SUA și Iran: O Pace Fragilă sau O Nouă Ordine în Orientul Mijlociu?

Patru luni de conflict armat au dus la închiderea Strâmtoarei Ormuz și la creșterea prețurilor la petrol care au afectat toate economiile globale. În urma acestui context, Statele Unite și Iranul au convenit asupra unui acord comun pentru a încheia cel mai periculos conflict din regiunea Orientului Mijlociu. Însă, robustitatea acestei înțelegeri de pace rămâne incertă. Ioana Constantin Bercean, cercetător științific, oferă perspectiva necesară pentru a înțelege cum se închide acest război.

Doctor Ioana Constantin Bercean, cercetător și expert în domeniul Orientului Mijlociu, a fost invitată în emisiunea Pașaport diplomatic de către Cristina Cileacu.

Un sentiment de recunoștință este exprimat de Ioana Constantin Bercean pentru oportunitatea oferită, declarând:

Citește șiSUA vând arme de un miliard de dolari Emiratelor Arabe Unite. Ce sisteme sunt incluse în tranzacție

Mulțumesc frumos pentru invitație. Bine v-am regăsit!

În spatele acordului dintre Statele Unite ale Americii și Iran se află documente care sunt încă ascunse publicului. Care sunt implicațiile acestui acord rămânând încă neclare, se vehiculează că memorandumul care a fost negociat între cele două părți conține anumite clauze și angajamente care ar putea schimba echilibrul de putere în regiune.

Într-o zi crucială, urmează să fie oficializat acordul de pace dintre Statele Unite și Iran la Geneva.
Acest eveniment a fost așteptat cu interes, având în vedere contextul în care Statele Unite, cu o putere militară superioară, nu au reușit să înfrângă Iranul, ci doar să impună o anumită limitare a acțiunilor acestuia.
Cristina Cileacu a adresat o întrebare pertinentă: Care sunt implicațiile concrete ale acestui acord încheiat între două entități aflate în conflict?
Care sunt efectele acestui acord de pace asupra dinamicii de putere în regiune și ce înseamnă, în esență, pentru Iran și Statele Unite?

O abordare inițială este sugerată de Ioana Constantin Bercean, care consideră că

Acesta nu este de fapt un acord

. În opinia sa, ceea ce a fost încheiat este mai degrabă o hartă de parcurs sau, în terminologia oficială, un memorandum al înțelegerii, și nicidecum un acord de pace.

O perioadă de armistițiu a fost prelungită cu 60 de zile, după cum a declarat Cristina Cileacu.

Ioana Constantin Bercean subliniază că armistițiul va fi prelungit cu 60 de zile, perioadă în care părțile implicate urmează să dezbată toate aspectele convenite anterior.
Motivația din spatele anumitor aspecte încă nu a fost făcută publică, posibil din rațiuni de securitate sau protecție.
Pentru o analiză pertinentă, sunt necesare trei direcții de abordare:

• înțelegerea obiectivelor inițiale ale conflictului și evaluarea gradului lor de îndeplinire;
• analiza variabilelor regionale, inclusiv impactul asupra Israelului;
• examinarea schimbărilor sistemice structurale provocate de acest conflict.

Acest război dintre Israel, SUA și Iran prezintă caracteristici distincte comparativ cu conflictele precedente din regiunea Orientului Mijlociu.
Se remarcă pentru prima dată un actor care a răspuns într-o manieră neașteptată, posibil alimentată de o percepție eronată a capacităților Iranului.
Această situație a fost influențată probabil de încrederea președintelui Trump la începutul mandatului său.

În urma evenimentelor din Venezuela, doamna Cristina Cileacu a remarcat că

intervenția

a avut loc.

Discuțiile au trecut de la o posibilă înfrângere la un proces de dialog și negociere.

