Noaptea de cristal 1938: începutul violenței Holocaustului, ecou azi

Recent, poliția federală din Germania a dat publicității o statistică potrivit căreia în 2025 s-au produs 670 de delicte antisemite de origine islamistă, cu 6% mai multe decât în 2024. Creșterea după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva sudului Israelului și riposta israeliană în Gaza a fost exponențială: Secretarul de stat parlamentar Christoph de Vries a oferit un răspuns unei interpelări bazate pe datele furnizate de Serviciul de Raportare al Poliției Criminale privind Infracțiunile cu Motivație Politică (KPMD-PMK). Acestea au indicat 16 cazuri de infracțiuni antisemite motivate de ideologia islamistă în anul 2022, precum și 33 de cazuri în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și 6 octombrie 2023. În cele doar trei luni care au urmat datei de 7 octombrie 2023, au fost înregistrate 331 de incidente. Numărul acestora a crescut aproape de două ori, ajungând la 631 în 2024, iar în prezent, în 2025, a ajuns la 670.

Aceste acte antisemitice au loc în națiunea care a consolidat Holocaustul, un genocid în care au dispărut șase milioane de evrei. Incidentele de violență fizică în masă împotriva evreilor au fost inițiate de Noaptea de cristal, eveniment ce a avut loc în 1938 și a marcat un punct de cumpănă în Holocaust. Ce înseamnă Noaptea de cristal? Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington oferă o prezentare a acestui eveniment tragic.

Kristallnacht, în sens literal „Noaptea de cristal”, este adesea cunoscută sub denumirea „Noaptea geamurilor sparte”. Numele indică valul de pogromuri antievreiești violente care s-au desfășurat pe 9 și 10 noiembrie 1938. Acest val de violență a avut loc în întregul Germanie, în Austria anexată și în zonele din regiunea Sudetă din Cehoslovacia, recent ocupate de trupele germane.

Citește șiReluarea atacurilor împotriva Iranului este „extrem de puţin probabilă”, spune Donald Trump: „Sunt o naţiune în declin”

Denumirea „Kristallnacht” derivă din fragmentele de sticlă spartă care au acoperit străzile germane după pogrom, provenind din ferestrele sinagogilor, locuințelor și afacerilor deținute de evrei, jefuite și distruse în timpul violențelor.

Eliminarea lui Ernst vom Rath

Violentele au fost inițiate în principal de către oficialii din Partidul nazist, de membrii SA (Sturmabteilung, cunoscut sub numele de Storm Troopers) și de la Tineretul hitlerist.

Herschel Grynszpan – fotografie furnizată de Muzeul Holocaustului Washington.

În urma evenimentelor, oficialii germani au anunțat că Noaptea de Cristal a izbucnit ca urmare a unei explozii spontane a sentimentelor publice ca răspuns la asasinarea lui Ernst vom Rath. Vom Rath era un oficial al ambasadei germane staționat la Paris. Herschel Grynszpan, un evreu polonez în vârstă de 17 ani, l-a împușcat mortal pe diplomat pe 7 noiembrie 1938. Cu câteva zile înainte, autoritățile germane expulzaseră din Reich mii de evrei cu cetățenie poloneză care locuiau în Germania; Grynszpan primise vestea că părinții săi, rezidenți în Germania din 1911, se aflau printre aceștia.

Grynszpan și ceilalți evrei polonezi expulzați au fost inițial nepermisiți să pătrundă în Polonia lor de origine. Ei s-au găsit blocati într-o tabără de refugiați situată în apropiere de orașul Zbaszyn, în zona de frontieră dintre Polonia și Germania. Deși se aflau deja în statut de rezidenți ilegali în Paris, disperat, Grynszpan pare să fi încercat să se răzbune pentru condițiile dificile ale familiei sale, ajungând la ambasada germană și împușcând funcționarul diplomatic responsabil de asistență.

Vom Rath a murit pe 9 noiembrie 1938, la două zile după împușcare. S-a întâmplat ca această zi să coincidă cu aniversarea Puciului de la Berărie din 1923, o dată importantă în calendarul național-socialist. Conducerea Partidului Nazist, reunită la München pentru comemorare, a ales să folosească ocazia ca pretext pentru a lansa o noapte de excese antisemite. Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, unul dintre principalii instigatori ai pogromurilor din Noaptea de Cristal, a sugerat „vechii gărzi” naziste reunite că „evreimea mondială” a conspirat la comiterea asasinatului. El a anunțat că „Führerul a decis ca … demonstrațiile să nu fie pregătite sau organizate de partid, dar, în măsura în care acestea izbucnesc spontan, ele nu trebuie să fie împiedicate”.

