Avem doi compatrioți care au documentat vreme de 6 ani și jumătate viața românilor din 13 țări: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia și Elveția. Lângă fiecare familie și comunitate, ei au stat între câteva zile și 6 luni. Experiența căpătată e uriașă. „La un moment dat, ne-au căutat niște oameni politicoși să ne întrebe cum trăiesc românii din Anglia și au luat multe notițe. Erau de la o agenție care lucra pentru Guvernul Marii Britanii. Guvernul României nu ne-a căutat niciodată”.
HotNews: Elena, Cosmin, am citit câteva pagini din viitoarea voastră carte. Am zâmbit cu câtă acuratețe ați început-o, descriind experiența voastră în diaspora.Elena Stancu: Am plecat pe 1 ianuarie 2019 și ne-am oprit pe 15 august 2025. Ok, deci sunt șase ani și jumătate. Am locuit într-o rulotă.
Elena Stancu se află pe un vapor în curs de construcție la șantierul naval Karstensens din Skagen, Danemarca, unde activează 150 de muncitori, ingineri și arhitecți români.
Citește șiDonald Trump este criticat puternic atât de democrați, cât și de republicani pentru acordul cu Vladimir Putin: „Trădează America și securitatea națională”
– În 6 ani și jumătate, cu câți oameni v-ați văzut?Cosmin: Am numărat 730 de portrete. Portrete înseamnă oameni cu care am vorbit, le-am ascultat poveștile.
Corina, 45 de ani, a plecat din România în 2003, când băiatul ei, Ciprian, avea 3 ani. L-a lăsat în grija bunicilor și s-a dus în Spania, în Palos de la Frontera, ca să lucreze la căpșuni. Corina era tehnician veterinar în Râmnicu Sărat, dar câștiga așa de puțin încât banii nu-i ajungeau să crească un copil. Tatăl băiatului o părăsise când era însărcinată în luna a șaptea. După ani de muncă, a reușit să ridice în România, în satul din care a plecat, două case: una pentru ea, una pentru fiul ei. Băiatul ei a murit pe neașteptate la 17 ani, după ce a făcut un infarct. Corina și-a tatuat pe mână chipul fiului ei ca să-l simtă mereu aproape de ea. Palos de la Frontera, Spania, 10 februarie 2020 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
De la baritonul Ghiță Petean la constructorii români din Belgia
„Cât ați stat cu fiecare dintre ei?”
Elena a declarat că cea mai scurtă perioadă a petrecut-o cu Ghiță Petean, baritonul, având la dispoziție doar 24 de ore, deoarece acesta se deplasează constant, „zboară dintr-o parte în alta”. În plus, el susține concerte în mod continuu, iar în Munchen a avut 24 de ore pentru a realiza un reportaj.
În cea mai lungă perioadă, am petrecut șase luni alături de muncitorii români din domeniul construcțiilor în Belgia. Am întors, am plecat și am revenit.
Câteva dintre relatări se întind pe mai multe țări. Dispune de un material care a debutat în Spania, a evoluat în Franța și s-a finalizat în Elveția.
În centrul atenției se află Magda Mihăilă, care locuiește în Franța. Am avut ocazia să o întâlnim în timp ce susținea un spectacol de stand‑up comedy în Barcelona, Spania, iar după aproximativ un an am revenit pentru a o surprinde din nou în acțiune, de data aceasta în Elveția.
Geo din Corcova
– Aveți și cazuri care durează ani.– Elena: În 2016, când încă eram în țară, am început să urmărim viața unei familii de căldărari, familia lui Geo din comuna Corcova, Mehedinți.
Mai târziu, am observat cum Geo se mută, părăsește țara și își caută un loc de muncă la fier vechi în Franța. Ulterior, l-am găsit pe Geo în Belgia, acolo unde se afla în prezent, în timp ce lucra alături de muncitorii din construcții. Am petrecut timp alături de el și am observat modul său de lucru și felul în care își crește copiii în Belgia.
Am dorit să aflăm ce activități își desfășoară Geo în timpul revenirii sale în vacanța de o lună în țară. În aceeași perioadă, am participat la un botez al copiilor.
– Noi în redacții, vă numeam „antropologi”. Cu invidie pentru timpul vostru.– Cosmin (râde): Ni s-a mai spus, da. Vorbeam cu Bogdan (Bogdan Dincă – Documentaria) care tot așa ne invidia pentru munca de teren, că și lui e greu și e nefinanțat și e complicat.