În urma unei posibile traiectorii istorice scurte, în care Iranul a evitat sistematic să reacționeze la multiple atacuri și incidente, se ridică întrebări. Unii au afirmat că Iranul a dat dovadă de lașitate sau incapacitate de a riposta, însă această interpretare este inexactă. În realitate, Iranul nu a fost neapărat speriat de perspectiva unui război, pentru care se pregătește de 40 de ani. Regimul de la Teheran a fost mai îngrijorat de posibilitatea de a fi nevoit să se predea. La începutul conflictului, președintele Donald Trump a declarat că va încheia un acord cu Iranul doar dacă regimul de la Teheran va fi răsturnat sau va accepta o predare necondiționată. Astăzi, însă, ne confruntăm cu o realitate evidentă: regimul rămâne neschimbat, iar conducătorii săi militari și politici sunt aceiași, fiind produse ale aceluiași sistem.

Opoziția față față de acord este mult mai puternică decât cea înregistrată în timpul regimului precedent, a declarat Cristina Cileacu.

Ioana Constantin Bercean subliniază că noul context militaro-politic include un segment extrem de dur, alcătuit din hard lineri și mai radicali decât cei obișnuiți, care contestă înțelegerea dintre Iran și Statele Unite. Acest conflict reprezintă o schimbare semnificativă în arhitectura regională de securitate, la care Iranul a răspuns într-un mod imprevizibil.

Trebuie să ne uităm că este un război în care Iranul a schimbat complet faza a ceea ce ar însemna arhitectura regională de securitate.

De asemenea, este esențial să se ia în considerare experiența trecută, având în vedere că cel puțin cinci președinți consecutivi ai Statelor Unite, începând cu George Bush senior, au încercat diverse negocieri și discuții cu Iranul. În acest sens, se impune înțelegerea că relațiile internaționale și diplomația nu se pot reduce la termeni exclusiv de alb și negru, existând și o zonă gri.

Printre toate negocierile, această zonă este probabil cea mai problematică, a declarat Cristina Cileacu.

Motivul pentru care chestiunea nucleară este lăsată în așteptare este încă neclar. Tema nucleară rămâne o preocupare majoră, însă discuțiile privind acest subiect au fost temporar suspendate.

În regiunea cu cele mai mari incertitudini, Ioana Constantin Bercean subliniază că acordul inițial nuclear încheiat între Statele Unite, administrația condusă de Barack Obama, statele membre ale Uniunii Europene și Iran a avut o atenție deosebită. Acest acord nu a fost unul de pace, ci mai degrabă unul nuclear, cu un regim de securitate strict, care însă nu corespunde valorilor noastre occidentale. Acordul prezentat de Donald Trump are o abordare diferită, fiind vorba despre un acord de pace și nu numai despre unul nuclear. În acest memorandum de înțelegere, se prevede că chestiunea nucleară va fi abordată în conformitate cu solicitările iraniene, care au fost făcute publice prin canale neoficiale. Această problemă va fi discutată mai târziu, după ce anumite condiții solicitate de iranieni sau puncte propuse de partea iraniană vor fi îndeplinite.

Discuțiile privind programul nuclear iranian au evidențiat o condiție esențială pentru reluarea păcii, și anume ca Iranul să nu poată dezvolta o bombă nucleară. În prezent, Iranul deține o cantitate considerabilă de uraniu îmbogățit.

Donald Trump insistă că, într-adevăr, Iranul nu va ajunge niciodată să fie deținătorul unei arme nucleare.

Potrivit Cristinei Cileacu, această problemă a reprezentat o precondiție pentru oprirea conflictului, având în vedere că Iranul nu ar trebui să aibă posibilitatea de a produce o armă nucleară.

Paradoxul se repetă, conform spuselor Ioanei Constantin Bercean, situația fiind una cel puțin interesantă. Acordul anterior privind nuclearul, încheiat în 2015, includea deja această terminologie, și anume ca Iranul să nu depășească niciodată pragul nuclear, adică să nu finalizeze dezvoltarea acelui focos nuclear sau acelor focoase nucleare. În diplomația nucleară există deja această terminologie, fiind împrumutată din perioada Războiului Rece:

„trust but verify”

