Telescopului Spațial Hubble, cercetătorii au analizat o structură denumită „coadă de pisică” în spațiu, concluzionând că aceasta a apărut probabil în urma coliziunii a două obiecte de dimensiuni comparabile cu cele ale lui Pluto.
„Este o dovadă a influenței enorme pe care aceste planete masive o exercită asupra prafului și corpurilor înghețate din jur, până la sute de unități astronomice”
explică oamenii de știință.
Citește șiA fost descoperită cea mai veche dovadă a utilizării canabisului ca substanţă psihoactivă. „Herodot a descris ritualul” (studiu)
Formațiunea numită „Coada de pisică” se întinde de la discul de resturi denumit Beta Pictoris, care se află într-un sistem planetar la 63 de ani-lumină de Pământ.
Dimensiunea acestei coadă este suficientă pentru a înconjura sistemul Soare-Pământ de aproape 500 de ori. Potrivit Space.com, lungimea cozii corespunde lungimii a 200 de trilioane de pisici domestice.
Principala diferență dintre sistemul nostru solar și cel care găzduiește „Coada de pisică” constă în vârsta relativă a celui de-al doilea. În timp ce sistemul nostru solar are aproximativ 4,6 miliarde de ani, Beta Pictoris este un „pui cosmic” cu o vechime de doar câteva milioane de ani. Aceasta implică că în interiorul sistemului se produc încă coliziuni între corpuri planetare asemănătoare celor care au perturbat sistemul solar în faza sa inițială.
Coada de pisică a fost investigată de o echipă care a reușit să obțină informații noi, bazându-se pe 14 ani de observații. Aceste descoperiri au permis cercetătorilor să dezlege misterul de mult timp privind condițiile violente în care s-a format.
„Se consideră că «Coada de pisică» este rezultatul unei coliziuni între corpuri cerești de mari dimensiuni, ceva de genul lui Pluto”
Într-un comunicat, Arin Avsar, conducătorul echipei de la Universitatea din Arizona, a afirmat acest punct, conform Space.com.
„Ciudat, această formațiune fusese observată până acum doar cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb (JWST), care detectează lumina infraroșie, dar rămânea invizibilă la lungimi de undă mai scurte, ceea ce a nedumerit comunitatea științifică de ceva vreme.”
Coada cosmică de pisică este descrisă ca fiind „pufoasă”.
Beta Pictoris comparat cu Sistemul Solar arată imediat că vecinătatea noastră cosmică este destul de ordonată. În Sistemul Solar, planetele se mișcă în jurul Soarelui, iar majoritatea obiectelor cerești se aliniază în benzi distincte: centura principală de asteroizi, localizată între Marte și Jupiter, și centura Kuiper, aflată dincolo de orbita lui Neptun.
Totuși, acest lucru contrastează puternic cu tinerețea violentă și haotică a sistemului nostru solar. Pe atunci, sistemul solar găzduia o stea în formare, înconjurată de un disc de gaz și praf, în care coliziunile dintre corpuri numite planetesimale – elementele constitutive ale planetelor – erau la ordinea zilei.
Astronomii nu pot privi înapoi către copilăria sistemului solar, așa că, pentru a afla mai multe despre modul în care s-a format „curtea noastră cosmică”, ei studiază sisteme planetare tinere din vecinătate. Sisteme precum Beta Pictoris. Asta nu înseamnă însă că acesta și-a dezvăluit rapid secretele.
„Credem că «Coada de pisică» ne-a scăpat până acum din observațiile noastre în lumina vizibilă din cauza compoziției sale”
, a declarat Avsar.
„Este alcătuită aproape în întregime din ceea ce numim material refractar organic, care are o conținut ridicat de carbon. Aceste lanțuri lungi de atomi de carbon absorb lumina vizibilă, așa că sunt destul de negre.”
Acest studiu recent a arătat că formațiunea prezintă trăsături feline nu numai prin contur, ci și prin alte aspecte. Conform observațiilor realizate de telescopului Hubble, aceasta se dovedește a fi și „pufoasă”. Acest caracter se explică prin faptul că particulele care o alcătuiesc sunt extrem de poroase.
„Nimeni nu înțelege cu adevărat cum pot exista granule de praf atât de mici și atât de poroase precum cele pe care le vedem aici, iar acesta este unul dintre motivele pentru care studiem această formațiune”
Avsar a declarat.
„Este posibil ca vitezele implicate în coliziuni să fi fost atât de mari, încât granulele de carbon să se fi vaporizat, să se fi transformat în gaz și apoi să se fi recondensat pe măsură ce s-au răcit, iar astfel au devenit atât de poroase”, a spus Kevin Wagner, membru al echipei de la Universitatea din Alberta.
Oamenii de știință au identificat, de asemenea, o trăsătură neînregistrată anterior în „Coada de pisică” – o deformare care pare să fie rezultatul unei interacțiuni între urmele de materie și una dintre planetele sistemului, Beta Pictoris b, un gigant gazoasă cu 10 ori mai masivă decât Jupiter.
„Acest lucru ne oferă o altă linie de dovezi cu privire la modul în care planetele gigantice influențează cometele prin forța lor gravitațională imensă”, a spus Avsar.
„Este o dovadă a cât de mult influențează aceste planete masive praful și corpurile înghețate din jurul lor, până la sute de unități astronomice (o unitate astronomică este egală cu distanța de la Pământ la Soare – n.r.).”
COMENTARII / 0