Aderarea României la Uniunea Europeană, în urmă cu aproape 20 de ani, a schimbat statutul juridic al românilor care pleacă la muncă în străinătate. Libera circulație a lucrătorilor, egalitatea de tratament, regulile europene privind salariile și detașarea, coordonarea sistemelor de pensii și protecția împotriva muncii nedeclarate au creat un cadru de drepturi care nu exista înainte de integrarea europeană. În prezent, aproximativ 3,1 milioane de cetățeni români locuiesc în alte state membre, potrivit Eurostat. Află ce trebuie să conțină contractul de muncă, ce este formularul A1 și unde pot cere ajutor românii care nu își primesc salariile sau sunt exploatați.
În data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, milioane de cetățeni au dobândit dreptul de a accesa un spațiu economic și juridic în care munca în alt stat membru este garantată prin legislația comunitară. Această transformare nu s-a materializat peste noapte: accesul românilor la piețele de muncă din toate statele UE a fost complet liberalizat doar la 1 ianuarie 2014, după ce au expirat perioadele tranzitorii impuse de anumite țări.
În aproape două decenii, statutul lucrătorului român a suferit o
Citește șiTrump a ajuns în Filipine înaintea unei întâlniri decisive cu Xi Jinping și Putin. Miza reuniunii de la Manila
Conform Eurostat, la 1 ianuarie 2025, aproximativ 3,1 milioane de cetățeni români locuiau în alte state membre ale UE. Pentru aceștia, normele europene stabilesc condiții referitoare la remunerație, programul de lucru, concediu, asigurări sociale și detașare. Mai mult, lucrătorii angajați prin intermediul agențiilor de plasare din România beneficiază de obligații suplimentare impuse intermediarilor de către legislația națională.
Care au fost modificările reale în urma aderării României la Uniunea Europeană, ce verificări trebuie să facă un român înainte să se deplaseze la locul de muncă în Germania, Spania, Italia sau Olanda și la ce instituții poate apela dacă angajatorul nu respectă contractul?
În perioada pre-aderare, românii nu aveau dreptul la libera mobilitate a forței de muncă în Uniunea Europeană. Pentru a ocupa un post în orice stat membru, era necesar să se conformeze normelor interne ce reglementează intrarea cetățenilor străini pe piața muncii, inclusiv procedurile de autorizare, dacă acestea erau impuse.
Integrarea României în Uniunea Europeană a transformat acest cadru legal. Articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) asigură mobilitatea gratuită a forței de muncă și prohibează orice discriminare bazată pe cetățenie în ceea ce privește angajarea, plata și celelalte condiții de muncă. Principiul este explicat în detaliu prin Regulamentul (UE) nr. 492/2011 care reglementează circulația liberă a lucrătorilor în interiorul Uniunii.
Concret, un cetățean român poate să își caute un loc de muncă în Germania, Italia, Spania, Franța sau în alt stat membru și poate fi angajat în aceleași condiții ca un cetățean al țării respective, în ceea ce privește accesul la angajare și tratamentul la locul de muncă.
Un angajator nu are voie să ofere salariu mai mic unui român doar din motive de cetățenie română, dacă persoana respectivă execută aceeași ocupație în condiții similare cu cele ale unui muncitor local. Principiul de egalitate de tratament se extinde și la accesul la locuri de muncă, la condițiile profesionale, la beneficiile sociale și fiscale, precum și la anumite drepturi conferite lucrătorilor și familiilor lor.
Deși România a intrat în Uniunea Europeană în 2007, unele state membre au păstrat temporar restricții privind accesul lucrătorilor români pe piețele lor de muncă. Măsurile tranzitorii au fost aplicate de mai multe țări, care au putut solicita permise sau autorizații de muncă pentru cetățenii români. La 1 ianuarie 2014 au fost eliminate ultimele restricții. Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Malta, Olanda, Spania și Regatul Unit au fost printre statele care au ridicat atunci ultimele măsuri aplicate lucrătorilor români și bulgari.
Începând cu acea perioadă, cetățenii români au dobândit posibilitatea completă de a se deplasa liber ca lucrători în toate țările membre ale UE.
După aderare, una dintre cele mai semnificative transformări a fost eliminarea cerinței unui permis de muncă pentru români care doresc să fie angajați în Germania sau Austria. În plus, angajatorii nu mai pot impune restricții generale de acces bazate pe cetățenia română.
Mobilitatea liberă a forței de muncă a susținut creșterea unei comunități românești semnificative în alte state membre. În data de 1 ianuarie 2025, circa 3,1 milioane de cetățeni români trăiau în alt stat membru al Uniunii Europene. Românii constituiau cea mai mare categorie de cetățeni mobilizați din spațiul comunitar, depășind italienii și polonezii.