, adică ai încredere, acea doză de încredere necesară într-o negociere, dar verifică. S-a stabilit cea mai mică limită de îmbogățire pentru un stat semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară. Deci problema aici este de a crea niște norme structurale care să ofere Iranului suficiente motivații pentru a nu atinge pragul nuclear. Însă problema acestui război este că, de fapt, în loc să scadă apetența Iranului pentru bomba nucleară a crescut. De ce? Cred că programul nuclear este până la urmă unul dintre pretextele acestui război, pentru că se vorbește foarte mult despre uraniul îmbogățit, dar nimeni nu vorbește despre plutoniul rezultat din structura nucleară civilă a Iranului. Inclusiv acel plutoniu poate fi folosit pentru fabricarea unui anumit număr de bombe. Nu trebuie să ne amăgim, trebuie să înțelegem, să fim foarte convinși că Iranul are capacitatea științifică, tehnologică, know how-ul pentru a crea o armă nucleară. Sigur, îi lipsesc anumite componente tehnologice, dar oricând ar putea să treacă acest prag nuclear. Ori acum va rămâne de văzut sau probabil aceasta va fi cea mai mare slăbiciune a unui posibil viitor acord, care nu va fi mai bun decât ei. Și ei, îmi asum această afirmație pentru că este foarte complicat să fie un acord mai bun decât JCPOA (n.r. vechiul acord nuclear cu Iran).

Negocierile pentru respectivul acord au durat 13 ani, potrivit Cristinei Cileacu.

Viitorul ridică întrebări cu privire la Teheran, care dorește să obțină asigurări.

Negocierile au avut loc între anii 2003 și 2015, rezultând un acord provizoriu care a implicat numeroase concesii din partea ambelor părți. Oricine se întreabă dacă ar fi posibil să se obțină un acord superior în câteva luni sau în urma unui conflict direct, având în vedere că nici unul dintre președinții americani precedenți nu a inițiat acest război. Ioana Constantin Bercean subliniază că a existat un moment oportun, însă trebuie luate în considerare și implicațiile variabilei Israel. Există multiple aspecte care pot fi dezbătute pe larg, iar în prezent, Iranul ar putea simți presiunea de a-și dezvolta complet infrastructura nucleară militară, deoarece în caz contrar, va presupune că nu va mai fi atacat din nou. În cele din urmă, decizia Iranului depinde de motivația sau de famosul „incentive” pe care îl va primi, iar aici atenția sa se îndreaptă în special către ridicarea sancțiunilor primare. Într-adevăr, se discută mult despre sancțiunile primare și secundare, ultimele împiedicând statele terțe să desfășoare activități comerciale cu Iranul, în timp ce sancțiunile primare ar putea reprezenta un avantaj pentru Donald Trump.

O declarație surprinzătoare a fost făcută de către Cristina Cileacu cu privire la un posibil gest semnificativ al lui Donald Trump.

Potrivit spuselor Ioanei Constantin Bercean, acordul în cauză ar avea drept rezultat posibilitatea pentru americanii și oamenii de afaceri din SUA de a-și extinde investițiile în Iran, deoarece sancțiunile primare exercită o anumită limitare și presiune asupra entităților din țara care a impus sancțiunile. Aceasta ar oferi, fără îndoială, oportunități excelente pentru oamenii de afaceri americani, permițându-le accesul la o piață considerabilă de 90 de milioane de locuitori, care posedă resurse vaste, inclusiv nu numai hidrocarburi, petrol, ci și metale rare și alte elemente similare. Acest aspect reprezintă un stimulent suficient de puternic. Mai mult, un nou element a apărut în acest conflict: Iranul conditionează un posibil acord de pace.

Repet, acesta este doar o hartă sau un memorandum.

O abordare sistematică a fost sugerată de Cristina Cileacu, care a descris situația ca fiind o hartă a progresului.

În ceea ce privește perspectivele asupra regiunii, Israelul și Iranul au opinii fundamental divergente.

Anumite eforturi de subminare a acordului dintre SUA și Iran sunt atribuite Israelului, țară care consideră orice înțelegere între cele două state drept una deficitară. Această poziție nu constituie o surpriză, premierul israelian exprimând această părere încă din 2013. Ulterior, Israelul a atacat Beirutul și a purtat o luptă extinsă împotriva Hezbollah în diverse regiuni ale Libanului. Pentru prima dată într-un conflict de asemenea amploare, Iranul a ripostat atunci când un aliat a fost atacat, Hezbollah fiind o creație a lui Qassem Soleimani, fost comandant al Gărzilor Revoluționare. Acest fapt a schimbat radical paradigma războiului, determinând regimul de la Teheran să condiționeze semnarea unui posibil acord de constrângerea Israelului să înceteze atacurile. Prin aceasta, Iranul obține o poziție regională consolidată, devenind chiar mai puternic. Anterior acestui război, regimul de la Teheran era relativ slăbit, proteste ample fiind reprimate violent, cu un număr mare de victime. Însă odată cu debutul războiului, o înțelegere fragilă a identității și societății iraniene a condus la această situație, iranienii din interiorul țării aliniați în spatele regimului, spre deosebire de diaspora monarhistă din California, care rămâne minoritară.

