații, trebuie să caute soluții rapide, care nu sunt neapărat practice, dar oferă un confort psihic, mental și conștient. Prin repetarea acestor formule, oamenii se simt mai confortabili din punct de vedere psihologic, însă nu în viața de zi cu zi.
– Dar de ce credeţi că prind aceste idei?– Noi nu am căutat cauzele lor şi nici nu am propus soluţii în acest raport. Scopul a fost o radiografiere a mentalului colectiv din societatea românească. Să arătăm în ce stare este astăzi România față de acest flagel al antisemitismului. Această radiografiere vrea să tragă un semnal de alarmă şi să solicite reacția societății civile şi a principalilor actori politici.
Antisemitism este o stare care pornește de la manifestări simbolice, mesaje, atitudini variate sau un anumit comportament, și poate să se agraveze, culminând cu acte de violență și agresiune. Se exprimă împotriva simbolurilor, a bunurilor materiale ale evreilor sau în general împotriva evreilor. În România, inițial au existat doar atacuri asupra cimitirelor evreiești, sinagogilor și numeroase agresiuni verbale.
„Îi ia gura pe dinainte”
– Raportul vorbeşte despre aluzii și amenințări în Parlament, mesaje fățiș antisemite pe stadioane, cărți care pot fi cumpărate de pe eMag, promovarea unor idei antisemite la proteste și la alte manifestații politice, în muzică, în presă, pe rețele sociale. Când le puneți pe toate laolaltă, într-un astfel de raport, vedeți o minoritate zgomotoasă sau un fenomen care a intrat deja în mainstream?– Fenomenul a explodat în special în extrema societății. În zona de mainstream, de cele mai multe ori, sunt derapaje sau accidente. Adică, nu este scutită de mesaje antisemite sau de respingere, de minimalizare a Holocaustului din România. Dar, cel puțin în ziua de astăzi, sunt excepții. Nu regăsim același autor care să furnizeze în mod repetat acest tip de mesaj. În anumite contexte, cum se spune pe românește, îi ia gura pe dinainte.
Consecințele războiului din Israel
Se află un cadru geopolitic global în care războiul din Ucraina și cel din Israel, între Israel și grupurile teroriste Hamas și Hezbollah din Liban, au provocat în domeniul public, cu mare ușurință, fie comparații cu Holocaustul, fie acuzații, din partea unui anumit lider politic implicat, că aceștia ar fi naziști, fascisti și așa mai departe.
Astfel, termenii diferiți, restricționați în special la o anumită perioadă istorică până acum,
Atunci când am recepționat un astfel de mesaj, având în vedere că expeditorul este o figură publică de marcă în România, cu recunoaștere, am răspuns și am subliniat faptul că atât memoria Holocaustului, cât și acele declarații nu pot fi subiecte de ideologizare, nici pot fi instrumente în disputele sau în conversațiile politice. Tragedia Holocaustului depășește orice interpretare ideologică.
De ce spune că Nicuşor Dan „a greşit prin omisiune”
Ce mesaj a dorit să transmită președintele Nicușor Dan și ce mesaj a ajuns să transmită prin onorarea veteranului de război Ion Vasile Banu? Vă spun cu sinceritate: Institutul „Elie Wiesel” a exprimat un punct de vedere în acel moment. Conform opiniei noastre instituționale, Administrația Prezidențială ar fi trebuit să se documenteze sau să primească un dosar…
– L-a primit de la MApN.– Da, dar incomplet din punct de vedere al documentării. Vorbim, pe de o parte, despre persoana Ion Vasile Banu – documentele istorice de arhivă militară nu o leagă în mod direct de acțiuni împotriva populației civile în Basarabia sau în Transnistria, acolo unde a fost regimentul din care făcea parte. Există însă documente edificatoare că grupări, detaşamente din Regimentul 89 Infanterie au acționat în Pogromul de la Iasi și în Basarabia, în acțiuni cu caracter pogromist împotriva populației evreiești.
Din perspectiva noastră, Administrația Prezidențială, la momentul în care a fost invitată să analizeze și să stabilească dacă se acordă o diplomă sau o decorație unei persoane, trebuia să ia în calcul două aspecte: regimentul din care făcea parte individul și individul în sine. În ceea ce privește acțiunile, acestea pot fi separate, însă din punct de vedere simbolic?
Chiar dacă Preşedinţia a decis să-i acorde o decorație, considerăm că ar fi fost logic să-i ofere detalii despre cariera militară: unitatea de origine și activitățile regimentului respectiv. Aceasta ar fi ilustrat și gradul de disociere pe care îl percep. În realitate, la Preşedinţia nu a ajuns o prezentare completă a istoricului, deoarece Ministerul Apărării nu a transmis toate informațiile despre acel regiment.
A greșit sau nu a greșit președintele decorându-l? Președintele a comis o eroare prin omisiune. A acordat decorația cu totală deschidere, fără să sublinieze niciun aspect al trecutului Regimentului din care a provenit. Atunci când onorează un individ dintr-o unitate militară mai extinsă, este natural ca semnificația gestului să se reflecte și asupra instituției.