9 și 10 noiembrie

Mesajele lui Goebbels au fost percepute ca un semnal de declanșare a violenței. După pronunțarea discursului, liderii locali ai partidului, adunați împreună, au transmis directive către birourile din zonele lor. Violentele au început să se răspândească în diverse regiuni ale Reichului în timpul serii târzii și al dimineții timpurii, 9-10 noiembrie. La 1:20 a.m., 10 noiembrie, Reinhard Heydrich, în funcția de șef al Poliției de Securitate (Sicherheitspolizei), a expediat o telegramă de urgență către birourile și posturile Poliției de Stat, precum și către liderii SA din diferitele districte, conțin

În ciuda aparenței de violență spontană și a caracterului local pe care pogromul l-a luat în diferite regiuni din Reich, ordinele centrale transmise de Heydrich dădeau instrucțiuni specifice: revoltații „spontani” nu trebuiau să ia nicio măsură care să pună în pericol viața sau proprietatea germanilor neevrei; nu trebuiau să supună străinii (chiar și străinii evrei) la violență; și trebuiau să îndepărteze toate arhivele Sinagogii înainte de a vandaliza sinagogile și alte proprietăți ale comunităților evreiești și să transfere acest material de arhivă Serviciului de Securitate (Sicherheitsdienst, sau SD). Ordinele indicau, de asemenea, că ofițerii de poliție trebuiau să aresteze cât de mulți evrei puteau fi ținuți în închisorile locale, de preferință bărbați tineri și sănătoși.

Revoltații au distrus sute de sinagogi și instituții evreiești din Germania, Austria și Regiunea Sudetă. Vezi acest termen în glosar Multe sinagogi au ars pe tot parcursul nopții în văzul publicului și al pompierilor locali, care primiseră ordin să intervină doar pentru a împiedica propagarea flăcărilor la clădirile din apropiere. Membrii SA și ai Tineretului Hitlerist din întreaga țară au spart vitrinele a aproximativ 7.500 de unități comerciale deținute de evrei și le-au jefuit marfa. Cimitirele evreiești au devenit un obiect special de profanare în multe regiuni.

În Berlin și Vienna, cele mai mari comunități evreiești din Reich, pogromul a fost deosebit de devastator. Bărbați SA patrulau străzile, atacând evrei în casele lor și forțându-i să execute acte de umilință în public. Deși directivele centrale nu prevedeau ucideri, Noaptea de Cristal a provocat moartea a numeroși evrei între 9 și 10 noiembrie. Cifra oficială a deceselor, emisă de autoritățile germane după Kristallnacht, era de 91, însă studiile recente indică sute de victime, în special dacă se includ cei care au murit din rănile suferite în zilele și săptămânile ce au urmat. Înregistrările poliției din acea perioadă confirmă, de asemenea, un număr semnificativ de violuri și sinucideri în urma violențelor.

Deteneri ale bărbaților evrei

În timp ce violența se răspândea, grupuri din SS și Gestapo, urmând indicațiile lui Heydrich, au capturat până la 30,000 de bărbați evrei și i-au transferat în mare parte din închisorile locale către lagărele de concentrare de la Dachau, Buchenwald, Sachsenhausen și alte unități.

În mod semnificativ, Kristallnacht marchează primul caz în care regimul nazist a încarcerat evrei pe scară largă doar pe baza etniei lor. Sute de evrei au murit în lagăre ca urmare a tratamentului brutal la care au fost supuși. Majoritatea au fost eliberați în următoarele trei luni cu condiția să înceapă procesul de emigrare din Germania. Într-adevăr, efectele Kristallnacht vor servi drept stimulent pentru emigrarea evreilor din Germania în lunile următoare.

În zilele imediat următoare evenimentului, numeroși conducători germani, printre ei Hermann Göring, au ridicat la subiect pierderile materiale semnificative cauzate de revoltele antisemite, menționând că, fără intervenție, companiile de asigurări germane – nu cele deținute de evrei – ar trebui să suporte cheltuielile asociate pagubelor. În ciuda acestui avertisment, Göring și alți lideri de top ai partidului au ales să exploateze situația pentru a implementa măsuri ce vizează eliminarea evreilor și a influenței evreiești percepute în sfera economică germană.

Guvernul Germaniei s-a pronunțat imediat că „evreii” înșiși erau de vină pentru și a impus o amendă de un miliard de Reichsmarks (aproximativ 400 de milioane de dolari americani la cursul din 1938) comunității evreiești germane. Guvernul Reichului a confiscat toate plățile de asigurare pentru evreii ale căror afaceri și case au fost jefuite sau distruse, lăsând proprietarii evrei personal responsabili pentru costul tuturor reparațiilor.

Norme anti-evrei

În săptămânile ce au urmat, guvernul nazist a introdus zeci de legi și decrete destinate să-i ferească pe evrei de proprietățile și mijloacele lor de subzistență. Multe dintre aceste acte legale aplicau politica de arianizare – transferul întreprinderilor și proprietăților deținute de evrei către proprietatea „ariană”, de obicei la o fracțiune din valoarea lor reală.

