Țara cu 630.000 de locuitori devine prima intră în UE după Croația

„Pentru prima dată din 2011, când UE a încheiat negocierile de aderare cu Croația, UE este în măsură să încheie în curând negocierile cu o...

„Pentru prima dată din 2011, când UE a încheiat negocierile de aderare cu Croația, UE este în măsură să încheie în curând negocierile cu o altă țară candidată, Muntenegru”.

Acesta este mesajul Comisiei Europene din raportul anual privind extinderea, conform The Independent.

Citește șiVIDEO | Ambasadorul Egiptului: Românii sunt cei mai decenți oameni pe care i-am întâlnit în viața mea

Astfel, țara din Balcani ar ajunge la statutul de 28‑lea stat membru al UE.

În iunie 2027, se va încheia tratatul de aderare.

Comisia apreciază că negocierile ar putea fi încheiate „în mod realist” până la sfârșitul lui 2026, iar tratatul de aderare ar putea fi semnat până în iunie 2027. Progresul este, potrivit executivului european, „o dovadă a eforturilor susținute ale Muntenegrului” de a face reformele necesare.

Pentru a se alătura, tratatul trebuie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. Comisia subliniază că, în lunile ce urmează, Muntenegru trebuie să păstreze reformele și să asigure sprijinul tuturor partidelor în direcția europeană.

În total, toate cele 33 de capitole de negociere au fost deschise, în timp ce 18 dintre ele au fost închise provizoriu.

Președintele Jakov Milatović a exprimat încă de la începutul anului o atitudine optimistă.

„Putem reuși. Sunt optimist în această privință”

a declarat el în Podgorița.

Albania, Ucraina și Republica Moldova se află în plutonul fruntaș

Uniunea Europeană îl plasează pe Muntenegru ca cel mai aproape candidat la aderare, urmat de Albania, Ucraina și Republica Moldova. Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Serbia și Kosovo se află în faze distincte ale aceluiași proces.

Albania intenționează să finalizeze negocierile până la sfârșitul anului 2027. Comisia solicită ca partidele să colaboreze și să inițieze un dialog în Parlament, în contextul celor mai mari proteste de la tranziția democratică.

În ceea ce privește Republica Moldova, Comisia continuă să considere că toate condițiile pentru deschiderea grupurilor de capitole rămase sunt îndeplinite. Chișinăul trebuie să mențină viteza reformelor pentru a-și atinge scopul,

„ambițios, dar realizabil”

, de a finaliza negocierile la începutul anului 2028.

COMENTARII / 0