Iranul nu devine Coreea de Nord: tinerii Generației Z războiesc

Independent Persian a primit declarații de la șapte tineri din Generației Z care au subliniat că, în ciuda represiunii, execuțiilor și restricțiilor, dorința lor de transformare nu a fost diminuată. Ei au spus că societatea nu va tolera izolare și controlul total al regimului, chiar dacă drumul spre libertate poate fi lung și costisitor.

În timp ce Republica Islamică Iran rămâne în conflict cu comunitatea internațională din cauza programului său nuclear, iar represiunea și cenzura persistă fără semne de ameliorare, au apărut numeroase speculații care susțin că Iranul ar putea deveni o altă Coree de Nord.

Unii susțin că transformarea a avut loc deja. Alții menționează geografia, poziția geopolitică și relevanța strategică a Iran ca motive pentru care un regim de tip nord-coreean nu ar putea fi replicat în această națiune.

Citește șiIranul amenință cu un război fără limite geografice dacă va fi atacat din nou de SUA și Israel. Avertisment și pentru Europa

Totuși există și o altă perspectivă: cea a Generației Z din Iran, anunță The Independent. Tinerii din această cohortă consideră că, indiferent cât de fermă ar fi Republica Islamică în încercarea de a-și întări controlul prin represiune, izolare și supraveghere socială, regimul va continua să se confrunte cu o populație care nu este dispusă să accepte un asemenea destin fără să lupte.

În rândul acestor tineri iranieni, viața lor se conturează prin proteste, rezistență și acte de provocare, pentru care comunitatea a suportat costuri personale semnificative. Ei afirmă că poporul iranian nu mai este dispus să accepte restricțiile impuse de liderii săi.

Acest reportaj reunește mărturiile a șapte tineri iranieni născuți în anii 2000, care au declarat pentru „Independent Persian” că „Iranul nu va deveni niciodată Coreea de Nord”. Nu pentru că Republica Islamică nu și-ar dori acest lucru, spun ei, ci pentru că societatea nu va permite o asemenea transformare.

„Această generație nu va tăcea niciodată”

Milad, student de 23 de ani în domeniul managementului afacerilor, face parte din grupul care respinge categoric această posibilitate. El a participat de mai multe ori la manifestațiile anti-guvernamentale și este sigur că Iranul nu va urma niciodată drumul Coreei de Nord.

„Tineretul iranian are curaj, inteligență și o dorință copleșitoare de a trăi”, spune el. „Generația noastră își dorește lucruri pe care generațiile anterioare le-ar fi considerat ambițioase, dar pentru noi este pur și simplu vorba despre a trăi liber și a ne bucura de drepturile noastre fundamentale. Această generație nu acceptă orice fel de viață, indiferent de preț.”

Milad afirmă că tinerii din generația sa se opun unui regim ce încearcă să domine fiecare detaliu al existenței și să impună limitări zilnice.

Ghazal, în anul său final de liceu, rămâne la fel de categorică:

Generația noastră nu va uita ușor ce ne-a afectat pe noi, pe părinții noștri, pe prietenii noștri și pe concetățenii noștri iranieni. Atât de mulți indivizi din această țară au pierdut tinerețea și viața, iar acest fapt nu poate fi ignorat. În ciuda tuturor execuțiilor, represiunii, nedreptății și cruzimii, mulți tineri și adolescenți continuă să se opună opresiunii și să nu cedeze.

Ea adaugă: „Această determinare demonstrează, în sine, că societatea iraniană nu poate fi redusă la tăcere prin frică și violență.”

Nicio națiune nu se transformă în Coreea de Nord într-o singură noapte.

Nu toți sunt însă la fel de optimiști în privința viitorului. Amirali, un student în vârstă de 24 de ani la informatică, consideră că, dacă tendințele actuale se mențin, situația din Iran s-ar putea deteriora considerabil. „Decalajul dintre bogați și săraci se va adânci dramatic, iar economia și resursele țării vor ajunge și mai mult sub controlul unor rețele de tip mafiot”, avertizează el.

Amirali afirmă că provocările economice nu vor reuși să submineze spiritul poporului.

Iranienii pot trece de la prosperitate la sărăcie într-o zi, însă acest fapt nu le oferă guvernului libertatea de a face tot ce dorește în timp ce toată societatea rămâne tăcută. Deși oamenii nu pot să se bucure de o viață decentă, ei nu vor permite regimului să o submineze cu ușurință.

