Nouă mobilizare spre Ceuta: de ce oamenii aleg Europa dacă nu ne place aici?

Din nou, rețelele de socializare din Maroc anunță o nouă încercare de a emigra în Ceuta, Spania. Ce se întâmplă acolo e important și pentru noi, pentru că determină o discuție complexă despre migrație, în condițiile în care peste 4 milioane de români au plecat în străinătate și au lăsat familii și prieteni în țară.

• O întrebare îmi tulbură gândirea, fiind riscantă, deoarece poate fi fie inadecvată din punct de vedere politic, fie progresistă. Nu reușesc să identific locul ei.
• Chiar dacă ești recunoscător pentru că ai ajuns în Europa, de ce, odată stabilit pe acest continent pe care l-ai visat, există șanse mari să nu-ți placă modul în care viața ta se desfășoară aici?
• Poate chiar vei dezaprobă stilul de viață, structura și disciplina din UE.
• Este evident de ce nu-ți place aici, în cea mai rea dintre lumi, dacă nu luăm în considerare toate celelalte.
• Mă frământă o întrebare care e riscantă, pentru că e fie incorectă politic, fie progresistă. Nu-mi dau seama unde se încadrează. 

Maroc și UE sunt menționate în acest context: pe o plajă din Uniunea Europeană, un tânăr marocian se apleacă, după ce și-a pus în pericol viața pentru a scăpa de aici.

Citește șiPeste 70 de morți în două zile de atacuri rusești. Zelenski acuză SUA că negociază cu Moscova, dar nu ajută Kievul: „E lipsă de voință”

În primul rând, a consultat postările de pe rețelele sociale, unde se menționa că

„Spania a deschis ușa”

. Ulterior, a sărit în apă și a început să înoate pe o distanță de aproximativ 2-3 kilometri.

A a evitat, prin apă, barajele care delimitează frontieră maritimă între Maroc și Spania. A ajuns, cu hală, pe plaja din Ceuta, adică pe teritoriul UE.

Înregistrările colectate de presa internațională de la bărbați marocani captivi în 30-31 iulie 2026 se succedă una după alta, ilustrând cea mai intensă criză migratorie din Europa ultimilor ani.

Falsitatea răspândită pe platformele digitale, depășește eficiența unui conflict militar

Într-o singură noapte, Ceuta a primit 50.000 de persoane. Dimensiunea crizei devine și mai evidentă dacă ne amintim că, în primele 48 de ore, aproximativ aceeași cantitate de oameni a părăsit Ucraina. Exact 50.000 de persoane au traversat frontieră în perioada 24–25 februarie 2022, după ce Rusia a inițiat atacul, conform unui reprezentant ONU pentru refugiați. În anul 2022, această cifră a fost atinsă în două zile și două nopți; în 2026, în doar o noapte.

O falsă informație răspândită pe rețelele sociale a reușit să fie mai eficientă decât un război real.

În săptămâna precedentă, evenimentele din Ceuta se prefigurează să se repetă: rețelele de socializare din Maroc se umplu din nou cu mesaje referitoare la o mobilizare programată pentru 15 august, data unei sărbători legale în Spania.

În data de 30 iulie 2026, sute de migranți s-au îmbarcat în apă pentru a ajunge la enclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Africii. Foto: MARCOS MORENO / AFP / Profimedia

Tânărul de la plajă

În Ceuta se găsește o fotografie în care un tânăr îngenunchează pe plajă. Îmbrăcat în echipament Nike de culoare neagră și cu o borsetă la piept, el își îndreaptă degetele spre cer, înfășurându‑se de bucurie ca un fotbalist care a câștigat Cupa Mondială. El știe exact de ce.

În principiu, a sosit la malul aceluiași continent, Africa. Totuși, el este conștient că s-a găsit într-o realitate economică și socială diferită.

tânărul din Maroc se prezintă bucuros, eliberat de orice restricții. Imaginea sugerează că este recunoscător pentru posibilitatea de a porni o viață nouă. Acestea sunt primele sale minute în Europa și, posibil, singurele în care nu l-au copleșit temerile și problemele concrete.

