La două luni de la declanșarea conflictului cu Statele Unite ale Americii și Israelul, Iranul se confruntă cu o schimbare semnificativă la vârful puterii clericale, o situație care ar putea consolida poziția Teheranului în contextul posibilității de a reînoui discuțiile cu Washingtonul.
De la constituirea sa în 1979, Republica Islamică a fost centrată pe rolul unui lider suprem cu autoritate finală asupra tuturor chestiunilor cheie de stat.
De la înființarea sa în 1979, Republica Islamică s-a axat pe figura unui lider suprem cu autoritate finală asupra tuturor chestiunilor cheie de stat.
Însă decesul ayatollahului Ali Khamenei în prima zi a războiului și ascensiunea la putere a fiului său, Mojtaba, grav rănit, au inițiat o nouă ordine politică, caracterizată prin preponderența comandanților Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și prin lipsa unui lider cu autoritate decisivă și incontestabilă, potrivit surselor Reuters.
Nu există un singur arbitru clerical incontestabil
Citește șiŢările europene au convenit asupra unui răspuns „ferm” la presiunile SUA privind motorina
la vârful puterii în Iran, ceea ce ar putea să întărească poziția Teheranului în timp ce acesta analizează posibilitatea reluării negocierilor cu Washingtonul.
În ciuda poziției sale înalte, Mojtaba Khamenei are un rol care se limitează în mare măsură la validarea deciziilor luate de către generali, potrivit spuselor a trei persoane care au cunoștință despre discuțiile interne.
Legitimarea deciziilor acestora pare a fi sarcina principală care îi revine, mai degrabă decât emiterea de directive propriu-zise.
La vârf, Mojtaba Khamenei păstrează o poziție dominantă; cu toate acestea, trei surse interne au informat că puterea sa s-a transformat în principal în aceea de a conferi legitimitate ordinilor dictate de către corpul de generali, în loc de a conduce direct.
În urma presiunii exercitate în timpul conflictului, s-a produs o concentrare a puterii în cadrul unui grup restrâns, caracterizat printr-o poziție mai rigidă, acest grup fiind puternic ancorat în structuri precum Consiliul Suprem de Securitate Națională (SNSC), biroul Liderului Suprem și IRGC, care exercită în prezent o influență dominantă atât asupra strategiei militare, cât și asupra deciziilor politice importante, potrivit declarațiilor oficialilor și analiștilor din Iran.
Un înalt oficial guvernamental pakistanez, familiarizat cu discuțiile de pace dintre Iran și Statele Unite, mediate de Islamabad, a remarcat că procesul decizional în Iran este caracterizat de o lentitudine extremă.
„Iranienii sunt extrem de lenți în răspunsurile lor”
, a afirmat acesta, adăugând că mecanismul de luare a deciziilor în țara respectivă pare a fi inexistent.
În plus, oficialul a menționat că răspunsurile iraniene pot întârzia 2-3 zile pentru a fi formulate.
Această situație pune în evidență dificultățile de coordonare și lipsa unei structuri decizionale unice în Iran.
Se consideră că Teheranul nu este o piedică majoră în negocierea unui acord, ci mai degrabă diferența dintre ceea ce Washingtonul este dispus să ofere și ceea ce Gărzile Revoluționare iraniene sunt pregătite să accepte.
La discuțiile diplomatice dintre Iran și SUA, rolul de reprezentant al Iranului l-a îndeplinit Abbas Araqchi, ministrul afacerilor externe, care a fost recent secondat de Mohammed Baqer Qalibaf, președintele actual al parlamentului, fost comandant în cadrul Gărzii Revoluționare și primar al orașului Teheran, avînd și o experiență anterioară ca candidat la președinția țării; în perioada războiului, el a jucat un rol esențial de intermediar între factorii de decizie din domeniul securității, politicii și clerului iranian.
