Rusia pierde, Occidentul câștigă: Impactul răcirii relațiilor Putin-Erdogan

Preocupările legate de relațiile Turciei cu Occidentul au reapărut de mai multe ori în ultimele două decenii și jumătate, de fiecare dată când Guvernul turc a avut un conflict cu Statele Unite și Europa. Un astfel de episod a avut loc în 2003, când Parlamentul turc a respins cererea de a permite forțelor americane să utilizeze teritoriul turc în cadrul invaziei Irakului. Un alt exemplu a fost în 2010, când Turcia a optat împotriva sancțiunilor ONU mai severe împotriva Iranului. Îngrijorările au atins un nou nivel de urgență în 2017, odată cu decizia Ankarei de a achiziționa sistemul de apărare antirachetă S-400, produs în Rusia, ceea ce a ridicat temeri cu privire la apropierea celei de-a doua puteri militare a NATO de principalul adversar al alianței, potrivit unei analize publicate în Foreign Affairs.

Turcia a fost puternic ancorată în blocul occidental de către liderii săi laici în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Aderarea la Consiliul Europei a avut loc în 1949, iar NATO a urmat în 1952, urmată de un acord de asociere cu Comunitatea Economică Europeană în 1963.
Însă, observatorii din Occident erau îngrijorați de posibilitatea ca distanțarea Turciei de blocul occidental să aibă loc sub conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării al președintelui Recep Tayyip Erdogan, având în vedere conexiunile istorice ale partidului cu grupurile islamiste după ce a preluat puterea în 2002.

Nu s-a întâmplat întru totul așa

Citește șiVideo Alertă în Marea Neagră: o navă cargo, abandonată după un atac cu dronă lângă Odesa, plutește în derivă între România și Bulgaria

însă; Erdogan a încercat să schimbe această traiectorie.
În mijlocul anilor 2010, Ankara a început să dezvolte legături mai strânse în domeniile economic, energetic și de securitate cu Moscova, sub bannerul „autonomiei strategice”, și a adoptat uneori politici care au generat nemulțumire în rândul aliaților săi din NATO.

Turcia își reorientează acum atenția către partenerii occidentali, NATO fiind pe punctul de a primi un impuls semnificativ. În ajunul reuniunii la nivel înalt a liderilor alianței, care va avea loc la Ankara în luna iulie, reprezentanții Turciei exprimă în mod constant opinii favorabile alianței. Potrivit declarațiilor ministrului turc de Externe, Hakan Fidan, legăturile transatlantice constituie o necesitate strategică pentru Turcia, iar summitul reprezintă o „oportunitate istorică” pentru reafirmarea unității NATO.

Transformarea în politica externă a Turciei Ankara nu rămâne doar la nivel declarativ.
De-a lungul ultimilor ani, capitala turcă a început să se distanțeze de Moscova prin diminuarea dependenței de resursele energetice rusești și prin limitarea legăturilor economice și de apărare dintre cele două națiuni.
Această schimbare de direcție a creat premisele pentru o cooperare mai intensă cu aliații NATO – și reflectă o recunoaștere a decizionarilor politici turci că, după perioade îndelungate de accentuare a autonomiei strategice a propriei țări, Turcia se află într-o poziție mai favorabilă prin alinierea sa la Occident.

În cadrul administrației de la Kremlin se află un aliat cheie. Acesta menține legături strânse cu președintele rus, Vladimir Putin. În ultimele săptămâni, relațiile dintre Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, s-au răcit considerabil. Această schimbare are implicații semnificative pentru NATO și pentru echilibrul de putere în regiune.

În mod surprinzător, procesul de reconciliere dintre Ankara și Moscova își are originea într-una dintre cele mai critice episoade din relațiile contemporane dintre Rusia și Turcia. În noiembrie 2015, la scurt timp după intervenția militară a Rusiei în conflictul sirian, care viza sprijinirea regimului Bashar al-Assad împotriva unei revolte susținute de Ankara, forțele turce au interceptat și doborât un aparat de zbor rus în zona de frontieră siriano-turcă. Ca urmare, Moscova a instituit sancțiuni economice severe, iar Ankara a manifestat temeri privind posibile represalii militare. În acest context, Turcia a solicitat aliaților săi din NATO să nu retragă bateriile de rachete Patriot staționate pe teritoriul său, însă Statele Unite și Germania au decis să procedeze la retragerea acestora, în ciuda solicitărilor. La acel moment, relațiile dintre Washington și Ankara erau deja deteriorate din cauza deciziei administrației americane de a sprijini o miliție kurdă siriană pe care Turcia o considera o entitate teroristă. Această retragere a contribuit la consolidarea impresiei că NATO nu va oferi sprijin adecvat în situații de vulnerabilitate extremă.