Pe litoralul Ceuta, în data de 30 iulie 2026, un tânăr din Maroc a fost surprins în fotografie. Foto: Profimedia.

Mi-a reamintit o experiență din Regatul Unit. Ne aflam la marginea Canalului Mânecii. În spatele falelor înalte, unde rămân vestigii militare ce încă împiedică amintirea atacului, se întindea albastrul Atlanticului. Și, la distanță, se conturau liniile Franței.

Mă simțeam liniștit și sigur, ca și cum stăteam, chiar și fără meritul meu, în centrul unui continent de necucerit vreodată. Niciun dictator, niciun comunism reîmpachetat nu ajunge până aici. 

Pakistaneză este origină a tatălui care, în fața aceluiași peisaj, conversa cu fiul său despre Lahore.

Incendiu la Canalul Mânecii

Tânărul, cu peste 30 de ani, a manifestat nemulțumiri. Nu se părea să fie o problemă de familie, ci mai degrabă una de natură generală. Nu se desfășura corect. Tânărul se plimba pe o bancă, pe jumătate îndreptată spre mare. În aleea din spate, treceau copii cu înghețate în nuanțe și arome neobișnuite, lavandă și cicoare.

tatăl i-a adus la cunoștință:

„Ești nerecunoscător. Trăiești cele mai bune momente posibile”

tatăl a aproape izbucnit în râs, într-un mod ironic:

„Cele mai bune timpuri posibile? Pe buuune?”

Scurt și foarte serios, tatăl, care probabil văzuse și alte continente și alte epoci, a spus: „Da. Și să fii fericit că ești aici”. Apoi a arătat cu mâna în jur, în cea mai rea dintre lumi, dacă nu le luăm în calcul pe toate celelalte.

Mai mult de 30 de milioane de migranți

Date noi ale Uniunii Europene arată că 400.000 de oameni din afara UE au cerut azil în Europa în primele 6 luni ale lui 2025. Este cea mai mare cifră pe ianuarie-decembrie din ultimii 11 ani, dacă nu luăm în calcul primii doi ani de război din Siria 2015-1016 și începutul războiului din Ucraina 2022-2024. 

Numărul de solicitanți sirieni a diminuat, în timp ce alții au crescut. Mai mult de 10% din cererile de azil în Uniunea Europeană provin din Venezuela, o națiune în care structurile au cedat, iar viața s-a reîntors în mare parte la haos.

Europa s-a transformat într-un termometru ce indică gradul de speranță pentru salvare, libertate și securitate în orice problemă socială. Oricine suferă, își găsește speranța în Europa.

Pe căi legale, peste 30 de milioane de oameni din țări non-UE au migrat în Europa în ultimul deceniu. Și încă aproape 3,5 milioane de migranți ilegali au ajuns pe continent.

Acest grup își răstoarnă existența, renunțând la profesii și punându-și viața în pericol pe valurile Mediteranei. Gândul de a dispărea într-o mare necunoscută le părea mai ușor de realizat decât cel de a nu reuși să ajungă în Europa.

Procesul de integrare a migranților în continentul european: Avansări, dar fără o armonizare completă

În mai 2026, doi cercetători italieni, Tommaso Frattini și Anissa Bouchlaghem, au întocmit un raport privind migrația, intitulat:

„Integrarea imigranților în Europa: Progrese fără o convergență deplină”

.

Conform datelor din ultimii zece ani, se susține că nivelul de instruire al migranților și performanțele lor în piața muncii s-au ridicat în termeni absoluți, însă probleme serioase persistă, făcând acești indivizi mai puțin fericiți.

Clipurile de entuziasm ale tânărului marocan din Ceuta nu se transmute automat în ani de mulțumire.

Sigur că nu există o viață cotidiană de entuziasm pentru nimeni. Adevărul e mai greu de acceptat când ești sedus doar de beneficiile existenței europene, fără să cunoști costurile. Aici apare un alt termen care explică căderea. Pici din încântare în deziluzie. Una dintre explicații este „Privarea relativă”. 