În august 2022, fotograful Cosmin Bumbuț a fost prezent la fabrica de hering Scandic Pelagic din Skagen, cel mai nordic oraș din Danemarca, alături de tehnicianul Florin Grigore.
În 2024, Salvatorii din 2019 s-au transformat în „radicali”
– Bun. De la acest nivel extraordinar de detaliu uman, voi ați rezumat situația astfel: „În 2019, când am pornit la drum, românii din străinătate erau salvatorii pe care cei din țară îi îndemnau să iasă la vot. Șase ani mai târziu, după alegerile prezidențiale anulate și reorganizate, aceiași oameni le contestau dreptul de vot”. – Elena: Noi ca societate când votăm, când comentăm pe rețelele sociale, toate acestea sunt rezultatul unor istorii concrete, unor eșecuri politice, unor decizii economice concrete, unor lucruri despre care noi, românii, nu am vorbit. Nici în România, nici în diaspora. Și mi se pare că acum constatăm efectul. În fragmentarea și ranchiuna care s-a strâns de la o tabără la altă tabără față de altă tabără, uităm lucrul ăsta, uităm contextul.
– Contextul uman?– Elena: Da. Și nu e vorba numai de decizii luate pe criterii economice. De exemplu, în cazul badantelor, pentru noi a fost o surpriză foarte mare.
Eugenia, în vârstă de 54 de ani, oferă îngrijire persoanelor în vârstă în Italia. Poza a fost realizată în locuința unei femei de 94 de ani din Leverano, în provincia Lecce, în dormitorul în care se află Eugenia. Ea a părăsit România pentru a scăpa de o relație abuzivă, temându-se că soțul său ar încerca să o ucidă. Italia, 3 mai 2022 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu
Îngrijitorii din Italia: În anumite cazuri, nu este o relatare a femeilor în sărăcie, ci a violenței domestice.
Elena a început: „Ne-am dat seama că nu relatăm o cronică a badantelor, nu o relatare a femeilor sărace ce
„Mi s-a părut ușor”
Cosmin: Dar preferă asta decât ce trăia acasă. Una dintre badante ne-a povestit cum trăia în România într-o relație abuzivă. Avea grijă de copil, de toată munca asta gospodărească. Atunci când a ajuns în Italia și toată treaba ei era să aibă grijă de un bătrân, a spus și exact acesta este citatul: „Mi s-a părut ușor”.
– Și bărbații?– Elena: Pentru mulți bărbați care lucrează în construcții, sigur că e o chestiune financiară. Vor să își sprijină familiile. Dar și asta cu banii. Trebuie tradusă, pentru că nu sunt niște oameni într-o singură dimensiune. Pare foarte mercantil să spui: „S-a dus în străinătate ca să câștige mai mulți bani”. Păi hai să traducem ce înseamnă asta. Hai să o spunem altfel. S-a dus în străinătate ca să își facă WC-ul în casă. E declarație pe care o avem permanent. S-a dus în străinătate…
Dorel Moise, în vârstă de 22 de ani, este un român ce activează în domeniul construcțiilor din Belgia și comunică prin WhatsApp cu fiica sa Alesia, de 3 ani, care îl așteaptă la domiciliul din România. Bellegem, Belgia, 27 martie 2024 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
În Palos de la Frontera, Spania, o femeie se afla în timpul culegerii de căpșuni.
– Ați întâlni frecvent această replică?– Elena: Da. E super. E cea mai des întâlnită: gardul, WC-ul, acoperișul, bucătăria.
– Cosmin a adăugat: Mai aveam o completare la ceea ce a spus Elena mai devreme despre badantele, care s-au dus pentru că considerau că este mai avantajos să îngrijească un bătrân decât să rămână acasă și să suporte abuzuri.
Exact aceeași propoziție am auzit-o la o culegătoare de căpșuni, la o „căpșunăreasă”, la Tudora. Câți copii avea? Avea trei copii. Primul îl nascuse la 16 ani. Era romă. Avea grijă de trei copii, avea grijă de animale, de grădină, nu avea apă în casă. Era în județul Călărași, dacă nu mă înșel. Și aici, în Spania, lucra la căpșuni. O muncă extraordinar de grea. În Palos de la Frontera.
