Războiul din Iran, ziua 57: Negocierile de pace SUA-Iran eșuează în Pakistan

În ciuda eforturilor de a prezenta o imagine de unitate, la 57 de zile de la debutul conflictului cu Statele Unite și Israelul, fisurile în cadrul conducerii iraniene devin tot mai evidente, potrivit MEDIAFAX.

La ora 08:00, eforturile de pace dintre SUA și Iran se concentrează pe discuții care urmează să aibă loc astăzi în Pakistan. Cu toate acestea, perspectivele acestor negocieri rămân incerte. Reprezentanții americani, Steve Witkoff și Jared Kushner, sunt așteptați să participe la aceste discuții. Însă, părțile implicate transmit mesaje care se contrazic.

Teheranul neagă orice intenție de a purcede la negocieri directe

Citește șiCel mai mare mozaic de dovleci din lume: cine îl reprezintă?

cu delegația americană la Islamabad. Acolo, Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe, a avut deja o întrevedere cu oficialii pakistanezi.

Articolul își continuă prezentarea în partea următoare.

Comentariile lui Trump privind Iranul au fost făcute publice: președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat că Republica Islamică va înainta în curând o propunere administrației americane.

„Nu cunosc încă detaliile”

, a adăugat el, reiterând că, cu doar o zi în urmă, deja sugerase că structura de conducere a Iranului ar putea fi un factor care îngreunează eforturile de negociere dintre cele două părți.

La ora 07:00, o analiză a situației relevă că, oficial, la conducerea Republicii Islamice se află o figură clară: Mojtaba Khamenei, care a devenit lider suprem după decesul tatălui său, Ali Khamenei, în ziua inaugurală a conflictului, pe 28 februarie. În structura politică a Iranului, acest lider are ultimul cuvânt în chestiuni strategice majore, care includ atât problemele de război și pace, cât și direcția generală a statului.

În realitate, tabloul se prezintă mult mai complex.
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a caracterizat regimul de la Teheran ca fiind unul „divizat” și a lăsat să se înțeleagă că administrația de la Washington așteaptă ca Iranul să vină cu o ofertă unitară.

Accentul pe unitate a fost reiterat și de către oficialii iranieni, care au îtrimis recent un mesaj pe dispozitivele mobile ale populației, susținând că în Iran „nu există curente conservatoare sau moderate”, ci mai degrabă „o singură entitate națională, o singură direcție de urmat”.

Conducătorul suprem, o figură misterioasă, rămâne în umbră în Iran, în timp ce negocierile pentru o posibilă pace între SUA și Iran se desfășoară în Pakistan.

Deși a preluat puterea, noul lider suprem nu a fost observat în public de atunci.
Singurele apariții ale sale au fost câteva declarații scrise, printre care una în care a accentuat că Strâmtoarea Ormuz este în continuare închisă.
În ceea ce privește exercitarea controlului direct asupra deciziilor zilnice, nu există decât puține indicații în acest sens.

Mojtaba Khamenei a suferit leziuni în urma primelor atacuri, potrivit oficialilor iranieni, care însă nu au oferit informații detaliate.
New York Times relatează, citând surse din Iran, că acesta prezintă multiple leziuni, printre care și una la nivelul feței, care îi afectează grav capacitatea de a vorbi.

Într-un sistem unde puterea se bazează atât pe instituții, cât și pe simboluri, absența publică a lui Ali Khamenei are o greutate semnificativă. Anterior, Khamenei obișnuia să-și facă simțită prezența prin mesaje-cheie, discursuri strategice și intervenții mediatizate între diferitele facțiuni ale regimului. În prezent însă, această modalitate de a transmite direcții și de a stabili tonul lipsește în mare măsură.

În ciuda eforturilor diplomatice în desfășurare, deciziile nu par să fie luate. Discuțiile sunt în curs, însă nu au dus încă la rezultate concrete.

În această perioadă de incertitudine a puterii centrale, procesele decizionale par a fi mai decentralizate decât în perioada premergătoare conflictului.
Abbas Araghchi, Ministrul Afacerilor Externe, este însărcinat în continuare cu reprezentarea Teheranului în cadrul negocierilor cu Statele Unite ale Americii.
Aceste discuții se desfășoară sub îndrumarea președintelui Masoud Pezeshkian.
Cu toate acestea, se observă că niciunul dintre acești oficiali nu are o influență dominantă asupra direcției strategice a țării.

Conducerea iraniană pare să fie reprezentată la negocieri de către o delegație condusă de Mohammad-Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului, ceea ce lasă loc de interpretări privind adevăratul centru de putere. În acest context, rolul lui Araghchi se prezintă mai mult ca fiind de natură operațională, decât unul care are puterea de a lua decizii. Un episod recent a demonstrat limitele controlului acestuia asupra deciziilor de ordin militar: după ce a afirmat că traficul în zona Ormuz a fost restabilit, el a fost nevoit să revină rapid asupra declarației, ilustrând astfel carențele de control asupra deciziilor luate în domeniul militar.

În ciuda așteptărilor, abordarea lui Pezeshkian, o personalitate considerată relativ moderată, se aliniază în linii mari strategiei generale a regimului, fără a dezvolta o direcție distinctă.

— nicio declarație directă nu a fost încă lansată

Însă, impasul înregistrat în cea de-a doua rundă a discuțiilor cu SUA, care urmau să aibă loc la Islamabad, sugerează că regimul este interesat să păstreze canalele diplomatice active, dar se confruntă cu dificultăți în a se angaja ferm pe o anumită linie de acțiune.

Puterea este concentrată în mâinile Gardienilor Revoluției, care dețin controlul asupra mecanismelor decisive.

În paralel, Strâmtoarea Ormuz, care constituie principalul instrument de presiune al Iranului, este controlată de Gardienii Revoluției, sub conducerea lui Ahmad Vahidi, și nu de diplomați. Acest aspect face ca puterea efectivă să fie deținută de entități care funcționează, în mare măsură, în secret.

De câteva săptămâni, intervențiile militare ale Gardienilor Revoluției au dictat, se pare, evoluția crizei, de la instituirea unei blocade în strâmtoarea Hormuz la efectuarea de atacuri asupra unor obiective din Golf. Ulterior, au fost transmise mesaje politice și diplomatice, care însă nu au prezentat întotdeauna o coerență deplină.

În acest context, Mohammad-Bagher Ghalibaf a ieșit în prim-plan ca o figură extrem de proeminentă. El, care a ocupat în trecut funcția de comandant al Gardienilor Revoluției și acum este președinte al Parlamentului, a participat activ la discuții, a adresat mesaje în spațiul public și a căutat, în anumite situații, să descrie conflictul dintr-o perspectivă pragmatică, mai degrabă decât una strict ideologică.

În ciuda acestui fapt, situația sa actuală este destul de delicată.
Presiunea exercitată de Parlament și de rețelele conservatoare împotriva negocierilor este una puternică.
În spațiul public și prin intermediul presei de stat, discuțiile purtate cu adversarii Iranului sunt din ce în ce mai frecvent descrise ca o slăbiciune.
Potrivit spuselor lui Ghalibaf, acțiunile sale au loc în conformitate cu dorința exprimată de Mojtaba Khamenei, însă nu există suficiente informații concrete care să confirme o coordonare directă între aceștia.

Funcționalitatea sistemului rămâne intactă, însă impresia generală este că conducerea acestuia lipsește de o coordonare unitară și centralizată.