Turcia a cunoscut un moment de 2016 marcat de o schimbare în relațiile cu Rusia și NATO. Îngrijorările legate de reacțiile Rusiei și sentimentul de abandon din partea aliaților săi din NATO au determinat președintele Erdogan să caute o reconectare cu Vladimir Putin la începutul acelui an. Acest demers a inclus exprimarea regretului pentru incidentul aviaticii care a avut loc anterior. Ulterior, după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, Putin a fost primul lider străin care a contactat și oferit sprijin președintelui turc.

Nu a existat un răspuns prompt din partea aliaților NATO ai Turciei

, ceea ce a accentuat percepția lui Erdogan că NATO nu constituie un partener de încredere în situații de criză, spre deosebire de Rusia, care a demonstrat că poate fi un partener viabil pentru Turcia.

Turcia a efectuat o operațiune militară în regiunea nordică a Siriei la aproximativ o lună după un anumit eveniment, operațiune care a avut loc cu consimțământul implicit al Rusiei. Ulterior, și anume în anul următor, Turcia a procurat sistemul de protecție împotriva rachetelor S-400, care este o creație a industriei rusești. Acest sistem prezintă anumite probleme, deoarece este incompatibil cu infrastructura militară a NATO și a ridicat semne de întrebare în rândul aliaților cu privire la posibilitatea ca tehnologia avansată de radar să poată fi utilizată pentru a culege informații despre avioanele NATO, inclusiv despre avionul de luptă F-35. Această situație a stârnit îngrijorare, deoarece s-ar putea ca Moscova să obțină astfel date sensibile privind capacitățile operaționale ale acestor aeronave. În ciuda faptului că Statele Unite ale Americii au instituit sancțiuni împotriva Turciei și au retras-o din programul destinat avionului F-35, guvernul de la Ankara a declarat că își rezervă dreptul de a-și diversifica parteneriatele strategice în domeniul apărării, astfel încât să poată diminua dependența sa de partenerii occidentali.

Urmările conflictului dintre Rusia și Ucraina, declanșat în 2022, au avut un efect neprevăzut asupra relațiilor dintre Rusia și Turcia. Deși Ankara nu a sprijinit ofensiva rusă, ci a condamnat-o în cei mai puternici termeni, a votat o rezoluție ONU care critica Rusia și a livrat Ucrainei drone și armament, totodată a restricționat accesul navelor militare prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, conform Convenției de la Montreux din 1936. În același timp, Turcia a refuzat să aplice sancțiuni economice occidentale Rusiei, transformându-se într-o arteră vitală pentru economia Moscovei. Numeroși ruși, fugind de război, s-au stabilit în Turcia, unde au investit în proprietăți și afaceri, injectând fonduri vitale într-o economie afectată. În 2022, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat o creștere remarcabilă, atingând 60 de miliarde de dolari, ceea ce face din Turcia al doilea partener comercial ca mărime al Rusiei, după China.

Legăturile energetice dintre Turcia și Rusia au cunoscut o expansiune semnificativă.
Într-un interval de doi ani de la începerea conflictului, Turcia a ajuns să fie al treilea cel mai mare cumpărător de combustibili fosili de origine rusă.
În perioada 2023 și 2024, volumul importurilor de petrol din Rusia a înregistrat o creștere considerabilă, fiind de peste dublu comparativ cu cifrele din 2021.
În plus, Turcia și Rusia au decis să continue un proiect comun, inițiat în urma unui acord semnat în 2010, prin care compania de stat rusă Rosatom va fi responsabilă de construcția, administrarea și funcționarea centralei nucleare Akkuyu, situată pe coasta mediteraneană a Turciei.
Proiectul a necesitat investiții masive din partea Rusiei, iar Ankara a oferit sprijin pentru a ajuta Rosatom să ocolească obstacolele impuse de sancțiuni și să finalizeze centrala.