Pentru a înțelege cifrele, este esențial să se țină cont de metoda de calcul utilizată: Eurostat contabilizează doar cetățenii români care trăiesc în alte state membre ale UE, excluzând pe cei care au părăsit România, inclusiv pe cei care au obținut o altă cetățenie sau care locuiesc în afara Uniunii Europene.
Cele comunități românești de cea mai mare dimensiune, aflate în afara țării, se concentrează în:
Românii care trăiesc în afara țării au adus în România aproximativ 60 de miliarde de euro în perioada 2013 și jumătatea anului 2025. Conform unei evaluări realizate de un reprezentant al Băncii Naționale a României și publicată la finalul anului precedent, doar în 2024 s-au înregistrat transferuri de aproximativ 6,7 miliarde de euro, reprezentând aproape 2% din PIB-ul României.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2024, produsul intern brut al României a atins aproximativ 1.766,07 miliarde de lei, ceea ce corespunde la 355 miliarde de euro.
Rezultatul obținut prin împărțirea lui 6,7 la 355 și înmulțirea cu 100 este ≈ 1,89%.
Calculul se fundamentă pe rata medie anuală a cursului valutar, stabilită de BNR în 2024, echivalentă cu 4,9746 lei / 1 euro.
În anul 2024, suma primită în România a crescut cu două ori și jumătate față de cea din 2014, fapt atribuit majorității creșterii numărului de emigranți și a veniturilor acestora. Aproximativ 50% din aceste transferuri provin din Regatul Unit și Germania. În 2024, aportul financiar al românilor din Marea Britanie a depășit contribuția comunităților mult mai numeroase din Italia, Spania și Franța, deși diaspora britanică reprezintă doar un sfert din totalul românilor prezentați în cele trei țări. În comparație cu un deceniu în urmă, transferurile provenind din Regatul Unit au crescut cu aproximativ zece ori.
Această evoluție este explicată prin creșterea rapidă a comunității românești din Marea Britanie după 2014, anul în care piața muncii britanică s-a deschis pentru români, dar și prin veniturile medii mai ridicate. În cazul celor plecați de mai mult timp în Italia și Spania, stabilirea alături de familii și creșterea cheltuielilor locale pot contribui la reducerea sumelor trimise acasă. Contează și structura ocupațională: în Regatul Unit și Germania există o pondere mai mare de specialiști și muncitori calificați, în timp ce în Italia și Spania o parte importantă a activității se desfășoară în sectoare intensive în forță de muncă.
Irlanda reprezintă un alt exemplu citat în analiza respectivă: chiar dacă comunitatea românească acolo este comparativ redusă, sumele de transferuri depășesc așteptările, datorită locurilor de muncă cu salarii atractive.
Transferurile nu acoperă însă scăderea forței de muncă cauzată de migrație. În 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, milioane de români au părăsit țara pentru a lucra în alte state. Transferurile de bani trimise acasă constituie un sprijin financiar semnificativ, dar ilustrează și exodul unui număr considerabil de forță de muncă activă din România.
Unul dintre cele mai importante drepturi dobândite de lucrătorii români după integrarea europeană este egalitatea de tratament. Regulamentul (UE) nr. 492/2011 interzice discriminarea pe criterii de cetățenie în privința angajării, remunerării și condițiilor de muncă.
Aceasta înseamnă că un român angajat direct de o firmă germană trebuie să beneficieze de aceleași condiții ca un cetățean german aflat în o situație echivalentă. Indiferent dacă activitatea este în construcții la Frankfurt, în agricultură în Sicilia, în îngrijirea persoanelor în vârstă în Austria sau într-un depozit din Olanda, angajatorul trebuie să observe reglementările obligatorii ale statului în care operează. Totuși, nu există un salariu minim uniform la nivelul Uniunii Europene. Fiecare țară își definește propriile norme privind salariul minim legal sau nivelurile de plată stabilite prin contracte colective. De exemplu, în Germania, salariul minim legal general a atins 13,90 euro brut pe oră începând cu 1 ianuarie 2026.
În Italia, nu există un salariu minim legal universal, valabil pentru toate sectoarele. Plata se determină în mare parte prin contractele colective naționale de muncă, variind în funcție de domeniu și de nivelul profesional. Astfel, egalitatea de tratament nu presupune că un român trebuie să fie remunerat la fel în toate statele UE, ci doar că nu poate fi marginalizat față de angajații locali doar pentru că își are originea din România.
