Război anti-Iran: Cum se schimbă securitatea energetică a Chinei și ce presiuni va pune pe SUA

Beijingul se confruntă cu un adevărat test de la debutul conflictului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, o preocupare majoră fiind reprezentată de potențialele...

Beijingul se confruntă cu un adevărat test de la debutul conflictului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, o preocupare majoră fiind reprezentată de potențialele repercusiuni asupra aprovizionării cu petrol a Chinei, care se bazează în mare parte pe importurile de petrol din Iran, transportate prin Strâmtoarea Ormuz, conform unei analize publicate pe platforma War on the Rocks.

Surprinzător, China se bucură de o independență energetică considerabilă, 85% din necesitățile sale fiind acoperite din surse interne. Deși o parte semnificativă a importurilor de petrol ale Chinei, peste 10%, provine din Iran, strategia sa de diversificare internațională și de electrificare internă a redus vulnerabilitatea la fluctuațiile de pe piața energetică globală.

Strategia Chinei include crearea unei rezerve pentru a face față Beijingului unui impact imediat asupra livrărilor de energie, generat de un posibil conflict în regiunea Orientului Mijlociu.

Citește șiVideo Israelul l-a ucis pe Samir Mahmoud Abu Younis, comandant de rang înalt al Hamas implicat în planificarea atacurilor din 7 octombrie

În cazul în care blocarea Strâmtorii Ormuz se va prelungi trei luni, aceasta va pune la încercare ipotezele Chinei privind impactul pe termen lung al crizelor regionale majore asupra fluxului de petrol.
Reziliența economiei Chineze în fața unor astfel de evenimente va fi supusă unui stres semnificativ.
Închiderea prelungită a acestei rute maritime va avea implicații majore pentru strategia de securitate energetică a Chinei.

China are o puternică dependență de importurile de petrol din regiunea Orientului Mijlociu.

China a înregistrat importuri de petrol fără precedent în 2025, cu un total de 11,55 milioane de barili pe zi. O proporție semnificativă a acestor importuri, peste 55%, are originea în țările din Orientul Mijlociu, și anume: Arabia Saudită (14,9%), Iran (13%), Irak (11,2%), Emiratele Arabe Unite (6,4%), Oman (6,1%), Kuweit (3,3%) și Qatar (1,3%). Cu excepția petrolului din Oman, majoritatea acestui petrol este transportată prin Strâmtoarea Ormuz. Potrivit Guvernului chinez, mai mult de 70% din consumul de țiței al țării este dependent de importuri, 38% din consumul de petrol al Chinei fiind asigurat de importurile din Orientul Mijlociu.

Detalii privind importurile de petrol din Iran nu au fost dezvăluite de către Beijing începând cu anul 2022, drept urmare, informațiile disponibile sunt furnizate de terți și s-ar putea să nu fie transparente. Petrolul din Iran este redirectionat prin țări ca Malaysia și Indonezia, înainte de a fi livrat în China. Pentru a disimula plățile, Iranul și China au încheiat înțelegeri privind infrastructura în schimbul petrolului. Sursele atât chineze, cât și occidentale consideră că aproximativ 90% din exporturile de țiței ale Iranului sunt destinate Chinei. O cifră de 1,38 milioane de barili pe zi pentru importurile Chinei de petrol iranian în 2025 este menționată pe scară largă de diverse surse, printre care Reuters, South China Morning Post și The Diplomat, citând date oferite de compania de analiză a energiei Kpler. Potrivit datelor economice publicate de Rezerva Federală și Fondul Monetar Internațional, 1,55 milioane de barili pe zi au reprezentat media exporturilor totale de țiței ale Iranului în 2025, ceea ce confirmă că 1,38 milioane de barili pe zi reprezintă aproximativ 90% din total.

Conflitul din Iran are repercusiuni semnificative asupra aprovizionării cu energie a Chinei, fiind identificate trei consecințe directe în acest sens.

Pe termen scurt, perturbările în producția și exportul de petrol iranian sunt inevitabile, însă momentul în care acestea vor fi reluate rămâne învăluit în incertitudine.

Un alt aspect îngrijorător este legat de faptul că Iranul a emis amenințări cu privire la blocarea Strâmtoarei Ormuz.
În perioada care s-a încheiat pe 15 martie, au avut loc 16 atacuri confirmate împotriva navelor care navighează în Golf și în regiunile învecinate, ceea ce a dus la perturbarea gravă a fluxului de petrol.

Urmare a unor evenimente recente, scăderea capacității de producție a Țărilor Golfului a fost cauzată de operațiunile militare iraniene și blocarea unei căi navigabile strategice.
Producția de petrol a fost diminuată ca urmare a acestor perturbări.

