var ad = document.createElement(‘div’);
ad.id = ‘AdSense’;
ad.className = ‘AdSense’;
Citește șiCele mai stresante rute aeriene din Europa: topul zborurilor cu cele mai mari întârzieri și anulări care le dau bătăi de cap turiștilor
ad.style.display = ‘block’;
Se atribuie proprietății position a obiectului ad valoarea ‘absolute’.
ad.style.height = ‘1px’;
Se atașează elementul ad la corpul documentului prin document.body.appendChild(ad). Se creează un obiect JSON cu proprietățile: section = „article”, identity = „3867499”, url = „https://www.digi24.ro/stiri/externe/razboiul-din-iran-a-dat-nastere-unui-monstru-energetic-china-plusurile-si-minusurile-economiei-beijingului-3867499” și fullCatPath = „/stiri/externe”.
Conflictul din Golf a slăbit producătorii tradiționali de petrol și a întărit poziția Beijingului. În ciuda acestui avantaj, o economie în dificultate și o populație îmbătrânită împinge țara asiatică în jos, observă The Times într-o analiză amplă a economiei Chinei.
Scriptul adaugă o funcție la googletag.cmd care, la execuție, afișează unitatea publicitară div-gpt-ad-1534428397355-
Rachetele zboară din nou în Golf, iar prețul petrolului crește încă o dată, cu consecințe îngrijorătoare pentru multe țări. Cu toate acestea, costurile și beneficiile războiului se manifestă în moduri surprinzătoare. Nu este vorba doar de faptul că America se dovedește mai slabă, iar Iranul mai puternic decât se credea la nivel mondial, ci și de faptul că din acest conflict a ieșit la iveală un câștigător neașteptat: China.
Se părea că China ar fi afectată de conflict, deoarece depinde în mare măsură de importuri de petrol și a întărit legăturile cu Iranul, considerat aliat și furnizor. Totuși, având în vedere că și-a acumulat stocuri de petrol înainte de atacul SUA, s-a dovedit că este mai puțin expus la creșterea prețurilor și la dificultățile tot mai accentuate de aprovizionare decât se credea.
În timp ce cartelul producătorilor de petrol, OPEC, a intrat în colaps, China, care consumă 16% din petrolul mondial, a preluat un rol decisiv în stabilirea prețurilor; aceasta impune un plafon prin retragerea de pe piață la prețuri ridicate și stabilește un prag minim prin achiziționarea de petrol la prețuri scăzute.
În aceeași perioadă, conflictul a adus avantaje strategice Chinei. Statele Unite au eliminat sistemele de apărare antirachetă din Coreea de Sud pentru a le redirecționa în Orientul Mijlociu, lăsând această țară brusc expusă la amenințarea Coreei de Nord. În plus, Pentagonul a mutat portavionul USS Abraham Lincoln din Marea Chinei de Sud în Golful Persic. Astfel, balanța militară din Asia s-a înclinat în favoarea Chinei.
Percepția s-a schimbat privind superputerea care ar putea fi cea mai de încredere aliată. Această națiune situată la capătul opus al globului, condusă de un președinte impulsiv care impune tarife în mod imprevizibil atât prietenilor, cât și dușmanilor, pare a fi o alegere mai proastă decât vecinul puternic, care are o viziune pe termen lung și rămâne stabil.
Această realitate se armonizează complet cu perspectiva președintelui Xi privind regiunea.
„Este de datoria popoarelor din Asia”, a declarat el la o conferință acum 12 ani, „să gestioneze treburile Asiei, să rezolve problemele Asiei și să mențină securitatea Asiei.”
America a atacat Iranului, iar acest eveniment a adus Chinei o nouă influență economică. Creșterea prețului petrolului și creșterea incertitudinii privind aprovizionarea au accelerat trecerea de la combustibili fosili la energie curată. Deoarece America este cel mai mare producător mondial de petrol, iar China deține poziția de top în fabricarea echipamentelor pentru energia curată, această schimbare favorizează China și afectează negativ America.
Dominația Chinei în sectorul energiei curate nu este o întâmplare. În 2000, Wan Gang, un inginer chinez care lucrase pentru Audi în Germania, a convins Beijingul că, pentru a învinge Occidentul în industria auto, China ar trebui să treacă peste etapa motorului cu ardere internă și să mizeze pe vehiculele electrice. Guvernul a acceptat ideea, Wan a devenit ministru al comerțului și științei, iar companii precum BYD și XPeng au beneficiat de subvenții substanțiale. China produce acum 70% din vehiculele electrice la nivel mondial.