„Privarea relativă” este un concept care se fundamentează pe ideea de comparare pe care o realizăm între condițiile noastre și cele ale altora.

Ce nu observi din exteriorul UE

Rețelele sociale intensifică senzația de lipsă, ducând la un nivel extrem de comparație. Când te afli în București și arunci o privire pe Instagram la o fotografie a unui prieten în vacanță în Grecia, vezi doar nuanța albastră a mării. Nu simți căldura toridă care îl învăluie sau că își gătește o cantitate considerabilă de dovlecei în tigaie.

În Maroc, dacă îți imaginezi că te îndrepți spre UE, vei observa doar curățenia și ordinea din orașe. Nu vei recunoaște munca acumulată de generații care a făcut posibilă civilizația, nici restricțiile și eforturile care asigură menținerea stilului de viață european.

În cadrul analizei realizate de doi profesori din Italia, în anul 2024 migranții constituiau aproximativ 13% din totalul populației Uniunii Europene. În această proporție, proporția migranților provenind din afara UE a înregistrat o creștere în deceniul precedent.

În statele europene cele mai dezvoltate, doar 28% dintre rezidenții născuți în străinătate sunt migranți proveniți din alte state ale UE. În urmă cu zece ani, acest procent era de 35%. Astfel, proporția migranților proveniți din afara UE a crescut în consecință, subliniază autorii studiului.

Destinul se regăsește într-o manieră cinică. Comparativ cu migranții care călătoresc în scop economic, refugiații manifestă inițial cea mai mare recunoștință. Totuși, pe plan statistic, aceștia sunt cei care întâmpină cele mai mari dificultăți în adaptarea la stilul de muncă european, potrivit unui alt studiu.

Cu 4-5 milioane de cetățeni care au emigrat din România în întreaga lume, să nu ne facem de prost că nu cunoaștem prețul înstrăinării.

cetățenii români nu sunt singurii afectați; chirie excesive se regăsesc și printre majoritatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în străinătate, iar condițiile de locuință rămân în general sub standardul pieței. În același timp, salariile lor pot fi, uneori, mai mici decât cele percepute de angajații din țara în care lucrează.

Desigur, în Uniunea Europeană există societăți mai sofisticate, în care se pune accent pe „ce faci” în loc de „pe cine cunoști”, însă persistă încă un deficit de adaptare.

Migrația va rămâne în prim-planul agendei europene pentru o perioadă îndelungată de la acest moment. Oricine reduce migrația la un simplu discurs populist ignoră faptul că aceasta contribuie la parcursul dezvoltării. În același timp, cei care subestimează migrația nu iau în calcul sentimentele cetățenilor din UE.

Ceuta a fost doar o alarmă care a sunat în noapte. Spania susține că cei 50.000 s-au întors. Printre ei, probabil că a revenit în Maroc și tânărul îmbrăcat în Nike, cel care a simțit că a câștigat Cupa Mondială, cu mâinile spre cer. În urmă a rămas plaja plină de colace. 

Ne poartă în minte ideea că milioanele de cereri de azil ar fi doar

excepții non-UE

. 4 milioane de români sunt migranți economici; ceilalți reprezintă o clasă

Însă întrebarea poate să ne revină, asemenea unui bumerang. Motivele sunt că și românii, ca est-europenii, am dorit cu pasiune să aj

Fie că am gândit acest rol în România sau în străinătate, așa îi ziceam: „Vrem să trăim ca afară”. De 20 de ani, după aderarea la UE, am început să trăim nu iluzia, ci realitatea. Am simțit marile avantaje, dar și nevoia de efort, de inițiativă, de rigoare. Și dezamăgirile.  

Așadar, în prezent, privind fotografiile vechi din epoca în care eram încă entuziaști și visători, abia că am ajuns pe țărm, putem să ne întrebăm: de ce nu exprimăm recunoștință pentru că am ajuns aici?