În realitate, Ahmad Vahidi, comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), a fost principalul mediator, după cum au relatat o sursă din Pakistan și două surse din Iran, care l-au descris anterior, în urmă cu câteva săptămâni, ca fiind figura centrală a Iranului, inclusiv în noaptea în care s-a încheiat armistițiul.
Acesta a jucat un rol crucial potrivit relatărilor.
Mojtaba a suferit leziuni grave în urma atacului inițial efectuat de Israel și SUA, care i-a curmat viața tatălui și altor membri ai familiei sale și l-a lăsat cu urme inesteticice de răni serioase la membrele inferioare.
Din cauza riscurilor pentru securitate, el nu a mai fost văzut în public, iar comunicarea sa se realizează prin intermediul colaboratorilor din cadrul IRGC sau prin conexiuni audio restrânse.
Nu a existat un răspuns imediat din partea ministerului iranian de externe la o solicitare de comentarii cu privire la problemele ridicate în acest articol.
Anterior, oficialii iranieni au negat existența unor divergențe în ceea ce privește discuțiile purtate cu Statele Unite.
În situații de conflict, conducerea militară este cea care deține controlul efectiv.
„Puterea reală este deținută de conducerea din timp de război”
Această afirmație subliniază importanța Gardei Revoluționare în procesul decizional.
Luni, Iranul a înaintat către Washington o ofertă nouă, sugerând, conform unor oficiali iranieni importanți, un proces de negocieri în mai multe etape, în care chestiunea nucleară să fie exclusă inițial, urmând să fie reluată după încheierea conflictului și soluționarea problemelor legate de navigația maritimă în Golful Persic. În schimb, Washingtonul subliniază necesitatea de a aborda problema nucleară de la bun început.
Alan Eyre, fost diplomat american și expert în chestiuni iraniene, a afirmat că impasul diplomatic persistă.
În opinia sa, niciuna dintre părți nu este dispusă să intre în negocieri, fiecare fiind convinsă că timpul îi va avantaja: Iranul prin controlul exercitat asupra Strâmtorii Ormuz, iar administrația din Washington prin presiunea economică și blocada impusă.
În prezent, niciuna dintre entitățile implicate nu are posibilitatea de a face concesii, potrivit lui Eyre: Garda Revoluționară Islamică din Iran (IRGC) este reticentă în a da impresia de vulnerabilitate în fața administrației Donald Trump din Washington, în timp ce președintele american se află sub presiunea alegerilor de la jumătatea mandatului și dispune de o marjă de manevră extrem de limitată, a cărei exploatare i-ar putea aduce costuri politice considerabile.
„Pentru ambele părți, flexibilitatea ar fi percepută ca o slăbiciune”
, a afirmat Eyre.
Schimbările în exercitarea puterii în Iran sunt ilustrate de rolul în scădere al Mojtaba, figura centrală a autorității supreme, care acționează mai mult ca o entitate de validare decât de decizie efectivă. Potrivit surselor interne, rezultatele sunt obținute prin consens instituțional, fără impunerea directă a puterii. Se remarcă o concentrare a puterii într-o conducere unificată de război, focalizată pe SNSC.
„Probabil că acordurile importante trec prin el”
, a afirmat Arash Azizi, analist iranian, adăugând
„dar nu-l văd contrazicând Consiliul Național de Securitate. Cum ar putea să se opună celor care conduc efortul de război?”
În spațiul public iranian, figuri cunoscute pentru pozițiile lor ferme, Saeed Jalili, fostul responsabil cu negocierile nucleare, și un grup de deputați cu opinii radicale au reușit să-și ridice profilul public prin discursuri vehemente în timpul conflictului, însă nu posedă suficientă influență instituțională pentru a putea schimba cursul deciziilor sau direcția rezultatelor.
Ascensiunea lui Mojtaba este strâns legată de Garda Revoluționară, care a reușit să marginalizeze facțiunea pragmatică și l-a propulsat pe poziția de lider credibil al politicii lor de fermitate.
