Paul Ehrlich, cercetătorul controversat, a murit.

Biologul de la Stanford, Paul Ehrlich, a încetat din viață, anunță The Conversation. Ehrlich, ale cărui avertismente apocaliptice cu privire la explozia demografică, la criza alimentară mondială și la prăbușirea ecosistemului au dominat scenele publice și au generat polemici timp de decenii, a lăsat o moștenire complexă.

Considerat un influențator major, cercetătorul a fost catalogat drept un profet al catastrofei de către ziarul The Los Angeles Times, cunoscut pentru pozițiile sale liberale.

Este dificil de exagerat influența pe care Paul Ehrlich și adepții săi au avut-o asupra opiniei elitelor și a imaginației colective

Citește șiAcademia de Științe din Kiev, lovită de drone rusești. Supraviețuitorii au sărit pe geamurile clădirii în flăcări

, remarcă publicația, adăugând că omul de știință Paul Ehrlich „a greșit în privința tuturor lucrurilor”.

Ehrlich este descris de către National Review, o publicație conservatoare de prestigiu din SUA, ca fiind caracterizat printr-o „moștenire dezastruoasă”.
Într-o evaluare similară, The Wall Street Journal remarcă faptul că el a persistat într-o serie de erori, demonstrând în același timp o încredere neclintită în opiniile sale, exprimându-se astfel:

„A greșit în privința tuturor lucrurilor”

.

Într-o prezentare mai nuanțată, The Conversation subliniază că Ehrlich a reprezentat una dintre vocile cele mai proeminente ale curentului ecologist și că a fost respectat și frecvent recompensat pentru alertele sale considerate de anumiți observatori drept „premonitorii”.

În anul 1984, a fost fondat Centrul pentru Natură și Societate de la Stanford de către Paul Ehrlich, care a lăsat în urmă o moștenire științifică impresionantă, incluzând peste 40 de cărți și mai mult de 1.100 de articole științifice pe teme de ecologie, mediu și dinamica populației. Impactul său asupra opiniei publice se datorează în mare parte cărții „The Population Bomb”, publicată în 1968, o lucrare realizată în colaborare cu soția sa, Anne H. Ehrlich, biolog și ea, care i-a supraviețuit.

Volumul a cunoscut un succes editorial remarcabil, fiind reimprimat de peste 20 de ori și tradus în numeroase limbi. Într-un ton alarmist, lucrarea prognoza că expansiunea demografică va conduce la epuizarea resurselor planetei Pământ , rezultând în conflicte armate și destrămarea structurilor sociale.

Mișcarea de protejare a mediului din SUA a fost atât popularizată, cât și divizată în urma publicării cărții.

Cartea semnată de Paul Ehrlich a declanșat un conflict aprins.

Cartea „The Population Bomb” debuta cu o declarație alarmantă: „Lupta pentru asigurarea hranei pentru întreaga populație a planetei s-a încheiat cu un eșec”. Întrucât „cresterea demografică a depășit progresul agricol”, soții Ehrlich avertizau că „numărul imens de oameni va suferi de înfometare”. India era considerată condamnată din cauza suprapopulării, iar Anglia era prezisă a „dispara până în anul 2000” ca urmare a unui colaps ecologic și social de proporții.

Se remarcă faptul că prognozele alarmiste, deși considerate ulterior excesive, au părut plauzibile la acea perioadă. Înainte de aceasta, Charles Percy Snow, chimist și scriitor britanic, și Roger Revelle, oceanograf, printre alți cercetători mai în vârstă, trasaseră deja semne de alarmă cu privire la creșterea ratei de creștere a populației în raport cu producția de hrană.

La formarea opiniilor lor, Ehrlich și soția sa au fost inspirați de lucrări precum bestsellerul din 1948 al ecologistului William Vogt**, „**Drumul spre Supraviețuire**” și „Planeta noastră jefuită” a paleontologului Henry Fairfield Osborn**. Acești gânditori erau văzuți ca moștenitori ai „**Cassandrei**” originare a crizei demografice, Thomas Malthus, economist englez. În lucrarea sa fundamentală, „**Eseu asupra principiului populației**”, din 1798, Malthus avertiza că populația globală va depăși în mod inevitabil producția de hrană.

