Potrivit IFLScience, Sogaku Taguchi are 31 de ani. În data de 11 septembrie, el a început izolare la templul Enryaku-ji, amplasat pe Muntele Hiei, deasupra Kyoto. El nu va ieși din izolare până în 2036.
În următorii 12 ani, fiecare zi va fi identică: el va pregăti mese simple și va îngriji mausoleul și grădina templului.
Taguchi va fi al 118-lea
„Jishin”
– un tip de
„mare veghetor”
– de când există înregistrări, din 1699.
Acest tip de practică este considerat unul dintre cele mai exigente din budism și a fost numit
„infernul”
. Iernile de pe munte sunt extrem de aspre. Se afirmă că mulți s-au încheiat cu viața din cauza bolilor în încercarea de a o finaliza.
Taguchi spune însă că abia așteaptă experiența. „Aceasta este una dintre practicile ascetice pe care ni le-a cerut Dengyodaishi, iar eu sunt copleșit de bucurie că mă aflu la linia de start a acesteia”, a declarat el pentru ziarul The Yomiuri Shimbun.
Impactul singurătății asupra creierului
Longevitatea stării de izolare amplifică probabilitatea apariției bolilor cardiace, a accidentelor vasculare, a diabetului de tip 2, a depresiei și a anxietății. Oamenii extrem de singuri au tendința de a suferi decesul mai devreme.
În situații de severitate, pot apărea halucinații și confuzie mentală. Sarah Shourd, cetățeană americană, a petrecut aproape 14 luni în izolare într-o închisoare din Iran.
În 2011, ea a publicat în New York Times următorul mesaj:
„Am început să văd lumini intermitente, doar pentru ca, atunci când îmi întorceam brusc capul, să constat că nu era nimic acolo”
Când se alege izolația
Motivul este factorul care generează diferența. Într-un studiu realizat în 2017, doi psihiatri ai Universității UCL au interviat 10 călugărițe și 10 călugări din Spania.
Ei nu consideră singurătatea ca fiind un aspect negativ, ci o văd ca un drum spre Dumnezeu. Ei recunosc suferința, însă găsesc în ea un scop.
Concluzia autorilor este că isolarea aleasă poate fi suportabilă, chiar și benefică, în timp ce singurătatea impusă de obicei dăunează.
COMENTARII / 0