M-am uitat prin toate fotografiile mele de la căpșuni și m-am îngrozit cum arată femeile alea zi, ore întregi aplecate și cum arată când „se dezdoaie” de spate. Tudora, femeia despre care povesteam, prefera să facă această muncă, care mi se părea extrem de grea, până la trei după-amiază. Asta era ziua de muncă. Și de la trei termina ziua de muncă și nu mai avea nimic de făcut. Bine, spăla rufele, dar față de ce făcea acasă, în România…
Eu o întrebam ce face acum jumătate de zi. Și mi-a spus: „Nu știu, mă simt ca în vacanță aici”.
Olivia Sgarbură, în vârstă de 43 de ani, lucrează ca chirurg oncolog în Montpellier, unde o însoțește zilnic fiica ei, Iris, de 9 ani, la școală. În urmă cu un deceniu și jumătate, în perioada rezidențială, a părăsit locul de muncă pentru a căuta un mediu mai potrivit pentru aprofundarea cunoștințelor. În prezent, trăiește în Franța și este recunoscută ca una dintre figurile de referință în chirurgia oncologică din Europa. Montpellier, Franța, 25 noiembrie 2024. Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.
Problema medicilor care se retrag pentru a nu oferi șpagă la angajare
– Din sutele și sutele de discuții, spuneți că banii nu sunt nicidecum singurul motiv.– Elena: Sunt foarte mulți medici care caută sisteme mai echitabile, care vor să scape de un sistem corupt. Le e foarte greu să se angajeze în România în sistemul de stat. Pentru că angajările în sistemul de stat se fac uneori în sistem de corupție, din ce am înțeles noi din interviurile cu ei.
Înseamnă că obținerea unui post pentru tine este extrem de dificilă, de exemplu într-un spital din Cluj, doar pentru că ești un medic rezident de excepție.
După această etapă, se regăsesc cazuri din politică.
Omul despre care se vorbea a fost ridicat de râs la PNL Constanța.
– În ce sens?– Elena: Avem exemplul lui Nicu Ion, primul rom ales consilier într-un oraș din Anglia, Newcastle. El a încercat să se înscrie în PNL, pentru că el lucra în organizații pentru romi. Iar americanii cu care au lucrat l-au convins: comunitatea are nevoie de reprezentare politică, romii trebuie să se înscrie în partide.
S-a îndreptat către sediul PNL din Constanța pentru a se înregistra. A trebuit să semneze documentul de aderare. În timp ce i-au oferit o foaie de completat, au început să râdă:
ia uite, rom liberal, uite că se înscriu romii în partidul liberal.
Și, evident, a plecat fără să finalizeze semnătura.
– A plecat?– Elena: Pe loc. S-a supărat și a plecat pe loc. N-a semnat adeziunea. Și pe urmă a emigrat în Anglia, unde a ajuns în partidul laburist și a ajuns consilier. A fost ales consilier la primărie în orașul Newcastle. Adică sunt foarte multe motivații de genul acesta care ne duc în locul în care suntem.
Mai există încă un element.
Nicu Ion, 37 de ani, a fost ales consilier în Newcastle în 2021 și este primul consilier rom din Anglia. Nicu a emigrat în 2012 din România împreună cu toată familia sa din cauza rasismului – soția, copilul, părinții, sora, cei trei frați și familiile lor. În România a fost batjocorit atunci când a vrut să se înscrie în Partidul Liberal. În Anglia a studiat, a devenit profesor de matematică și s-a înscris în Partidul Laburist, care l-a încurajat să candideze pentru postul de consilier local. Fotografia a fost făcută la centrul comunitar românesc din Newcastle, înființat de Nicu Ion, unde funcționează și Biserica Românească Penticostală. Nicu Ion e predicator, iar duminica gătește chilli con carne pentru enoriași. Newcastle upon Tyne, UK, 7 noiembrie 2021 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
„Să ajungă să atace ambulanțele?”
– Ce anume? – Elena: Noi de multe ori avem impresia când ne întâlnim cu prietenii noștri în București, ni se pare că sunt rupți de realitatea restului țării. Pentru că, da, în momentul de față, dacă mergi în Timișoara, dacă mergi în București, dacă mergi și în Craiova, da, întâlnești o realitate urbană.
În satele din apropiere de Cluj, comunitatea trăiește încă sub condiții de precaritate extremă. În unele cazuri, locuitorii acestor localități ajung să atace ambulanțele. Se observă că în aceste zone există probleme sociale și educaționale, factori care au condus la această situație.
În esență, oamenii nu posedă răutate. În esență, oamenii nu manifestă intenții rele. Cei care au votat pentru AUR se prezintă ca fiind bine intenționați.
