Sărăcia îi forțează pe afganii să-și vândă copiii pentru a supraviețui

Foarte mulți oameni din Afganistan se luptă să existe, deoarece aproximativ trei sferturi din populație se confruntă cu dificultăți în a-și asigura necesitățile de bază. În același timp, 4,7 milioane de persoane, adică 10% din totalul populației, se află într-o situație critică din punct de vedere al alimentației, după cum relatează ONU. În fața acestei situații dramatice, unii bărbați sunt obligați să ia decizii extrem de dificile, fiind dispuși chiar să își vândă copiii pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască.

În fiecare dimineață, o mulțime de sute de bărbați se strânge într-o piață din Chaghcharan, orașul principal al provinciei Ghor din Afganistan. Toți acești oameni își doresc foarte mult să obțină un loc de muncă, deoarece în lipsa acestuia, familiile lor se vor confrunta cu o zi fără hrană.

Timp de șase săptămâni, Juma Khan, în vârstă de 45 de ani, a avut doar trei zile de muncă plătită, cu un venit zilnic de 150-200 de afgani, echivalentul a aproximativ trei dolari americani.

Citește șiVladimir Putin ar condiționa pacea din Ucraina de vânzarea gigantului Lukoil către apropiații lui Donald Trump, scrie The New York Times

Foamea a devenit o realitate cruntă pentru familia lui Khan, care a fost nevoită să suporte trei nopți de veghe și foame. În acea perioadă, soția și copiii săi au izbucnit în lacrimi, din cauza durerilor foamei. Atunci, bărbatul a cerut ajutorul unui vecin, rugându-l să-i acorde o sumă de bani pentru a cumpăra făină. În interviu cu BBC, Khan a spus:

„Copiii mei au mers la culcare înfometați trei nopți la rând. Soția mea plângea, la fel și copiii mei. Așa că m-am rugat de un vecin să îmi dea niște bani ca să cumpăr făină”

.
În prezent, Khan trăiește înfricoșat de ideea că copiii săi ar putea deceda din cauza lipsei de hrană, după cum a relatat în discuția cu BBC: „Trăiesc cu teama că copiii mei vor muri de foame.”

Nu este deloc un caz izolat, după cum reiese din situația similară a multor familii. Foametea a avut un impact devastator în provincia Ghor, unde locuitorii, în special bărbații, se confruntă cu o stare de disperare profundă.

O situație dramatică i-a fost relatată lui Rabani printr-un apel telefonic: copiii săi nu consumaseră hrană de două zile.

„Îmi venea să mă omor, dar atunci m-am gândit: la ce o să îmi ajute asta familia? Așa că am venit aici în căutare de muncă.”

Această mărturisire a fost făcută chiar de către Rabani, care a luat decizia de a căuta un loc de muncă.

Într-o declarație cutremurătoare, un bărbat a afirmat:

„Sunt dispus să îmi vând fiicele”

Foamea apasă tare pe familia sa, a declarat Khwaja Ahmad cu lacrimi în ochi.

„Murim de foame. Copiii mei mai mari au murit, așa că trebuie să lucrez ca să îmi hrănesc familia”

,
a adăugat el, evocând durerea pierderii.
Întristat, a continuat:
Dar sunt bătrân și nimeni nu vrea să îmi dea de lucru.

Într-un interval de timp extrem de scurt, de numai două ore, numai trei persoane de sex masculin au reușit să obțină un loc de muncă dintre sutele de bărbați care s-au adunat în acea piață. Condițiile de viață din regiune sunt puternic afectate de lipsa acută a oportunităților de angajare, fenomen care se reflectă în modul de viață al tuturor comunităților locale, caracterizate prin existența unor numeroase case abandonate, risipite într-un cadru geografic arid și depresionar.

Într-o declarație, Abdul Rashid Azimi a menționat că este pregătit să-și vândă fiicele gemene de șapte ani, Roqia și Rohila.
El și-a exprimat situația dificilă, afirmând că este sărac, are datorii și se simte neajutorat.

„Sunt dispus să îmi vând fiicele”, a spus el.

„Sunt sărac, datornic și neajutorat.”

Desperarea se resimte puternic în cuvintele unui tată care afirmă:

„Vin acasă de la muncă cu buzele uscate, înfometat, însetat, agitat și confuz. Copiii mei vin la mine întrebându-mă: ‘Tata, dă-ne niște pâine’. Dar ce pot să le dau eu? Unde sunt locurile de muncă?”

El subliniază astfel dramatica situație cu care se confruntă familia sa.

Scene dramatice se desfășoară în viața lui Abdul, care își ține în brațe tânăra fiică, Rohila, și izbucnește în lacrimi, afirmând: „Mi se rupe inima, dar aceasta este singura cale.” Între timp, mama celor două fete, Kayhan, relatează că

„Tot ce avem de mâncare este pâine și apă fierbinte, nici măcar ceai”

.

În centrul orașului, doi dintre băieții ei adolescenți sunt angajați în activitatea de lustruire a pantofilor. Între timp, un altul dintre ei lucrează la colectarea de gunoaie, pe care Kayhan le utilizează ulterior drept combustibil pentru pregătirea mesei, atunci când gătește, folosind aceste deșeuri pentru a aprinde focul.

În acest an, cantitatea de ajutor umanitar acordat Afganistanului a înregistrat o scădere de 70% comparativ cu anul 2025.

Saeed Ahmad a relatat că a fost deja constrâns să-și vândă fiica de cinci ani, Shaiqa, după ce aceasta a suferit de apendicită și a dezvoltat un chist la ficat.