Întrucât vehiculele electrice sunt, în esență, carcase metalice construite în jurul unei baterii, supremația Chinei în această industrie înseamnă că domină și sectorul global al bateriilor. Acest lucru este crucial, și nu doar pentru automobile. Bateriile sunt considerate din ce în ce mai mult viitorul energiei. În țări precum Australia și Pakistan, gospodăriile se deconectează de la rețeaua electrică, folosind panouri solare pentru a-și produce propria energie și a o stoca în propriile baterii.
China a inițiat un pariu de amploare în domeniul tehnologiei fotovoltaice. În anul 2000, a lansat un proiect pe 15 ani pentru a dezvolta o industrie a energiei sol
În plus, China a preluat și piața pământurilor rare, incluzând 17 minerale, printre care neodimul și disprosiul, indispensabile pentru magneții vehiculelor electrice, folosite în fabricarea tehnologiei de ultimă oră. Această dezvoltare nu a fost întâmplătoare. În 1992, Deng Xiaoping a afirmat:
„Orientul Mijlociu are petrol. China are pământuri rare.”
China nu este singura țară în care se găsesc aceste materiale, însă a canalizat resurse în procesarea lor și deține astăzi aproximativ 90% din capacitatea mondială.
Temându-se de impactul asupra industriei americane, Statele Unite încearcă să folosească restricții comerciale pentru a slăbi China. Există o taxă vamală de 100% pentru vehiculele electrice chinezești și una de 50% pentru echipamentele solare chinezești. UE a impus, de asemenea, o taxă de până la 35% asupra vehiculelor electrice chinezești. Însă restul lumii, care, în mare parte, nu are o industrie a energiei curate de protejat, compensează cu prisosință această situație. În martie, la o lună după ce SUA au declanșat războiul împotriva Iranului, exporturile chinezești de panouri solare s-au dublat. Exporturile de vehicule electrice din luna mai au fost cu jumătate mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent.
Între timp, și China dispune de arme comerciale în arsenalul său. Ea a ripostat la tarifele americane și europene prin restricții asupra exportului de pământuri rare, impunând exportatorilor să solicite autorizație pentru fiecare transport, specificând destinatarii și utilizările materialelor. Birocrația este un coșmar, iar prețurile sunt în creștere: costul neodimului și al disprosiului s-a dublat.
„Orientul se ridică, Occidentul este în declin”
Toate acestea par o confirmare a unuia dintre sloganurile preferate ale lui Xi: „Orientul se ridică, Occidentul este în declin.” Într-un discurs de referință, el a declarat la cel de-al 19-lea congres al partidului, în 2017, că China „s-a ridicat, s-a îmbogățit și devine puternică; a ajuns să îmbrățișeze perspectivele strălucite ale renașterii”. Cu toate acestea, deși exporturile Chinei de energie curată sunt o manifestare a influenței sale globale, ele sunt, de asemenea, un simptom al problemelor sale economice, sociale și demografice.
Exporturile din China performează destul de bine, în parte, datorită prețurilor foarte competitive. Această situație nu se bazează exclusiv pe productivitatea ridicată a fabricilor chineze, ci și pe factori mai puțin sănătoși. Unul dintre acești factori este faptul că țara are o capacitate industrială excesivă. Subvențiile masive acordate de guvern acestor sectoare au generat suprainvestiții. Sectorul solar poate produce panouri cu o putere totală de 1.200 GW, însă în anul precedent s-au instalat la nivel global doar aproximativ 650 GW.
Conform unui studiu recent, doar 25% din capacitatea sectorului energiilor curate este exploatată, ceea ce indică că s-au cheltuit sume uriașe pentru a construi linii de producție ce produc articole de care nimeni nu are nevoie. În consecință, aceste produse sunt exportate la prețuri care probabil nu acoperă chiar și costurile de producție.
Un al doilea motiv pentru creșterea bruscă a exporturilor este lipsa cererii interne. Economia Chinei este în declin. Cifra oficială a creșterii economice din al doilea trimestru al acestui an, de 4,3%, a fost una dintre cele mai scăzute din ultimele decenii — și nimeni nu crede că este chiar atât de mare. Estimările independente variază de la o creștere nulă la 3%, exporturile reprezentând o mare parte din orice creștere ar exista. Economia internă a Chinei este probabil destul de stagnantă. Vânzările cu amănuntul au crescut cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Investițiile sunt în scădere.
Economia chineză încă nu a regăsit echilibrul după căderea dramatică a sectorului imobiliar din urmă cu cinci ani. În centrul acestei crize se afla compania Evergrande, care a încheiat activitatea sub o sarcină de datorii de 300 de miliarde de dolari. Această colapsare a reprezentat cea mai semnificativă falimentare din istoria țării.