Legislația ulterioară a interzis evreilor, care erau deja excluși de la ocuparea posturilor din sectorul public, să exercite majoritatea ocupațiilor din domeniul privat. Astfel, legea a avansat în mod semnificativ eliminarea evreilor din sferele publice. Funcționarii germani responsabili cu educația au exmatriculat copiii evrei care încă asistau la școlile germane. Judeii germani au încetat să poată deține un permis de conducere sau să posede un automobil. Legea a limitat accesul la mijloacele de transport public. Judeii nu mai erau admisi în teatrele, cinematografele sau sălile de concerte „germane”.

Statele Unite au amplasat atacul nazist asupra evreilor pe primele pagini, iar articolele referitoare la aceste fapte au persistat în circulație pentru mai multe săptămâni. Nicio altă relatare privind persecuția evreilor nu a beneficiat de o acoperire atât de extinsă și constantă din partea presei americane în nicio altă etapă a perioadei naziste.

Autoritățile germane au încercat să împiedice difuzarea fotografiilor din Kristallnacht în publicațiile americanice. În ciuda eforturilor, revista Life a reușit să includă câteva imagini în ediția din 28 noiembrie 1938.

Probabil, niciun alt titlu nu a reușit să surprindă mai bine pericolul la care erau supuși evreii sub regimul nazist decât cel publicat pe prima pagină a Los Angeles Examiner în data de 23 noiembrie 1938:

„Naziștii avertizează lumea că evreii vor fi exterminați dacă nu sunt evacuați de statele democrate”.

Președintele Statelor Unite condamnă naziștii

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată pe 15 noiembrie 1938, o săptămână după incidentul Kristallnacht, președintele Franklin D. Roosevelt (FDR) a condamnat atacul terorist al regimului nazist împotriva evreilor, declarând:

„Eu însumi abia am putut să cred că astfel de lucruri se pot întâmpla într-o civilizație a secolului al XX-lea”.

În mod neobișnuit, FDR a renunțat la obișnuitul său de a nu oferi conferințe de presă oficiale, permițând ziarelor să publice această declarație în ziua respectivă.

Roosevelt a comunicat că a readus la domiciliu ambasadorul SUA din Germania, Hugh Wilson. Statele Unite au fost singura țară care a făcut acest pas și nu l-au înlocuit până la finalul războiului, în 1945.

În reacție la vestea terorii naziste împotriva evreilor, cetățenii americani au organizat proteste în orașe precum New York și Los Angeles. În plus, alți americani au solicitat o creștere a numărului de imigranți autorizați să pătrundă în țară.

Încărcarea sistemului de imigrare din SUA

În ciuda creșterii constante a amenințării adresate evreilor sub dominația nazistă din Germania și Austria, președintele Roosevelt era conștient că nu ar reuși să convingă Congresul să revizuiască normele de imigrare. În aceeași conferință de presă din 15 noiembrie, un jurnalist l-a întrebat pe președinte dacă ar susține relaxarea limitărilor de imigrare pentru a primi refugiați evrei din Europa.

„Acest lucru nu este luat în considerare; avem sistemul de cote”

Secretarul muncii, Frances Perkins, al cărui departament supraveghea Serviciul de imigrație și naturalizare, l-a convins pe președintele Roosevelt să permită ca aproximativ 12.000 de germani, majoritatea evrei și aflați deja în Statele Unite cu vize de vizitator, să rămână în țară pe termen nelimitat. Deși știa că prelungirea vizelor ar putea ridica obiecții din partea Congresului, președintele și-a exprimat clar poziția. „Nu pot omenește să îi dau afară». Într-adevăr, niciun evreu nu a fost forțat să părăsească Statele Unite pentru a se întoarce în Europa ocupată de naziști pe durata războiului.

Legiuitori care aspira la modificarea normelor restrânse privind cotele de imigrare au detectat o șansă în curgerea simpatiei americane pentru refugiații post‑Kristallnacht. În data de 9 februarie 1939, senatorul Robert F. Wagner (Democrat, New York) și deputata Edith Nourse Rogers (Republicană, Massachusetts) au introdus în Congres proiecte de lege identice, menite să asigure adăpost pentru 20.000 de copii sub 14 ani provenind din Reichul German. Deși a benefici

Un punct de cotitură

Noaptea de cristal a constituat unul dintre cele mai semnificative momente de schimbare în cadrul politicii antisemitice ale regimului național-socialist. Istoricii au subliniat că, subiectul pogromului, inițiativele antievreice au fost din ce în ce mai centralizate în cadrul SS. În plus, lipsa reacției viguroase a majorității civililor germ

În anii ce au urmat, regimul nazist a intensificat și a radicalizat măsurile concepute pentru a elimina în totalitate evreii din sfera economică și socială a Germaniei. Ulterior, autoritatea a adoptat politici de forțare a emigrației și, în final, a urmărit crearea unei Germanii „fără evrei” (Judenrein) prin deportarea populației evreiești spre est.

Astfel, Noaptea de Cristal constituie un moment decisiv în persecutarea evreilor de către regimul nazist german, care a culminat cu efortul de exterminare a populației evreiești europene – Holocaustul.

© G4Media.ro