Iranul câștigă războiul, dar pierde pacea: greșeala lui Trump repetată de Teheran

Teheranul a ieșit în viață dintr-un conflict care a durat 40 de zile și a cunoscut un armistițiu fragil care a avut o durată de două luni. În urma acestui conflict, Iranul a dobândit un nou mijloc de descurajare care pare a fi mai puternic decât toate armele distruse de SUA și Israel în timpul operațiunilor de bombardament. Acest mijloc de descurajare reprezintă controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Președintele american Donald Trump a eșuat atât în război, cât și în negocierile pentru oprirea conflictului. Potrivit unei analize publicate în Foreign Affairs, Iranul ar putea însă suferi consecințe nefaste în perioada de pace care urmează, în cazul în care își va supraestima poziția dominantă. Situația din Strâmtoarea Ormuz va fi mult mai greu de soluționat decât pare.

Rezolvarea problemelor complicate, printre care și restricțiile legate de programul nuclear iranian, va fi amânată cu 60 de zile, conform memorandumului de înțelegere încheiat între Iran și SUA.

În conformitate cu înțelegerile stabilite, pentru o perioadă de 60 de zile, Iranul și Statele Unite vor lucra împreună pentru a stabili un nou sistem de administrare a strâmturii, garantând astfel traversarea liberă și sigură a navelor comerciale.

Citește șiSUA vând arme de un miliard de dolari Emiratelor Arabe Unite. Ce sisteme sunt incluse în tranzacție

Nu există declarații directe

Această perioadă va permite definirea detaliilor privind modul în care strâmtoarea va fi gestionată în viitor.

Încheierea sau nu a unui acord final între părți este incertă, însă Iranul a făcut cunoscut faptul că are în vedere noi taxe și restricții pentru navele comerciale care navighează prin strâmtoare, după expirarea perioadei de negociere. „Strâmtoarea Ormuz nu se va mai întoarce niciodată la starea sa anterioară”, a spus negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Ghalibaf.
El a adăugat că tarifele vor fi aplicate pentru serviciile prestate, ca o consecință a noilor circumstanțe.

„Bineînțeles, vom percepe taxe în schimbul serviciilor pe care le oferim”

Deși un acord final pare a fi la orizont, obstacolele care stau în calea negociatorilor par a fi de netrecut în acest moment. Procesul de negociere se confruntă cu dificultăți considerabile.

Președintele american Donald Trump a pierdut războiul și negocierile pentru încheierea conflictului.

Noul avantaj al Iranului este pe punctul de a fi compromis de către strategia oficialilor de la Teheran, ceea ce ar putea declanșa un nou conflict și destabiliza grav comerțul naval la nivel global. În urma acestui scenariu, țările ar fi obligate să caute rute maritime alternative pentru a evita repercusiunile.

Viitorii atacatori ai Teheranului vor putea beneficia de o reducere a cheltuielilor pentru lansarea unor noi operațiuni împotriva Iranului. Iranul este posibil să repită eroarea similară făcută anterior de Trump, care a supraestimat avantajul strategic atunci când a inițiat conflictul, acum că acesta a luat sfârșit.

Termenul limită de 60 de zile pentru negocierea unui acord final pare a fi extrem de dificil de respectat din cauza numeroaselor obstacole existente. Procesul de negociere către un acord nuclear complex, care include implementarea unor noi mecanisme de monitorizare și verificare, nu a fost susținut de suficientă răbdare din partea Washingtonului.

Încrederea în fostul președinte american Trump este inexistentă în rândul noilor lideri iranieni, care ar putea opta pentru o colaborare strict pragmatică și de scurtă durată cu Statele Unite.

Dacă acordul referitor la Strâmtoarea Ormuz nu este consolidat, există riscul reînceperea conflictului. Nerealizarea restabilirii acestei căi maritime internaționale la starea sa inițială, anterioară războiului, este de-a dreptul nesustenabilă.

Prezența navelor militare străine în regiune este considerată nedorită. Aceste nave nu sunt binevenite și pot fi privite ca o amenințare.

Țara iraniană refuză să abandoneze orice influență asupra Strâmtorii Ormuz fără să obțină anumite concesii. În luna mai, Iranul a pus bazele unui nou mecanism pentru administrarea strâmtorii: Autoritatea Strâmtorii Golfului Persic (PGSA).

În urma unei declarații unilaterale, Iranul a stabilit că deține controlul asupra unei suprafețe maritime extinse, care include zonele economice exclusive ale Omanului și Emiratelor Arabe Unite.
Teheranul a impus obligația pentru toate navele care navighează prin strâmtoare de a obține o autorizație prealabilă de la autoritățile locale.
În plus, a avertizat că navele militare considerate „neprietenoase” nu vor fi tolerate în regiune.

Înainte de începerea conflictului, un anumit echilibru era menținut. Iranul însă, în cazul în care va decide să taxeze navele care trec prin strâmtoare, se va confrunta cu repercusiuni majore, nu numai pentru economia mondială, ci și pentru propria sa situație.

În urma sancțiunilor impuse de Washington, entitățile economice din America, Europa și alte regiuni ale globului vor fi reticente în a stabili legături financiare sau de coordonare cu o entitate care are conexiuni cu Gărzile Revoluționare Iraniene (IRGC).

O decizie complicată se află acum în fața Iranului. Țara trebuie să facă o alegere care îi va influența viitorul.

O zonă extrem de frecventată în cadrul rutelor comerciale maritime mondiale se află în pericol de a deveni practic inaccesibilă pentru orice altă flotă, cu excepția flotei fantomă a Iranului, ceea ce este considerat inacceptabil de către statele riverane Golfului Persic, precum și de majoritatea țărilor din Asia și Europa.

Deși conflictul a demonstrat provocările asociate găsirii unor căi ocolitoare, statele din Golf vor avea un interes sporit în crearea unei noi infrastructuri energetice care să evite strâmtoarea.

Argumentul Iranului împotriva tranzitului navelor militare străine prin strâmtoare se dovedește a fi nesustenabil.
SUA și Franța mențin acolo baze navale semnificative în Golful Persic, a căror accesibilitate este condiționată exclusiv de Strâmtoarea Ormuz și care sunt vitale pentru asigurarea securității la nivel regional.

Teheranul se confruntă cu o decizie crucială: să considere Strâmtoarea Ormuz fie ca o sursă de venit, fie ca o asigurare de securitate. Probabilitatea ca Teheranul să poată beneficia de ambele opțiuni este destul de scăzută.