Ce trebuie să fie incluse în contractul de muncă conform reglementărilor europene
Un alt element semnificativ pentru asigurarea securității angajaților reprezintă Directiva (UE) 2019/1152, care se referă la condiții de muncă transparente și previzibile. Această directivă impune ca statele membre să garanteze că angajații primesc detalii precise privind componentele cheie ale contractului de muncă.
În funcție de natura informației, angajatorul este obligat să transmită documentul în scris în termen de șapte zile calendaristice, sau, la maximum, într-o lună de la data primei zile de activitate.
Printre informațiile esențiale se găsesc:
Când un român se îndreaptă spre o locuință de muncă în afara granițelor, aceste date trebuie confirmate înainte de a semna sau, cel târziu, în intervalele stabilite de legislația aplicabilă. O propunere care asigură un salariu mare, însă nu indică volumul de ore, angajatorul real și modalitățile de plată, trebuie examinată cu rigurozitate. De asemenea, este esențial să se știe că angajatorul nu poate scoate printr-o clauză contractuală drepturile minime obligatorii protejate de legea țării în care se desfășoară activitatea.
Nu toți cei care se îndreaptă spre muncă în străinătate sunt angajați direct de companii din țara în care se deplasează. O parte dintre aceștia sunt trimisi temporar peste graniță de firme românești, prin contracte de prestări servicii sau alte operațiuni transfrontaliere.
Fenomenul respectiv este denumit detașare transnațională și este supus reglementărilor stabilite de Directiva 96/71/CE, actualizată prin Directiva (UE) 2018/957.
Prin această modificare s-a intărit protecția pentru lucrătorii detașați și s-a urmărit diminuarea diferențelor de tratament în raport cu angajații locali.
Una dintre cele mai importante schimbări privește remunerația.
În trecut, accentul era pus pe respectarea salariului minim aplicabil în statul gazdă. Prin modificările introduse în 2018, legislația europeană a extins protecția, astfel încât lucrătorii detașați să beneficieze de toate componentele obligatorii ale remunerației aplicabile în statul în care muncesc. Concret, dacă o companie românească trimite un muncitor pe un șantier din Germania, nu poate justifica plata unui salariu inferior prin simplul fapt că angajatul are contractul încheiat în România. Angajatorul trebuie să respecte condițiile obligatorii din Germania privind remunerația, timpul de muncă, perioadele de repaus, concediul anual minim plătit și sănătatea și securitatea la locul de muncă. Aceleași reguli se aplică și în alte state membre, potrivit legislației naționale și contractelor colective obligatorii relevante.
Directiva privind detașarea impune norme suplimentare pentru perioadele extinse. După 12 luni de detașare, lucrătorul trebuie să primească aproape toate condițiile de muncă valabile în statul gazdă. Perioada poate fi prelungită la 18 luni dacă angajatorul depune o notificare motivată autorităților competente.
Sunt prezente excepții, printre care regulile ce reglementează încheierea și încetarea contractului de muncă și sistemele suplimentare de pensii ocupaționale. Scopul măsurii este de a preveni utilizarea detașărilor repetate, astfel încât drepturile pe care lucrătorii le-ar avea în mod normal în țara în care își desfășoară activitatea să nu fie evitate.
Printre documentele esențiale pentru românii care călătoresc temporar pentru muncă în statele membre se numără documentul portabil A1.
Acest document confirmă reglementările de asigurări sociale ce se aplică unui individ care activează în mai multe țări sau care este detașat temporar într-o altă națiune.
Regula generală europeană prevede că, la orice moment, o persoană se supune reglementărilor de securitate socială ale unui singur stat membru.
Când un lucrător este angajat direct de o companie germană, principala regulă presupune sistemul german de securitate socială.
În loc de aceasta, dacă o firmă românească trimite un angajat în Germania pentru o perioadă temporară, acesta poate păstra asigurarea în sistemul românesc atâta timp cât se respectă condițiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 883/2004.
Conform dispoziţiilor standard prevăzute în articolul 12, durata maximă a perioadei de detașare în care se poate păstra legislaţia de la statul de origine nu depăşeşte 24 de luni.
Documentul A1 atestă această situație în fața autorităților din țara gazdă.
În România, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), prin secțiunea sa de relații internaționale și de stabilire a legislației pentru lucrătorii migranți, eliberează documentul portabil A1. Pentru a obține acest certificat, angajatorul sau persoana interesată trebuie să depună documentele solicitate, iar emiterea se realizează numai dacă se îndeplinesc condițiile legale și se verifică situația concretă.
Documentul este esențial pentru lucrătorii detașați, deoarece confirmă că, în perioada respectivă, contribuțiile de securitate socială trebuie achitate în cadrul sistemului statului de origine.
