Regimul iranian face parte dintr-o alianță care urmărește să schimbe echilibrul global, iar confruntarea cu acesta este o imperativ strategic: Ioan Stanomir, într-un articol de opinie, avertizează că orice slăbiciune în acest sens ar putea duce la o catastrofă.
Conflictul cu Republica Islamică Iran este rezultatul dramatic al unor decizii strategice greșite care se întind pe parcursul mai multor decenii. Timpul câștigat prin acorduri care nu au fost respectate a permis Iranului teocratic să-și crească nivelul de sofisticare și agresivitate la care se face referire în prezent.
În prezent, un anumit grup de state este considerat a fi o amenințare majoră la stabilitatea globală, fiind denumit „Axa răului”. Această realitate geopolitică este o caracteristică definitorie a perioadei actuale.
Citește șiZelenski: 8.000 de soldați nord-coreeni în Rusia, alți 10.000 urmează
Statul iranian, cu care Statele Unite şi Israel sunt în conflict, alături de naţiunile arabe din regiunea Golfului, se bazează pe o structură de ambiţii şi parteneriate. De la înfiinţarea sa, Iranul a avut o vocaţie teocratică care îl defineşte ca un regim cu caracter revoluţionar, atât la nivel regional cât şi la scară globală. Dezvoltarea unei vaste reţele de organizaţii teroriste este rezultatul unei strategii atent planificate.
Simultan, Republica Islamică Iran a devenit parte a unei alianțe internaționale a cărei misiune principală este aceea de a sfida dominanța americană. Opoziția la hegemonia SUA este obiectivul care uneşte aceste națiuni.
„Axa răului”
, care include Rusia, China comunistă şi Coreea de Nord, nu reprezintă o teorie a conspiraţiei, ci mai degrabă o configuraţie geopolitică actuală.
În diferite moduri, Rusia și China sunt partenere nedisimulate ale regimului terorist și criminal din Teheran, având o politică comună care consideră lumea ca fiind un singur câmp de luptă militar și economic. Acest context include dronele și rachetele folosite de Iran în atacuri, care reprezintă o componentă a procesului de înarmare a unei coaliții cu viziuni revizioniste.
În viziunea Iranului, victoria este condiționată de menținerea capacității regimului de a-și reveni în viitor. Acesta este un obiectiv esențial. Potrivit unor opinii,
„Pentru Iran victoria înseamnă păstrarea posibilităţii regimului de a se reface în viitor”
.
Regimul de la Teheran adoptă o strategie de intimidare la nivel global, care se reflectă într-o abordare de tip şantaj. Această tactică are drept scop, pe de o parte, manipularea şi creşterea costurilor globale pentru hidrocarburi, printr-un plan premeditat.
Strategia de şantaj se bazează, în esenţă, pe atacuri îndreptate în mod deliberat împotriva infrastructurii naţiunilor din regiunea Golfului, obiectivul declarat fiind distrugerea capitalului economic şi a prestigiului acestor state.
În viziunea Iranului teocratic, scopul este instaurarea unui climat de haos care să ducă la impotență și la cedare. Pentru regimul iranian, victoria este sinonimă cu garantarea capacității de reconstrucție viitoare. Încheierea războiului actual într-o manieră incertă ar constitui doar preludiul unui conflict și mai distructiv.
În cazul în care Iranul teocratic ar reuşi să iasă din conflictul actual cu structura sa internă şi internaţională intactă, acest lucru ar reprezenta o ameninţare letală pentru adversarii săi. Programul nuclear şi cel balistic fiind strâns legate, formează un pericol sporit.
Nu există declaraţii directe
care să indice clar direcţiile de acţiune, însă se estimează că arsenalul nuclear ar putea fi îndreptat împotriva Israelului, Europei şi Statelor Unite.
În contextul actual, un Iran dotat cu arme nucleare și capabil să influențeze fluxul de energie prin strâmtoarea Ormuz reprezintă un scenariu inacceptabil. Acest pericol iminent impune o abordare fermă, perseverentă și curajoasă pentru a fi neutralizat, având în vedere evoluțiile istorice rapide care au loc în jurul nostru. Iranul teocratic este considerat una dintre acele amenințări care cer hotărâre, răbdare și curaj pentru a fi eliminate.
Teocrația din Iran fiind menținută, țara continuă să reprezinte un pericol permanent. „În absenţa dispariţiei teocraţiei, Iranul va reprezenta o ameninţare constantă” este avertismentul lansat.
În contextul amenințării iraniene, asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz pentru traficul internațional constituie o necesitate strategică de prim ordin. Este de neconceput ca o comunitate de națiuni să permită unui regim caracterizat prin agresivitate și criminalitate să controleze o rută maritimă vitală. A-i conferi acestui regim o astfel de prerogativă echivalează cu o capitulare în toată regula.
Întrucât regimul teocratic trebuie să fie înlăturat pe termen mediu ori lung, deblocarea efectivă a strâmturii este strâns legată de această problemă. Ordinul de la Teheran fiind vizat, obiectivul principal al acestei campanii este răsturnarea acestuia. Fără eliminarea regimului teocratic, Iranul va continua să reprezinte o amenințare permanentă.
Există o legătură evidentă între deblocarea strâmturii și declinul iminent al regimului iranian. În momentul în care Iranul este privat de mijloacele sale de șantaj, sistemul teocratic din această țară se confruntă cu o slăbiciune evidentă. Fără un atac terestru masiv, subminarea treptată a capacităților Iranului constituie o abordare viabilă. Trebuie să ne aducem aminte că Iranul nu posedă invulnerabilitate.
Regimul iranian, caracterizat prin crime împotriva umanității și acțiuni teroriste, care a comis atrocități împotriva populației sale și este condus de o ideologie imperialistă mesianică, reprezintă o amenințare la fel de periculoasă ca și Germania nazistă sau Uniunea Sovietică pentru lumea noastră. Fiind parte integrantă a unei axe care urmărește restructurarea ordinii mondiale, confruntarea cu acest regim este o imperativ strategic. O abordare îngăduitoare ar fi
primul pas către o catastrofă
devastatoare.
Articolul în cauză a fost publicat anterior pe site-ul Contributors.ro.
COMENTARII / 0