Ucraina schimbă soarta războiului, care părea pierduță.

Se generează un element

Linia de cod ad.id = ‘AdSense’; atribuie identificatorului ad.id valoarea ‘AdSense’.

Property className of object ad is set to the string ‘AdSense’.

Citește șiCE: Muntenegru poate adera la Uniunea Europeană în 2028. Când ar putea încheia negocierile Republica Moldova și Ucraina

ad.style.display = ‘block’;

ad.style.position este setat la ‘absolute’.

ad.style.height = ‘1px’;

document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3887711″,”url”:”https://www.digi24.ro/opinii/agora-digi/cum-a-intors-ucraina-soarta-razboiului-care-parea-pierdut-3887711″,”fullCatPath”:”/opinii/agora-digi”}

Acum un an, aproape nimeni nu mai credea în șansele Ucrainei de a câștiga războiul. Dacă vă amintiți, se discuta frecvent despre cedări teritoriale, despre o înfrângere iminentă, despre o armată epuizată și depășită numeric. Tabloul era unul mai mult decât sumbru.

Rusia dispunea de un avantaj demografic zdrobitor, o populație de peste cinci ori mai mare decât a Ucrainei, și demonstrase că poate absorbi pierderi de sute de mii de oameni fără ca sistemul politic de la Moscova să dea semne vizibile de fisură. Economia rusă, deși apăsată de sancțiuni, se dovedise adaptabilă: exporturile de energie acopereau în jur de un sfert din bugetul federal, iar Iranul, Coreea de Nord și China compensau, discret dar consistent, lacunele de armament și muniție. De partea cealaltă, Ucraina se confrunta cu propriile fragilități, de la probleme de comandă la tensiuni politice interne sau o mobilizare greu de susținut pe termen lung. La toate acestea se adăuga o administrație americană care redusese drastic ajutorul militar nou și lăsase Europa să preia rolul principal de susținător al Kievului.

Ucraina ar fi putut să reziste pentru o perioadă, însă timpul se desfășura în favoarea Rusiei.

Astăzi, la o distanță de un an, scenariul înfrângerii Ucrainei nu s-a concretizat, în schimb.

Dronele: revoluția care a schimbat totul googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428441003-0”); });

Se pare că nimeni nu a anticipat, iar rapiditatea cu care un stat sub presiune existențială reînventează modul de desfășurare a războiului a fost surprinzătoare.

Ucraina nu a compensat dezavantajul demografic cu mai mulți oameni. L-a compensat cu tehnologie ieftină, produsă în masă și livrată în câteva săptămâni, nu în câțiva ani. La începutul lui 2026, capacitatea industriei ucrainene de apărare depășea opt milioane de drone FPV pe an, potrivit Consiliului de Securitate Națională și Apărare de la Kiev. Raportată la populația activă, cifra spune mai mult decât totalul brut: pentru fiecare cetățean apt de muncă, Ucraina produce între șase și nouă ori mai multe drone decât Rusia.

Datele de pe front arată impactul. Conform informațiilor oficiale ucrainene, peste 80% din atacurile reușite asupra pozițiilor rusești au fost efectuate în 2025 cu drone, iar între 70% și 80% din pierderile umane rusești provin din atacuri cu sisteme fără pilot.

Nu se limitează doar la linia de front. Dronelor Ucraina le-a reușit să atingă tancuri și vehicule blindate, să distrugă instalații de artilerie, să supere aerodromuri și baze militare la distanțe de sute, uneori peste 1.000 km în interiorul Rusia, să vizeze depozite de muniție și rețele logistice, și să atace flota rusă din Marea Neagră. Impactul strategic a fost exact cel dorit: Rusia a fost nevoită să redepartă sistemele sale antiaeriene de la front pentru a apăra rafinării, depozite și aerodromuri situate la mii de kilometri distanță. O confruntare care, acum un an, părea o simplă dispută de uz

7,3 milioane de drone FPV reprezintă obiectivul stabilit de Moscova pentru anul 2026, conform declarațiilor comandantului armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Astfel, diferența cantitativă dintre cele două forțe se apropie de a fi egală. Diferența reală rămâne însă în model de echipament: Rusia a plasat dronele într-o

Dar aș simplifica lucrurile prea mult dacă aș atribui exclusiv dronelor răsturnarea de situație. Rezistența ucraineană din ultimul an a fost rezultatul mai multor factori care s-au suprapus.

Primul factor a fost Europa. Pe fondul schimbării de atitudine a Washingtonului, statele europene și-au asumat treptat o parte tot mai mare din povara sprijinului militar și financiar. Coaliția de Voință, care reunește 35 de state, printre care și România, s-a transformat în principalul cadru de negociere a garanțiilor de securitate pentru Kiev. Rusia, între timp, câștiga doar fâșii înguste de teritoriu, fără să reușească vreodată lovitura decisivă care i-ar fi adus victoria promisă la începutul invaziei.

Al doilea element a fost capitalul. Contribuțiile publice raportate în firmele ucrainene de tehnologie militară au crescut la 105 milioane de dolari în 2025, comparativ cu 1,1 milioane în 2023, conform inventarului elaborat de Consiliul Industriei de Apărare din Ucraina. Această evoluție reprezintă aproape o sută de ori mai mare în doar doi ani, iar în jur de 30% dintre tranzacții nu sunt declarate, ceea ce indică o valoare reală mai ridicată.

Al treilea factor a fost o schimbare de paradigmă strategică la Kiev. Ucraina a renunțat la ideea unei victorii rapide și a adoptat un model de viabilitate pe termen lung: localizarea producției de apărare, stabilitate fiscală în condiții de finanțare externă incertă și o industrie capabilă să reziste strategiei ruse de uzură.

Nu trebuie ignorate nici limitele adversarului. Economia rusă a rezistat sancțiunilor, dar structura care finanțează războiul s-a schimbat sub presiune. În primele patru luni ale acestui an, veniturile bugetare din petrol și gaze au scăzut cu 38% față de aceeași perioadă din 2025, iar pentru întregul 2026 ele acoperă în jur de 22% din bugetul federal, față de aproape o treime acum câțiva ani. Loviturile ucrainene asupra rafinăriilor și asupra infrastructurii de transport au contribuit direct la această erodare. Kremlinul a acoperit gaura ridicând TVA la 22% și mărind taxarea internă, adică mutând costul războiului în buzunarul propriilor contribuabili. Poate merge așa mai departe. Dar nu la infinit și nu fără consecințe politice.

Parteneriatul dintre Trump și Zelenski se dovedește a fi funcțional.

Washington a observat, așa cum se aștepta, o schimbare de perspectivă odată cu transformarea de pe front. Contrastul cu februarie 2025, când întâlnirea din Biroul Oval s-a încheiat printr-un schimb public de replici, este evident. Marți, aceiași doi președinți s-au reîntâlnit la Casa Albă, închizându-și ușile,

Ucraina din anul precedent prezintă un scenariu de adaptare rapidă în condiții de presiune extremă și subliniază faptul că statul a realizat că nu mai poate învinge conflictul cu resursele inițiale, optând să-l abordeze prin alte metode. Această schimbare a rezultat din strategia industrială curajoasă, susținută de o hotărâre politică pe care puțini credeau că poate fi realizată.