A1 nu reprezintă un permis de muncă și nu înlocuiește contractul individual de angajare. Lipsa acestui document nu indică automat activitate ilegală sau neasigurare. Documentul confirmă legislația aplicabilă, iar verificarea contribuțiilor trebuie să se facă în raport cu condițiile detașării și cu normele europene.
Un român care va fi trimis temporar în străinătate de către o companie din România ar trebui să ceară angajatorului să clarifice statutul A1 înainte de a pleca și să păstreze documentul la momentul emiterii. Cererea și datele oficiale referitoare la eliberarea documentului pot fi găsite pe portalul CNPP.
Armonizarea sistemelor de asigurări sociale reprezintă un alt avantaj major obținut prin aderarea la Uniunea Europeană. Înainte de instaurarea acestui cadru, perioadele de activitate desfășurate în mai multe țări ar putea genera probleme administrative semnificative atunci când un individ își solicită pensia sau alte beneficii sociale.
Regulamentul (CE) nr. 883/2004 și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 au stabilit reguli comune pentru coordonarea sistemelor naționale. Unul dintre principiile esențiale este totalizarea perioadelor de asigurare. Asta înseamnă că, atunci când un lucrător solicită o pensie, autoritățile trebuie să ia în calcul, dacă este necesar, perioadele de asigurare realizate în celelalte state membre. De exemplu, un român care a muncit opt ani în România, zece ani în Italia și șapte ani în Germania poate beneficia de recunoașterea perioadelor de asigurare din toate cele trei state pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare. Nu înseamnă însă că România, Italia și Germania vor plăti o singură pensie pentru toți cei 25 de ani.
Comisia Europeană – Drepturile de securitate socială când lucrezi în alt stat UE
În principiu, fiecare stat în care o persoană a fost asigurată efectuează calculul și achiziția contribuției la pensie aferente perioadelor depășite în sistemul său, conform legislației naționale și normelor europene de coordonare. Același principiu poate avea relevanță și pentru unele beneficii de șomaj, deoarece perioadele de asigurare obținute în alte state membre pot fi incluse în calcul, în acord cu regulamentele europene.
Un alt concept fundamental este posibilitatea de a transfera anumite beneficii sociale sub formă de sumă monetară, ceea ce, conform prevederilor legale, permite obținerea acestor drepturi chiar dacă persoana beneficiată rezidă în alt stat membru. Astfel, un român care revină în România după ani de activitate în Germania nu își pierde automat drepturile de pensie acumulate acolo.
Munca nedeclarată reprezintă una dintre principalele slăbiciuni ale românilor care călătoresc în străinătate pentru a lucra, în special în domeniile construcțiilor, agriculturii, transporturilor și serviciilor casnice. Munca la negru presupune desfășurarea unei activități remunerate, legală prin natura sa, dar nedeclarată autorităților publice.
Există și tipuri de ocupare parțial neînregistrată, cum ar fi situația în care angajatul înregistrează în documente un salariu inferior față de suma efectivă, iar diferența se acordă fără a se declara corect veniturile. Consecințele pentru lucrător sunt importante: contribuțiilor neînregistrate, dificultăți în dovedirea vechimii, probleme privind accesul la prestații sociale și expunerea la abuzuri din partea angajatorului.
Uniunea Europeană a creat instrumente de cooperare între autoritățile naționale pentru combaterea acestor practici. Un rol important îl are Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), înființată prin Regulamentul (UE) 2019/1149. Instituția sprijină cooperarea dintre statele membre în privința mobilității forței de muncă, coordonează inspecții comune și contribuie la combaterea muncii nedeclarate. ELA nu înlocuiește inspectoratele naționale de muncă și nu soluționează direct fiecare reclamație individuală, însă facilitează colaborarea dintre autorități atunci când problemele depășesc granițele unui singur stat.
În afară de cadrul legislativ european, persoanele românești care se deplasează în scop de muncă în alte țări prin intermediul agențiilor de plasare se află sub protecția Legii nr. 156/2000. Această lege impune anumite responsabilități agențiilor care facilitează angajarea cetățenilor români în străinătate.
Ele trebuie să se bazeze pe oferte ferme de locuri de muncă și să furnizeze persoanelor recrutate detalii despre angajator și condițiile de muncă. Articolul 12 al legii prevede că, atunci când legislația statului de destinație impune un contract individual de muncă scris, agenția trebuie să se asigure că documentul este semnat în limba statului respectiv și în limba română și este pus la dispoziția lucrătorului înainte de plecarea din țară.
