Iranul lui Teheran, mai puternic și mai nemilos după război

Republica Islamică Iran a cunoscut un moment de cumpănă odată cu pierderea celui mai înalt lider, eveniment care a avut loc la debutul conflictului și care a ridicat așteptări în rândul administrației americane și a statului israelian cu privire la posibilitatea unei schimbări semnificative pe scena politică iraniană, schimbare care ar fi putut destabiliza regimul islamic instaurat în 1979. Însă, după o perioadă de patru luni, ceremonia de înmormântare de stat organizată pentru ayatollahul Ali Khamenei a scos în evidență, în loc de slăbiciune, o continuare a existenței statului iranian și emergența unei noi echipe de conducători, mai consolidată și mai inflexibilă, după cum relatează experții și oficialii din sectorul securității, citați de Washington Post.

Mojtaba Khamenei, fiul și succesorul lui Ali Khamenei, conduce acum regimul, după ce și-a făcut o perioadă de timp ascunsă, din cauza rănii suferite într-un atac care i-a curmat viața tatălui său.
Noua conducere este formată din persoane mai tinere, care au o bună înțelegere a mecanismelor de putere ale statului și au experiența războaielor din Irak și Afganistan, purtate de SUA.
Această nouă echipă este, de asemenea, mai versată în aplicarea instrumentelor de putere soft, cum ar fi diplomația și propaganda online.

Consolidat după luni de zile de confruntare cu forțele militare de top ale lumii, regimul iranian a câștigat încredere și a devenit și mai nemilos, potrivit experților și oficialilor.
O serie de execuții, care vizează criticii și oponenții interni, demonstrează acest lucru, în paralel cu acțiunile agresive din Golful Persic și menținerea controlului asupra Strâmtorii Ormuz.
Astfel, se confirmă faptul că regimul a ieșit mai puternic din această perioadă de încercări.

Citește șiSUA au retras 12 bombardiere B-1 din Marea Britanie, de teama unui atac iranian inspirat de Ucraina. Ce ar fi planuit Teheranul

Deși anumite aspecte economice și industriale ale Iranului ar putea fi mai puțin puternice, potrivit lui Raz Zimmt, director al departamentului de cercetare pe tema Iranului la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Israel,

„ne confruntăm cu un Iran nou, mai îndrăzneț și mai încrezător în sine”

.
Acest Iran ar putea fi mai vulnerabil în anumite domenii strategice.

Majoritatea persoanelor care dețin astăzi poziții de rang înalt și-au desfășurat perioada de formare ca ofițeri inferiori în cadrul organismelor de securitate sau unităților militare specializate în suprimarea disidenței interne și dotarea milițiilor partenere, precum Hezbollah și Hamas, după care au progresat în cadrul unor structuri de elită, printre care Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice.

Mohammad Bagher Zolghadr figurează pe această listă, el fiind cel care a ocupat recent poziția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională din Iran. Acest individ, fost membru al Gărzii Revoluționare, are conexiuni puternice cu Forța Quds, o divizie a Gărzii Revoluționare Iraniene specializată în pregătirea milițiilor partenere.

Ahmad Vahidi, recent numit în funcția de comandant-șef al Gărzii Revoluționare, a fost acuzat de oficiali și experți că a orchestrat o represiune brutală împotriva manifestațiilor pentru drepturile femeilor care au avut loc în 2022.

Experții consideră că Mohsen Rezaei, noul consilier militar al liderului suprem, susține cu fervoare o abordare mai agresivă în cazul unor atacuri din partea Statelor Unite și a Israelului.

Mohsen Rezaei

a fost descris de experți ca fiind un promotor al escaladării tensiunilor.

Experiența acumulată în perioadele de conflict și în cadrul structurilor de securitate a lăsat o amprentă și asupra celor percepuți ca fiind moderați de către administrația Trump.
Mohammad Bagher Ghalibaf, cel care conduce Parlamentul iranian și a jucat un rol cheie în discuțiile de pace cu SUA, a avut o perioadă din trecut ca comandant al Gărzii Revoluționare Islamice în timpul confruntărilor dintre Iran și Irak.
Această perioadă petrecută în fruntea Gărzii Revoluționare Islamice i-a modelat, fără îndoială, perspectiva și stilul de negociere.

Reorganizarea postbelică a marginalizat, în mare măsură, liderii iranieni cu experiență în domeniul civil, potrivit unor oficiali și experți.
Masoud Pezeshkian, președintele Iranului, și Abbas Araghchi, fostul ministru de Externe care a condus negocierile cu Statele Unite, sunt exemple în acest sens, influența lor fiind în scădere.

Consolidarea rapidă a puterii de către loialiști contrazice surprinzător declarațiile președintelui american Donald Trump, care a afirmat anterior că războiul a avut drept rezultat o „schimbare de regim” și că a consolidat puterea celor pragmatici, dispuși să se adapteze la exigențele Statelor Unite.