Declarația făcută de Cristina Cileacu pune accentul pe două aspecte fundamentale: țara și identitatea acesteia.

În urma unui eveniment extern care a afectat țara lor, Ioana Constantin Bercean remarcă faptul că memoria istorică a populației a fost imediat reactivată.

Strâmtoarea Ormuz reprezintă un avantaj geopolitic crucial pentru Iran, Ormuz fiind o zonă cheie în ceea ce privește controlul asupra fluxului de petrol și gaze naturale din regiune. Acest atu strategic îi oferă Iranului o poziție de forță în politica externă și îi permite să influențeze semnificativ comerțul energetic mondial.

Viitorul acord dintre SUA și Iran ridică numeroase întrebări, iar una dintre cele mai importante este legată de Strâmtoarea Ormuz.
În acest context, Cristina Cileacu subliniază că este esențial să înțelegem implicațiile acestui acord asupra traficului naval în regiune.

Putem vorbi la nesfârșit despre Iran și despre această înțelegere, acord sau cum putem să îi spunem

, însă trebuie să găsim răspunsuri concrete.
O întrebare esențială rămâne: Ce se va întâmpla cu Strâmtoarea Ormuz?
Se știe că Iranul are un interes strategic în această regiune și a introdus o taxă de serviciu pentru navele care trec prin strâmtoare, redenumită anterior ca o taxă de trecere.
În acest context, funcționarea traficului naval prin Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă, iar răspunsul la această întrebare va depinde de modalitatea în care acordul va fi semnat și implementat.

Ioana Constantin Bercean subliniază că Donald Trump afirmă acum că deschiderea rapidă a Strâmtoarea Ormuz nu a fost nici măcar un obiectiv inițial. Anterior izbucnirii conflictului, navigația era liberă și fără taxe prin această strâmtoare. În prezent, este evident că Iranul încearcă să o controleze, invocând taxe de protecție și taxe de mediu, cu nume diverse. Fără îndoială, Iranul dorește să mențină controlul asupra acestei strâmtori. Deja, traficul a fost reluată în parte și se observă o scădere a prețului petrolului. Discuțiile continuă despre modul în care Iranul și Omanul vor gestiona situația.

Iranul nu va renunța la Strâmtoarea Ormuz

, deoarece este conștient că acordurile de pace pot fi încălcate. Prin urmare, Iranul va păstra acest avantaj în cazul unor posibile conflicte. Atâta timp cât înțelegerile dintre Statele Unite și Iran vor fi respectate, circulația prin Strâmtoarea Ormuz va rămâne liberă. În prezent, rămâne de văzut sub ce formă și ce taxe vor fi impuse.

La 61 de zile de la implementare, acordul este supus unui test crucial care va determina viabilitatea sa.

În cazul în care acordul nu se menține, după perioada de 60 de zile stabilită inițial între Statele Unite și Iran, se poate deduce că anumite aspecte nu se desfășoară conform planului. Ulterior, pe ziua 61, se va reveni, probabil, la ostilități împotriva Iranului, inclusiv la blocarea Strâmtorii Ormuz, respectiv reluarea atacurilor.

Întrebarea esențială ridicată în permanență de Ioana Constantin Bercean a fost reformulată recent.
Privind în viitor, și nu retrospectiv, se pune accent pe ceea ce urmează să se întâmple.
Un anumit interes îl prezintă ziua 61, care probabil va fi urmată de ziua 122.

O perspectivă sumbră a fost prezentată de Cristina Cileacu, care a afirmat că situația poate fi descrisă în termenii unui conflict.

