Emisarul american Jared Kushner, ginerele preşedintelui SUA Donald Trump, s-a întâlnit duminică în Egipt cu lideri ai grupării islamiste palestiniene Hamas, afirmă surse ale agenției de știri France Presse, sub rezerva anonimatului.
Kushner și Nikolai Mladenov, delegatul Consiliului pentru Pace susținut de Donald Trump, au purtat numeroase întâlniri în Cairo alături de medieri egipteni, qatarezi și turci, iar în anumite sesiuni au participat și oficiali ai Hamas, potrivit unui diplomat care a confirmat informația pentru Reuters, conform Agerpres.
În cadrul întâlnirii cu Jared Kushner, Hamas a confirmat sprijinul său pentru planul de pace propus de Statele Unite pentru Fâșia Gaza, plan care a fost respins de Israel.
Citește șiMesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
În discursul său, Kushner a subliniat necesitatea dezarmării totale a grupării și a cerut ca gruparea susținută de Iran să fie complet exclușă din viitoarea administrație a teritoriului palestinian.
Un oficial israelian de rang înalt a afirmat că Kushner şi Mladenov urmează să se întâlnească luni şi cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. Acesta a respins în urmă cu o săptămâna foaia de parcurs propusă de Trump, afirmând că este „inacceptabilă”.
COMENTARII / 0