Într-o perspectivă și mai sumbră, Malthus avertiza că încercările de a spori producția de hrană vor avea drept rezultat prelungirea unui ciclu vicios de foamete și sărăcie. Însă, introducerea unor noi metode agricole și tehnologii moderne a împiedicat dezastrul pe care Malthus îl prevăzuse pentru secolul al XIX-lea. Drept urmare, conceptul de „malthusian” a ajuns să fie asociat cu opinii excesiv de pesimiste în legătură cu problemele sociale complicate, accentuând pesimismul în evaluarea acestor situații.

Încă o personalitate adeptă a teoriei lui Malthus a dispărut.

Ehrlich, un bărbat carismatic și articulat, a reușit să captiveze atenția publicului prin intermediul articolului său și a numeroaselor sale apariții televizate și discursuri în cadrul conferințelor.

„The Population Bomb”

i-a consolidat poziția în fruntea unei discuții mondiale intense cu privire la protecția mediului și conservarea resurselor naturale. De asemenea, a fost prezent de mai multe ori, peste douăzeci de apariții, ca invitat special în cadrul emisiunii „The Tonight Show” prezentată de Johnny Carson pe parcursul anilor 1970 și începutul deceniului următor.

În 1969, jurnalistul Robert Reinhold de la The New York Times îl descria ca fiind, probabil, un exemplu reprezentativ pentru o nouă categorie de cercetători care nu se tem să intre într-un spațiu mai larg, uneori incomod, al activismului civic, abordând teme precum interzicerea DDT, oprirea construcției de noi autostrăzi și combaterea creșterii populației.

„Ehrlich era reprezentativ, poate, pentru o nouă generație de oameni de știință dispuși să se implice în afacerea neștiințifică și uneori dură a activismului public împotriva unor lucruri precum DDT, construcția de autostrăzi și creșterea populației”

spunea el.

În mod clar, nu toți experții în ecologie împărtășeau opinia lui Ehrlich potrivit căreia numărul populației reprezintă cea mai mare amenințare. Un alt biolog influent al epocii, Barry Commoner, susținea că tehnologia imperfectă este rădăcina problemelor de mediu, după cum se arată în viziunea sa.

În viziunea sa, Ehrlich și fizicianul John Holdren, colaborator de lungă durată, considerau tehnologia și numărul populației ca fiind factori interconectați ai unei probleme sociale complicate. Aceștia au reprezentat această relație prin formula I = P × A × T, unde Impactul este egal cu produsul dintre Populație, Afluență și Tehnologie. În esență, expansiunea demografică, gradul de prosperitate și tipurile de tehnologii implementate sunt văzute ca fiind toate componente cheie ale efectului uman asupra ecosistemului.

Discuția aprinsă dintre Ehrlich și Commoner a lăsat unii observatori perplexi, însă a scos în evidență două perspective distincte asupra chestiunilor de protecție a mediului. Potrivit lui Commoner, provocările tehnologice, cum ar fi deșeurile toxice și radiațiile nucleare, ar putea fi soluționate prin implementarea unor procese de curățare și de producție mai eficiente.

Potrivit lui Ehrlich, combaterea consumului excesiv și controlul expansiunii demografice ar constitui soluții suplimentare pentru diminuarea acestor dificultăți. El sugera implementarea unor măsuri precum promovarea metodelor contraceptive și facilitarea accesului la întreruperea de sarcină, inclusiv prin abordări mai drastice, cum ar fi

sterilizarea forțată

, drept strategii pentru a limita creșterea populației.

La începutul anilor 1970, importanța problemei expansiunii demografice a fost recunoscută pe scară largă. Prima Conferință a Națiunilor Unite cu privire la mediul înconjurător al omului, care a avut loc în capitala Suediei în 1972, a stabilit creșterea populației, împreună cu poluarea și subdezvoltarea, ca fiind obiective globale majore. Ulterior, în același an, Clubul de la Roma a reiterat avertismentele formulate de Ehrlich în studiul său de impact intitulat „Limits to Growth”.

Se pune întrebarea dacă resursele sunt rare sau abundente.