Imaginea este furnizată de Profimedia Images.
Prețurile imobiliare au scăzut în ultimii patru ani, iar în anumite regiuni această scădere a ajuns la 50 %. În administrațiile locale și în sectorul privat există un dublu volum de datorii, iar autoritățile centrale le acoperă printr-o strategie denumită „extend and pretend” — acordarea de noi credite și prezentarea situației ca fiind nealterată.
Extensă rețea de datorii a Chinei
Totuși, această rețea extinsă de datorii constituie un fard pentru sistemul economic și social. Locuințele reprezintă 70% din averea populației din China, în contrast cu 40% în Marea Britanie; în plus, economiile de-o viață ale numeroaselor persoane rămân blocate în apartamente aproape fără valoare din orașele-fantomă, unde nimeni nu dorește să se stabilească. În lipsa unor date oficiale privind amploarea situației, se estimează că există aproximativ 90 de milioane de astfel de apartamente, ceea ce corespunde la aproximativ un sfert din totalul locuințelor construite în acest secol.
Individii care și-au pierdut economiile de o viață tind să economisească mai mult decât să cheltuiască, iar consumatorii nu fac cumpărături. Pentru firme precum LVMH, Kering și Burberry, care s-au sprijinit pe entuziasmul cumpărătorilor chinezi pentru brandurile de lux, consecința a fost devastatoare. Veniturile s-au redus semnificativ, iar prețurile acțiunilor acestor companii au scăzut cu 45%, 70% și 55% față de vârfurile atinse în urmă cu doi sau trei ani. Aceasta explică disperarea producătorilor chinezi de a-și vinde produsele la orice preț.
În timp ce consumatorii nu oferă companiilor motive de optimism, tehnologia o face. China a adoptat o abordare diferită de cea a Occidentului în ceea ce privește inteligența artificială. În America, câteva companii acumulează sume uriașe de capital în încercarea de a se întrece în cursa pentru producerea celei mai performante IA, dar până acum tehnologia a avut un impact redus asupra locului de muncă. China, așa cum a făcut-o timp de jumătate de secol, vine în urma inovației americane, uneori în mod legal, alteori nu.
La începutul acestui an, un inginer chinez care lucra pentru Google a fost găsit vinovat de 14 capete de acuzare de furt de secrete comerciale legate de IA; Anthropic susține că Alibaba, o companie chineză, a derulat o campanie de „extragere ilicită a capacităților lui Claude”. Abordarea Beijingului este de a se concentra pe aplicare mai degrabă decât pe inovație de vârf, îndemnând companiile să integreze IA și robotica în procesele lor de producție. Sectorul manufacturier al Chinei este astfel cel mai automatizat din lume. Aproape jumătate din roboții lumii se află în fabricile sale, iar ritmul de instalare a acestora este de nouă ori mai mare decât cel al SUA.
Însă, deși această evoluție sporește productivitatea fabricilor, populația chineză nu simte niciun beneficiu. Acest boom al producției nu creează locuri de muncă (relativ) bine plătite, așa cum s-a întâmplat în cazul celor anterioare. Tinerii absolvenți chinezi sunt angajați din ce în ce mai mult în economia gig (o piață a muncii caracterizată prin contracte pe termen scurt și muncă independentă, spre deosebire de locurile de muncă permanente, n.r): în acest an, 320 de milioane de persoane desfășoară activități „flexibile”, față de 280 de milioane anul trecut. Aceasta reprezintă aproximativ 40% din forța de muncă. Se estimează că doar 70 de milioane de lucrători din economia gig sunt înscriși în sistemele de pensii, ceea ce sugerează o problemă majoră pe măsură ce populația Chinei îmbătrânește.
Perspectivele sumbre pentru tineri au un efect profund asupra societății chineze. Timp de jumătate de secol, oamenii au acceptat ideea că ar trebui să muncească din greu în schimbul unei vieți mai bune decât cea a părinților lor. Codul pentru acest sistem este „996”: de la 9 dimineața la 9 seara, șase zile pe săptămână. Cu toate acestea, acea îmbunătățire a condițiilor de viață pentru generația următoare nu mai pare să fie la îndemână, iar o nouă etică a muncii a prins contur: „tang ping”, adică a sta întins. Din ce în ce mai mulți tineri renunță — nu se mai obosesc să-și găsească un loc de muncă sau, dacă o fac, nu se străduiesc să obțină o promovare și fac cât mai puțin posibil, fără a fi trași la răspundere.