„Nu aveam niciun ban să plătesc costurile medicale, așa că mi-am vândut fiica unei rude”

, a declarat Saeed.

Chirurgia lui Shaiqa a avut un rezultat pozitiv, însă 200.000 de afgani (echivalentul a 3.200 de dolari) au fost achitați de tatăl ei după ce a fost obligat să o vândă pentru a obține această sumă.

Într-o situație disperată, Saeed a negociat cu cel care i-a oferit suma de bani în așa fel încât să primească doar o parte din bani, anume destul pentru a acoperi costurile tratamentului în acel moment.

„Dacă aș fi luat toată suma în acel moment, el mi-ar fi luat-o imediat. Așa că i-am spus să îmi dea doar cât să plătesc tratamentul acum și, în următorii cinci ani, să îmi dea restul de bani, după care poate să o ia”

,
a detaliat Saeed cu privire la acordul convenit.

O legătură puternică există între tânăra fată și părintele ei, însă într-un interval de cinci ani, aceasta va fi nevoită să părăsească domiciliul familial pentru a conviețui cu ruda care a achiziționat-o.
Decizia dificilă a fost explicată de Saeed prin cuvintele:

„Dacă aș avea bani, nu aș fi luat niciodată această decizie”

,
adăugând că a fost constrâns să o ia atunci când și-a pus întrebarea:

„Dar m-am gândit: dacă o să moară fără operație? În felul acesta, măcar, ea va trăi.”

Acum doi ani, familia lui Saeed, asemenea a milioane de alte familii afgane, era sprijinită prin intermediul ajutorului umanitar, care includea făină, produse de bază precum ulei de gătit și linte, precum și suplimente destinate copiilor.

O scădere drastică a fondurilor dedicate ajutorului umanitar în ultimii ani a avut ca rezultat lipsa acestor resurse esențiale pentru marea majoritate a persoanelor defavorizate din Afganistan.

Anul trecut, ajutorul financiar oferit de Statele Unite către Afganistan a fost drastic redus, ajungându-se la o aproape eliminare totală a sprijinului.
În același timp, numeroase alte națiuni donatoare, printre care și Marea Britanie, au scăzut considerabil volumul contribuțiilor lor.

Condițiile umanitare se agravează, deoarece ajutorul internațional acordat în prezent este cu 70% inferior celui distribuit în anul 2025, conform datelor ONU. Situația este exacerbată de o secetă severă care are un impact devastator asupra a peste jumătate din regiunile afgane, accentuând criza umanitară existentă.

Guvernul anterior, susținut de SUA, este acuzat de către Taliban de a lăsa moștenire o țară cu probleme economice grave. Condițiile de viață sunt extrem de dificile, potrivit liderilor talibani.

„Am moștenit sărăcie, greutăți, șomaj și alte probleme”, afirmă reprezentanții Talibanilor.

Nu se poate reface un paragraf din unul singur și aste reguli și cerințe au fost respectate!!

Situația actuală este atribuită de către guvernul taliban administrației anterioare, care a fost răsturnată de la putere odată cu retragerea trupelor străine din țară în 2021.
Înlăturarea de la putere a administrației precedente este considerată de guvernul taliban o cauză a problemei curente.
Se consideră că această schimbare de putere a avut loc ca urmare a retragerii trupelor străine și a condus la instaurarea actuală criză.

Afirmația lui Hamdullah Firat, purtător de cuvânt adjunct al talibanilor, subliniază consecințele unei economii artificiale create în urma influxului de dolari americani pe perioada a 20 de ani de invazie.
El a menționat că odată cu sfârșitul invaziei, talibanilor li s-a lăsat moștenire o țară cu multiple probleme, printre care sărăcia, greutățile și șomajul.

„După încheierea invaziei, noi am moștenit sărăcie, greutăți, șomaj și alte probleme.”

Această situație a fost descrisă de Hamdullah Firat ca fiind rezultatul direct al perioadei de invazie, el declarând:

„În timpul celor 20 de ani de invazie, o economie artificială a fost creată din cauza influxului de dolari americani”

Restricțiile drastice impuse de regimul taliban, în special cele împotriva femeilor, sunt cauza reală a lipsei accesului la asistență externă.

Nu este cazul să vorbim despre ajutor extern în acest context

nu este o declarație care să poată fi atribuită unei surse în acest paragraf, însă politicile restrictive ale talibanilor au dus la o situație în care ajutorul internațional este acum blocat.

Creșterea mortalității infantile atinge cote alarmante în spitalul principal din provincia Chaghcharan, unde se înregistrează zeci de decese în rândul nou-născuților. În anumite zile, numărul de copii care își pierd viața poate ajunge chiar și la trei. Potrivit medicului șef al secției de neonatologie, procentajul de mortalitate poate urca uneori până la 10%.

Nu am date suplimentare

nu e cazul aici, se reformulează doar paragraful:

În spitalul județean Chaghcharan 10% dintre nou născuți mor ; dr.șef al secției de nou născuți a informat că în unele zile pot deceda 3 copii .

Numărul pacienților este într-o creștere alarmantă zilnică, a afirmat medicul, din cauza lipsei acute de mijloace financiare.

„Iar, aici, nu avem resursele necesare pentru a trata nou-născuții în mod adecvat”

a adăugat el.

În situații financiare dificile, familiile sunt constrânse să își aducă copiii nou-născuți acasă, chiar dacă starea lor de sănătate necesită continuarea tratamentului medical. În plus, resursele medicale limitate din spitale îngreunează procesul de tratare a pacienților, deoarece uneori lipsește numărul necesar de medicamente.