În ciuda previziunilor alarmiste, creșterea demografică a planetei a înregistrat o tendință de creștere pe parcursul anilor 1970 și 1980. Această evoluție a fost posibilă datorită, în mare măsură, impactului semnificativ al Revoluției Verzi, o inițiativă concertată între guverne și institute de cercetare, care a pus la dispoziția țărilor în curs de dezvoltare tehnologii agricole avansate, precum soiuri de grâu și orez cu productivitate ridicată, pesticide și echipamente mecanizate. Ca rezultat direct, producția agricolă a cunoscut o creștere substanțială, concomitent cu o reducere drastică a riscului de foamete acută.

În anul 1970, distinsul agronom Norman Borlaug a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cu acest prilej, Borlaug a ținut un discurs în care a menționat explicit că așa-numita Revoluție Verde nu reprezintă decât o amânare și că, în lupta împotriva foametei, devine indispensabilă limitarea expansiunii demografice.

Contrar așteptărilor, viziunea economiștilor și oamenilor de știință conservatori nu a fost unanim acceptată. O perspectivă alternativă, denumită „cornucopiană”, a fost promovată de economistul Julian Simon, care considera că limitele progresului sunt determinate doar de imaginație și ingeniozitate. Potrivit lui Simon, Pământul dispune de o capacitate nelimitată de a furniza resurse, iar oamenii vor continua să inoveze pentru a le exploata.

În anul 1980, a fost inițiat un acord între Simon și Ehrlich: costurile a cinci resurse industriale cheie – și anume cupru, nichel, tungsten, crom și staniu – erau așteptate să scadă în decursul următorului deceniu. Deși Ehrlich înclina spre o abordare axată pe protecția mediului, el a consimțit la această înțelegere, argumentând că resursele respective aveau să devină din ce în ce mai greu de găsit și, drept urmare, prețurile lor aveau să crească.

În urma unei analize, Simon a susținut că mecanismul pieței și progresul tehnologic ar conduce la scăderea costurilor. Ulterior, chiar dacă valorile acestor metale se majoraseră anterior și aveau să se majoreze încă o dată în deceniul al nouălea, ele au înregistrat o scădere în perioada cuprinsă între 1980 și 1990. În cele din urmă, Simon a ieșit învingător din acest pariu, după care Ehrlich i-a remis un chec de 576,07 dolari în anul 1990, sumă ce reprezenta variația de preț.

La sfârșitul vieții sale, eminentul cercetător a susținut că era inevitabil acest eveniment să se producă. Nu era decât o problemă de timp, după cum argumenta el.

În urma neproducerii dezastrelor prognozate în lucrarea „The Population Bomb”, numeroși detractori au ridiculizat opiniile exprimate de Paul Ehrlich. În anul 2015, ziaristul Clyde Haberman de la The New York Times făcea următorul comentariu ironic:

„După cum ați observat, Anglia încă există. La fel și India”

Criticul Paul Ehrlich a fost descris în anul 2023 de către Chelsea Follett, reprezentantă a Institutului Cato cu tendințe libertariene, ca fiind o persoană cu o atitudine extrem de critică față de umanitate, care, dacă ar avea puterea, v-ar obliga să obțineți o autorizație guvernamentală pentru a deveni părinte.

În replică, Ehrlich și adepții săi au susținut că, deși Revoluția Verde a împiedicat o foamete la scară globală, efectele nocive ale activității umane asupra planetei s-au accentuat considerabil. Ținând cont de fenomene precum schimbările climatice și poluarea toxică, Ehrlich a declarat în anul 2009 că

„The Population Bomb”

a fost „mult prea optimistă”.

În amintirile sale din 2023, publicate sub titlul „Life”, Ehrlich a reflectat asupra unei cariere de șapte decenii în domeniul științific cu recunoștință profundă. Cu toate acestea, el a exprimat și o puternică frustrare față de ceea ce considera o limitare majoră: incapacitatea științei de a influența în mod semnificativ cultura politică americană, pe care o vedea ca fiind profund neștiințifică.

La moartea sa, pe 13 martie, familia sa a făcut publică o declarație, care a scos la iveală și consternarea acestuia față de incapacitatea mișcării de protejare a mediului de a ține piept forțelor care pun în pericol însăși existența societății.