Acordul prevede că Rusia va deține acțiunile majoritare

, ceea ce practic îi oferă Moscovei acces pe termen lung la infrastructura critică a unei țări importante membre NATO, pentru o perioadă estimată de 60 de ani de funcționare a centralei și pentru procesul ulterior de dezafectare, care se întinde pe mai multe decenii.

În prezent, din punct de vedere al partenerilor NATO ai Turciei, Ankara se află la cea mai mare distanță în relația cu Rusia. Achizițiile de echipamente militare din Rusia și consolidarea legăturilor energetice strânse cu Moscova au avut loc. Durabilele legături comerciale cu Rusia au generat avertismente din partea oficialilor europeni și americani privind posibilitatea unor sancțiuni secundare pentru instituțiile turcești, în cazul în care acestea cooperează cu entitățile rusești sancționate. În mod direct, Turcia a subminat NATO prin exercitarea puterii de veto, determinând aliații să ofere concesii pentru a obține aprobarea Ankarei privind cererea de aderare a Finlandei și Suediei la alianță. Procesul de ratificare a statutului de membru al celor două țări a fost însemnat timp de luni de zile. Pentru numeroși aliați, întreaga situație a reprezentat o victorie pentru Putin.

O perioadă de reevaluare a relațiilor este acum necesară.

Turcia a fost nevoită să reevalueze strategia sa externă din cauza dificultăților interne. 2023 a fost un an crucial pentru țară, care s-a confruntat cu o creștere semnificativă a inflației, o scădere a valorii monedei naționale și o criză financiară tot mai acută. Gestionarea defectuoasă a economiei și politicile monetare neconvenționale promovate de Erdogan au distrus încrederea investitorilor, iar îndepărtarea de partenerii tradiționali occidentali a lăsat Turcia izolată. Un

cutremur puternic

a avut loc în februarie 2023, rezultând în moartea a peste 50.000 de persoane și pagube materiale de aproape 100 de miliarde de dolari, accentuând și mai mult dificultățile cu care se confruntă țara.

În urma victoriei sale în alegerile din mai 2023, Erdogan a admis că reevaluarea imaginii Turciei a devenit o necesitate atât din punct de vedere economic, cât și strategic.
Continuarea izolării Europei devenise de nesustenat pentru Turcia, având în vedere că UE reprezenta cel mai mare partener comercial și cea mai importantă sursă de investiții pentru Ankara.

Turcia a cunoscut o perioadă de provocări în domeniul apărării, Erdogan confruntându-se cu dificultăți în consolidarea legitimității interne și a influenței externe, din cauza repercusiunilor generate de sancțiunile americane pe S-400 rusești.

• Retragerea din programul F-35 al NATO a avut consecințe financiare majore pentru companiile turcești;
• este vorba de pierderi estimate în miliarde de dolari aferente contractelor;
• sancțiunile impuse asupra entității responsabile de achizițiile publice pentru apărare din Turcia au generat complicații;
• complicațiile vizează fabricarea armamentului dependent de componente americane;
• blocarea negocierilor pentru încheierea unor noi înțelegeri a fost o altă consecință.

Turcia a încercat să-și corecteze traiectoria prin numirea lui Mehmet Simsek în funcția de ministru al Finanțelor, un nume respectat de investitorii internaționali după experiența sa anterioară în același post. Schimbarea de strategie vizează redresarea economiei aflate în impas. În acest scop, noul ministru de Finanțe a efectuat vizite în capitalele occidentale, cu scopul de a-i reassigura pe investitori că Turcia readoptă politici economice standard. În paralel, Fidan a transmis un mesaj care sugerează o apropiere diplomatică mai puternică a Turciei de partenerii săi occidentali, inclusiv consolidarea legăturilor cu și susținerea demersurilor pentru revigorarea procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.

La iulie 2023, o schimbare de poziție a avut loc odată cu retragerea obiecțiilor formulate de Erdogan privind integrarea Suediei în NATO.
Deși nu a impus sancțiuni occidentale împotriva Rusiei în aceeași manieră,
Turcia și-a reorientat strategiile pentru a preveni repercusiuni financiare indirecte.
O scădere abruptă a exporturilor turcești către Rusia a fost înregistrată la începutul anului 2024,
băncile din Ankara optând pentru închiderea conturilor companiilor rusești și suspendarea procesării plăților.
De asemenea, Turcia a decis limitarea exporturilor de bunuri cu origine americană, precum microcipuri și sisteme de telecomandă,
considerate de aliații NATO drept posibile mijloace de sprijin pentru Armata rusă.