Încheierea unui acord de pace durabilă între Statele Unite și Iran pare a fi o sarcină dificilă, având în vedere Ioana Constantin Bercean care subliniază importanța alegerilor la mijloc de termen din America, care urmează să aibă loc în luna noiembrie. În acest context, presiunile politice interne și externe, inclusiv din partea unor republicani și a statelor din Golf, vor creşte, acestea din urmă fiind partenere strategice ale Americii și dorind evitarea unui război. Aceste state au fost primele victime ale conflictului, după ce Iranul a atacat ținte militare și obiective civile, provocând pagube și închizând afacerile în regiune. Dacă acordul nu va fi respectat după 61 de zile, este posibil ca loviturile să fie reluate.

Nu se poate schimba un regim doar prin bombardamente.

Astfel, este esențial să se urmărească acțiunile Israelului și reacția Iranului la posibilele acțiuni israeliene, precum și răspunsul Statelor Unite la această situație. În cazul în care războiul va fi reluat, este posibil ca acesta să se prelungească până la finalul anului. În acest scenariu, toate părțile implicate ar putea fi nevoite să revadă strategia lor și să încerce un compromis.

• presiuni politice interne și externe;
• importanța alegerilor la mijloc de termen;
• relația dintre Israel și Statele Unite.

Regiunea se confruntă cu o reafirmare a puterii iraniene Iran, care își extinde din nou influența în zonă.

Încheierea acestui conflict ridică multiple întrebări, iar un ultim aspect demn de reflectat este impactul asupra Iranului.
Cristina Cileacu a adresat o întrebare pertinentă cu privire la starea actuală a Iranului, țară care, înainte de război, se confrunta cu dificultăți majore, atât la nivel de conducere, cât și din punct de vedere economic.
Populația iraniană a manifestat nemulțumiri printr-o serie de proteste, determinate de o viață din ce în ce mai dificilă.
Blocada impusă de Statele Unite a accentuat problemele economice deja existente, afectând suplimentar economia țării.
În acest context, se pune întrebarea dacă Iranul va ieși din acest război mai puternic sau mai puțin puternic decât a intrat inițial.

Afirmația surprinzătoare este că acest acord are o influență mai mare decât s-ar fi așteptat, după cum susține Ioana Constantin Bercean.
Unii observatori ar putea găsi acest lucru contradictoriu, având în vedere circumstanțele.
Motivul pentru care acest acord are o influență mai mare este acela că

acest război a subliniat sau a scos în evidență și puterea statelor mijlocii și nu doar ale Iranului

.
Printre aceste state mijlocii se numără Pakistan, Egipt și Turcia.

Negocierile au fost purtate de Cristina Cileacu, care a fost implicată în aceste discuții.

Ioana Constantin Bercean subliniază importanța negocierilor care au avut loc, inclusiv rolul crucial al Qatarului.
Tranziția către o lume multipolară trebuie să fie accelerată de acum încolo.
Se pune întrebarea cum se va desfășura această tranziție.
Iranul a ieșit mai puternic din această situație pentru că și-a reafirmat capacitatea de a face față unui război inițiat de două state nucleare,
și anume prima și a patra armată a lumii.
De asemenea, și-a demonstrat dorința de a răspunde și a reafirmat în fața societății că este singura entitate care poate proteja regiunea de un război.
Astfel, Iranul are acum o imagine mult mai bună pe plan regional, inclusiv în fața monarhiilor sunnite care au avut o anumită adversitate.
Statele din regiune înțeleg că America nu a reușit să le protejeze în acest război și că Iranul va fi prezent în regiune.
După cum se spune în Iran, „Persia este mai veche decât Mohamed cu câteva secole”.
Deci, Iranul va fi aici și mâine, și poimâine.
Trebuie amintit că Statele Unite sărbătoresc 250 de ani de existență în acest an.
În schimb, Imperiul Persan a existat timp de 2500 de ani.
Acest lucru este important.

Ei spun că voi aveți ceasurile, noi avem timpul.

Chiar dacă Statele Unite au avut o strategie la început,
după cum spunea Mike Tyson, toată lumea are un plan până primește primul pumn în față.
Și cred că Strâmtoarea Ormuz a fost punctul de inflexiune sau primul punct pe care Statele Unite l-au încasat.