În legătură cu violența din ianuarie 2026, Shayan, student de arhitectură de 23 de ani, subliniază că lipsa vizibilă a protestelor nu trebuie interpretată ca acceptare a stării curente.

„Nicio țară nu devine Coreea de Nord peste noapte”, spune el.

„Este un proces gradual. Libertățile sunt restrânse pas cu pas, canalele de comunicare cu lumea exterioară sunt închise treptat, iar guvernul încearcă să blocheze orice cale posibilă către schimbare sau revenirea la situația anterioară.”

„Însă adevărata întrebare este până unde este pregătită societatea să tolereze aceste restricții. Nu am nicio îndoială că tinerii iranieni nu vor permite ca acest proces să ajungă într-un punct în care orice posibilitate de schimbare să fi fost eliminată.”

Shayan susține că absența manifestărilor evidente în urma represiunii din ianuarie nu confirmă că autoritățile au reușit să impună temerile în comunitate.

„Poate că mulți oameni din afara Iranului își imaginează că, după uciderile din ianuarie, tinerii s-au speriat și nu mai îndrăznesc să iasă în stradă”

afirmă el.

Dar ceea ce observ eu este complet diferit. Frica nu a dispărut, ci a evoluat, devenind o furie profundă. În perspectiva mea, societatea nu a uitat evenimentul și nu s-a reconciliat cu realitatea prezentă. Oamenii caută cu disperare o nouă șansă de a se ridica. Acesta este factorul care diferențiază Iranul de Coreea de Nord.

Societatea iraniană a luat deja decizia.

Ehsan, un barman în vârstă de 20 de ani, declară pentru „Independent Persian”: „Având în vedere restricțiile sociale, sancțiunile și direcția în care se îndreaptă guvernul, pot înțelege de ce mulți oameni cred că Iranul ar putea deveni în curând o altă Coree de Nord.

„Dar este suficient să te plimbi prin diferite cartiere din Teheran în aceste zile și să vezi cu ochii tăi cum tinerii se opun forțelor guvernamentale și membrilor miliției Basij, care patrulează pe străzi în fiecare noapte.”

Ehsan afirmă că tinerii sunt dispuși să se opună autorităților, chiar și în fața pericolelor, ceea ce arată că intimidarea și supresia nu au reușit să facă ca societatea să accepte condițiile prezente.

„Acești tineri știu exact cu cine au de-a face”, continuă el. „Știu că forțele cu care se confruntă au autorizația de a trage, că ar putea fi împușcați, arestați sau supuși oricărei alte forme de violență. Cu toate acestea, refuză în continuare să dea înapoi.

„Acest lucru arată că societatea iraniană a depășit punctul în care guvernul poate impune orice restricții dorește doar prin intimidarea oamenilor.”

Elevă de ultimul an de liceu, Parnian, a fost întrebată dacă Iranul va deveni o altă Coree de Nord. În fiecare dintre cele trei răspunsuri, a afirmat categoric:

„Niciodată”

.

„Cred că societatea iraniană și-a făcut deja alegerea”, spune ea. „Oamenii știu ce nu vor și nu sunt dispuși să trăiască pentru totdeauna în aceste condiții. Obținerea a ceea ce își doresc poate dura și poate presupune un preț, dar se va întâmpla. Mai important, cred că guvernul însuși știe foarte bine acest lucru.”

Arash, agent imobiliar cu 21 de ani, constată că, deși autoritățile iraniene manifestă trăsături similare cu cele ale regimului nord-coreean prin încercări de a controla fluxul de informații și de a suprimă opoziția, Generația Z va împiedica subjugarea completă a societății.

„Când un guvern recurge la arestări, tortură, execuții și reprimarea violentă a protestelor pentru a rămâne la putere, încearcă să-și reducă poporul la tăcere, în loc să-l asculte și să-i rezolve problemele. Îi cunosc pe tinerii din generația mea”, spune el. „Văd cât de mult le pasă de drepturile lor, de libertățile personale și de viitorul lor.

„Guvernul ar putea intensifica presiunea, ar putea impune noi restricții și chiar ar putea înăbuși protestele pentru o vreme. Dar nu cred că vreun nivel de nedreptate sau de represiune poate forța această generație să accepte distrugerea propriului viitor și să se resemneze cu o viață în care libertățile îi sunt complet îngrădite.”