Odată cu consolidarea puterii în urma războiului, creșterea influenței Gărzii Revoluționare este un indicator al unei politici externe mai agresive și al unei represiuni interne mai severe, potrivit unor surse care au cunoștință despre mecanismul decizional intern al țării, citate de Reuters.
Forța motrice din spatele acțiunilor lor este reprezentată de islamismul revoluționar și de o perspectivă globală care prioritizează securitatea, determinând membrii Gărzii Revoluționare să considere că misiunea lor este apărarea Republicii Islamice la nivel intern și exercitarea unei capacități de descurajare pe plan extern.
Iran este adesea asociat cu o perspectivă care pune accent pe o abordare fermă, promovată de unii susținători ai unei linii dure în cadrul sistemului judiciar și a clasei clericale. Această abordare privilegiază un control centralizat riguros și o rezistență fermă la presiunile occidentale, în special în legătură cu politica nucleară și influența regională a țării.
Se înregistrează o schimbare semnificativă în distribuția puterii în Iran, unde influența clerului scade în favoarea organizațiilor de securitate. Această tendință indică o mutare a puterii de la liderii religioși către organizațiile de securitate națională.
Deciziile sunt puternic influențate de Garda Revoluționară, a cărei ideologie modelează strategia în fapt. Luarea deciziilor este controlată în totalitate de această entitate. În contextul unui conflict și în urma deplasării lui Ali Khamenei, niciun actor intern nu posedă suficientă putere sau capacitate pentru a-i contracara, chiar dacă ar exista dorința de a face acest lucru, potrivit surselor familiare cu dezbaterile interne.
În prezent, deciziile conducerii iraniene nu se mai axează pe opțiunea dintre o abordare moderată și una severă, ci mai degrabă pe alegerea între o linie severă și una și mai extremă.
Potrivit unor surse din cercul apropiat al puterii iraniene, o facțiune restrânsă ar putea susține adoptarea unor măsuri și mai drastice.
Nu au fost oferite declarații oficiale
în acest sens, însă se consideră că chiar și această tendință a fost ținută în frâu până în prezent de către Garda Revoluționară.
O transformare majoră are loc în structura puterii, Iranul trecând de la o perioadă de influență predominantă a clerului la una dominată de securitate.
Potrivit analizei, această schimbare este confirmată de declarațiile unor oficiali, precum Aaron David Miller, fost negociator american, care a afirmat:
„Am trecut de la puterea divină la puterea dură”
.
El a adăugat:
„De la influența clerului la influența Corpului Gărzii Revoluționare. Așa este guvernat Iranul.”
În ciuda unor opinii divergente, mecanismul de luare a deciziilor s-a stabilizat în jurul organismelor de securitate, Alex Vatanka, cercetător principal la Institutul pentru Orientul Mijlociu, a menționat că Mojtaba are mai degrabă un rol de coordonare centrală decât de a lua decizii în mod independent.
Iranul nu a arătat niciun simptom de slăbire sau supunere după aproape nouă săptămâni de la debutul conflictului, în ciuda presiunii militare și economice constante exercitate de către Statele Unite și Israel.
În plus, Miller a observat că nu se înregistrează semne ale unor diviziuni profunde în interiorul sistemului iranian și nici măcar o opoziție puternică în rândul populației.
Se pare că Garda Revoluționară și serviciile de securitate sunt acum la conducere, având un rol mai activ în gestionarea situației decât doar aplicarea ordinelor.
Strategia convenită include evitarea unui conflict la scară largă, menținerea controlului, în special în Strâmtoarea Ormuz, și consolidarea poziției politice, economice și militare.
Potrivit lui Miller, obiectivul este să se iasă din această situație cu o poziție mai puternică.
Nu s-a dorit reluarea unui război extins, ci menținerea influenței și ieșirea mai consolidată politic, economic și militar
.
Fostul președinte american Trump a reiterat amenințările sale împotriva Iranului, publicând o fotografie în care apare înarmat cu o pușcă și afirmând că era sa de „băiat cuminte” a luat sfârșit.
COMENTARII / 0