Prietenia fără limite” se fisurează: China se retrage din Arctica

Președintele american Donald Trump a exprimat refuzul de a exclude posibilitatea ca armata să fie utilizată pentru a anexa Groenlanda, motivând că în apele din jurul insulei sunt prezente numeroase nave aparținând Rusiei și China. Deși există multiple exemple de colaborare economică și militară între Beijing și Moscova, adevăratul volum al acestei colaborări rămâne destul de nebulos, în special atunci când vine vorba despre suveranitatea în Arctica, un subiect asupra căruia cele două națiuni au opinii puternic divergente.

Regiunea arctică are o importanță vitală pentru Rusia, fiind profund integrată în identitatea națională, structura economică și strategia politică, atât la nivel intern, cât și în cadrul relațiilor internaționale. Contribuția regiunii la economia rusă este una considerabilă, reprezentând 6% din produsul intern brut și surprinzător, aproximativ 10% din totalul exporturilor, așa cum reiese din cifrele oficiale.

2022 a marcat un punct de cotitură, deoarece dorința de lungă durată a Moscovei ca accesul la această regiune să fie restricționat la statele riverane din Arctica a încetat să mai fie fezabilă.

Citește șiVladimir Putin ar condiționa pacea din Ucraina de vânzarea gigantului Lukoil către apropiații lui Donald Trump, scrie The New York Times

După impunerea unor sancțiuni internaționale, toate inițiativele de colaborare între Rusia și alte națiuni din regiunea arctică au devenit infezabile, potrivit The Insider.
În prezent, Moscova se confruntă cu provocări financiare majore care îi împiedică să dezvolte investiții autonome în această zonă.

China și Rusia au în vedere o colaborare strânsă pentru dezvoltarea proiectului de gaze naturale lichefiate Yamal, situat în Siberia. Această inițiativă a căpătat o importanță deosebită pentru Moscova, după ce Uniunea Europeană a anunțat intenția de a sista toate importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia până în anul 2027.

Declarațiile recente ale cercetătorului Mathieu Boulegue din cadrul Programului Transatlantic de Apărare și Securitate al CEPA au scos în evidență provocările majore cu care se confruntă Rusia.
Potrivit acestuia, „o Rusie puternic sancționată” se va lovi de limite în ceea ce privește infrastructura și comerțul.

„Există limite în privința a ceea ce poate face o Rusie puternic sancționată în infrastructură și pe plan comercial”

, a afirmat cercetătorul.
În urma acestui scenariu, Kremlinul se va confrunta cu o situație extrem de dificilă.

Consecințele conflictului se resimt puternic în domeniul energetic, unde 40% din exporturile de petrol ale Rusiei au fost afectate în urma atacurilor Ucrainei asupra infrastructurii petroliere rusești. Această situație a impiedicat Moscova să își maximizeze profiturile pe fondul crizei din Golful Persic, care a dus la o creștere semnificativă a prețurilor.

Elizabeth Wishnick, cercetătoare la CNA, o organizație de analiză din SUA, a declarat:

Ei au nevoie de investitori și clienți pentru resursele arctice

.
Ea a adăugat că acest lucru se datorează faptului că nu doresc să se bazeze excesiv pe o singură țară, nici măcar pe partenerul lor strategic, într-o regiune vitală pentru Rusia și economia sa.

În timp ce Rusia și China mențin o relație strânsă, percepțiile lor asupra Arcticii diferă substanțial Rusia și China au opinii divergente în ceea ce privește regiunea arctică.

Rusia a încercat să prevină această situație prin abordarea altor parteneri strategici, printre care se numără India și Emiratele Arabe Unite.

„India este un partener important pentru Rusia în Arctica. Personalul naval indian este instruit la Vladivostok pentru a lucra în apele arctice”

, a declarat Wishnick.

În pofida încercărilor întreprinse de partea rusă, China reprezintă un partener extrem de dificil de substituit.
Uneori, anumiți lideri regionali sau oameni de afaceri din Rusia resimt o anumită frustrare din cauză că nu primesc suficient interes și sprijin financiar de la Moscova și consideră prezența chineză drept o ocazie de a-și dezvolta afacerile.

„Există lideri locali sau afaceriști ruși care sunt oarecum frustrați de lipsa de interes și finanțare din partea Moscovei și văd implicarea chinezilor ca pe o oportunitate”

,
a afirmat Camilla T.N. Sorensen, profesor asociat la Colegiul Regal de Apărare Danez.

China se arată, în general, mulțumită de poziția sa actuală în zona arctică.

Beijingul a cunoscut o perioadă de retragere strategică în urma reacțiilor internaționale la afirmația sa că este un „stat aproape arctic” și la planurile ambițioase de a dezvolta o rută maritimă cunoscută sub numele de „Drum Polar al Mătăsii”, considerate prea îndrăznețe.

Sorensen afirmă că, după o perioadă de extindere a influenței sale în regiune, care a inclus dobândirea statutului de observator în cadrul Consiliului Arctic și înființarea de stații de cercetare în Svalbard, Suedia și Islanda, China a recurs la o strategie de „retragere tactică” din zona Arctică.