Vasile Banu nu a acționat de unul singur în actele lui de bravură militară, ci pentru că a fost cu o anumită unitate într-un anumit context. Eu vreau să sper că, dacă la nivelul Administrației Prezidențiale se știa tot istoricul militar și civil al Regimentul 89 Infanterie, Președinția ar fi stat pe gânduri. Şi poate ar fi pus această virgulă: îl decorez pe Vasile Banu, deși Regimentul din care a făcut parte…
În ce mod președintele își clarifică răspunsul la „Legea Vexler”
— Cum percepeţi poziţia preşedintelui privind rezistenţa anticomunistă din Făgăraș? — Tema aparţine verii 2025 şi se referă la un proiect de lege care, odată adoptat, a fost transformat în Legea Vexler, obţinând majoritatea voturilor în Parlament. Acest act modifică OUG 31/2002 care interzice organizaţiile, simbolurile şi faptele de natură fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, n.r. Conținutul proiectului se concentrează pe memoria evreiască din România, în special asupra tragediei evreilor din al Doilea Război Mondial. Odată aprobat, legea a fost promulgată, iar preşedintele a manifestat anumite îndoieli și a transmis-o la Curtea Constituțională. Ulterior, a oferit o explicație publică în care a menţionat acest incident din Făgăraș.
– Cu privire la Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”.– Eu sunt convins că, pentru majoritatea oamenilor, cazul era necunoscut. Era vorba de un ONG pe care preşedintele l-a amintit, fără să-l denumească. ONG-ul are sediul în București. Într-adevăr, poartă numele unei persoane care a activat în Munții Făgăraș, un activist anticomunist în anii ‘50 și începutul anilor ‘60. Așa cum singur declară în memoriile pe care le-a scris după 1990, el a fost și a rămas legionar. La înmormântare, sicriul lui a fost îmbrăcat în steagul Mișcării Legionare. Deci este vorba de o organizație neguvernamentală, făcută să-i promoveze memoria. Or, a promova memoria înseamnă să promovezi valorile, poate şi acţiunile persoanei respective.
Adresa Preşedinţiei către Curtea Constituțională nu numai că punea întrebări privind constituționalitatea unor articole din lege, ci întreba dacă legea în integralitatea ei nu ar fi neconstituțională. Ceea ce ar fi însemnat, practic, că din 2002 și până acum a acționat degeaba, atât cât a acționat. (Legea a modificat Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, n.r.).
Președintele a prezentat un exemplu, pe care îl considerăm complet nepotrivit: o organizație locală situată în Făgăraș, dar nu în orașul Făgăraș, și care promovează memoria unui lider lider local legionar.
Ion Gavrilă Ogoranu, în ianuarie 1941, la rebeliunea legionară, era la liceul din Făgăraș și, după ce mobilizase câțiva elevi, stătea pregătit să fie chemat la Brașov și să participe direct la rebeliune. Astea sunt documente istorice, le poate studia oricine la CNSAS. El nu a mai fost chemat, a rămas ca o unitate în așteptare, în linia din spate a bătăliei pentru putere. El mai are și niște episoade foarte dubioase în lupta din munți pe care a săvârșit-o: se pare că există documente că ar fi împuşcat un coleg din tabăra pe care o coordona.
„Depinde şi de ce alegi să citeşti…”
– Un raport publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale şi întocmit de Grupul de Reflecție Strategică „România în UE”, în care se vorbește despre identitatea națională, spune că „lupta cu naționalismul radical nu se poate purta cu instrumente penale”, pentru că ar fi contraproductivă și că trebuie combătute ideile, nu oamenii. Dumneavoastră sunteţi de acord?– Eu cred că aici nu contează opinia mea. Contează opinia societății. În România, există două instrumente de a combate mesajele radicale, rasiste și antisemite.
Dintr-o perspectivă, este esențial să existe ceea ce se numește confruntarea ideilor, care trebuie să se desfășoare în spațiul public, cu adevărat. Aceasta se realizează prin opinii sau analize, prin publicații academice sau de popularizare.
omul obișnuit, având informație deschisă, poate să-și formeze propria perspectivă – adevărat că selecția depinde și de ceea ce alegi să citești, de filmul pe care îl urmărești, de cântecul pe care îl asculți și de conținutul de pe YouTube pe care îl vizualizezi și îl ascultă simultan.
“Sute de mii de concetățeni, civili, au murit degeaba”.
România nu este singura țară mondială care dispune de aceste instrumente legislative. În primul rând, ele reglementează prohibirea demonstrațiilor radicale care, de fapt, subminează democrația. În al doilea rând, legea are și scopul de a promova memoria victimelor Holocaustului.
Legislația respectivă este adoptată de Parlament și se bazează pe o realitate concretă: există posibilitatea ca, prin aceste forme de manifestare, să se observe fenomene de destabilizare și conflicte sociale.
Tensiuni nu sunt benefice în cadrul unei societăți, deoarece compromiț stabilitatea, deschiderea dialogului, capacitatea de a înțelege, clarificarea și alte aspecte similare.
sute de mii de concetățeni au murit absolut degeaba – erau populație civilă, deci nu erau implicați într-un conflict militar. Astfel, societatea are datoria de a demonstra că a greșit și de a le recunoaște statutul de victime.
COMENTARII / 0