Potrivit unor declarații recente, liderii iranieni actuali sunt considerați a fi mai experimentați și mai nemiloși decât predecesorii lor.

„Au o nouă echipă de lideri”

, a afirmat Trump în cadrul summitului Grupului celor Șapte, care a avut loc luna trecută în Franța.

„De fapt, cred că sunt deștepți. … Sunt mult mai puțin radicalizați și cred că sunt foarte, foarte buni”

.

Potrivit unor opinii, strategia adoptată de Trump, care a inclus amenințări de a eradica complet Iranul, o națiune cu o populație care depășește 90 de milioane de locuitori, a consolidat argumentele celor care susțin o linie politică fermă, și anume că Iranul se confruntă cu o luptă fundamentală pentru existența sa împotriva Statelor Unite și a partenerilor săi.

Consecințele acestui proces au fost o diminuare a influenței celor care au adoptat o poziție mai puțin radicală.
Acești moderati au fost actori cheie în discuțiile despre programul nuclear iranian care au avut loc acum zece ani.
Rolul lor a fost unul crucial în negocierile respective.

Reconstrucția economiei și îmbunătățirea condițiilor de viață vor reprezenta, probabil, o provocare și mai dificilă pentru Mojtaba Khamenei și cercul său restrâns de colaboratori atunci când conflictul va lua sfârșit în mod oficial.
Iranului i-a fost afectată grav economia și este nevoie de eforturi susținute pentru redresare.
Experții și oficialii trag un semnal de alarmă în legătură cu aceste dificultăți viitoare.

O schimbare semnificativă în politica externă ar putea avea loc odată cu decizia administrației Trump, care a consemnat într-un memorandum preliminar de înțelegere că va debloca active iraniene înghețate în valoare de miliarde de dolari și va oferi alte avantaje financiare, ceea ce ar putea marca o nouă eră pentru conducerea Iranului.

Regimul este, de asemenea, confruntat cu dificultăți mai stringente, printre care și necesitatea de a proba recuperarea lui Mojtaba Khamenei în urma leziunilor contractate în urma atentatului care i-a curmat viața tatălui său, precum și capacitatea sa de a-și exercita toate prerogativele — inclusiv prezența publică obligatorie aferentă statutului de lider suprem.

Viitorul ceremoniei de înmormântare va fi un indicator esențial al încrederii regimului în forțele sale de securitate și va fi supus unei analize detaliate de către experții de la CIA și alte organizații de informații.
Faptul că acești analiști studiază cu atenție

imaginile de la paradele sovietice și de la ședințele politburo în timpul Războiului Rece

pentru a deduce informații despre sănătatea liderilor și despre cei care au dobândit influiență arată că vor examina la fel de atent aceste funeraliile pentru a găsi indicii privind starea de sănătate a liderului și identitatea celorlalți care au câștigat influiență.

În ciuda unui climat politic liniștit, Mojtaba Khamenei a menținut un profil public scăzut.
Aparițiile sale în public au fost extrem de rare, fiind fotografiat doar de câteva ori, iar majoritatea iranienilor nu au avut ocazia să-l audă vorbind.
O perioadă de conflict a dus la o retragere și mai accentuată din viața publică.
Potrivit declarațiilor oficialilor și experților, este posibil ca acesta să fie relocat în mod frecvent între diferite buncăre și locații securizate, cu scopul de a-l proteja împotriva potențialelor atacuri aeriene sau a unor eventuale asasinate.

Prima adunare publică de amploare de la încheierea conflictului a avut loc cu ocazia funeraliilor, eveniment care impune regimului o anumită obligație în ceea ce privește prezența lui Mojtaba Khamenei.

Afirmația lui Norman Roule subliniază importanța prezenței șefului statului iranian la ceremonia de înmormântare a tatălui său.

„Este șeful statului. Un lider religios. Și este vorba despre înmormântarea tatălui său”

, a spus fostul ofițer CIA și expert în Iran.
În opinia sa, absența de la acest eveniment, neexprimarea publică a condoleanțelor și lipsa de autoritate ar putea fi văzute de numeroși observatori, atât din țară cât și din străinătate, ca semne de slăbiciune personală sau chiar ca indicii ale unei posibile probleme de sănătate sau deces.
Această situație ar putea fi, de asemenea, interpretată ca o dovadă a incapacității fizice a liderului iranian.

În urma unor discuții diplomatice delicate, un reprezentant al Iranului, care a dorit să păstreze anonimatul, a declarat că Mojtaba Khamenei nu are șanse mari să apară în public, această reticență fiind determinată, în parte, de frica de a fi asasinat de către Statele Unite sau Israel.