Arctica devine un punct de divergență majoră între Rusia și China, având viziuni distincte asupra modului în care această regiune ar trebui gestionată. Beijingul promovează o abordare în care toate națiunile ar avea acces egal la exploatarea resurselor din Arctica. Pe de altă parte, Moscova susține că numai țările riverane din regiunea arctică ar trebui să aibă puterea de a decide politica pentru această zonă.

Legăturile dintre Rusia și China au fost caracterizate printr-o interacțiune pragmatică, în care necesitatea a depășit încrederea reciprocă.
Oficialii ruși au ajuns la concluzia că proiectul „Drumul Polar al Mătăsii” îi reduce țara la statutul de coridor de tranzit între China și Europa.
Această evoluție a dus la o relație tranzacțională între cele două țări, marcată de o anumiță doză de suspiciune.

Temerile Moscovei cu privire la activitățile de spionaj ale Chinei în regiunea Arctică nu s-au disipat, după cum reiese dintr-un raport întocmit pe baza unui document intern al serviciilor de securitate rusești.
Potrivit surselor citate, Beijingul ar desfășura aceste activități sub acoperirea unor companii miniere și centre de cercetare universitară.

–

În context, Rusia a devenit din ce în ce mai precaută în ceea ce privește implicarea Chinei în regiunea Arctică.

Sorensen a subliniat că în prezent există un interes reciproc avantajos.
Circumstanțele viitoare vor determina rușii să colaboreze fie cu alte națiuni decât China, fie să reangajeze restul statelor din regiunea arctică.

„În acest moment, există un simplu interes complementar”

, a afirmat el, adăugând:

„Când nu va mai fi cazul, rușii vor găsi modalități de a lucra cu state diferite de China sau, chiar, vor apela din nou la celelalte state arctice.”

O situație ipotetică devine realitate în contextul relațiilor complexe dintre liderii mondiali. La întâlnirea de la summitul din Alaska din 2025, Trump și Putin au discutat probleme de interes comun, ceea ce a generat îngrijorare în rândul oficialilor de la Beijing cu privire la potențialele repercusiuni ale acestui eveniment.

China are în Rusia o conexiune esențială către regiunea Arctica.

Rusia continuă să fie legătura Chinei cu regiunea Arctica, însă această conexiune se bazează din ce în ce mai mult pe sprijinul acordat de Beijing.

Rusia se confruntă cu dificultăți în navigarea părții estice a Rutei Mării Nordului (NSR) din cauza limitărilor flotei sale de spărgătoare de gheață, care au fost grav afectate de sancțiuni, precum și a condițiilor deosebit de dificile din această regiune. În acest context, China are un rol extrem de important.

Interesele Chinei în regiunea Arctică sunt concentrate pe exploatarea potențialului oferit de acest teritoriu pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate, precum dronele subacvatice și cele concepute pentru operare în condiții de temperaturi extrem de scăzute.
Rusia posedă cunoștințe de specialitate de care China are nevoie în ceea ce privește navigarea în astfel de medii dificile, fiind astfel un factor indispensabil în cadrul parteneriatului lor strategic.

Boulegue a oferit o explicație pertinentă, afirmând că, în cazul în care se efectuează o căutare pentru nave de origine rusă și chineză în regiunea Arctică, acestea pot fi localizate în apropierea insulelor Aleutine și a Mării Bering, care sunt situate chiar la granița Statelor Unite, în cadrul zonei economice exclusive și a zonei de identificare a sistemelor de apărare antiaeriană.

Rusia și China au desfășurat manevre militare comune în regiune, incluzând exerciții cu bombardiere și patrule navale. Ca rezultat, nave ale Pazei de Coastă Chineze au traversat Strâmtoarea Bering pentru a intra în Oceanul Arctic.

Potrivit lui Wishnick, strategia Chinei este să mențină relații bune cu Rusia, evitând în același timp să intre în zone sensibile, dar și să își atingă obiectivele proprii, care pot diferi de cele ale Rusiei.

Beijing și Moscova au un parteneriat cu limite clare, în special în domeniul militar. Cooperarea militară se desfășoară în principal în Marea Bering, însă aceasta este foarte limitată în Marea Baltică și în apele adiacente Groenlandei, regiuni care sunt adesea subiect de discuție în Occident.

Ascunsă după manevrele militare comune și înțelegerile în sectorul energetic, relația dintre Rusia și China se bazează mai degrabă pe constrângeri reciproce decât pe o coincidență reală a intereselor. Rusia are nevoie de investițiile Chinei și de accesul la piețele de export chineze, după izolarea impusă de sancțiunile occidentale. În același timp, China își consolidează prezența în regiune prin promovarea unor politici extrem de favorabile Beijingului.

Interesele comune sunt cele care mențin legătura dintre Rusia și China, potrivit lui Sorensen, care a explicat că Rusia are nevoie de exporturi, în timp ce China necesită importuri.

„Cooperarea lor este reală, dar tranzacțională, ținută în viață de interesele care se suprapun – momentan”

a afirmat el.