Se creează un element div și se atribuie la variabila ad.
ad.id = ‘AdSense’;
ad.className = ‘AdSense’;
Citește șiIranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
ad.style.display = ‘block’;
ad.style.position = ‘absolute’;
ad.style.height = ‘1px’;
document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3917191″,”url”:”https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/un-cimitir-de-rechini-preistorici-descoperit-in-desertul-egiptului-sapte-specii-au-fost-identificate-3917191″,”fullCatPath”:”/stiri/sci-tech/descoperiri”}
Paleontologii au descoperit în deșertul Egiptului dinți fosilizați care arată că cel puțin șapte specii de rechini au populat apele ce acopereau nordul Africii în urmă cu zeci de milioane de ani. Noile fosile, găsite pe Platoul Abu-Tartur, oferă indicii despre un ecosistem marin extrem de bogat din Cretacic, iar două dintre speciile identificate nu mai fuseseră descoperite până acum în Egipt, potrivit Science Alert.
Nisipurile din deșertului egiptean au rămas uscate de mii de ani. Chiar dacă pare dificil de conceput în prezent, o porțiune semnificativă a acestui deșert a fost cândva sub apele unei mari care acoperea o porțiune considerabilă a nordului Africii.
În epoca Cretacicului, dovezile indică că zona ar fi fost un adevărat paradis tropical, unde curenții ascendenți transportau nutrienți din adâncimi spre suprafață, susținând un ecosistem extrem de divers. Astăzi, în straturi ce reprezintă odinioară fundul acelei mării antice, pe Platoul Abu‑Tartur, paleontologii au găsit dinți fosilizați ai rechinilor care se dezvoltau într-un mediu marin plin de pești.
În stratul respectiv al Formațiunii Duwi, cercetătorii au identificat deja cel puțin șapte specii distincte, oferindu-le o imagine clară a ecosistemelor marine opulente care, în epoca anterioară, se întindeau de-a lungul marginii nordice a Africii.
The script pushes a function onto the googletag command queue, which triggers googletag.display with the identifier div-gpt-ad-1534428441003-0.
„Privit în ansamblu, acest grup de fosile indică existența unui ecosistem marin bogat în nutrienți și cu o productivitate ridicată, de-a lungul marginii unei platforme marine în care se formau depozite de fosfați.”
echipa condusă de paleontologul Tarek Yassin, de la Universitatea din Cairo, a publicat un studiu în revista Cretaceous Research.
În prezent, zona care constituie astăzi deșertul a fost înveșmântată cu ape în urmă cu zeci de milioane de ani.
Cretacic, în urmă cu aproximativ 145-66 de milioane de ani, Pământul prezenta o configurație mult diferită față de cea de astăzi. Climatul de seră, generat de activitatea tectonică, provoca temperaturi ridicate, iar calotele glaciare polare erau semnificativ mai mici sau inexistente.
În acea perioadă, nivelul oceanic era semnificativ mai înalt, iar suprafețele de uscat care astăzi sunt expuse se aflau sub apă, inclusiv zonele din nordul Africii.
Unele dintre probele obținute provin din rezervorile de fosfați. Fosforitele se construiesc adesea în regiuni cu o productivitate marină ridicată, unde fosforul este re-ciclat și intens concentrat.
Depozitele bogate în fosfați din Formațiunea Duwi nu doar păstrează semnele acestei mări dispărute, ci oferă și dovezi privind cât de fertile erau apele sale.
În studiile anterioare, Yassin și echipa sa au recunoscut două specii de rechini,
Prin urmare, cercetătorii au revenit la Abu-Tartur pentru a obține informații suplimentare.
Dinții fosilizați, numărând 14, au dezvăluit existența a cinci specii suplimentare de rechini.
În straturile fosfatice de culoare neagră și galbenă ale Formațiunii Duwi, paleontologii au găsit încă 14 dinți de rechin. Acești dinți proveneau din alte cinci specii, iar niciuna dintre acestea nu fusese identificată anterior la Abu-Tartur.
Pentru rechinii preistorici, dinții constituie adesea una dintre puținele resturi fosile care rezistă, iar diferențe aparent minore dintre aceștia pot fi decisive în determinarea speciei.