Turcia a inițiat eforturi pentru diminuarea dependenței sale energetice de Rusia. În anul 2025, au avut loc negocieri cu Iranul în scopul majorării fluxului de gaze naturale provenind din Turkmenistan, concomitent cu accelerarea planurilor de extindere a importurilor de gaze naturale lichefiate din Statele Unite și din alți furnizori care nu sunt de origine rusă.

În mod discret, Ankara a abandonat proiectele inițiate de Putin în 2022 pentru crearea unui centru de gaze naturale rusești în Turcia, avertizat de guvernele occidentale că ar fi permis Moscovei să ocolească restricțiile de import prin amestecarea gazului său cu cel de altă proveniență.

• În prelungirea contractelor de gaze naturale rusești care urmau să expire într-un an, Turcia a optat pentru un acord pe termen lung de 15 ani pentru achiziționarea a aproximativ 1.500 de încărcături de GNL din Statele Unite.

Nu există declarații directe.

Importurile de gaze naturale din Rusia au reprezentat peste 50% din necesarul Turciei în 2018; până la sfârșitul anului 2025, această pondere a scăzut sub 40%.
După îndemnul președintelui american Donald Trump adresat lui Erdogan, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă în septembrie 2025, de a diminua achizițiile de energie rusească ale Turciei, principalele rafinării ale țării au început să achiziționeze țiței din Irak, Kazahstan și alți producători non-ruși, contribuind la o scădere de peste 60% a exporturilor de petrol rusești către Turcia în octombrie.

Parteneriatul nuclear dintre Turcia și Rusia a înregistrat tensiuni considerabile. Proiectul de construire a centralei nucleare Akkuyu, care inițial era programat să devină operațional în 2024, a suferit întârzieri repetate din cauza preocupărilor furnizorilor legate de sancțiunile impuse Rusiei. În prezent, Turcia colaborează cu Statele Unite și Coreea de Sud la planificarea unei a doua centrale nucleare în Sinop, situată pe coasta Mării Negre, un proiect care anterior era așteptat să fie condus de Rosatom.

Forța acestui grup rămâne nediminuată.

Turcia a cunoscut o reorientare strategică semnificativă în ultimele 18 luni. Assad pierzând controlul la sfârșitul lui 2024, iar un nou guvern, puternic afiliat cu Ankara, a preluat puterea la Damasc. Acest nou echilibru de forțe a diminuat considerabil influența Rusiei în Siria, teritoriu pe care ea îl controla din 2015. În acest context, necesitatea ca Erdogan să se alinieze cu Putin pentru a-și legitima politicile în Siria a devenit, în mare măsură, inutilă.

Schimbarea politică din Siria a creat oportunități pentru retragerea militară a SUA din regiune, diminuând astfel o cauză importantă de tensiune în relațiile dintre Statele Unite și Turcia de o perioadă lungă. Acest climat diplomatic pozitiv a permis Turciei să-și consolideze alianțele care au sprijinit dintotdeauna industria sa de apărare și militară.

Modernizarea capacităților militare ale Turciei depinde în mare măsură de accesul la componente americane pentru producția internă de apărare.
Turcia a procedat anul trecut la achiziționarea unui număr de avioane Eurofighter Typhoon de la partenerii săi din NATO, tranzacție care reprezintă un element cheie în eforturile de modernizare ale armatei turce.
Aceste achiziții externe sunt vitale pentru consolidarea puterii militare a țării.

În același timp, capitala turcă Ankara manifestă interes în a se implica activ în demersul european de creare a unei industrii de apărare proprii, vizând astfel atragerea de noi resurse financiare pentru proiectele sale.

Schimbarea de direcție a Turciei în politica externă a devenit evidentă odată cu reangajarea sa față de NATO. Această reorientare a fost clar exprimată printr-un gest semnificativ: în luna decembrie 2025, după o perioadă îndelungată de negocieri privind achiziționarea unui al doilea lot de rachete S-400, Erdogan a solicitat în mod direct lui Putin retragerea sistemului de apărare antirachetă.