Această discrepanță, această ruptură uriașă, este ca și cum în România am avea numeroase state coexistente; când pășești în diverse sate și zone rurale, te întâlnești cu o lume complet diferită de cea a prietenilor noștri din Cluj, de exemplu. Această situație va genera fragmentare și ranchiună, pe lângă traumele pe care le împărtășim toți. Întrucât trăim cu efectele persistente ale comunismului și sărăciei.
Aspectul dialogului din balon
Elena spune:
“Această afirmație ați făcut-o în bula amicilor voștri? Ce zic după ce aud de la voi, că oamenii care votează cu AUR sau cu Călin Georgescu nu sunt rău intenționați?”
De exemplu, în Cluj, când ne-am întâlnit cu prietenii noștri din industria filmului, am stat la terasă și am discutat această temă. Ei sunt foarte deștepți și foarte educați, dar simțim o aversiune.
Și îi înțeleg complet și pe aceștia. Motivat de faptul că și noi deținem propriile frustrări și temeri, iar viitorul ne provoacă îngrijorare. De la început, când am lansat teleleu.eu, am recunoscut că suntem subiectivi. În totalitate, suntem subiectivi.
Pe măsură ce timpul a trecut, oamenii au început să își schimbe modul de gândire.
– Dar nu credeți că ne schimbăm un pic, că înc
Elena: Vreau să ofer un exemplu. În anul 2013, odată ce am reluat în rulotă, am început să înregistrăm grupuri de oameni care trăiau în condiții de sărăcie extremă în România. Acest lucru ne-a lăsat în stare de șoc. În acel moment, reacțiile pe care le primiam din București sau de la prietenii noștri erau:
„Bă, dar ce vă trebuie bă? De ce vă duceți să documentați poveștile astea? Ce căutați acolo?”
În timp, perspectiva publicului s-a schimbat.
Întrebările documentate și concrete ale celor din agenția Guvernului Britanic
– Voi aveți o experiență incredibilă că nu pot să-i spun altfel. De la Guvernul României v-a căutat cineva să discutați?– Elena: Pe noi singurii care ne-au căutat au fost cei de la Guvernul Britanic, care au fost foarte drăguți și foarte politicoși. Era o agenție care lucra pentru Guvernul Britanic și în timpul Brexit-ului aveau o problemă pentru că rămăsese fără muncitori. Fusese și pandemia, și Brexitul, iar ei doreau să afle cum pot îmbunătăți condițiile de locuire și de plată ale muncitorilor români.
Am primit un e‑mail din partea lor, foarte politicos, în care solicitați dacă avem disponibilitate. Eu am răspuns: „Da, putem discuta cu voi.” Am avut o întâlnire virtuală.
Cosmin a spus că erau persoane foarte bine informate despre activitatea noastră. Nu știe cum și ce au realizat. Aveau un carnet și întrebări foarte precise din acestea.
Cum locuiesc românii? Câți în cameră? Care sunt condițiile de locuire la ei acasă, în România? Cum putem să le îmbunătățim condițiile de locuire? Și fermierii ce au zis? Adică erau niște chestii…
– Și Guvernul României a făcut asta?– Elena: Nu. Cred că doar Oana Țoiu, înainte să fie ministru de externe, ne-a căutat. Am făcut o întâlnire, cred că cu ea, sau ne-a propus o întâlnire cu mai mulți în care să facem o listă cu problemele românilor din diaspora.
– În ce perioadă a activat în parlament? – Elena:
Da, a fost parlamentar.
– Dar Guvernul?– Elena: Nu, nu. Niciodată.– Cosmin: Nu au fost nici la expoziția noastră, despre diaspora, care era în Palatul Parlamentului la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC). Doar ieșeau și urcau cu liftul.– Elena: A, da, Consiliul Europei ne-a mai invitat la Paris, dar nu am putut să mergem, dar am vorbit online despre muncitorii sezonieri. Ai noștri, nu.
– Bun, că nu v-au căutat pe voi, asta e. Dar cum credeți că se raportează autoritățile la cei din străinătate?– Elena: Cei din diaspora sunt întotdeauna foarte ancorați de România și cei din România sunt foarte ancorați de diaspora pentru că sunt aceste familii transnaționale de care uităm. Iar autoritățile ce fac? Încep să dau alte semnificații lucrurilor. Inclusiv legate de partidele noi.
Urmărește interviul din HotNews, aici.
COMENTARII / 0