luni, în timp ce nava se îndrepta spre exterior din Strâmtoarea Ormuz, un impact a cauzat deteriorări la sala motoarelor și a provocat rănirea unui membru al echipajului, conform CNN.
Strâmtoarea Ormuz, situată între Iran în nord și Oman în sud, constituie un punct vital pentru comerțul mondial, prin care circula aproximativ o cincime din încărcăturile petroliere maritime.
Nava a fost lovită de un „proiectil necunoscut” în timp ce „efectua un tranzit de ieşire” pe această cale navigabilă strategică, a declarat Organizaţia britanică pentru operaţiuni comerciale maritime (UKMTO), după ce a primit o sesizare privind incidentul.
Citește șiTurcia interzice rețelele sociale copiilor sub 16 ani
„Impactul a provocat avarii la sala motoarelor şi a dus la rănirea unui membru al echipajului. Restul echipajului este asistat în prezent de Paza de Coastă din Oman”, a precizat organizaţia.
Din cauza amenințărilor, fluxul de nave în regiune a scăzut considerabil: în ultimele 24 de ore, doar trei vasuri comerciale au navigat prin strâmtoare, potrivit datelor de luni furnizate de MarineTraffic.
Luni, Donald Trump a anunțat că va bombarda Omanul dacă acesta va opri un eventual acord privind transporturile maritime prin Strâmtoarea Ormuz.
„Dacă Omanul ne stă în cale, îi vom bombarda de îi ia naiba”
În ultima perioadă, liderul din Casa Albă a spus că ar putea declara strâmtoarea „teritoriu al Statelor Unite”.
Omanul nu a oferit un răspuns oficial la amenințările repetate ale președintelui Trump.
sâmbătă, autoritățile Iran au anunțat încheierea unui acord cu Oman pentru stabilirea unei rute maritime sigure prin Strâmtoarea Ormuz, după săptămâni de negocieri tehnice. Ministrul de externe al Iran a precizat că, în timp ce Teheranul și Muscatul continuă discuțiile pe alte subiecte, acordul privind securitatea transporturilor maritime rămâne separat, potrivit Iran International.
Acordului SUA-Iran s-a scurs.
Luni a marcat expirarea ferestrei de 60 de zile pe care, în baza unui memorandum de înțelegere semnat în iunie, Statele Unite și Iranul ar fi trebuit să ajungă la un acord final de pace. Termenul a expirat fără să fie prezentate planuri concrete pentru încheierea războiului.
În acele luni se planificau discuții referitoare la viitorul programului nuclear iranian și la revocarea sancțiunilor menite să afecteze Iran. Cu toate acestea, armistițiul de 60 de zile a fost însoțit de încălcări. Iranul a început să atace navele din Strâmtoarea Ormuz, iar Statele Unite au lovit țintele iraniene.
COMENTARII / 0