Prețurile petrolului au înregistrat o creștere semnificativă începând cu 8 martie, depășind pentru prima dată în patru ani pragul de 100 de dolari pe baril. Ulterior, acestea s-au stabilizat în jurul valorii de 90 de dolari. Toate aceste evoluții au implicații directe asupra economiei Chinei.

Se poate spune că poziția Chinei în ceea ce privește securitatea energetică este critică?

Importanța strategică a securității energetice a Chinei nu este profund afectată de dependența sa de petrolul importat, ci mai degrabă de vulnerabilitățile într-un anumit sector al necesarului de energie al națiunii.

Gradul de independență energetică al Chinei este, în realitate, destul de ridicat.
80% este pragul minim pe care China l-a menținut în ceea ce privește autosuficiența energetică în perioada celui de-al 14-lea Plan cincinal, care se desfășoară între 2021 și 2025, după cum relatează ziarul People’s Daily.

China National Petroleum Corporation, cea mai mare companie petrolieră din China, are un director executiv care a făcut o declarație în iulie 2025.
Nivelul real de autosuficiență energetică al Chinei a fost evaluat la 85%.

51,4% din necesarul total de energie al Chinei este acoperit de cărbune, care rămâne principalul constituent al sectorului energetic al țării.
În anul 2024, sursele regenerabile de energie au înregistrat o evoluție semnificativă, depășind petrolul și devenind a doua cea mai importantă sursă energetică a Chinei, un eveniment care subliniază schimbările în peisajul energetic al țării.

China se remarcă printr-un nivel înalt de independență energetică, ceea ce îi atenuează vulnerabilitatea la fluctuațiile prețurilor la petrol. În pofida faptului că aproximativ 70% din necesarul de țiței al Chinei este acoperit prin importuri, iar 55% din importurile globale de petrol ale țării provin din Orientul Mijlociu, ponderea acestora în bilanțul energetic general al Chinei este considerabil mai mică atunci când sunt luate în considerare și sursele de energie precum cărbunele, energia solară, energia eoliană și energia nucleară.

Importanța Orientului Mijlociu pentru aprovizionarea cu petrol a Chinei este reflectată în cifrele care arată că aproape 38% din petrolul consumat în China provine din această regiune. În același timp, ponderea petrolului în consumul total de energie al Chinei este relativ scăzută, sub 20%. Pe plan intern, China reușește să producă o cantitate semnificativă de țiței, aproximativ 30% din necesarul său, adică 215 milioane de tone din cele 765 de milioane de tone estimate pentru anul 2025.

Transformarea energetică a Chinei accelerează rapid abandonarea combustibililor fosili în favoarea 2025 ca reper pentru tranziția către surse regenerabile.
În acest context, energia regenerabilă, care include și energia nucleară, a devenit a doua cea mai utilizată sursă de energie în China.
Această sursă de energie a ajuns să reprezinte peste 20% din totalul energiei consumate în țară, depășind astfel petrolul ca sursă principală de energie.

Extinderea rapidă a economiei Chinei a fost însoțită de o creștere semnificativă a producției de energie electrică, alimentată de surse precum energia hidroelectrică, nucleară, solară și eoliană.
Această campanie de electrificare a avut un impact considerabil asupra reducerii vulnerabilității Chinei la importurile de petrol.
Ca rezultat, cererea de petrol a început să scadă și se prevede că această tendință va continua să se accelereze în viitor.

În ciuda schimbărilor în peisajul energetic, importanța petrolului în cadrul economiei Chinei persistă, chiar dacă nu mai constituie un element vital pentru securitatea energetică a acestei țări.
Faptul că vehiculele electrice diminuează necesitatea de benzină nu anulează complet dependența Chinei de petrol, care rămâne esențial pentru alimentarea cu combustibil a avioanelor, pentru transportul maritim, pentru motorina utilizată în vehiculele medii și grele, precum și pentru produsele petrochimice.
Cererea de petrol va continua să existe, chiar dacă la un nivel redus, pe măsură ce procesul de electrificare se extinde.

Creșterea economică viitoare a Chinei va continua să depindă în mare măsură de petrol, având în vedere progresul tehnologic care conduce la o cerere tot mai mare de produse petrochimice.
Petrolul rămâne un factor crucial în această evoluție, pe măsură ce nevoile Chinei în materie de produse petrochimice se extind.