Atunci când angajarea se efectuează printr-un document echivalent contractului individual de muncă, acesta trebuie, la fel, să fie furnizat lucrătorului în conformitate cu prevederile legale. Agențiile trebuie, de asemenea, să informeze inspectoratele teritoriale de muncă despre plasarea cetățenilor în străinătate.
Regulile au ca scop diminuarea riscului ca românii să ajungă la locul de muncă fără să cunoască identitatea angajatorului real, nivelul salariului și condițiile de locuit sau de activitate.
Deși UE definește drepturi uniforme, exploatarea nu a dispărut. Mai există cazuri în care românii nu primesc salariile, sunt forțați să lucreze ore suplimentare, sunt cazați în condiții inadecvate sau sunt concediați în mod abuziv. În aceste situații, angajații pot solicita sprijinul autorităților instituțiilor naționale, al sindicatului și al organizațiilor specializate în protecția lucrătorilor străini.
Germania: consultanță gratuită în limba română prin Faire Mobilität
În Germania, cetățenii români care întâmpină dificultăți cu angajatorii pot solicita sprijinul rețelei Faire Mobilität, care furnizează consultanță gratuită și confidențială privind drepturile de muncă.
Rețeaua primește sprijin din partea Confederației Sindicale Germane (DGB) și se bazează pe finanțare din bugetul public. Consilierii pot furniza detalii privind salariile neplătite, concedierile, programul de lucru, condițiile de cazare și alte probleme cu care se confruntă lucrătorii străini.
În vederea obținerii de consiliere în limba română, informațiile oficiale de contact sunt:
Pe pagina în limba română a rețelei, informațiile și datele de contact actualizate pot fi consultate: Faire Mobilität – Consiliere în limba română.
Românii pot solicita sprijin și de la autoritățile germane, care se ocupă de verificarea respectării salariului minim și de lupta împotriva muncii nedeclarate.
Italia: sindicatele și birourile Patronato asistă la restabilirea drepturilor
În Italia, românii pot cere sprijin de la sindicatele naționale CGIL, CISL și UIL.
Aceste organizații furnizează informații și sprijin muncitorilor, inclusiv în situații în care angajatorul nu achită salariul sau nu se conformează contractului colectiv în vigoare.
Birourile din cadrul Patronato, cum ar fi INAS-CISL și ITAL-UIL, au un rol esențial, furnizând sprijin pentru dosarele de pensie, prestațiile sociale și diverse proceduri administrative.
În funcție de tipul serviciului solicitat și de circumstanțele persoanei, lucrătorii pot primi sprijin pentru:
Informațiile oficiale pot fi consultate pe site-urile sindicatelor și pe site-urile instituțiilor respective.
FairWork acordă asistență românilor care sunt victime ale exploatării în Olanda.
În Olanda, organizația FairWork oferă sprijin lucrătorilor migranți care se confruntă cu exploatarea, abuzurile și încălcarea drepturilor de muncă.
Organizația pune la dispoziție informații în limba română și poate fi contactată prin WhatsApp sau e-mail.
Organizația a făcut publice informațiile de contact:
Angajații pot raporta dificultăți legate de salarii neplătite, programul de muncă, condițiile de cazare sau alte tipuri de exploatare.
În situații legate de respectarea legii muncii, se poate adresa o sesizare Inspectoratului Olandez al Muncii (Nederlandse Arbeidsinspectie).
FairWork – Date și suport în limba română.
Spania: Inspectoratul de Muncă și sindicatele au posibilitatea de a interveni în situații de abuz.
În Spania, cetățenii români pot sesiza Inspectoratul de Muncă și Securitate Socială (Inspección de Trabajo y Seguridad Social – ITSS), autoritatea care verifică respectarea legislației muncii. De asemenea, pot apela la sindicatele CCOO și UGT, care oferă informații și consiliere pentru lucrători, inclusiv pentru cetățenii străini. În cadrul acestor organizații există servicii specializate de sprijin pentru persoanele migrante, printre care centrele CITE ale CCOO.
Detalii pot fi accesate pe paginile web:
În afară de instituțiile naționale, românii pot accesa două resurse europene esențiale: EURES și SOLVIT.
EURES: consultanță fără costuri înainte de a te deplasa pentru a lucra în străinătate
EURES reprezintă rețeaua europeană a serviciilor de ocupare a forței de muncă, concepută pentru a sprijini mobilitatea lucrătorilor în cadrul spațiului comunitar. Această rețea furnizează date privind locurile de muncă, condițiile de angajare și drepturile lucrătorilor în diverse state membre.
În România, EURES este administrat
COMENTARII / 0