Primul pas către o țară stabilă este asigurarea securității populației, potrivit declarațiilor unui diplomat.

„Statele Unite și Israelul au demonstrat că nu sunt legate de niciun angajament”

, a adăugat acesta.
În opinia sa, poporul iranian trebuie să se simtă în siguranță pentru a putea conduce țara în mod eficient.

Se estimează că Mojtaba Khamenei este cel care ia decizii importante chiar și din umbră, potrivit unor oficiali din America și din regiunea Orientului Mijlociu.
Securitatea sporită a făcut ca opiniile și directivele sale să fie vehiculate în mare parte prin reprezentanți, ceea ce a dus la o situație destul de complicată.

Nu se cunosc exact mecanismele prin care se exercită puterea sa

a devenit o realitate observabilă în procesul decizional.

Un anumit lucru a devenit evident în legătură cu procesul decizional din cadrul regimului iranian, după cum afirmă Zimmt:

„Este foarte clar acum că Mojtaba Khamenei ia deciziile strategice”

. În paralel, colaboratorii săi au instituit un mecanism de conducere de tip „colectiv”, care exercită o anumită influență asupra chestiunilor fundamentale, însă răspunde în fața ayatollahului.

Potrivit unor opinii, odată ajuns în fruntea Iranului, noul lider a trasat anumite linii roșii pentru discuțiile cu SUA, excluzând orice dezbatere substanțială despre programul nuclear național până la instaurarea unui armistițiu stabil și durabil.

În aceeași manieră ca și predecesorul său, el a optat pentru o poziție de retragere față de deciziile susceptibile de a avea repercusiuni nefaste. El a manifestat public anumite dubii în legătură cu acordul de principiu încheiat de administrația sa cu Statele Unite, însă a dat undă verde continuării demersului, făcând trimitere la garanțiile oferite de către colaboratorii săi direcți.

Critica sa a vizat și omologul american, pe care Trump l-a descris într-o lumină diferită.
În fapt, acordul de memorandum a fost acceptat de Iran „ca un act de compasiune și bunăvoință”, pe când decizia lui Trump a fost luată „într-un moment de disperare”, după cum se menționează.

„din compasiune și bunăvoință”

respectiv

„din disperare”

sunt cuvintele care descriu motivațiile.

O nouă generație de lideri a preluat puterea, înlocuind echipa de conducere care a crescut în umbra mișcării de opoziție la regimul autoritar al șahului, care a izbucnit ulterior în revoluția din 1979 și în perioada haotică care a urmat.

Experții consideră că regimul de la Teheran este acum reprezentat de o nouă generație de lideri, care au crescut după revoluție și care, deși par să aibă opinii religioase mai puțin extreme, demonstrează aceeași tendință spre violență brutală pentru a-și păstra puterea.

Modul în care Statele Unite sunt percepute de către ei are o legătură mai puțin puternică cu criza ostaticilor din 1979, fiind mai degrabă influențat de experiența lor directă cu privire la conflictele din Irak și Afganistan, care s-au desfășurat pe perioade îndelungate de timp, dar care s-au încheiat fără a aduce decât puține rezultate concrete dorite de Statele Unite.

O cunoaștere mai profundă a vulnerabilităților Statelor Unite ar putea fi la baza strategiei adoptate de Iran pentru a riposta împotriva partenerilor americani din regiunea Golfului Persic, printr-o serie de atacuri coordonate, precum și prin impunerea unui blocaj asupra rutelor de navigație în Strâmtoarea Ormuz, manevră care i-a acordat o influență economică considerabilă.

Deși un acord de încetare a focului a fost încheiat în aprilie, Republica Islamică Iran a arătat că este pregătită să recurgă la acțiuni militare, fapt care i-a permis să obțină concesii economice cheie de la Statele Unite ale Americii și a consolidat intern o percepție potrivit căreia regimul a ieșit învingător din conflict.

Un înalt funcționar european, care menține legături frecvente cu reprezentanții iranieni și care a ales să rămână anonim din cauza naturii delicate a problemei, a exprimat încrezător următoarele:

„Sunt plini de încredere”

.
Potrivit acestuia, regimul de la Teheran nu numai că a rezistat în fața provocărilor, ci a și reușit să reafirme importanța Strâmtoarea Ormuz ca o pârghie semnificativă, fiind pe deplin convins de capacitatea sa de a impune condiții.

Teheranul a găzduit o ceremonie de expunere a sicriului care adăpostea rămășițele pământești ale lui Ali Khamenei.
Această apariție a constituit prima ieșire publică a comandantului Gărzilor Revoluției de după perioada de război.

Surpriza care a schimbat jocul: modul în care Israel a perturbate discuțiile dintre Statele Unite și Iran pentru un acord, printr-o strategie ascunsă a Washingtonului.