O minune a lumii? Proiect uriaș sub Sahara, 4.000 km lung

În zona superioară se găsește unul dintre cele mai secăte regiuni ale globului. În adâncurile nisipului Saharei se ascund cantități colosale de apă dulce, conservate...

În zona superioară se găsește unul dintre cele mai secăte regiuni ale globului. În adâncurile nisipului Saharei se ascund cantități colosale de apă dulce, conservate în straturi geologice de peste mii de ani, adaugă Blic.

Libia a realizat un sistem uriaș pentru a canaliza această apă din partea de sud a deșertului către orașele situate pe coastă. Proiectul, denumit Marele Râu Artificial, cuprinde aproximativ 4.000 de kilometri de conducte subterane.

În anul 1984 a luat naștere proiectul, iar lucrările au continuat de-a lungul a numeroase decenii. Apa folosită provine din acvifere de adâncime extremă, dintre care cea mai semnificativă este Nubian sandstone aquifer. Acest sistem subteran se extinde peste teritoriile Libiei, Egiptului, Ciadului și Sudanului.

Citește șiCei 4 piloni ai planului SUA-Europa pentru pace în Ucraina. Cum ar putea fi convinse Moscova și Kievul

Marele Râu Artificial din Sahara. Proiectul se întinde pe teritoriile Libiei, Egiptului, Ciadului și Sudanului. Sursa foto: X

Într-un studiu recent, se constată că Sahara produce apă care a existat înainte de apariția principalelor civilizații cunoscute.

Ceea ce conferă proiectului o particularitate aparte nu constă doar în mărimea sa. Apa canalizată prin conducte reprezintă ceea ce geologii denumesc „apă fosilă”. Aceasta s-a acumulat subteran în epocile în care Sahara se caracterizase printr-un climat mult mai umed decât în prezent.

Unele cifre indică că stocarea apei a început cu circa 40.000 de ani în urmă. În acea epocă, Sahara nu se asemăna cu forma sa actuală; teritoriul dispunea de zone vegetate, cursuri de apă și lacuri, iar pluviozitatea umplea încet rezervele subterane.

Sahara s-a transformat într-un deșert odată cu schimbările climatice, iar apa a rămas blocată în straturi de rocă la adâncimi mari. În contrast cu apele subterane de astăzi, alimentate de precipitații, aceste rezerve se regenerează cu o viteză extrem de redusă. Prin urmare, apa este considerată practic neregenerabilă la scara timpului uman.

Canale prin care un vehicul ar putea să treacă.

4,000 de kilometri de conducte subterane alcătuiesc rețeaua, transportând apă de la sudul Libiei către zonele dens populate de pe coasta Mediteranei. Tuburile din beton prefabricat măsoară aproximativ patru metri în diametru, suficient ca o mașină să poată trece prin ele. Mărimea sistemului este remarcabilă.

Rețeaua funcționează pe baza a aproximativ 1.300 de izvoare. Câteva dintre ele ating adâncimi între 500 și 800 de metri. În condiții de funcționare completă, sistemul poate deplasa în jur de 6,5 milioane de metri cubi de apă zilnic.

Pentru a facilita înțelegerea volumului, acesta ar corespunde la aproximativ 2.600 de bazinuri olimpice zilnic. Împărțirea proiectului a fost realizată în numeroase faze. Prima etapă a intrat în funcțiune în 1991 și a furnizat apă orașului Benghazi. Cinci ani mai târziu, rețeaua a fost extinsă până la Tripoli. În continuare, rețeaua a fost extinsă pentru a aproviziona și alte localități de pe litoral.

Marele Râu Artificial din Sahara, Libia, constă în conducte prefabricate din beton, fiecare având un diametru de aproximativ patru metri. Sursa foto: X

În ce fel apa a modificat deșertul

Libia a înregistrat efecte semnificative datorită accesului la această apă. Hidroponia a permis dezvoltarea agriculturii în regiuni unde mediul natural făcea cultivarea plantelor aproape imposibilă. Au fost create terenuri pentru grâu, orz și diverse fructe.

Libia a utilizat sistemul pentru a furniza apă orașelor. Într-o țară cu resurse limitate de apă și în care majoritatea populației trăiește de-a lungul coastei, transportul apei din sud a devenit o componentă esențială a rețelei naționale. Proiectul a fost susținut în principal prin veniturile obținute din petrol, fără a recurge la împrumuturi externe, conform informațiilor din sursa citată.

Apa se mișcă datorită reliefului.

Un aspect distinctiv al proiectului constă în diferența de altitudine dintre regiunile din sud și cele situate la malul mării. În anumite secțiuni ale traseului, curentul apei este susținut de forța gravitațională. Acviferele din sud se află la un nivel mai înalt decât cele de la coastă, permițând astfel transportul apei spre nord cu un consum de energie mai redus în anumite porțiuni ale sistemului.

Această abordare se distinge de metodele aplicate în sistemele contemporane de desalinizare. Procesul de desalinizare implică convertirea apei marine în apă potabilă și consumă cantități considerabile de energie. În schimb, Libia se bazează pe apă dulce deja prezente sub suprafață. Totuși, această metodă prezintă o problemă majoră.

Principala slăbiciune constă în apa.

Nu se poate înlocui rapid rezervele subterane. Apa care a fost stocată în urmă cu zeci de mii de ani nu se reîncarcă suficient de la precipitațiile contemporane. După ce este extrasă, poate dura perioade extrem de lungi pentru a se reface.

Durata exploatării estimată variază. În unele evaluări din sursa citată se menționează un interval de aproximativ 60 până la 100 de ani la ritmul actual, în timp ce alte estimări avertizează că anumite rezerve s-ar putea epuiza mai repede.

Infrastructura a suferit deteriorări din cauza războiului civil din Libia. În perioada 2014–2020, conductele, stațiile de pompare și puțurile au înregistrat defecte. În anumite regiuni, puțurile au fost distruse sau demontate. Întreținerea a continuat și după anul 2011, generând presiuni suplimentare asupra rețelei care se întinde pe mii de kilometri.

Un proiect imens, însă cu un viitor neclar

Marele Râu Artificial continuă să fie considerat una dintre cele mai remarcabile opere de infrastructură construite în Africa în secolul XX. Această rețea a adus apă dintr-o regiune aproape pustie a Saharei către principalele orașe și zonele agricole din nord.

În același timp, succesul proiectului ascunde o contradicție. Cu cât Libia folosește mai mult această apă, cu atât rezervele subterane se reduc. „Râul” nu este alimentat de un izvor care se reface permanent, ci de apă rămasă în rocă dintr-o perioadă în care Sahara avea un climat complet diferit.

COMENTARII / 0