China se bazează pe o strategie de diversificare a surselor de petrol pentru a-și asigura securitatea energetică, aceasta fiind o direcție promovată de guvernul de la Beijing. În anul 2025, importurile de petrol ale Chinei vor fi dominate de Rusia, care va reprezenta 17,4% din total, urmată de Arabia Saudită, cu 14,9%. Experții chinezi au afirmat în mod repetat că Beijingul nu va permite ca vreo țară să controleze mai mult de 15% din importurile sale de petrol, cu o excepție notabilă. Această excepție o reprezintă Rusia, pe care China o consideră un partener esențial în cadrul unei competiții comune cu Statele Unite pentru statutul de putere dominantă.

Pentru China, un veritabil examen urmează să fie susținut în contextul menționat. Beijingul se confruntă cu o provocare semnificativă atunci când va trebui să influențeze SUA în legătură cu această chestiune.

În situația unei crize de securitate în regiune, China se află în fața a două posibile repercusiuni majore din cauza importurilor de petrol din Orientul Mijlociu: întreruperea extragerii și blocarea transportului.
Pentru a-și diminua vulnerabilitatea, Beijingul a implementat două strategii principale: extinderea gamei de furnizori de țiței și promovarea tranziției către o economie mai puțin dependentă de combustibilii fosili.
Aceste eforturi au avut un anumit impact pozitiv.

În pofida aşteptărilor, strategia Chinei de gestionare a riscurilor legate de aprovizionarea cu petrol a fost considerată dezamăgitoare.
Experţii în problemele Orientului Mijlociu şi directorii din industria petrolieră subliniază în mod repetat că protecţia Chinei împotriva riscurilor legate de petrol este fragilă, însă nu extrem de vulnerabilă.

Fundamentul convingerii lor este reprezentat de ideea că o criză energetică generată de un conflict în zona Orientului Mijlociu nu are caracter de durată: deși războiul ar putea dura, probabilitatea este că fluxul de petrol va trebui să continue. Din perspectiva Chinei, o perioadă prelungită de blocare a Strâmtorii Ormuz – în cazul în care Iranul ar avea capacitatea de a o face – ar duce la o criză energetică la nivel mondial și ar compromite interesele producătorilor regionali și consumatorilor globali.

Într-un astfel de context, China se așteaptă ca toate entitățile aflate în conflict, inclusiv Statele Unite, să fie obligate în cele din urmă să reducă tensiunile și să opteze pentru o abordare negociată.

O soluție comună va fi generată ca rezultat al nemulțumirilor colective, ceea ce va duce la rezolvarea unei astfel de crize.

În cadrul eforturilor sale de a gestiona situația din regiune, China a desfășurat un reprezentant special pentru afaceri din Orientul Mijlociu, pe nume Zhai Jun, cu scopul de a iniția discuții diplomatice.
Se consideră că Beijingul ar putea căuta colaborări în vederea unui posibil acord de încetare a focului cu națiunile din regiune.

Timp de mai mulți ani, China a încercat să-și diversifice sursele de energie pentru a reduce dependența de petrolul din Orientul Mijlociu, mizând pe scenariul unui conflict major în regiune care să fie improbabil și nesustenabil.
În discuțiile cu partenerii săi, partea chineză a negat în mod repetat nevoia de a stabili o prezență militară în regiune, argumentând că pierderea completă a accesului Chinei la energie în regiune este puțin probabilă.

Nu este nevoie ca China să dezvolte o prezență militară în regiune

, au declarat interlocutorii chinezi,
subliniind că planurile de rezervă ale Chinei se bazează pe ipoteza că un conflict regional major nu va avea loc.

În cazul în care blocajul strâmtorii se prelungește pe luni de zile, importurile de petrol ale Chinei vor fi puternic afectate, ceea ce ar putea determina Beijingul să reacționeze. Ca urmare, China ar putea decide să își sincronizeze strategia cu cea a principalilor jucători pe piața petrolului, luând în considerare interesele acestora. Astfel, China ar putea exercita presiuni asupra Washingtonului pentru a obține o încetare a focului și reluarea transportului prin strâmtoare. O asemenea abordare ar putea fi considerată atractivă pentru majoritatea țărilor. În situația în care Statele Unite nu își ating obiectivele în conflict până la acel moment, ele vor fi supuse unor presiuni crescânde pentru a atenua tensiunile cu Iranul.

Interacțiunea dintre conflictul iranian și necesitățile energetice ale Chinei prezintă multiple fațete.
China obține din Iran mai mult de 10% din importurile sale totale de petrol, însă strategia de diversificare și electrificarea internă a Chinei au redus vulnerabilitatea la dependența excesivă de un singur furnizor extern.

China a fundamentat până acum încrederea sa în importurile de energie din regiunea Orientului Mijlociu pe ipoteza că un conflict de amploare în zonă nu va dura prea mult. Însă această ipoteză este acum supusă unui test crucial.

COMENTARII / 0