Un alt mod de a scăpa se numește runxue, care înseamnă învățarea de a fugi. Pe rețelele chineze, numeroase forumuri prezintă discuții despre modalități de a părăsi țara, iar un număr semnificativ de participanți execută efectiv planurile. Un flux considerabil de cetățeni chinezi a călătorit spre Statele Unite prin Ecuador și America Centrală, însă președintele Trump a închis practic frontieră sudică a continentului. În plus, accesul în Europa se face din ce în ce mai greu.
Tinerii din cele patru nu
În ciuda faptului că Japonia a fost un inamic de lungă durată, țara devine astăzi un punct de atracție preferat; aici aproape un milion de chinezi trăiesc și numărul lor crește rapid.
Acest nemăsurat disconfort a generat mișcarea auto-denumită „Tinerii celor patru nu” (chinezilor le plac sloganurile numerice): fără întâlniri, fără căsătorie, fără achiziționarea unei locuințe și fără copii. Această tendință, la rândul ei, subminează viziunea lui Xi pentru o China reînnoită.
China se confruntă cu cea mai gravă problemă demografică din lume. Populația sa vastă îmbătrânește într-un ritm atât de accelerat încât, conform clasificării ONU, a trecut deja de la statutul de societate în curs de îmbătrânire la cel de societate îmbătrânită. Există mai mulți pensionari peste 65 ani decât copii sub 15 ani. Rata de fertilitate, care a fost odată peste șapte copii pe femeie, reprezintă astăzi cea mai mică dintre toate țările mari.
În Statele Unite și Regatul Unit, rata este de 1,6, în timp ce media europeană din Uniunea Europeană se situează la 1,3, iar în Japonia la 1,1. În China, cifra este 1. Politica copilului unic, introdusă în anii 1970, poate explica o parte a situației, însă a fost abandonată acum zece ani, iar scăderea bruscă a populației devine astăzi evidentă ca fiind o alegere personală.
Transformări demografice neîntrerupte
După cum știe toată lumea, China gândește pe termen lung. Din păcate, Zhou Enlai, fostul premier chinez, a fost înțeles greșit când a răspuns la o întrebare a președintelui Nixon privind consecințele Revoluției Franceze: „E prea devreme să ne pronunțăm.” (Zhou credea că Nixon se referea la revolta studențească din 1968 de la Paris și, având în vedere că era anul 1972, acesta a fost un răspuns firesc.) Însă orizonturile temporale ale guvernelor chineze, nefiind constrânse de necesitatea de a obține aprobarea alegătorilor la fiecare patru sau cinci ani, sunt fără îndoială mai lungi decât cele occidentale.
Demografia Chinei influențează clar planurile sale pe termen lung. În 2022, numărul de locuitori a început să scadă, depășind sub nivelul celui din India, iar prognozele indică o reducere de aproximativ 100 de milioane până în 2050. Dacă tendința continuă, populația se va reduce la jumătate până la sfârșitul secolului.
Populația Statelor Unite, care încă crește, va ajunge la aproximativ două treimi din cea a Chinei până atunci, iar cea a Indiei va fi de peste două ori mai mare. Demografia Chinei o slăbește și din punct de vedere economic. În ciuda performanțelor sale uimitoare în domeniul producției, ponderea sa în economia globală, măsurată în dolari, este deja în scădere.
Guvernul a încercat să-și schimbe traiectoria demografică oferind mamelor bani, servicii de îngrijire a copiilor și condiții de muncă flexibile, în timp ce a impozitat contraceptivele și a cenzurat discuțiile de pe internet împotriva căsătoriei și a copiilor. Nimic nu a reușit să schimbe situația. Chinezoaicele pur și simplu nu doresc să aibă copii.
China a înregistrat o creștere spectaculoasă. În ultimele cinci decenii, țara a scos un număr semnificativ de cetățeni din sărăcie și a răspândit bogăția la scară mai largă decât orice altă națiune din istorie. Această performanță rezultă dintr-un guvern eficace, care a implementat planuri pe termen lung, permițând națiunii să devină lider în sectorul energetic al viitorului, însoțită de eforturile unei populații excepțional de harnice. În viziunea lui Xi,
„steagul socialismului cu caracteristici chinezești flutură acum sus, la vedere pentru toți”
– o perspectivă evidentă pentru observatorii din afara țării.
În China, nu se resimte aceeași intensitate, însă. Populația se relaxează puțin. Poate se revin, poate nu. Dar acest aspect va modela viitorul globului. Dacă lucrătorii chinezi nu doresc să continue să depună eforturi, iar femeile chineze nu vor mai avea copii, atunci nici cea mai ingenioasă planificare a guvernelor chineze nu va reuși să incline balanța puterii în avantajul țării.
googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428473535-0”); });
COMENTARII / 0