NATO a reacționat prompt la conflictul declanșat de SUA împotriva Iranului pe 28 februarie, demonstrând eficacitatea parteneriatului său cu Ankara. Atunci când mai multe proiectile iraniene au pătruns în spațiul aerian al Turciei, sistemele de apărare integrate în NATO din estul Mediteranei au reușit să le intercepteze. Ulterior, alianța a consolidat capacitățile de apărare antirachetă și aeriană ale Turciei, inclusiv prin dislocarea de baterii Patriot în sud-estul țării, regiune care găzduiește sistemul radar care susține scutul antirachetă al NATO. În paralel, sistemele S-400 de înaltă valoare ale Turciei au rămas neactivate, deoarece țara a fost direct expusă riscului de atacuri cu rachete.

Creșterea colaborării dintre Turcia și aliații săi din NATO se accentuează, pe măsură ce Ankara NATO pentru a-și consolida capacitățile de apărare, grav afectate de război, în special în ceea ce privește protecția împotriva rachetelor balistice cu rază medie de acțiune, a rachetelor de croazieră și a atacurilor coordonate de saturație.

Negocierile

cu Franța și Italia privind achiziționarea și coproducerea sistemului de apărare antirachetă SAMP/T au fost reluate.
De asemenea, Germania a anunțat desfășurarea unei baterii suplimentare de apărare aeriană Patriot și a 150 de soldați pe teritoriul turc la sfârșitul lunii iunie.
Oficialii turci au făcut publice informații despre un plan NATO din 2023, care vizează crearea unui corp multinațional în Turcia, cu obiectivul de a finaliza proiectul până în 2028.
În plus, Turcia își extinde participarea la operațiuni de securitate în Marea Neagră, lansând o inițiativă de deminare în cadrul NATO, împreună cu Bulgaria și România, în luna ianuarie.

Revenind la realitate

Legăturile din ce în ce mai strânse dintre Turcia și NATO au stârnit nemulțumirea Moscovei. Deși a fost invitat în repetate rânduri, Putin nu și-a mai făcut o apariție în Turcia din 2020. În perioada recentă, ținte turcești au fost atacate de Rusia, atât în Ucraina, cât și în regiunea Mării Negre. În 2023, forțele ruse au tras focuri de avertisment asupra unei nave de marfă sub pavilion turcesc în Marea Neagră. Ulterior, în 2025, Rusia a efectuat un atac asupra unui petrolier GNL sub pavilion turcesc în orașul-port ucrainean Odesa și a bombardat o instalație de drone Bayraktar de origine turcească, situată în apropiere de Kiev. În ciuda faptului că Turcia încă își menține rolul de mediator între Rusia și Ucraina, aceasta din urmă a devenit din ce în ce mai frustrată de ceea ce consideră a fi pretențiile inflexibile ale Rusiei și de lipsa de dorință a Rusiei de a purta discuții la nivel înalt, care ar putea duce la o rezolvare a conflictului. În plus, Turcia sprijină în mod evident aspirațiile Ucrainei de a deveni membră a NATO.

Deși se observă o apropiere de NATO și o distanțare de Rusia, această schimbare nu implică abandonarea completă a obiectivului de autonomie strategică de către Turcia. În continuare, Ankara urmărește maximizarea libertății de acțiune și păstrarea capacității de a întrețină relații simultane cu diverse entități, printre care aliații NATO, China, Rusia și puterile regionale. În prezent, Ankara consideră că poate promova mai eficient interesele sale externe prin colaborarea cu Statele Unite și Europa.

Turcia își consolidează poziția în regiune prin dezvoltarea industriei de apărare autohtonă, care reprezintă un factor cheie în proiecția puterii sale și în influențarea evoluției conflictelor. Ankara are planuri de a continua investițiile semnificative în dezvoltarea capacităților sale interne de apărare. Însăși progresul înregistrat în acest domeniu depinde în continuare de tehnologia avansată, de componentele specializate, de sprijinul financiar și de parteneriatele strategice stabilite cu țările occidentale, în special cu SUA și țările europene.

Turcia și-a consolidat legăturile economice și de securitate cu Europa și Statele Unite pentru mai multe decenii. O încercare de diversificare a fost făcută de Erdogan prin aprofundarea colaborării cu Rusia, însă se pare că Turcia a revenit la o poziție mai apropiată de cea tradițională.