Duşmanii Rusiei nu pot învinge ţara pe plan militar şi recurg la metode teroriste, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, potrivit discursului rostit în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu membrii celei de-a opta Dume de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), care se pregătesc să-şi încheie mandatul înainte de alegerile parlamentare din septembrie.
- Liderul de la Kremlin a anunţat că tocmai se formează o nouă ordine mondială, este „în joc” soarta poporului rus, iar bugetul apărării trebuie consolidat şi în următorii trei ani, relatează News.ro.
- Deşi peste două treimi din ruşi susţin oprirea ostilităţilor, conform sondajelor, Vladimir Putin a insistat şi cu această ocazie că soldaţii ruşi care luptă în Ucraina de aproape patru ani şi jumătate „sunt susţinuţi de întreg poporul, de întreaga societate”, notează Agerpres.
- „Ne vom atinge obiectivele şi împreună vom face totul pentru victorie, pentru Rusia”, a spus el.
„Autorităţile ruse acţionează în prezent într-o perioadă de formare a unei noi ordini mondiale. În lupta şi concurenţa acerbă se conturează o nouă ordine mondială”, a subliniat liderul de la Kremlin, menţionând că în prezent „soarta” poporului rus „este în joc” şi „aceasta nu este deloc o exagerare, ci este pur şi simplu adevărul”.
„(Duşmanii) nu sunt în măsură să învingă Rusia pe câmpul de luptă, aşa că mizează pe utilizarea unor metode teroriste în mod deschis împotriva poporului nostru”, a mai declarat Putin, referindu-se la atacurile cu drone ucrainene asupra unor obiective din spatele frontului rusesc.
El menționează, în același timp, susținerea țărilor europene pentru atacuri asupra fabricilor militare, rafinăriilor și depozitelor de comerț electronic din teritoriul Rusiei. Aceasta se întâmplă în contextul în care doctrina nucleară rusească, actualizată în 2024, extinde condițiile sub care Moscova ar putea apela la armament nuclear și afirmă că o agresiune asupra sa, susținută de o putere nucleară sau un atac convențional care amenință suveranitatea statului, ar putea justifica un răspuns nuclear.
„Cu toate acestea, nimeni nu a reuşit vreodată să înfrângă poporul rus. Nu s-a întâmplat niciodată şi nu se va întâmpla niciodată”, a susținut el.
În prezența marinilor ruși, Putin a reactivat o teorie revizionistă referitoare la România și Ucraina.
Actualitate
„Ne vom atinge obiectivele”
în Ucraina
Sala Sfântului Gheorghe a Marelui Palat al Kremlinului a fost locul în care Vladimir Putin a întâmpinat deputaţii Dumei de Stat aflaţi la sfârşitul mandatului, prezentând raportul activităţii legislative din ultimele cinci ani, perioadă care se aliniază aproximativ cu durata războiului de agresiune iniţiat de Moscova împotriva Ucrainei.
„Ultimii cinci ani, adică perioada mandatului dumneavoastră de deputaţi, au fost dificili şi extrem de responsabili pentru ţara noastră. Aceasta este, fără nicio exagerare, una dintre etapele decisive din istoria Patriei, când miza este soarta şi viitorul poporului nostru. Şi nu este deloc o exagerare, ci este pur şi simplu realitatea, atunci când, în mijlocul luptei şi al concurenţei acerbe, se conturează o nouă ordine mondială. Doresc să vă mulţumesc pentru colaborarea eficientă – în primul rând în ceea ce priveşte consolidarea suveranităţii statului şi apărarea intereselor naţionale ale Patriei”, şi-a început Putin discursul către deputaţi.
„Astăzi continuăm să apărăm securitatea şi independenţa statului, adevărul şi dreptatea. Pentru Rusia, pentru patria noastră, luptă eroic participanţii la operaţiunea militară specială. Ei sunt susţinuţi de întreg poporul nostru, de întreaga societate. Ne vom atinge obiectivele şi, împreună, vom face totul pentru victorie, pentru Rusia”, a anunţat Putin în aplauzele audienţei, confirmând că nu are de gând să oprească invazia.
În condiţiile în care în Dumă nu sunt practic deputaţi de opoziţie, Putin a ţinut să remarce „contribuţia semnificativă” pe care au adus toţi deputaţii, toate fracţiunile din Duma de Stat: Partidul Comunist al Federaţiei Ruse, „Rusia Justă”, LDPR, „Oameni Noi” şi, desigur, „Rusia Unită”, oficial partidul majorităţii parlamentare. „Astfel, din cele aproape 3.000 de acte legislative adoptate în aceşti ani, două treimi au beneficiat de sprijinul tuturor fracţiunilor”, a arătat Putin.
De asemenea, parlamentarii au acţionat „ca un front unit, adoptând legi privind reunificarea Rusiei cu cele patru regiuni istorice ale noastre: Republicile Populare Doneţk şi Luhansk, precum şi regiunile Zaporojie şi Herson. S-a asigurat integrarea acestora în cadrul unei ţări unice, care le este natală, în calitate de subiecţi cu drepturi depline ai Federaţiei”, a ţinut el să sublinieze, deşi Rusia nu deţine controlul complet asupra celor patru regiuni ucrainene anexate unilateral.
Diabolizarea Occidentului și consolidarea bugetului Apărării în următorii trei ani
În continuarea discursului său, Putin a diabolizat Occidentul, „care a pus în mişcare maşina rusofobă la turaţie maximă, stabilind pur şi simplu recorduri mondiale”, după cum s-a exprimat el. Liderul de la Kremlin s-a referit în special la sancţiuni, mulţumind Dumei că a adoptat măsuri de sprijin social şi de „educaţie patriotică a noilor generaţii”, bazată „pe tradiţii şi valori spirituale şi morale”.
În altă privință, a indicat că se pregătește pentru a fi implicat în război cel puțin pentru trei ani.
Sunt convins că, şi în cadrul lucrărilor la bugetul pentru următorii trei ani, prioritatea, alături de consolidarea apărării ţării, va fi rezolvarea problemelor sociale de primă importanţă
„În septembrie vor avea loc alegerile pentru cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat. Mulţi dintre dumneavoastră veţi participa la acestea, veţi organiza întâlniri cu concetăţenii şi cu colectivele de muncă. Vă rog să folosiţi această perioadă preelectorală cât mai chibzuit şi productiv posibil, să colectaţi propuneri şi cereri ale oamenilor, pentru a le pune apoi în practică în activitatea deputaţilor. Fundamentul acesteia se află tocmai acolo, în circumscripţiile electorale, într-o legătură solidă de feedback între puterea de stat şi imensa, diversă şi autentică societate rusă. Trebuie să-i ascultăm vocea şi să o urmăm întotdeauna”, le-a transmis Putin politicienilor, în condiţiile în care mulţi analişti sunt de părere că nemulţumirile din societatea rusă şi frica de război au crescut de când Ucraina atacă în inima teritoriului rus.
În Rusia, alegerile legislative viitoare pentru Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului, vor avea loc la 20 septembrie 2026. Organizarea votului se va desfășura pe trei zile consecutive, între 18 și 20 septembrie 2026, în linie cu scrutinurile anterioare. Tot numărul de 450 de mandate din Duma de Stat este în joc: 225 de locuri se vor atribui prin circumscripții uninominale, iar celelalte 225 se vor decide prin liste de partid, în sistem de reprezentare proporțională. Aceste alegeri vor marca prima sesiune parlamentară din Rusia de la lansarea invaziei extinse în Ucraina, în februarie 2022.
COMENTARII / 0