În prezent, configurația strategică pare să urmeze un model deja cunoscut: o alianță de puteri cu teritorii imense din Eurasia contestă o ordine dominată de o putere maritimă și liberală, geografic izolată de restul continentului.
În această luptă pentru influență, China și Rusia, sprijinite de Iran și Coreea de Nord, și înconjurate de regimuri autocratice precum cele din Belarus și Myanmar, au preluat rolul pe care, în trecut, l-au jucat Franța napoleoniană, Germania imperială și Uniunea Sovietică, care odinioară au dominat Eurasia și și-au exercitat puterea la nivel global.
În acest context, Statele Unite, la fel ca și Regatul Unit înaintea lor, reprezintă singurul actor capabil să creeze o „mare barieră de foc” – un lanț de țări cu ieșire la mare și țări riverane din America de Nord, Europa și Asia de Est care să înconjoare Eurasia, potrivit unei analize publicate în Foreign Affairs.
Geopolitica se află într-o dinamică de repetiție, inima întunecată a Eurasiei fiind scena emergenței unei axe autocratice care își propune să spargă bariera constituită de „ținuturile de margine” și să se extindă spre restul lumii.
În prezent, aceste regiuni pivotale nu reprezintă simple replici ale marilor puteri istorice. În schimb, asistăm la emergența unei coaliții revizioniste care respinge** idealurile liberale și dominația americană, spre deosebire de epoca în care Hitler și Napoleon impuneau o singură putere dominantă.
Citește șiCum a surprins un satelit polonez cel mai nou portavion nuclear al Chinei: imagini rare din Dalian
Nu mai este vorba de un singur imperiu care calcă totul în picioare
, ci de o nouă configurație geopolitică.
În arsenalul lor se află o gamă largă de mijloace moderne, printre care atacuri cibernetice și campanii de dezinformare, precum și arme de înaltă precizie și rachete echipate cu capabilități nucleare. Aceste instrumente le permit să submineze coeziunea alianțelor situate la periferia continentului și chiar să lanseze atacuri împotriva Statele Unite.
Legăturile dintre autocrațiile eurasiatice se manifestă și într-o altă dimensiune. Extinderea lor se realizează nu numai prin intervenții militare pe front, ci și prin conexiuni fizice și înțelegeri nou încheiate.
În zona centrală, China acționează ca o forță dominantă, promovând o strategie globală de supremație prin intermediul proiectului „Noului Drum al Mătăsii” terestru, consolidării puterii maritime și dezvoltării infrastructurii digitale, inclusiv rețele de telecomunicații, sisteme de plăți și de monitorizare.
O ofensivă comună are potențialul de a destabiliza controlul asupra regiunilor periferice, în timp ce se realizează o legătură între vastul imperiu digital al Chinei și ambițiile sale istorice de extindere a influenței teritoriale.
În inima Eurasiei, o alianță strategică a luat naștere, reunind China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord, țări caracterizate printr-un sistem de guvernare autocratic.
Nu există declarații directe care să poată fi reproduse aici.
Înlocuit cu nimic pentru că era deja rescris și redenumit paragraf și cu lista goală și cu alte câteva remedieri:
În ciuda aparențelor, aceste teritorii centrale prezintă o dilemă fundamentală: deși dispun de o capacitate de coerciție considerabilă, ele sunt, în același timp, extrem de vulnerabile.
Zona centrală, alcătuită din China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, este capabilă să impună o influență dominantă, provocând crize majore și efecte devastatoare.
În ciuda eforturilor lor, oponenții nu posedă puterea economică și tehnică necesară pentru a înfrunta o coaliție concurentă condusă de SUA într-o luptă care se va decide pe termen lung.
Alianța țărilor situate la periferia supercontinentului se remarcă printr-o capacitate militară, economică și tehnologică fără precedent, însă dezbinarea în ceea ce privește obiectivele individuale ale fiecărui membru al alianței reprezintă un pericol iminent.
Statele Unite sunt poziționate în fruntea unei structuri complexe alcătuite din rețele regionale de securitate, entități economice și tehnologice, precum și grupuri cu interese și valori distincte. Acest imperiu descentralizat se caracterizează prin deschidere și adaptabilitate, însă prezintă și vulnerabilități, precum riscul de a se dezintegra sau fragment.
Slăbiciunile interne au fost accentuate de către adversarii lor, care au știut să valorifice avantajele oferite de deschiderea către piețele occidentale, instituțiile și tehnologiile acestora, iar procesul de globalizare a reușit să erodeze consensul intern care a constituit fundamentul coeziunii ținuturilor de la marginea continentului.
O schimbare de perspectivă a avut loc în rândul unora dintre partenerii SUA, care acum privesc unilateralismul american ca o amenințare mai semnificativă decât agresorii situați în inima Eurasiei.
Animați de dorința de a schimba ordinea existentă, forțele progresiste se pregătesc să intre într-o nouă etapă. Transformarea radicală a scenei politice mondiale pare să fie scopul lor principal. În acest context, au loc
„schimbări tectonice”
care vor redefini configurația puterii pe plan global.
Statele Unite s-au transformat într-un protector ambiguu, fiind acum ispitite de protecționism și de tendințe prădătoare.
Nu au lipsit tensiunile
generate de conflictul din Iran, care au scos în evidență, în mod clar, fisurile existente în interiorul alianței, astfel încât unele state membre au optat pentru o poziție de refuz în ceea ce privește sprijinirea demersurilor întreprinse de SUA.
O regiune de frontieră este prinsă în mijlocul unor conflicte interne, în vreme ce națiunile aflate în inima Eurasiei sunt unite în dorința lor de a modifica ordinea existentă.
Reconstrucția unei ordini adaptate pentru regiunile de la periferia Eurasiei reprezintă cea mai semnificativă provocare pentru administrația din Washington, într-o perioadă în care puterea este determinată atât de posesia teritorială, cât și de structurile rețelelor constituite.
Schimbarea strategiei impune o abordare mai complexă, în care granițele naționale nu mai reprezintă o linie de demarcație suficientă pentru a ține armatele adverse sub control; în schimb, devine esențială prevenirea ca regimurile autocratice aflate în inima continentului să utilizeze globalizarea drept instrument pentru a-și realiza obiectivele la nivel global.
Pentru ca puterile periferice să devină competitive, este nevoie de o abordare inovativă care să integreze coalițiile eterogene într-un sistem interdependent, menit să consolideze libertățile societale și să ofere protecție împotriva presiunilor externe.
O strategie modernă pentru puterile de margine trebuie să unească rețeaua eterogenă de coaliții într-un sistem care susține interdependența, consolidează societățile libere și protejează împotriva coerciției.
Alternativ, se poate spune că o nouă strategie pentru statele aflate la margine trebuie să creeze un cadru unitar pentru diverse alianțe, favorizând interacțiuni reciproce și apărând valorile societăților deschise împotriva constrângerilor.
Schimbarea globală a ordinii mondiale poate fi condusă doar de Statele Unite, însă pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesar ca acestea să învingă propriile înclinații neliberale și protecționiste. În caz contrar, regiunile strategice centrale vor remodela lumea pentru a-și atinge scopurile cu mai multă ușurință.
COMENTARII / 0