În fosilele descoperite la Duwi, diferențele erau clar observabile. Câteva dinți se distingau prin lungimea și subțirimea lor, având o formă asemănătoare acei. Alți dinți erau mai lățimi și zimțați, probabil adaptați pentru a tăia prada în loc de a o penetra. Un
Analizând fosilele în raport cu alte descoperiri globale, oamenii de știință au concluzionat că dinții provin din cinci specii extinse: Cretalamna cf. maroccana, Scapanorhynchus cf. raphiodon, Serratolamna cf. serrata, Squalicorax bassanii și Squalicorax pristodontus.
Toate cele cinci au fost recunoscute pentru prima dată în Abu-Tartur.
În Egipt, se constată pentru prima dată prezența a două specii, Serratolamna cf. serrata și Squalicorax bassanii.
În cadrul descoperirii, o specie a atras atenția prin caracteristici unice. Scapanorhynchus cf. raphiodon, rechin cu dinți lungi și subțiri, poate marca prima apariție documentată a acestei specii în Africa. În plus, fosila ar putea fi cea mai recentă înregistrare fosilă, întrucât toate alte exemplare atribuite acestei specii sunt semnificativ mai vechi.
Identificarea speciilor revelă însă un aspect mai semnificativ decât prezența simplă a mai multor rechini.
Forma distinctă a dinților indică faptul că acești carnivori nu se luptau direct pentru aceleași resurse, ci se ocupau de nișe ecologice diferite într-un ecosistem marin extrem de fertil.
„Prezența Squalicorax ar putea indica o influență a mediilor apropiate de coastă sau din zona interioară a platformei continentale, în timp ce apariția Scapanorhynchus reflectă condiții de apă mai adâncă, specifice platformei exterioare și taluzului continental”, explică cercetătorii.
Lamniformes include specii precum Cretalamna și Serratolamna, care indică prezența unui mediu constant în zonele deschise ale platformei continentale.
Cercetătorii consideră că cheia acestei biodiversități este fenomenul de „upwelling”, prin care apele reci, bogate în nutrienți, din adâncurile oceanului se ridică spre suprafață.
Aceste ape ar fi adus fosfor și alți nutrienți în zonele luminate de soare, favorizând o dezvoltare intensă a planctonului.
Planctonul alimenta populații de pești mici și nevertebrate, care erau, la rândul lor, subiectul dietei prădătorilor precum Squalicorax și Cretalamna. În nivelul superior al lanțului trofic se regăseau prădători precum Cretoxyrhina și reptile marine.
Ce se ascunde, de fapt, în „cimitirul” de rechini din deșert.
Denumirea de cimitir de rechini ascunde o particularitate deosebită. În perioada în care acești rechini au trăit, zona a acumulat foarte puține sedimente. Astfel, stratul de fosfați reunește, într-un spațiu relativ restrâns, fosile provenite dintr-un interval de timp mai extins decât în zonele în care sedimentele se depun rapid.
Dinții constituie o acumulare creată pe parcursul anilor și provin de la rechini ce ocupau diferite nișe ecologice. Descoperirea nu confirmă că toate cele șapte specii au existat simultan în aceeași zonă și nici că au decedat acolo în același moment. Totuși, aceasta consolidează dovezile conform cărora astfel de ecosisteme marine fertile se răspândeau pe întregul nord al Africii în Cretacicul târziu.
În alte zone, cum ar fi Maroc și Siria, se găsesc depozite de fosfați care conțin, de asemenea, resturi fossilizate ale unui vast număr de specii de rechini, indicând că întregul teritoriu era propice pentru acești carnivori subacvatici.
În prezent, din locul numit „paradis” pentru rechini nu rămâne nimic. Marea Tethys a dispărut, fundul marin precedent s-a transformat într-un deșert, iar prădătorii care traversau apele sale au disparut cu milioane de ani în urmă.
Câțiva dinți fosilizați, rămași prinși în rocă, sunt însă suficienți pentru ca oamenii de știință să poată reconstitui fragmente din această lume dispărută.
googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428473535-0”); });
COMENTARII / 0